septembrie 2020
D L Ma Mi J V S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
50
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Loading...
Home/Articole/Uncategorized/CREAŢIONISM/Evoluționism/A doua epistolă antievoluteistă către Crassus

A doua epistolă antievoluteistă către Crassus

Ți-am surprins o declarație care ar trebui să mă încânte, sau să mă flateze, dacă nu aș ști că adevărata miză este mult mai importantă decât numele meu. Spui că în copilărie, citeai dialogurile mele cu diverși teologi, că am fost și chiar am rămas un reper pentru tine. În mod normal, ar trebui să-ți mulțumesc pentru aprecieri și încredere; dar dacă în disputa aceasta, Biblia cade, prefer să cad odată cu ea. Comentariile tale pro-evoluționiste vor să mă silească să resping adevărul biblic în favoarea unei hermeneutici laxe, care să se subordoneze decretelor comunității științifice. Problema importantă în toată discuția aceasta este dacă Biblia are autoritate divină, superioară oricărei autorități omenești, sau nu are. Sunt mesajele Bibliei cu adevărat inspirate, sau nu sunt? Dacă Biblia nu are autoritate divină infailibilă, atunci ce sens are să mai salvez din ea doar Evanghelia? Fără baza Creației, Evanghelia este o ironie tristă.  Observ că ai altă opinie, dar eu știu ce spun. Dacă la naturale sunt semidoct, la Biblie am oarecare pretenții. Cel puțin știu cum s-o citesc pentru mine.

Tu încerci să salvezi Căderea, în ciuda evoluției pe care o susţii, citind Geneza în cheia simbolismului propus de Eliade. Din tot ce știm, nici măcar Iisus Christos n-a avut flerul de a o citi în cheie simbolică („Iisus le-a zis: ‘Oare n-aţi citit că, la început, Ziditorul i-a făcut bărbat şi femeie…’ ?
„Toate aceste elemente par să fie simbolice.”
Dacă vrei tu să pară, atunci așa par. Dar dacă încerci să înțelegi intenția autorului, este clar că el istorisește. Limbajul literar nu este al unui mit, ci al unei istorisiri concise și pline de tâlc.
„Mai departe – chiar dvs ați spus că nu trebuie să adoptăm viziunea cosmologică ebraică; deci apele de sus, adâncul, întinderea cerului și luminătorii nu trebuie luați în sens literal.”
Cred că sunt greșit înțeles. Cosmologia inerentă limbajului biblic este imperfectă, limitată și parțial greșită, dar se referă la realități fizice, în ciuda perceperii lor imperfecte, incomplete. De ce nu trebuie luați luminătorii în sens literal? Ba chiar ca luminători pe boltă trebuie luați în sens literal, pentru a fi consecvenți limbajului, pentru a putea înțelege mesajul transmis. Doar dacă citim în acești luminători corpuri cerești depărtate în cosmos, și nu lumini pe boltă, atunci apar probleme, deoarece nu acesta era modelul cosmologic al lui Moise.
„Șarpele nu mănâncă literal țărână, nici nu era pasăre înainte de cădere. Noi acceptăm că amăgitorul era Satana, așadar animalul în sine n-a fost cu nimic vinovat, deci nu trebuia blestemat să se târască.”
Nu se pune problema vinovăției șarpelui. Dar nici blestemarea lui, indiferent cum am înțelege-o, nu este o pedeapsă, deoarece tot ce este natural este bine suportat. Când Iisus a blestemat smochinul, acesta nu a simțit nici o diferență. În legătură cu șarpele, Geneza folosește același limbaj fenomenologic ca în cap. 1. Aparența este luată drept realitate, fără preocupări legate de cauzele științifice din spatele ei. Același limbaj și în cazul vizitei lui Saul la En-Dor: spiritul apărut în scenă este numit de autor „Samuel”, deoarece așa se presupunea.  În cazul celor doi pomi nu este o descriere cosmologică sau o iluzie, ci o informație specifică, la fel ca veșmintele de frunze pe care și le-au făcut cei doi și ca heruvimii puși să păzească accesul la Arborele Vieţii.
„Dacă încercăm să interpretăm literal pomul cunoștiinței, din nou ajungem la un nonsens: Dumnezeu le adresează oamenilor o interdicție complet arbitrară, gratuită (mâncatul din fruct nefiind un act imoral în sine, fructele nefiind otrăvite etc.).”
