martie 2024
D L Ma Mi J V S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
545
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Dispute/Standarde/Băuturile în Biblie

Băuturile în Biblie

Comentarii la articolul recent al lui AMO : „Faptele 2:13 -este corectă traducerea ‘must’ din Cornilescu?

„Vinul nou” din Faptele 2:13 : dulce sau fermentat ?

Evident γλεῦκος (glēukos;  de la glykys = dulce; de unde, glucoză, glucide, glicemie) înseamnă must, adică suc dulce de struguri, nefermentat. Expresia „vin nou” folosită de unele traduceri este calchiată din engleză, unde mustul se mai numește ”new wine” sau ”sweet wine”. În engleză se poate spune așa (poate o urmare a faptului că termenul wine avea cândva o conotație mai cuprinzătoare!), dar în limba română nu este corect: creează confuzie, ca și cum ar fi vorba de o băutură alcoolică produsă mai recent. Or glēukos nu este alcoolic, nu a fermentat încă, altminteri nu ar fi dulce.

În textele de la Qumran, mustul (תִּירוֺשׁ tiyrôš) este numit uneori ‎יַיִן חָדָשׁ  yáin ḫāḏāš („yain” nou). De aceea a fost tradus astfel și în greaca Noului Testament (care reflectă expresii idiomatice neoebraice sau iudeo-aramaice: Mt 9:17; Mr 2:22; Lc 5:37-38). În limba română însă, vinul nou este echivalent cu „mustul” care se vinde la mustărie, adică vinul din recolta recentă – cu totul altceva.

La mustul dulce se referă Iisus când vorbește despre vinul „nou” pe care-l va bea împreună cu noi la ospățul ceresc (Mt 26:29; Mr 14:25) și este demn de remarcat că Iisus nu folosește aici termenii obișnuiți pentru băuturile din struguri, ci „rodul viței” (cf. Ioel 2:22; Zah 8:12). În mod asemănător, băuturile cu nume israelian PRIGAT (lit. „rodul teascului”) sunt sucuri de fructe, nefermentate. Deși evreii de mult timp folosesc vin (fermentat) la sărbători, există dovezi că nu așa a fost intenționat de Dumnezeu. De exemplu, evreii falașa (de origine etiopiană) nu folosesc vin în timpul celor 7 zile ale sărbătorii Azimelor.

În mod ideal, ar trebui să nu se traducă literal textele ebraice sau grecești ale Bibliei, ci să se înțeleagă mai întâi sensul și apoi să se traducă. Dar probabil nu se va ajunge niciodată la această soluție, deoarece dificultățile lingvistice îi depășesc adesea pe traducători, iar traducerea literală este cea mai comodă. Acest fel de traducere, presupune o echivalență a termenilor, și anume că fiecărui termen din textul original i-ar corespunde un termen românesc cu același sens. Dar în realitate nu avem sinonime perfecte nici în limba română, cu atât mai puțin o echivalență perfectă a tuturor termenilor ebraici și grecești de mii de ani în urmă, provenind din altă civilizație și cultură, cu alte mentalități și obiceiuri.

«În Faptele 2:13, ….acuzația arată că mustul îmbăta și de aceea trebuie să fi fost supus procesului de fermentație, pentru un anumit interval de timp.»

Nu este niciodată înțelept să construim argumente neatente pe temeiul unor acuzații ale celor răuvoitori. Mulți conducători religioși Îl acuzau pe Iisus că strică Templul, că desființează Scripturile (Moise/Legea și Profeții), că anulează Sabatul și că face minuni cu ajutorul demonilor. Putem lua de bun ce spuneau acei oameni? Până și membrii familiei lui Iisus credeau că El Și-a pierdut mințile (Mr 3:21). Atitudinea iudeilor din FA 2:13, fie că era o batjocură, fie o reacție sinceră, se baza pe faptul că mustul de struguri, dulce, folosit în special la sărbători[1] putea duce la îmbătare: dacă nu era consumat într-un timp rezonabil de scurt, după ce se desigila amfora, mustul putea fermenta. Se înţelege că lumea nu arunca mustul care fermenta, ba chiar era preferat de mulți (cf. Lc 5:39).

Mulţi spun că evreii sau, în general, anticii nu cunoșteau metode de conservare a mustului dulce. Dar aceasta este sărăcie de informare și de imaginație.  În realitate, nu doar evreii, ci şi alte popoare cunoşteau metode de conservare, în primul rând prin fierbere şi sigilare (în vase de pământ). În cazul din FA 2:13, acuzatorii puteau folosi termeni clari pentru vin fermentat sau pentru băutura din struguri în mod general, nu exact termenul pentru must dulce, dacă despre uzul clasic al vinului (alcool) ar fi fost vorba. Faptul că au folosit termenul γλεῦκος (must dulce) arată că se folosea must nefermentat la sărbători. Lexiconul lui Friberg explică acest termen ca fiind: ”strictly unfermented juice of grapes; hence sweet new wine (AC 2.13)”. Strict dulce, nimic altceva. Dar orice băutură dulce fermentează, dacă nu este consumată sau conservată în timp util. Fac excepție doar băuturile care au o mare concentrație de zahăr natural (sau adăugat), îngroșate ca siropul sau ca mierea.

Băuturile dulci și cele alcoolice în Biblia ebraică

„Vinul” din Iov 32:19

În Iov 32:19, textul ebraic folosește termenul cel mai uzual יַיִן  yáin. De obicei traducătorii, ca și cititorii obișnuiți, presupun că yáin era echivalentul ebraic pentru „vin”. În limba română actuală, cuvântul „vin” se folosește strict cu sensul de „băutură alcoolică (de 7-16%) obținută prin fermentarea mustului de struguri”[2] sau prin extensie, băutură obținută prin fermentarea altor fructe.

În unele limbi vechi, cel puțin în ebraica și greaca biblică, termenii cei mai uzuali nu aveau exact același sens cu ceea ce astăzi numim vin pe românește. Vinul nostru este întotdeauna o băutură alcoolică, de obicei din struguri, dar uneori și din alte produse vegetale. Dar yain-ul vechi ebraic, precum și termenul grecesc biblic οἶνος ( ᵂoinos) se refereau strict la băutura din struguri (nu din alte fructe), și se numeau astfel, indiferent dacă băutura era fermentată sau nefermentată. Oamenii înțelegeau din context despre ce fel de yáin era vorba (cum şi noi spunem „apă”. și înțelegem din context dacă este potabilă, oceanică sau de toaletă.

Cazul din Iov 32:19 pe care-l semnalați, unde termenul ebraic יַיִן  yáin a fost tradus în Septuaginta cu γλεῦκος (gleukos = must; Brenton: sweet wine) este una din dovezile că termenul yáin (tradus de obicei cu vin) nu însemna în mod strict băutura fermentată din struguri, ci includea varianta dulce. Doar contextul hotăra despre ce este vorba. De exemplu, în acest caz, diverși traducători au observat că yain-ul din versul lui Elihu trebuie să fie dulce, altminteri nu ar umfla și crăpa burdufurile. Cel fermentat nu se mai umflă; numai cel dulce fermentează (Mt 9:17). Afară de Septuaginta, au mai înțeles că aici este vorba de must: traducătorii Vulgatei (Ieronim: mustum), Targumul (ḫămar ḫaḏa); precum și New Jerusalem Bible (catolică, 1985), Douay-Rheims American Edition (catolică, 1899), Complete Jewish Bible (1998), care au tradus new wine, și Leeser Jewish Bible (1853) care are fresh wine.

Există mai multe dovezi că diverși termeni biblici referitori la vin, cuprindeau și sensul de must dulce, nefermentat (proaspăt sau conservat prin fierbere, ori prin altă metodă). Să le enumerăm:

  1. Termenul yáyin înlocuiește adesea termenul tîrôš (must), care este preferat în listele de alimente:[3]
  1. „Pâinea și yain-ul” sunt frecvent asociate ca alimente (Gn 14:18; Dt. 29:5; Jud. 19:19; Os. 9:4; Pr 4:17; 9:5; Ne. 5:15; Ecl. 9:5, 7), uneori yain fiind asociat cu laptele (Is 55:1), sau ca hrană pentru sugari (Pl 2:12), întrucât sugarii erau înțărcați târziu, la circa 3 ani, cf. Gen 21:8; 1Sam 1:22-24). Este de necrezut că pruncii din Pl 2:12 ar fi fost însetați după yáin alcoolic.
  2. Yáin este echivalent cu mustul, când este descris ca fiind călcat în teasc: Is 16:10; Ier 48:33; Ne 13:15.

AMO, autorul articolului menţionat la început afirmă:

„Din definiția termenului ebraic pentru vin, yayin, și din felul în care apare menționat în versetele de mai sus, înțelegem că se referă la o băutură alcoolică, nu doar la ‘must sau suc de struguri’, și că ‘must’ nu este o descriere completă a cuvântului ebraic yayin.” (Sublinierea mea).