Exact, era o interdicție complet arbitrară. Cum altfel le-ar fi putut testa loialitatea necondiționată? Dacă există o autoritate absolută în univers, care are dreptul să ceară ascultare necondiționată, aceasta este Creatorul Însuși. Interdicția nu era gratuită, fiindcă Dumnezeu nu Se juca, ci avea o cerință serioasă, avea motive și scopuri precise în favoarea omului, chiar dacă le lăsa neexprimate. A mânca dintr-un fruct nu este act imoral în sine, dar a face ceea ce Dumnezeu interzice este un act de insubordonare, de trădare. Cum poate fi amorală o asemenea situație?
Este adevărat că legile lui Dumnezeu au sens și scopuri în favoarea omului. Dar acestea nu se văd imediat.  În anumite cazuri, explicația lipsește complet. Dacă ziua a șaptea este doar pentru odihna omului, la fel de morală este și miercurea, dacă se ține regulat. Și ce ar fi imoral „în sine” că adori 6 zei în loc de unul, ori niciunul, sau te închini divinității reprezentând-o în formă materială? Ce este imoral „în sine” faptul că soția ta ar face dragoste cu altul, atâta timp cât este cu consimțământul ei? Și ce este moral în procesul presupusei evoluții umane? Se pot raționaliza mai toate păcatele. Adevărata autoritate morală (arbitrară) este Dumnezeu și cuvântul Lui. Principiile pe care le crezi morale „în sine”, care nu-și au sursa în autoritatea divină, s-ar putea explica prin cultură, educație și protejarea egocentrismului natural. Pentru occidentali, fie și creștini, poligamia este strigătoare la cer, dar desfrâul, adulterul și homosexualitatea sunt normale și demne.  „Așadar, plasarea unei interdicții gratuite” este „o demonstrație de putere”, dar nu „fără rost din partea lui Dumnezeu.”
Referitor la Gn 3:22, presupunerile tale sunt greșite. În primul rând, cuvintele pe care Moise le pune în gura lui Dumnezeu sunt o ironie la adresa ispititorului, deoarece sunt o repetare a cuvintelor șarpelui de la începutul capitolului. „Cunoașterea binelui și răului” este o expresie ebraică specifică limbajului Pentateucului, care nu înseamnă moralitate, ci autoritate și autonomie morală (aluzie la discernământ moral: Dt 1:39; vezi și explicația lui Rodriguez, BRI). Contextul arată că autoritatea și autonomia morală sunt ale lui Dumnezeu. Numai El știe cu adevărat ce este bine și ce este rău. Chiar dacă simțul moral se dezvoltă și omul poate deduce rațional ce este drept, pornind de la înțelegerea unui principiu și dezvoltându-și conștiința morală, autoritatea absolută în acest domeniu este a lui Dumnezeu.
Când după cădere „i s-au deschis ochii” omului, prin aceasta nu „a devenit agent moral”; și omul nu mai putea rezista ispitei, fără să accepte harul acelei „ostilități” promise de Dumnezeu împotriva răului (Gn 3:15). Biblia arată că înainte de cădere,  „erau amândoi goi, dar nu le era rușine”. După cădere „au cunoscut că erau goi,” și-au improvizat niște fustițe și s-au ascuns.  Prin urmare, încălcarea interdicției divine le-a adus doar rușine și teamă, nici un bine intelectual. În loc de a lua de bună promisiunea „șarpelui”, ar trebui să observăm ironia Dumnezeirii când repetă cuvintele acestuia în Gn 3:22.
Simbolismul, în toate acestea, stă în semnificația realității istorice din Gn 2-3, nu în înlocuirea realității cu o simplă strategie literară care să ne permită să alegorizăm și să moralizăm.
Când am scris că ”evoluționismul și Crucea lui Iisus nu pot sta în același spațiu,” poate nu am fost explicit, dar am știut bine ce spun. Salvarea nu ar avea nici un sens dacă ar fi doar absolvire de vinovăție și eliberarea de dependența păcatului. Dacă dumnezeul evoluționist există cu adevărat, atunci suferința și moartea este creația Lui originară, intenționată și metodologică. În acest caz, salvarea de care am avea nevoie, ar fi în primul rând să scăpăm de un asemenea monstru și să căutăm nemurirea în altă parte, dacă există. Evoluționismul nu presupune o finalitate dincolo de moarte.
Pomul vieții nu are un corespondent științific în flora actuală sau istorică. Iar crucea lui Iisus, așa cum am spus, ar fi o ironie tristă și un sacrificiu inutil din punct de vedere al dreptății, în scenariul evoluționist. Dacă, așa cum zici, omul a devenit agent moral prin încălcarea poruncii, atunci înseamnă că doar păcatul te transformă din ființă amorală în agent moral, te maturizează.  Și atunci înseamnă că șarpele din pom ar fi salvatorul, nu Christos pe lemn. Nici nu este de mirare că, interpretând această „cunoaștere” ca un lucru pozitiv, au existat din antichitate credincioși care considerau că mântuirea, emanciparea de sub autoritatea Demiurgului a venit pe linia Șarpe – Cain – Iuda etc.