Este adevărat că termenul must nu descrie complet pe yain, deoarece putea fi și fermentat, și probabil era preferat astfel de mulți, nu numai pentru că era mai ușor de conservat, ci pentru dorința de a fi în stare de ebrietate. Dacă ținem seama de faptul că Israelul biblic a fost în repetate rânduri căzut în idolatrie, atras în diverse forme de păgânism, de ce ne-am mira că, asemenea păgânilor, adesea preferau băuturile alcoolice și nu rareori se dedau la beție.

Să nu uităm, că Israel era înainte de toate un stat, constituit de un popor imperfect ca orice alt popor, unde a fost dificil și pentru Dumnezeu să ia poziții radicale prin Lege (prin Moise). În mod asemănător, poligamia a fost descurajată prin alte mijloace, dar nu prin Lege, care doar a limitat efectele negative ale acestui fenomen, în timp ce adulterul era amenințat cu pedeapsa capitală.  În ce privește alimentația, Dumnezeu căutase să-i dezvețe de carne în timpul celor 40 de ani de călătorii, dar nu a făcut din aceasta o lege prin Moise, ci doar a limitat şi reglementat uzul cărnurilor (cf. Lev. 11 etc.). De asemenea, excluderea completă a băuturilor, chiar și în stare dulce, era cerută numai nazireilor (pe durata consacrării lor: Num 6:4, 20; Am 2:11-12) și preoților (pe durata serviciului, de 2-3 săptămâni pe an: Lev 10:8-11, cf. v. 1-7).

Nu se putea face o regulă, practică, prin care să se interzică numai starea fermentată a băuturilor. Ce poliție ar fi stat să verifice ce fel de yain folosește cineva? Și de la câte grade în sus ar fi trebuit să se ia măsuri? Cineva putea greși îmbătându-se, fără ca aceasta să ducă la o pedeapsă capitală. Există atâtea cazuri de sfinți care au greșit. Profeții și înțelepții lăsați de Dumnezeu în poporul lui Dumnezeu și în alte popoare educau în spiritul temperanței (înfrânării, cf. Pr 31:4-7; 23:29-35). Existau așadar sfaturi în această privință, dar legile nu mergeau până acolo, decât în cazuri extreme. Când cineva devenea „lacom și bețiv” și nu asculta de părinți ca să se îndrepte, familia putea cere pedeapsa capitală pentru un asemenea caz (Dt 21:19-21) – ceea ce nu s-a întâmplat niciodată, chiar dacă beția a ajuns uneori la culme. Pervertirea sexului și a religiei printre canaaniți trebuie să fi avut strânsă legătură cu faptul că zona era vestită în cele mai bune vinuri. Evreii din timpul regatului au preluat obiceiurile canaaniților, în ciuda avertizărilor și amenințărilor profetice, și au sfârșit-o la fel, sub loviturile asirienilor și babilonienilor.         

  1. Termenul ebraic exclusiv pentru must este תִּירוֺשׁ tîrôš. Dar este de mirare că mulți traducători, inclusiv români[4] au tradus adesea pe tîrôš cu „vin” (Gen 27:28, 37; 2Îm 18:32; Ps 4:8; Is 36:17; 62:8 etc. ), în loc de „must de struguri”, cum ar fi cerut sensul strict al termenului.[5] Totuși, unele traduceri românești au respectat sensul lui tîrôš ca „must”: SBB 1921, TLN București 2001, GBV 2001, Bulai-Pătrașcu (Iași 2013). Se înțelege însă că se putea îmbăta cineva cu tîrôš, deoarece mustul fermentează repede dacă nu este conservat (vezi mustul/tulburelul de la mustărie!). Așa s-ar putea explica afirmațiile din Os 4:11 și FA 2:13, precum și informația din textele ugarite:  tštn (…) trṯ ʕd škr „au băut must (tiraṯu) până s-au îmbătat”.[6] Ugarita era un dialect nord-canaanit vechi, înrudit cu ebraica. Aceeași frază, scrisă consonantic în ebraică, după cel mai vechi sistem de scriere în Canaan ar fi arătat la fel, cu excepția cuvântului ugarit trṯ (tīrāthu), echivalentul ebraicului tyrš (tîrôš), care inițial se putea scrie trš  – dar semnul š cândva reprezenta și pe ṯ / th !
  2. Adesea în Biblia ebraică yáin este asociat cu‎ שֵׁכָר šēḵār (băutură din fructe sau cereale: sicheră, cidru, țigher, hidromel, mied, bere, bragă), care la origine, așa cum vom argumenta, avea sensul de „băutură dulce din fructe sau din cereale”.

Din cauză că šēḵār este înrudit cu verbul šāḵār (a se îmbăta, a fi beat, cf. Gn. 9:21; Is 49:26),[7] acest šēḵār a fost tradus de obicei ca „băutură îmbătătoare” (Nm 6:3) sau „amețitoare” (Lev 10:9). În Num 28:7, unii traducători au indicat „vin” (inclusiv L Segond > D Cornilescu, după Vulgata), deși LXX are acolo σικερα síkera. Alții însă (și adesea Cornilescu, după Segond) au tradus cu „băuturi tari”, „lichioruri” (28-45 grade), ceea ce nu corespunde cultural.

Anticii nu cunoșteau distilarea și nu foloseau băuturile actuale cu mare concentrație alcoolică (rachiu, țuică, votcă, vinars, coniac, palincă, holercă, horincă, basamac, boștină, absint, rom etc.) care sunt de două-trei ori mai tari decât vinul. Vulgata traduce šēḵār cu potio (orice băutură) în Num 6:3; Is 24:9. În ebraică, sunt multe substantive care provin din verbe, dar și multe verbe care provin din substantive. În cazul relației dintre substantivul šēḵār și verbul šāḵār, este vorba de o moștenire semitică mai veche, deoarece această relație între substantiv și verb apare și în limba akkadiană (asiro-babiloniană) unde šikaru denumea berea de grâu sau de orz, băutura de curmale sau de smochine).[8]

Foarte probabil, la origine, termenul šēḵār a avut sensul general de „băutură dulce”. În orice caz, expresia frecventă yáin wǝ-šēḵār, deși tradusă de obicei cu „vin și băuturi tari”, a fost interpretată de Neemia ca „băuturi dulci” (mamtaqîm):

  1. Astfel este posibil ca expresia din Is 24:9 („šēḵār-ul li se pare amar celor ce-l beau”), să ofere un contrast între dulce și amar, deși aici Vulgata are potio (băutură); NIRV, NIV, Luther, EIN, ZUR au beer, Bier (bere), Reina Valera 60 are sidra (cidru). Corespondentul grecesc σίκερα (síkera) este definit în Lexiconul lui Thayer (articolul 4773) ca „produs artificial, făcut dintr-un amestec de ingredienți dulci, derivați din cereale sau alte vegetale, sucuri de fructe (curmale), sau un decoct de miere”.

Ideea că termenul ebraic šēḵār și corespondentul său asiro-babilonian šikaru trebuie să fi avut la origine sensul de băutură dulce (sucuri, siropuri, nectaruri) se bazează, între altele și pe următoarea etimologie:

  1. în India, zahărul de trestie se numea în sanscrită śarkara;[9]
  2. odată cu produsul, termenul a fost transmis populațiilor înrudite din Iran, unde perșii, până astăzi, numesc zahărul šakar;[10]
  3. termenul iranian šakar poate să fi fost apoi împrumutat de semiții din Mesopotamia, sub forma šikaru, prin care au denumit băuturile dulci (fermentabile), și prin derivație verbul šakaru (a se îmbăta), ca verb denominativ;
  4. termenul šikaru s-a răspândit apoi și la alte popoare semitice (în Siria, Canaan, Arabia), unde evreii l-au pronunțat inițial šikar, mai târziu šēḵār, și denumea băuturile din cereale, fructe, miere (dulci sau fermentate); odată cu termenul šēḵār s-a răspândit și verbul šaḵar (a se îmbăta), ca dovadă că aceste băuturi populare erau preferate alcoolice.
  5. În același timp, termenul persan šakar (zahăr de trestie) a circulat spre vest, odată cu produsul, numit sukkar (arabă), succarum (latină). Tot de aici provine cuvântul englez jaggery, care denumește zahărul de trestie sau de curmale. În alte limbi, termenul a ajuns ca sucre (franceză), sugar (engleză), Zucker (germană), zucchero (italiană); zakhari (greacă), zakhar (bulgară). Alte limbi orientale au forme mai apropiate de vechea formă persană: šakar (tadjică), šak’ar (armeană), shakari (gruzină), șeker (turcă), şəkər (azeră), sheqer (albaneză), šećer (sârbo-croată, bosniacă), čikher (mongolă);
  6. arameenii (sirienii) au preluat termenul în forma šikar/šikraᵓ, și l-au transmis grecilor sub forma síkra[11] > síkera, de unde a intrat în latină (sicera) și apoi, deformat diverse limbi europene, ca cisera cisre, cisdre, cidre, cider (DRAM 2015); în arabă a intrat ca sakar. Este foarte interesant cum sensul termenilor se schimbă datorită practicii umane. Online Etymology Dictionary afirmă despre termenul cider (cidru): „În engleză termenul s-a îngustat treptat pentru a însemna exclusiv ‘băutură fermentată făcută din mere’, deși acest sens era și în franceza veche. Mai târziu s-a aplicat la orice fel de suc de mere, înainte sau după fermentație (sec. 19). Primul se numește sweet cider (cidru dulce), celălalt se numește hard cider (citru tare).” (Sublinierea cu aldine ne aparține).       

Rămâne să aflăm când și cum a fost împrumutat termenul persan šakar (zahăr de trestie) în Orientul Apropiat. În orice caz, trestia de zahăr se cunoștea cu mult timp înaintea erei creștine.

Dar indiferent dacă această importantă verigă etimologică este corectă, nu poate fi nicio îndoială că termenii biblici pentru băuturi, atât yáin, cât și šēḵār (precum și corespondenții lor din LXX și NT: oinos și sikera), denumeau atât băuturile dulci, cât și fermentate. Același lucru se poate spune despre sinonimul ebraic al lui yain: ḫemer („sângele strugurilor” Dt 32:14). După HALOT, Acest termen este specific canaanit, numit în amorită și ugarită ḫimru; se foloseşte cu precădere în aramaică (ḫămar) drept băutură alimentară (Ezra 6:9; 7:22), dar și ca băutură alcoolică (Dan 15:1). În ebraică, acest termen este asociat cu culoarea roșu-închis și cu verbul ḫamar (a fermenta, a fi mânios). Termenul se întâlnește și la arabi (ḫamr), dar cu sensul de băutură alcoolică. Din arabă, prin intermediul limbii turcești, a venit în română termenul mahmur (beat).

Dicționarul asiro-babilonian menționează, de asemenea un sortiment de „băutură dulce” (šikar našpi duššupi, id. p. 427), folosind același cuvânt šikaru (în status constructus: šikar); našpi este forma genitivală de la našpu (sortiment necunoscut); iar duššupi este genitivul adjectivului duššupu (dulce).

Potrivit celui mai bun lexicon ebraic biblic (HALOT),[12] termenul ebraic dǝḇāš, care este tradus cu „miere”, provine din rădăcina semitică dbš sau dšb (dulce, dulceață), de unde vin și termenii akkadieni pentru dulce (dašpu, duššupu) și pentru „miere” de albine, sau de curmale, de struguri etc. (dišbu, dišpu). Dar și HALOT, la articolul דְּבַשׁ ‎dǝḇāš (miere), arată că termenul denumea uneori o „miere” (sirop gros) de curmale sau de struguri, care în arabă se numește dibs. Acești termeni arată că anticii știau să păstreze băuturile dulci în formă de sirop gros, îndulcitor, care putea fi desigilat în cursul anului, și care era folosit de femei și copii, precum și de bărbații care nu iubeau beția.

Există destulă evidență că anticii cunoșteau băuturile dulci, nefermentate. Sumerienii numeau  kurun sau gurun  mustul roșu dulce, precum și strugurii și vița de vie. Termenul sumerian este înrudit cu adjectivul kuruš (dulce, miere), care era folosit și cu sensul de nutreț dulce pentru îngrășarea vitelor. Pennsylvania Sumerian Dictionary (ePSD) indică pentru același termen kurun sensurile: 1. bere (sau mied); 2. sânge; 3. bun; 3. dulce.

De asemenea, termenul românesc mied (= hidromel, vin de miere), care vine din slavonă (medu = miere, băutură de miere), are rude în multe limbi vechi și noi: sanscrită (madhu = dulce, băutură dulce, vin, miere), proto-germanică (meduz > metu = hidromel), latină (medo = hidromel), olandeză medie (mede = hidromel), lituaniană (medus = miere), irlandeză veche (mid = hidromel), engleză veche (medu > mede / meeth > mead = băuturi dulci, în general; hidromel; must), daneză (mjød = hidromel) etc. Toți acești termeni își au originea în rădăcina proto-indo-europeană (PIE) *medhu (miere, băutură dulce), din care provin, de asemenea, termenii grecești μέθυ (méthü = „vin”/„hidromel”), μέθη (méthē = băuturi alcoolice, beţie), μεθύω (methüō = a fi beat), μεθύσκω (methüskō = a se îmbăta), μέθυσμα (méthüsma = băutură alcoolică, una dintre traducerile termenului ebraic šēḵār în Septuaginta: Jud. 13:4, 7, 14; 1Sam. 1:11, 15; Mic. 2:11).[13]

Pe lângă acești termeni, Biblia mai folosește pentru băutură termenul soḇeᵓ (Is 1:22; Os 4:18) pentru al cărui sens, învățații nu s-au decis: nici lexicoanele, nici traducerile biblice nu au certitudini. Unii au tradus „băutură aleasă”, alții „băutură îmbătătoare”.  Termenul pare să aibă legătură cu rădăcina ebraică sb/ śbᶜ (a fi sătul, a fi beat), sau cu rădăcina akkadiană sābu (a scoate apă, cf. ebr. šᵓb). Se sugerează că soḇeᵓ ar fi fost berea de grâu sau vinul de susan (cf. HALOT). În araba clasică, sibaᵓ / sabiah, denumea un fel de vin. După Chicago Assyrian Dictionary (CAD), sabu, sebu sau sību denumea în akkadiană un soi de bere. Dar termenul semitic soḇeᵓ / sabu / sebu / sību / sibaar putea fi un împrumut indo-european. Din rădăcina indo-europeană *sab (suc, fluid) derivă următorii termeni, în sanscrită: (sabar = nectar, sevă, lapte), în proto-germanică (*sapam = sevă, nectar, de unde în germană veche, olandeză și engleză sap = sevă, suc > cf. germ. Saft = sevă, suc), în latină (sapa = must, „vin nou”, „vin fiert”), de unde și în catalană (saba = sevă), în spaniolă (savia = sevă) în franceză (séve > rom. sevă).[14]

Alți termeni ebraici pentru băuturi sunt:

  • עָסִיס ᶜāsîs (zeamă, suc, nectar; de struguri, de rodii etc., vezi CC 8:2; Am. 9:13; Ioel 4:18, putea fi și fermentat, cf. Is. 49:26, Ioel 1:5), derivat de la verbul ᶜasas (a zdrobi, a strivi sub picioare), cf. HALOT.[15]
  • מֶֶזֶג mézeg (mixtură,[16] băutură amestecată cu mirodenii: CC 7:3), nu se specifică dacă este dulce sau fermentată.
  • חֹמֶץ ḫómeṣ „acreală”, oțet din vin sau din alte băuturi care s-au acetat (Nu. 6:3; Rt 2:14; Ps. 69:21; Pr. 10:26; 25:30).

Băuturile în Noul Testament

         Este corectă ideea că „vinul” la care se face referire în NT , este „must” sau „suc de struguri”, nefermentat și fără alcool?

Ca și Primul Testament, NT folosește cuvinte grecești diverse, mai cuprinzătoare și supuse contextului. Principalul termen folosit în NT pentru băutura din struguri este οἶνος (oinos), care are rude în diverse limbi, în special indoeuropene: proto-indo-europeană (*woin-o-); latină (uinum /vinum = vița de vie sau băutura din struguri); proto-germanică (*winam), împrumut latin; în limbi slave (vino); în limbi celtice (gwin, fin, fion etc.); în hitită (wiyana); lyciană (oino), armeană (gini). Dar termenul are înrudiri și în limbile vest-semitice (ebraică: yain, provenit din wain; arabă clasică: wain), și în gruzină (ḡvino). Se crede că originea acestei rădăcini lingvistice, ca şi originea viticulturii, stabilită prin arheologie şi studii biomoleculare, este în zona Transcaucaziei, ceea ce ne aminteşte de raportul biblic (Gen 8:4; 9:20-21).[17]

Sensul termenului grecesc οἶνος (oinos) în Biblie este o copie fidelă a corespondentului ebraic yáin, incluzând și starea nefermentată, dulce. Nu susțin că înseamnă întotdeauna must nefermentat, ci că starea era dedusă din context:

  1. oinos este deja prezent în teasc, când se calcă în picioare strugurii (Ap 19:15);
  2. oinos este în cele mai multe cazuri din VT (Septuaginta), traducerea termenului ebraic tiyrôš. Din 38 de cazuri în care tiyrôš se întâlnește în VT, LXX are de 36 echivalentul [18]
  3. oinos se folosește ca și ebraicul yáin în expresia „vin nou” (must dulce) în Mt 9:17; Mc 2:22; Lc 5:37-38.
  4. oinos se folosește ca și ebraicul yáin, ca aliment (produs proaspăt sau conservat) în asociere cu untdelemnul (Ap 6:6; 18:13; cf. Ezra 6:9; Ier 40:10);
  5.  ᵂoinos se folosește cu privire la băutura din struguri în orice stare, întrucât i-a fost interzisă lui Ioan Botezătorul ca nazireu (Lc 7:33-34; compară cu Mt 24:49), iar nazireilor le era interzis: struguri, stafide, must și chiar sâmburi de struguri, pe toată durata consacrării lor (Num 6:4).
  6. renunțarea la oinos era indicată de Pavel atunci când folosirea scandalizează pe frații sensibili (Rom 14:21), cu excepția celor care sufereau de boli digestive din cauza apei contaminate (1Tim 5:23).
  7. folosirea abuzivă a lui oinos (Ef 5:18), avea riscuri mari de a ajunge la beție și destrăbălare, de aceea a fost interzisă. Una dintre condițiile pe care trebuiau să le îndeplinească slujitorii Bisericii era sobrietatea: să nu abuzeze de oinos (1Tim 3:8; Tit 2:3). Când cineva bea mult must, putem fi siguri că acel must nu mai este dulce; pentru că mustul dulce nu poate fi folosit în loc de apă. Mustul, mai degrabă se mănâncă, decât se bea. Moderația putea asigura cel mai bine starea morală și fizică.
  8. oinos (băutura din strugure) este în contrast cu apa, nu în contrast cu mustul: In 2:9; 4:46; 1Tim 5:23.
  9. Iisus a numit acel oinos euharistic „rodul viţei” (Mt 26:29; Mr 14:25; Lc 22:18), iar Pavel s-a referit la „pahar” (1Cor 10:16; 11:26-28), ca la un obicei bine cunoscut. Nu se precizează că acel rod al viţei trebuia să fie fermentat, cum susțin unii.
  10. Iisus a refuzat oinos amestecat cu smirnă care i-a fost dat ca anestezic (Mt 27:34; Mr 15:23); prin urmare, în acest caz era o băutură fermentată. Voia să fie absolut lucid până la capăt. El era Împăratul iudeilor (Pr 31:4).

Dacă Iisus ar fi fost un băutor de vin, așa cum îl descriu dușmanii Lui, precum și unii dintre presupușii prieteni (Mt 11:19; Lc 7:34), nu ar fi avut motive să refuze. Nu spusese El că Îi era sete? (Mt:11:19). Când pierzi mult sânge și îți este o sete insuportabilă, bei orice, chiar dacă este înţepător, amărui şi miroase a spirt. Dacă Iisus a refuzat, a avut un motiv foarte serios; nu era un moft.

AMO suspectează, împreună cu majoritatea cititorilor, că oinos în NT trebuie să fie „vin”, așa cum este tradus, deoarece este de părere că în Ioan 2:3, 9-10; 4:46 trebuie să fie băutura alcoolică. Este dificil de spus ce fel de oinos era acela pe care-l oferiseră iniţial organizatorii nunţii. Observaţia pe care o face mirelui organizatorul, despre mesenii care au „băut bine” (adică s-au cherchelit bine) nu este o descriere a ceea ce se întâmplase, ci referire la un obicei. Faptul că noul     oinos putea fi apreciat ca incomparabil mai bun, înseamnă că cel puțin organizatorul nunții nu era  „afumat”. Mirele era, probabil, un om relativ sărac, devreme ce băutura se terminase repede. Cel mai probabil, evenimentul s-a petrecut toamna, după obiceiul universal.[19] Probabilitatea de a avea must proaspăt toamna este foarte ridicată. Obiceiul de a-l mai boteza cu apă, din rațiuni economice a existat dintotdeauna (Is 1:22). Dar Iisus a creat prin minune cel mai bun oinos pe care-l gustaseră vreodată nuntaşii. Faptul că organizatorul nunții l-a apreciat ca fiind „mai bun”, înseamnă în opinia mea că era mai dulce, mai parfumat, mai proaspăt, mai pur și mai delicios decât cel dinainte.

Așa cum îl cunoaștem pe Iisus, care a folosit la cina pascală „vinul nou” (rodul viței), nu vin alcoolic; și care a refuzat vinul anestezic ce I s-a oferit când era crucificat, este cel mai probabil că un astfel de oinos a făcut El şi în Cana. Dacă ar fi făcut un oinos fermentat, socotit „bun” de către beţivi, nu de către prietenii lui Iisus, atunci El S-ar fi făcut vinovat ca un agent al diavolului, care îi ispitește pe alții la beție (Hab 2:15), fapt condamnat de Scriptură (Dt 21:19-21; Pr 23:21-22; Is 28:1, 3), deoarece le-a mai dat vin alcoolic, după ce aceștia băuseră deja! Și nu făcuse deloc puțin: 6 bazine de apă a câte 2-3 metrete de apă fiecare,[20] umplute cu oinos, înseamnă în total între 450 – 590 litri de vin. Enorm pentru o nuntă de oameni săraci, dintr-o cetate modestă! Iisus nu putea încuraja, în asemenea hal, beția; El, care a refuzat vinul alcoolic chiar şi în timpul torturii şi setei de pe cruce.

        Luca 1:15 („vin și băuturi tari”, evident, se referă la băuturi alcoolice nu la sucuri; și este inclus și vinul în această categorie),

Luca 1:15 nu se referă în mod strict, exclusiv la „băuturi tari / amețitoare”. Se referă la oinos (rodul viței) și la síkera (produs de fructe sau cereale), ambii termeni corespunzând expresiei ebraice yáinšēḵār. Am argumentat mai sus că acesta este un dublet ebraic, care denumește toate băuturile, în stare dulce sau fermentată. Ca nazireu, așa cum am arătat, Ioan trebuia să se ferească de orice provenea din struguri, nu doar de vin, ci și de must; și nu doar mustul trebuia evitat, ci absolut orice parte a rodului viței, de la pielea și carnea boabelor de struguri, până la sâmburi (Nu 6:4; cf. Lc 7:33).

      Luca 5:37 (apare de 2 ori și face referire la procesul de fermentație, deci vinul nu este must, ci are alcool), v. 38.

Am arătat mai sus că, dacă face referire la fermentație, înseamnă că acel oinos este dulce. Numai cel dulce fermentează, în special când este în recipiente vechi. De fapt însăși expresia „vin nou” este folosită în scrierile de la Qumran ca sinonimă pentru tîrôš (must). Ca și în engleză, unde new wine înseamnă must, nu un alcool mai recent. De asemenea, Iisus ne-a promis la ospățul nunții cerești rodul viței [vin]… nou (Mt 26:29, cf. New Jerusalem Bible: the new wine), ca acela creat de El proaspăt la nunta din Cana.

În versetul din Luca 7:34 nu apare literalmente „vin” ,însă Isus era acuzat deoarece era un oinopótēs / „băutor de vin”, sau „bețiv”, ca în Matei 11:19 și Proverbele 23:30 în LXX, această acuzație fiind complet nefondată dacă vinul era „must, sau suc de struguri.”

Întrebarea foarte serioasă este dacă Îl putem cunoaște cu adevărat pe Iisus în mod necritic, după acuzațiile dușmanilor Lui. Acuzațiile aveau ceva la bază întotdeauna, dar interpretările erau greșite, din prostie sau cu răutate intenționată (Lc 11:53-54). El nu „era acuzat deoarece era….”, ci „era acuzat era…”. A fost acuzat

  1. …. că face minuni cu tartorul demonilor (Mt 12:24)
    Era adevărat că făcea minuni, dar le făcea cu diavolul? (In 3:1-2; 14:10-12)
  2. ….că a promis că va strica templul (Mc 14:58; Mt 15:29)
    Este adevărat că a vorbit despre stricarea templului, dar a spus că El îl va distruge? (In 2:19; Lc 21:5-7, 20, 24).
  3. …. că este un păcătos, care profanează sabatul, făcând ceea ce nu este permis (Mt 12:10; Mr 3:2; Lc 6:7; In 9:16, 24)
    Este adevărat că, spre binele altora, Iisus desconsidera anumite porunci halachice ale rabinilor cu privire la sabat (care acum se găsesc în Talmud); dar recunoștea El, că acele fapte nu erau permise de Lege și că El profana sau desființa sabatul? (Mt 12:2-3, 11-12; Mr 3:4-5; Lc 6:9; 14:3-6; In 5:8-18)
  4. …. că desființează Scriptura (Legea și Profeții: Mt 5:17, 19; In 8:4-6)
    Este adevărat că Iisus distrugea o mulțime de interpretări rabinice ale Scripturii, accentuând învățătura Sa nouă; dar a desconsiderat El undeva Scripturile iudaice (VT), sau a profețit El că pe viitor vor fi depășite? (Mt 5:17-18; Lc 16:29, 31; 24:44; In 10:35; Mt 5: 28, 43 → Ex 20:17; Lev 19:17-18; Dt 6:5; 23:7-9 etc.)
  5. …. că este un „lacom și bețiv”, prieten al vameșilor și al păcătoșilor (Mt 11:19; Lc 7:34)
    Este adevărat că Iisus Se întâlnea mai des cu oamenii de rând şi cu păcătoşii, deoarece
    – aceştia erau cei mai mulţi
    – aceştia aveau (simțeau) mai multă nevoie de vindecare (Lc 15:1-2)
    – aceştia înţelegeau şi apreciau mai bine învăţătura şi lucrarea Lui
    – aceştia erau mai dispuşi să primească chemarea ca urmaşi ai Lui şi ca misionari.