Desigur, promisiunea nemuririi este de dorit pe orice cale și în orice caz. Dar de ce ar fi condiționat Dumnezeu nemurirea de respingerea „cunoașterii binelui și răului” și ar fi avut nevoie de jertfa lui Iisus pentru a ispăși niște erori genetice sau defecte spirituale care presupun că evoluția nu s-a finalizat. Dacă evoluționismul teist este corect, principalul răspunzător de rău, suferință, moarte și „păcat” este demiurgul acestei evoluții. Și dacă tocmai el s-ar fi întrupat ca să ispășească, mă întreb dacă a suferit suficient pentru a-și ispăși propria vină de a fi adoptat o strategie atât de greoaie și odioasă cum este evoluția. A avea „șansa unei vieți veșnice” în prezența unui asemenea experimentator universal nu este deloc o consolare, deoarece demiurgul evoluționist-teist este fie sadic, fie indiferent, când creează viețuitoare sensibile (cu sistem nervos), fără să-i pese de suferința implicată de lupta pentru supraviețuire: un zeu sado-masochist, care se sfâșie pe sine, un zeu fie dement, fie impotent.
Prin urmare, evoluteismul este o impoteză bună de drăcuit fără regrete, una față de care ateismul pur este preferabil. Acest evoluteism împodobit academic folosește doar unor teologi ence-faliți și unor filozofi ai culturii ratați, deveniți pastori pentru nevoia de supraviețuire a celor mai cinici. Cât despre tinerii care se simt încântați de această lumină nouă a evoluționismului teist, eu cred că este vorba de inconștiență, nevoia de recunoaștere, remarcare, bravură și infatuare.  Plus căutări sincere, dar imprundente, după ceva solid și bineinformat.
„Prin noi înșine nu putem fi salvați, așadar avem nevoie de o intervenție divină.”
De acord, are sens în cadrul creaționismului biblic, care vorbește despre cădere, păcat, responsabilitate morală etc.  Dar în evoluțio-teism, intervenția divină nu este o dovadă a bunătății divine, ci nevoia de experiment. În plus, evoluția propriu-zisă nu implică o asemenea intervenție, iar Cartea la care e-teiștii mai fac referință, își pierde creditul odată cu reinterpretarea alegorică și subminarea Genezei. Sfintele moaște!
„Iarăși, nu înțeleg de ce ar fi evoluția incompatibilă cu minunile.”
Evoluționismul este naturalism, nu admite intervenții supranaturale. Dacă e-teismul le admite, pentru dirijarea evoluției, este totuși inconsecvent, fiindcă nu poate admite că Dumnezeu ar fi creat lumea noastră în șase zile. Negând Creația și interpretând-o ca alegorie sau mit, e-teismul decredibilizează ideea de inspirație divină și autoritate biblică. Este dificil să admiți nașterea din Fecioară sau învierea, după ce ai negat Creația și Potopul. Ambele devin mituri existențiale, așa cum le iau nu puțini dintre creștinii secularizați. Acestea nu au nici o putere în transformarea vieții sau în conservarea speranței și finalității creștine.
Vorbești despre existența diavolului întemeindu-te doar pe Evanghelii. Dar aceleași evanghelii vorbesc despre Dumnezeu ca fiind Creatorul lui Adam și al Evei, „la început”, fără intermediul evoluției (Mt 19:4). A crede una și a respinge alta este o chestiune de preferință, nu de necesitate. În plus, îngerii (inclusiv diavolii) ar trebui să aibă deasemenea un loc în procesul evoluției teiste. Ce sens are să vorbești despre „spirite”, fără consimțământul comunității științifice.
„Să-mi clarific punctul de vedere: studiul naturii ne-a arătat următoarele lucruri până în prezent: 1. viața este mult mai veche decât credeam; 2. straturile geologice indică lungi perioade de timp; cu trecerea de la un strat la altul apar brusc fosile complexificate; prin urmare animalele nu au fost create într-o săptămână literală; 3. dispunerea geografică actuală a animalelor indică o vechime mult mai mare a lor; 4. fenomenul morții era prezent cu mult timp în urmă…..  Vreau doar să rămân ancorat în realitate; nu pot ignora cele 4 probleme de mai sus, ca și cum nu ar exista. Ori biserica exact asta face: își ascunde capul în pământ ca struțul.”