Totuşi, acuzaţia era foarte exagerată din multe motive. În acest caz, Iisus fusese invitat de fostul vameș Levi Matei (viitorul apostol), care în semn de recunoștință a dat un ospăț prietenilor lui (Mt 9:9-11; Mr 2:14-16; Lc 5:27-29). Evanghelia nu arată că Iisus ar fi respins invitațiile fariseilor și ar fi preferat invitațiile vameșilor. Dimpotrivă, El intra și în casele fariseilor, ba chiar ale conducătorilor lor, și accepta invitațiile lor la mese comune (Lc 7:36; 14:1).

Să acceptăm, deci, acuzația unor farisei ipocriți, că Iisus ar fi fost un mâncăcios și un bețiv? Înainte de toate, expresia „mâncăcios (lacom) și bețiv (băutor de vin)” era folosită în Lege ca o acuzație gravă, demnă de pedeapsa capitală (Dt 21:20; Pr 23:20-21; Is 22:13-14). Iisus condamna obiceiul de „a mânca și bea cu bețivii” (Mt 24:49) și Pavel ne spune clar că bețivii sunt printre cei care nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu (1Cor 5:11). Era Iisus cu adevărat un oinopotēs („băutor de oinos”, aici în sensul de bețiv)? Nici măcar nu este neapărat alcoolul în discuție aici, ci viața de petrecere, de îmbuibare cu lucruri care pot fi bune în sine, dar care prin abuz devin rele. Abuzul în mâncare și băutură este de trei ori rău: 1. ruinează treptat sănătatea, dând iluzia că o întreține; 2. face risipă și este astfel neeconomic; 3. o viață de petreceri, în timp ce alții suferă și chiar mor de foame și sete, este un păcat mare.

Este corectă redarea termenului grecesc gleukos, prin „vin dulce” (în nota din ediția în română și în textul principal în ediția revizuită în 2013, engleză) a Traducerii Lumii Noi?

Expresiile new wine sau sweet wine sunt corecte în engleză, deoarece ele se referă exclusiv la mustul de struguri nefermentat. În limba română însă nu există expresia „vin nou”, iar dacă traducem așa, sugerăm că ar fi vorba de o băutură de curând fermentată.

Referitor la afirmaţia (lui  A. T. Robertson?) despre gleukos din FA 2:13, că „vinul dulce păstrat pentru un an, provoca starea de beție”, probabil că sus-numitul erudit nu a băut niciodată gleukos decât din teasc. Mustul se poate conserva nefermentat destul de mult timp, în funcţie de metoda folosită:

  • sterilizare prin fierbere suficientă (și îndepărtarea spumei);
  • pasteurizare (fierbere sub 100° și răcire bruscă);
  • amestecare a 10 părți de must nefiert (călduț) cu 1 parte must fiert;
  • adăugare de conservanți (aspirină, benzoat de sodiu, etc.)
  • sterilizare prin adăugarea de hrean ras (o lingură la 10 litri)
  • congelare

Anticii nu cunoșteau pasteurizarea, nici nu foloseau conservanți chimici, dar practicau unele metode care astăzi sunt inedite, cum ar fi recoltarea mustului (a mierii de struguri) din boabe sănătoase de struguri deshidratați prin uscare la soare. Romanii numeau acest „must” vinum passum (vin uscat). Procentul ridicat de zahăr natural asigura conservarea pentru mai mult timp în vase de lut sigilate etanș cu capac smolit și păstrate în pământ pentru sărbătorile din anul următor. La momentul dorit, vasul se destupa și „vinul” (care era un sirop gros, dulce și parfumat) era amestecat cu apă, pentru a fi folosit. Era folosit de asemenea în patiserie, ca îndulcitor.

Pentru a se asigura împotriva otrăvirii, regii antici obișnuiau să aibă paharnici de încredere, care storceau strugurii direct în potirul din care beau respectivii monarhi (Gen 40:11; Ne 2:1). Josephus Flavius comentează astfel cazul paharnicului faraonului:  „De aceea, el a zis, că în visul său a văzut trei ciorchini de struguri atârnând pe trei vițe de vie, mari și copți pentru cules; și că el i-a stors într-un pahar pe care regele îl ținea în mâna lui. Și după ce a stors mustul (gleukos), l-a dat regelui să-l bea, iar regele l-a primit de la el cu plăcere.”  (Antiquities of the Jews 2:64). În acest caz, termenul grecesc gleukos folosit de Josephus a fost tradus în engleză cu wine (Whiston, 1828), ca dovadă că termenul wineîn secolul al XIX-lea încă era folosit pentru a denumi băutura din struguri, în general, chiar în stare proaspătă și dulce.

AMO: «Din felul în care este folosit cuvântul gleuʹkos în LXX în Iov 32:19 și contextul acestui verset și a celui din Faptele 2:13, unde  creștinii erau acuzați de beție, înțelegem că în Faptele 2:13 traducerea lui gleuʹkos prin „must”, deși din punct de vedere al lexiconului este posibilă, nu este traducerea corectă!»

Am comentat deja mai sus ambele texte. În cazul din Iov 32:19, nu gleukos trebuie înțeles ca fiind yáin-ul popular, ci invers: yáin a fost tradus cu gleukos (must dulce), ca dovadă că yáin denumea băutura din struguri, atât dulce, cât și fermentată. În acest caz, traducătorii LXX au înțeles că nu putea fi decât dulce, deoarece în context este vorba de umflare / fermentare: numai mustul fermentează.

AMO: «Traducerea lumii noi este o traducere exegetic exactă și demnă de încredere, chiar și atunci când în limba română stă singură, sau aproape singură, în ceea ce privește redarea corectă a termenului gleuʹkos din Faptele 2:13 prin „vin.”»

Nu am nicio pornire împotriva traducerii New World. Orice traducere este Cuvântul lui Dumnezeu, deși nicio traducere nu este perfectă. New World Translation nu este nici ea perfectă. Nu aș blama-o, așa cum fac alți creștini, dar există o serie de probleme în ea. Ideea de a traduce „literal” New World în românește, este discutabilă, ca și acțiunea celor care au difuzat o traducere aiuritor de fidelă (după King James Version)!

Traducerea NWBT și alcoolurile

Ideea că vinul din Biblie este „must” și că nu are deloc alcool, este indusă prin traducerea lipsită de exactitate din majoritatea traducerilor disponibile în română și stă la baza doctrinei false că „băuturile alcoolice sunt complet interzise creștinilor.” Așadar faptul de a dispune de o traducere exactă și corectă, precum Traducerea Lumii Noi, este o condiție importantă pentru a înțelege și explica în mod corect Biblia!

Aici sunt trei subiecte diferite. Le vom lua pe rând:

  1. Exactitatea și importanța relativă a traducerii Lumii Noi. Chiar aşa de corectă să fie? Iată numai câteva exemple:

În In 1:1, „…and the Word was a god” lasă impresia că traducătorii NWBT cred în doi dumnezei, unul cu majusculă (Dumnezeu) și altul fără majusculă („un dumnezeu / zeu”). În realitate, Ioan folosește termenul grecesc theos în acest verset, mai întâi ca substantiv propriu (nume, sau înlocuitor de nume: Dumnezeu), apoi ca substantiv comun, indicând natura divină a Logosului. Pentru a sublinia monoteismul strict, NWBT a ales o soluție care, în mod ironic, afirmă un biteism.

În 1Ioan 5:18-20, expresia ἐκ τοῦ θεοῦ ἐσμεν („de la / din Dumnezeu suntem”) a fost tradusă ”we originate with God”, ceea ce este mai neclar, trimite mai degrabă la Creație, decât la conceptul nașterii din nou. Mai departe, expresia ἐν τῷ υἱῷ αὐτοῦ (”în Fiul Său”) a fost tradusă:  ”by means of his Son” (prin intermediul Fiului Său). Astfel s-a urmărit evitarea sensului original al textului, care afirmă că „suntem în Cel Adevărat: în Iisus Christos, Fiul Său. El este Dumnezeul Adevărat și viața veșnică.” Cine anume? Evident, aici Fiul, ca și Tatăl, este numit Dumnezeul adevărat și viața veșnică. Au avut aici traducătorii motive lingvistice, sau mai degrabă motive doctrinale?

În Rom 9:5, textul grecesc are ἐξ ὧν ὁ Χριστὸς τὸ κατὰ σάρκα, ὁ ὢν ἐπὶ πάντων θεὸς εὐλογητὸς εἰς τοὺς αἰῶνας („din care / din ei este Christosul după trup, care este mai presus de toate / mai presus de toți, DUMNEZEU BINECUVÂNTAT ÎN VECI.”) Dar NWBT pune punct după cuvântul „trup” și formează o nouă propoziție, care nu are nicio legătură cu cele afirmate mai înainte:  ”and from them the Christ descended according to the flesh. God, who is over all, be praised forever.” Este evident că apostolul arată în text, într-o lungă listă, care sunt privilegiile spirituale ale evreilor și binecuvântările aduse de ei neevreilor. În fruntea liste crescânde, Pavel așază pe Christos după trup, adăugând în final că Christos este mai presus de toate (sau mai presus de toți), DUMNEZEU BINECUVÂNTAT ÎN VECI. Dar NWBT inversează topica frazei și în loc de ”care este mai presus de toate, DUMNEZEU BINECUVÂNTAT ÎN VECI”, zice: „Dumnezeu, care este mai presus de toate (toți), fie lăudat în veci”. Pentru oricine cunoaște doctrina ariană a MI nu este niciun secret cu privire la motivul acestei corecturi introduse în textul lui Pavel. Nu am nicio îndoială că aici traducerea este greșită, pentru următoarele motive:

  1. A fost inversată în frază expresia ὁ ὢν (Care este / Cel ce este, cf. Ex 3:14), care în logica autorului se referea la Christos, și a fost făcută să se refere la Dumnezeu;
  2. Noua idee care s-a obținut astfel („Dumnezeu fie binecuvântat în veci!”), deși este nevinovată în sine, nu-și găsește rostul aici (compară cu Rom 1:25; 2Cor 11:31, unde are consecvență logică);
  3. Dacă autorul ar fi vrut să spună „Dumnezeu fie binecuvântat…!”, nu ar fi spus θεὸς εὐλογητὸς, ci invers: εὐλογητὸς ὁ θεὸς, așa cum se exprimă greaca NT peste tot (2Cor 1:3; Ef 1:3; 1Pt 1:3; cf. Lc 1:68), precum și greaca Septuagintei, fără excepție (1Îm 5:21; Ps 17:47; 66:20; 67:36; inclusiv în apocrife: Daniel Theodotion 3:95; 1Esdra 4:40; Tob 11:17; 13:2, 18; 2Mc 1:17 etc.). Expresii similare (e.g. Binecuvântat să fie YHWH/Domnul!) au fără excepție în greacă aceeași formă, începând cu adjectivul εὐλογητὸς.[21] Mai degrabă sintaxa lui Pavel de aici este asemănătoare cu cea din 2Cor 11:31.

Acestea sunt doar câteva exemple, care arată că NWBT (traducerea Lumii Noi) nu este corectă peste tot, ba conține chiar modificări intenționate, în textul ei original englezesc.

  1. Afirmația că vinul din Biblie ar fi întotdeauna must și că este fără alcool;

Nu cunosc pe nimeni care să facă afirmația aceasta. Dar observ eforturi neobosite din partea unora, de diverse confesiuni, de a argumenta că în toate cazurile, „rodul viței” era fermentat, chiar atunci când sunt cele mai clare cuvinte că se referă la varianta dulce. Se înțelege că mustul dulce fermentează în mod obișnuit, dar asta nu înseamnă că evreii nu foloseau niciodată must dulce și că toată cantitatea de must care se producea era destinată vinificației. Erau și bețivi printre ei, destui, dar nu au fost un popor de bețivi, iar unii dintre ei nu foloseau nici must dulce, nici struguri, ca să fie o permanentă mustrare a exceselor populare.

  1. Doctrina (falsă sau corectă) că băuturile alcoolice sunt complet interzise creștinilor.

Fiecare confesiune a tras concluzii din studiul Bibliei, potrivit cu gradul de expertiză în acest domeniu, precum și după tradiția și înclinațiile religioase sau populare ale membrilor. În general vorbind, bisericile nu interzic băuturile alcoolice, ci recomandă moderația. Această moderație este însă floare rară, întrucât bisericile care permit uzul „înțelept” al alcoolului se confruntă cu fenomenul beției și al alcoolismului, fără să ia măsuri. Nu se predică împotriva beției, nu li se spune oamenilor ce învață Scriptura, că beția este păcat de moarte (1Cor 6:10; Gal 5:20; Rom 13:13; 1Pt 4:3); nu sunt ajutați membrii Bisericii, sau semenii în general, să părăsească viciul; nu este exclus sau disciplinat credinciosul bețiv (1Cor 5:11), care uneori este și cleric și dă exemplu credincioșilor (Mt 24:49; 1Tim 3:3).

Există însă și confesiuni religioase care evită, descurajează și condamnă uzul alimentar al alcoolului: a) anumite biserici de tradiție anabaptistă: Mennoniții, Amish, Church of the Brethren; b). anumite biserici de tradiție metodistă: Metodiștii, Church of the Nazarene (Biserica Nazarineanului), Armata Salvării; c). Adventiștii de Ziua a Șaptea, inclusiv grupurile care s-au separat de aceștia; d). Quakerii, Mormonii și adepții Christian Science. Până și o serie de religii necreștine descurajează consumul de alcool: hindușii, swaminarayanii, budiștii, jainiștii, meivazhiții, sikhii, bahaii și musulmanii. La ziua Judecății, mulți creștini vor fi comparați cu păgânii pe care i-au disprețuit.

Pe lângă confesiunile religioase, în secolul al XIX-lea au existat asociații de temperanță, care au luptat împotriva uzului băuturilor alcoolice:

Unele dintre aceste asociații încă există și astăzi:

Evitarea completă a alcoolului este soluția optimă pentru oricine, indiferent de religie, pentru următoarele motive:

  • Alcoolul nu aduce nici un bine organismului. Toate proprietățile benefice care se mai găsesc în băutura alcoolică există deja în varianta ei nefermentată (must etc.).
  • Chiar și în cantități moderate, alcoolul are efecte negative pentru organism și în primul rând asupra creierului.
  • Dacă este important ca mintea să fie limpede şi alcoolemia spre zero, când este vorba de conducerea unui autovehicul, cu cât mai important este pentru un creştin să fie treaz, pentru a-şi conduce viaţa în aşa fel încât să reziste ispitelor.
  • V-aţi mai urca în avion, dacă aţi şti că pilotul îşi face curaj cu un consum moderat de alcool, înainte de zbor?
  • Folosirea moderată a băuturilor alcoolice este școala beției. Tinerii care se obișnuiesc cu alcoolul au toate șansele să devină dependenți la o anumită vârstă, cu toate consecințele care decurg.
  • Chiar dacă am suficient autocontrol și nu depășesc o cantitate rezonabilă de alcool, pot fi un exemplu negativ pentru alții, care nu au putere, sau nu vor mai avea putere, să se oprească.
  • Este mult mai ușor să te înfrânezi de la uzul alcoolului, decât să te înfrânezi de la exces sau abuz.
  • Alcoolul a distrus și distruge sistematic multe vieți, producând catastrofe sociale, îndepărtare de Dumnezeu, accidente, fărădelegi, violuri, asasinate și alte fărădelegi. Alcoolul a făcut nenumărate victime în istoria lumii. Uzul moderat al alcoolului înseamnă a te afișa ca admirator al unuia dintre cei mai odioși teroriști Mai degrabă un creștin adevărat este un luptător împotriva obiceiului rău și își arată hotărât, în orice situație publică sau în privat, dezaprobarea și repulsia față de sus-numitul terorist.
  • Ciocnirea unui pahar într-o ocazie socială și simularea unei înghițituri te afișează public ca un prieten al alcoolului, și astfel influența de luptător antialcoolic este pierdută.
  • Singurul motiv serios pentru a bea alcooluri este nevoia de a se îmbăta, ca refugiu la necaz, sau căutare a stării de euforie. Dar dacă ești creștin, a căuta refugiu în altceva decât în rugăciune și în credința în Christos; a căuta în altceva satisfacția și fericirea, decât în Duhul Sfânt, este o ofensă la adresa lui Dumnezeu şi o dovadă a lipsei de credință. Creștinul este fiu al lui Dumnezeu, rege și preot. Alcoolul este pentru cei pierduți, nu pentru învingători, care sunt cetățenii cerului.

În ce privește traducerea Bibliei, sunt de acord cu S M Reynolds, unul dintre traducătorii NIV. Traducătorii, ca și lexicografii și teologii ar trebui să-și revizuiască opiniile după logica internă a Bibliei și după cele mai bune studii în domeniu, nu după „bunul simț” produs de cultura pseudocreștină în care trăim. Alți autori prohibiționiști pe care îi apreciez sunt: Samuele Bacchiocchi, Robert TeachoutErnest Gordon, David Gross, Mark Harding și alții.

Treaz – fără alcoolemie la cap

Folosirea verbului νήφω și a adjectivului νηφάλιος în Biblie

Verbul νήφω (nēphō) și derivatele sale au un uz foarte interesant în greaca biblică. După diverse dicționare,[22] νήφω este opusul lui μεθύω )a fi sub influenţa alcoolului) și ar însemna „a nu fi sub influența alcoolului, a fi sobru, a fi fără vin, treaz”. Nu se găsește în greaca Septuagintei, ci doar în NT și în alte scrieri grecești.

Dicționarele și traducătorii par să fie un acord că în NT, acest verb și derivatele sale se folosesc „numai” în sens figurat, nu în sens literal. Dar dacă cel puțin în unele dintre aceste cazuri se poate înțelege foarte bine sensul literal, de ce am apela la sensul figurat? Doar pentru că avem convingerea că autorii biblici ar fi simpatizat mai degrabă cu uzul moderat al alcoolului, decât cu ideea de a respinge alcoolul? Să luăm următoarele cazuri:

2Tim  4:5: νῆφε ἐν πᾶσιν „fii treaz în toate”. Aici este mai probabil sensul figurat, deoarece Timotei nu avea nevoie de un asemenea sfat, fiindcă era un encratist, care nu folosea alte băuturi decât apă (1Tim 5:23).

1 Pt 4:7: νήψατε εἰς προσευχὰς „cumințiți-vă și fiți treji pentru rugăciuni”. În acest caz, sensul literal, de a nu bea alcooluri este mai probabil, deoarece apostolul deja introdusese subiectul beției și al vieții lumești: 1Pt 1:13-14 „fiți treji și puneți-vă toată speranța în harul care vă va fi adus” (nu refugiindu-vă în băuturi!), „nu vă lăsați antrenați în poftele pe care le aveați altădată, când erați în neștiință!”; 1Pt 2:2 „să doriți laptele neprefăcut al Cuvântului”; 1Pt 2:11 „să vă feriți de patimile trupești, care se războiesc cu sufletul”; 1Pt 4:2-3 „să nu mai trăiască după pasiuni omenești…în beții, în ospețe, chefuri”. Este evident că pentru o viață de rugăciune, mintea trebuie să fie limpede, trează. Dacă termenul are și aplicație figurată, cu atât mai mult este aplicabil în sens literal vieții creștine.

 1 Pt 5:8 νήψατε, γρηγορήσατε „fiți treji, vegheați”. Atât sensul literal (treaz de vin), cât și sensul figurat este aici probabil. Poate că apostolul Petru chiar a intenționat aici un contrast cu atitudinea dușmanului care caută pe cine „să înghită” (καταπιεῖν = a bea, a sorbi, a înghiți, a înneca).

1Tes 5:6 γρηγορῶμεν καὶ νήφωμεν „să veghem și să fim treji” ; sunt potrivite și sensul literal și cel figurat. Nu trebuie evitat sensul literal, pentru că în vers. 8, unde ideea se repetă, creștinii sunt îndemnați să fie „fii ai zilei” și „treji”. Chefurile și bețiile sunt descrise în vers. 7 ca o activitate lumească – viața de noapte.

Uzul adjectivului νηφάλιος, νηφάλαιος sau νηφαλέος

Adjectivul νηφάλιος =  nephálios  înseamnă „fără vin”, abstinent de la băuturi, temperat. Unele dicționare însă preferă sensul de „moderat în uzul băuturilor alcoolice”, „care nu este dependent de băuturi”.

1Tim 3:2 „Episcopul trebuie să fie….. νηφάλιος (treaz, fără vin)”. Cornilescu a tradus „cumpătat”, care înseamnă, mai degrabă, moderat. Vulgata a tradus cu sobrius (ne-beat, temperat,  în toate simțurile). Unele versiuni engleze au tradus aici temperate. În engleză, termenul temperance a fost folosit pentru a traduce latinescul continentia sau abstinentia, în mod specific cu referire la alcool și mâncăruri; de aici, după 1800  a ajuns să însemne ‘abstinență de la băuturi alcoolice’.”

Același termen este folosit și în dreptul diaconeselor (vers. v. 11): să fie „fără vin”, „sobre” sau „temperate”; și în dreptul celor mai în vârstă (Tit 2:2).

Rodul viței în cupele anticilor

Eliphalet Nott, un faimos învățat prezbiterian (1773-1866), pastor, pionier educator, inventator, președinte al Colegiului Union din SchenectadyNew York, în scrierile sale  Lectures on Temperance (Lecture No. IV, „Inquiry Extended to Profane Writers”, 1857: 93-130), cita din autori greco-romani antici următoarele, despre oinos / vinum.

  • Nikandros (un poet și medic grec din secolul II î. H.) numea oinos sucul strugurilor stors în cupe.
  • Istoricul Polybios afirma că „la romani este interzis femeilor să bea vin; ele beau un vin numit passum („uscat”), care era făcut din struguri uscați la soare sau din stafide. Ca băutură, acesta seamănă foarte mult cu vinul dulce egosthenian, sau cu cel cretan, folosite pentru potolirea setei.”
  • Aristotel (Meteorologica 384a.4-5; 387b.9-13, Loeb ed.): „Unele feluri de vin [‘oinos’], de exemplu mustul [‘gleukos’], se solidifică prin fierbere.” „vinul dulce, sau mustul [‘oinos glukus’] face aburi, fiind gras și comportându-se la fel ca uleiul: frigul nu-l solidifică, dar el se poate arde. Deși este numit vin [‘oinos’], nu are efectul vinului, pentru că nu are gust de vin și nu îmbată ca vinul obișnuit.”
  • Hippocrates (Regimen in Acute Diseases 50, Loeb ed.): „Următoarele criterii ne dau posibilitatea să hotărâm când anume, în cazul unei boli acute, să administrăm vin dulce [‘glukun oinon’], vin [‘oinodea’] atât alb cât și negru, hidromel, apă sau oxymel (miere cu oțet).”
  • Theophrastus (un filosof grec, urmaș al lui Aristotel) numea vinul „castrat” (căruia i s-a luat puterea) „vin moral”.
  • Columella, scriitor roman din primul secol al erei creștine, scrie (cartea a III-a., cap. 2) a scris despre posibilitatea conservării vinului, de a nu fermenta: „Mustul poate fi totdeauna la fel de dulce ca atunci când este proaspăt: înainte de a-l presa, să se ia cel mai proaspăt must din teasc, să se pună într-o amforă nouă, să se pună capac și să se acopere foarte atent cu smoală, ca să nu pătrundă deloc apa. Apoi să se scufunde complet amfora într-o cisternă sau un iaz cu apă curată, rece, fără să se permită ca să rămână la suprafață vreo parte din amforă. După patruzeci de zile se poate scoate și va rămâne dulce pentru tot anul. De asemenea, Columella (cartea III., chap. 2) scrie despre vinul numit améethyston (neîmbătător), adăugând că acesta este un vin bun, inofensiv, inert, care nu afectează nervii.
  • Horațiu (poet roman contemporan cu Julius Caesar) îi spunea prietenului său Mecaenas, că el ar putea bea o sută de pahare din acest nevinovat vin de Lesbos,  fără pericol pentru capul sau simțurile sale. Îl lăuda, spunând că nu există vin mai dulce de băut decât cel de Lesbos; este ca nectarul, și seamănă mai mult cu ambrozia decât cu vinul. Este perfect inofensiv și nu îmbată.
  • Athenaeus (orator și cărturar grec) afirma că vinul de Sorrento era foarte slab, citându-l și pe Pliniu: „Vinul de Sorrento nu afectează capul.”  De asemenea, îl cita pe Pliniu (lib. xiv, cap. 2) spunând că există un vin spaniol care nu îmbată.
  • Istoricul Plutarch scria: „vinul este făcut vechi sau slab în putere, când este filtrat în mod frecvent; această filtrare îl face mai plăcut la gust; astfel tăria vinului este îndepărtată, fără dăuna aromei lui plăcute. Fiindu-i astfel îndepărtată sau scoasă tăria, vinul acela nici nu înfierbântă capul, nici nu infestează mintea și patimile, ci este mult mai plăcut de băut. Fără îndoială, îndepărtarea impurităților îi scoate spiritul și puterea aceea care turmentează capul băutorului. Fiind îndepărtată aceasta, vinul este redus la o stare blândă, salubră și sănătoasă.”

Asemenea afirmații ale anticilor dovedesc cu prisosință că în antichitate băutura dulce din struguri era cunoscută, folosită și apreciată.

Semantica termenilor pentru băuturi în antichitate

Termenul latin vinum se folosea într-un sens larg, cuprinzând și varietățile dulci, nefermentate. Thesaurus Linguae Latinae (vol. 4, London, 1740: 557), indică chiar două feluri de vinum care era must dulce: aigleuces vinum („vin dulce”, „must”), defrutum vinum („vin fiert”), explicând că „chiar și strugurii sunt numiți vinum”. Această afirmație este confirmată și de Marcus Cato (Despre agricultură, 147), care numește sucul de struguri vinum pendens (must care încă atârnă în struguri). Din acest vinum, se făcea atât sapa (must fiert până la o treime din cantitate), cât și defrutum (must fiert până la jumătate din cantitate). La aceste feluri de vinum nefermentat, Pliniu (Istoria naturală 14, 11, 85) adaugă semper mustum (mustul permanent), vinum passum sau simplu, passum (must stors din struguri stafidiți prin uscare), melitites, un„vin” fiert făcut din 15 litri de must, 3 litri de miere și o cupă de sare. Talmudul de asemenea cunoaște această metodă (Talmud Babli Chulin 120; Erchin 11, dintr-o compilație după Rabbi Isidore Koplowitz, Midrash Yayin VeshechorTalmudic and Midrashic Exegetics on Wine and Strong Drink, Detroit, 1923:42).


NOTE

[1] Cincizecimea este pe la începutul lui iunie.

[2] După dicționare de limbă engleză, ”wine” are numai până la 14 grade!

[3] Uneori și celelalte elemente au sinonime în expresii alternative: grâul este de obicei dagan, dar poate fi uneori și bar sau chiar ḫem („pâine”); untdelemnul este uneori šémen, dar de multe ori este yiẓhar. Prin urmare, nu ne mirăm că mustul, care de obicei se numește tîrôš (de la verbul yaraš – a stoarce), adesea este numit prin termenul yáin (băutura din strugure).

[4] Biblia București 1688, Biblia de la Blaj, Biblia Sinodală, Cornilescu, NTR, NTLR, VBA2001, VBRC 2013, Trinitarian Bible Society/Făclia 2017, Biblia Fidela, BVA 2018.

[5] Foarte posibil, au copiat traduceri străine, cum ar fi KJV; sau sunt reminiscențe din LXX, unde oinos a fost înțeles în sens modern (exclusiv vin).

[6] G. Olmo Lete & J, Sanmartin, A DICTIONARY OF THE UGARITIC LANGUAGE IN THE ALPHABETIC TRADITION, Brill 2003, p. 816  (articolul /š-k-r/ II). versiune online.

[7] Verbul šakar însă, deși atestat cu sensul de „a se îmbăta”, este tradus în Gen 43:34 cu „a se veseli” (Segond, Cornilescu, NRS, SCL, R60), sau „a bea bine” (New International Reader’s Version),  „a bea liber” (NIV), „a bea pe săturate” (TNK), „a se binedispune” (EIN, ZUR).

[8]  „Termenul šikaru este probabil un termen cultural împărtășit de mai multe limbi, care posibil includea orice fel de băutură alcoolică”. Cf. The Assyrian Dictionary, vol 17, Š, part II, Chicago, 1992, 2004, p. 428. versiune online. Ca și ebraica, Akkadiana avea de asemenea verbul asociat šakaru (a se îmbăta; id. Š, part I 1989, 2004, p. 157), de asemenea adjectivele šākru, šākranu (beat), și participiul šākiru (bețiv).

[9] Cf. Bacchiocchi, p. 199 http://www.anym.org/pdf/wine_in_the_Bible_samuele_bacchiocchi.pdf

[10] A se vedea Online Etymology Dictionary, ”Sugar”: www.etymonline.com/word/sugar .

[11] Thayer’s Greek Lexicon, 4773.

[12] L Koehler & W Baumgartner, The Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old Testament, CD-ROM Edition, Koninklijke Brill NV, Leiden, The Netherlands; © 1994-2000.

[13] Vezi articolul “mead” din Online Etymological Dictionary, articolul „mied” din www.dexonline.ro și Middle English Dictionary: ”mede”.

[14] Vezi articolul “sap” din Online Etymological Dictionary, articolul „sevă din www.dexonline.ro, după Scriban 1939. Posibil și rădăcina canaanită și ebraică zub (a se scurge), cf. akk. zaabu (a se prelinge), arab. ḏaba (a se topi) să fie înrudită cu PIE sab-.

[15] Vezi și James Swanson, Diccionario de Idiomas Biblicos, Lexham Press, 2014, § 6747; TWOT 1660a.

[16] În greacă se numește krama, care ca și vasul de vin, krater, provine de la verbul kekránnumi (a amesteca).

[17] Online Etymological Dictionary, articolul ”Wine”; En.Wikipedia ”Wine”.

[18] Vezi Gen. 27:28, 37; Num. 18:12; Dt. 7:13; 11:14; 12:17; 14:23; 18:4; 28:51; 33:28; Jud. 9:13; 2 Împ. 18:32; 2 Cr. 31:5; 32:28; Ne. 5:11; 10:38, 40; 13:5, 12; Ps. 4:8; Pr. 3:10; Is. 24:7; 36:17; 62:8; Ier. 31:12; Os. 2:10-11, 24; 7:14; 9:2; Ioel 1:10; 2:19, 24; Mic. 6:15; Hag. 1:11; Zah. 9:17. Excepție face Is 65:8, unde tiyrôš a fost tradus cu ῥὼξ (rhoks = boabă de strugure) și Os 4:11 unde a fost tradus cu μέθυσμα (băutură alcoolică). În ultimul caz, traducătorul s-a adaptat contextului.

[19] A fost la scurt timp după botezul lui Iisus (Mt 3:13; 4:1-2; In 1:28-29, 35, 43; 2:1) care avusese loc înainte de sărbătoarea pascală (Pésah) a anului 28 al erei creștine (In 2:13), probabil în toamna anului 27.

Această datare este în armonie cu raportul lui Luca (3:1-2, 21, 23) și cu raportul lui Ioan (2:13, 20). Potrivit lui Luca, botezul lui Iisus a avut loc în al 15-lea an al cezarului Tiberius. Acesta a fost confirmat ca principe după moartea cezarului Augustus (august, anul 14 d. H.), dar în realitate, Tiberius primise autoritate imperială deplină, de co-princeps (principe asociat) cu Augustus, încă din anul 12 d. H., cu toate puterile administrative și politice implicate. Aceasta înseamnă că botezul lui Iisus a avut loc în anul al 27-lea al erei creștine, când Iisus avea cel puțin 30 de ani (vârsta minimă pentru a fi conducător), ceea ce coincide cu Matei 2, unde aflăm că încă trăia Irod cel Mare, care a murit în primăvara anului 4 înaintea erei creștine (în limbaj astronomic / matematic: anul – minus 3).  De la anul  „– 3” la anul 27 avem 30 de ani, exact vârsta minimă pe care trebuia s-o aibă Iisus, născându-se scurt timp înainte de moartea lui Irod. Calculul anilor, de asemenea trebuie să fie după sistemul iudaic / oriental antic, cu calendarul anual din toamnă în toamnă.

Evenimentul „curățirii templului” de către Iisus trebuie să fi avut loc după anul iulian al Botezului (încheiat în toamna anului 27) şi anume în primăvara anului 28 d. H.  Potrivit datării lui Ioan (2:20), în primul an întreg al misiunii lui Iisus după Botez, cu ocazia Paștelui, se împlineau 46 ani de când se tot lucra la templul lui Irod. Știind că lucrările la templu începuseră în al 18-lea an al lui Irod (cf. Josephus, Ant. 15:380), adică în anul 19/18 î. H. și că Irod începuse să domnească din anul 37 î. H.,  cei 46 de ani se calculează până în primăvara anului 28 al erei creștine.

[20] 1 metretes = 37,4 – 39,4 litri.

[21] Gen 9:26; 14:20; 24:27; Ex 18:10; Rut 4:14; 1Sa 25:32,39; 2Sa 18:28; 1Îm 1:48; 8:15, 56; 2Cr 2:11; 6:4; Ezra 7:27; Ps 27:6; 30:22; 40:14;  67:20;  71:18; 88:53; 105:48; 123:6; 134:21; 144:1; Ode 9:68; Za 11:5; Dan 3:95.

[22] Friberg (Analytical Greek Lexicon): a). literally be sober, opposite μεθύω (be intoxicated); b). figuratively in the NT, of being free from every form of mental and spiritual excess and confusion be self-controlled, be clear-headed, be self-possessed; Gingrich (Greek NT Lexicon): be sober, be well balanced, self-controlled; Danker (Greek NT Lexicon): [etym. complex; ‘take little or no wine’, then metaph. ‘be sober’] in NT only in extended sense of a well-balanced state of mind over-all, be sober / self-controlled; Thayer’s Greek Lexicon : 1 aorist imperative 2 person plural νήψατε; from Theognis, Sophocles, Xenophon down; to be sober; in the N. T. everywhere tropically, to be calm and collected in spirit; to be temperate, dispassionate, circumspect: 1 Thess. 5:6,8; 2 Tim. 4:5; 1 Pet. 1:13; 5:8; εἰς τάς προσευχάς, unto (the offering of) prayer, 1 Pet. 4:7. (Synonym: see ἀγρυπνέω; and on the word see Ellicott on Timothy, the passage cited Compare: ἀνανήφω, ἐκνήφω.); LSJ aor. i ἔνηψα:-to drink no wine, Theogn., Plat.; part. νήφων as Adj. = νηφάλιος, Hdt., Plat.  II. metaph. to be sober, dispassionate, Xen.; VGNT:  νήφω is found along with ἁγνεύω to mark the proper state 01 intending worshippers in Syll 790 (= 3 1157)41 (c. B.C. 100) ἁγνεύοντες καὶ νήφοντες: cf. ib. 5641 (ii/B.C.) ἀπ᾽ οἴνου μὴ προσιέναι. For the metaphorical application, as in 1 Thess 56 ,8 al., see Aristeas 209 where νήφειν τὸ πλεῖον μέρος τοῦ βίου, “to be sober for the greater part of one’s life,” is laid down as one of the qualities of a ruler, and the exx. in Hort’s note ad 1 Pet 1:18. See also BGU III. 1011iii.9 (ii/B.C.) nhfειν ἀναγκαζέσθω, and P Oxy VII. 106213 (ii/A.D.) αu,τὴν δέ σοι τὴν ἐπιστολὴν πέμψω διὰ Σύρου ἵνα αὐτὴν ἀναγνοῖς νήφων καὶ σαυτοῦ καταγνοῖς, “I will send you the very letter by Syrus in order that you may read it in a sober mood and be self-condemned” (Ed.). For the compound ἐννήφω, see M. Anton, i. 16. 9.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.