Biserica este comunitatea de credință biblică; ea nu se confundă cu comunitatea filozofică evoluționistă. Dacă experții în științe naturale preferă explicații care să nu dea nici o șansă supranaturalului, metodologia și rezultatele cercetării sunt viciate de premise; și atât colectarea, cât și interpretarea datelor și raționamentele implicate, vor fi dirijate în sensul naturalismului.  Rolul Bisericii nu este acela de a ține pasul cu ultimele cercetări și concluzii în domeniul științelor. Nu e vorba de cap în nisip, ci de un struț normal, care nu acceptă să iasă decât din ou de struț, oricât s-ar argumenta contrariul. Moise nu a fost preocupat de alternativa evoluționistă, iar Iisus nici atât. Și El a fost „cu capul în nisip”? Știa El, sau nu știa care este marele „adevăr” eliberator al evoluționiei?  Îți imaginezi că Biserica va plăti pastori ca să se specializeze în paleontologie și radiometrie, ca să-și lumineze enoriașii, așa cum o face sinistrul domn ECk?
Cele patru probleme, pe care le-ai enunțat mai sus, sunt probleme reale ale armonizării dintre teoria majorității științifice și Geneză. „Given enough time” (așa cum zici despre rigorile evoluționiste), aceste probleme ar putea fi soluționate, sau ar dispăra de la sine (și ar apărea altele noi, poate!). Și „given enough energy and speed” ele ar putea fi rezolvate într-un timp mai scurt. Eu nu pot decide singur asupra validității decretelor comunității „științifice.” Tot ceea ce știu sigur în această privință, dincolo de Biblie, este că academia nu este infailibilă și că eu evit sistematic orice soluție care contrazice flagrant Cartea lui Dumnezeu. Aceste două coordonate sunt mult mai importante pentru orientare, decât orice argument în favoarea evoluției. To evolution I definitely oppose „Eva-lution.” Iar dacă mă jenează o descoperire științifică, mă adresez celor mai apropiați oameni de știință pe care-i cunosc – celor de la GRI sau altor naturaliști care au respect față de Biblie. Dacă este vorba de limite, toți au limite by default; naturaliștii nu fac excepție.
„Nu știu dacă realizați, dar studiile din acest trimestru, ca și seminariile ținute de diverși semidocți, m-au făcut și pe mine și pe mulți prieteni să luăm în serios controversa creaționism – evoluționism, înclinând balanța în favoarea evoluției.”
Despre semidocți vorbești? Ești cumva un Dawkins? Pentru că de specialist ce este (nu sunt ironic), e mai consecvent decât ECk și decât toți evoluteiștii. Recunosc că față de tine aș putea fi un sfertodoct în științe naturale, iar ECk s-a specializat ca autodidact, fără confirmare academică, dar cu talent, la un nivel apropiat de al unui profesor de naturale, remarcându-se în special printr-un stomac antisemit indigest. Pe lângă Dawkins, Hawking etc., filozoful de la Chicago, care bântuie cultura româno-adventistă cu blogul lui, este tot un semi-doct. Noi muritorii suportăm uneori cu mândrie calificativul de nebuni, dar nu admitem că am putea fi destul de proști.
„Din fericire, eu pot crede că, în ciuda faptului că am întrebări fără răspuns, Dumnezeu este drept și voi înțelege într-o zi dreptatea Lui. Dar alții, odată ce ajung să vadă ignoranța celor care au conceput studiile, ajung la un scepticism total.”
Sunt de acord că pot fi făcute mult mai bine asemenea studii. Dar nu pot exista studii biblice universale pe acest subiect, care să satisfacă atât pe intelectualul inquisitiv, cât și publicul majoritar, prea puțin școlit și informat, uneori inquisitor și el. Ceea ce visezi tu (și ar fi de dorit în programa studiilor biblice săptămânale), ar fi studii diferențiate pe subiecte și pe grade de dificultate. Nu se poate face școală adevărată (de sabat, de duminică sau de vineri…), fără studiul diferențiat al subiectelor. Dacă la liceu și la doctorat studiezi lucrurile în același mod, cu același limbaj și cu aceeași profunzime ca în școala primară, cursul devine inutil. Dar dacă înțelegem intenția celor care au editat studiile acestea, care se adresează Bisericii mondiale, probabil că o majoritate a Bisericii (în lumea a treia etc.) ar obiecta că sunt prea dificile și inutil complicate.
Nu cunosc povestea vechii echipe de la GRI, la care te referi.  Dar dacă ceea ce spui este adevărat, că oamenii aceia ajunseseră la concluzii care contraziceau Scriptura, divorțul a devenit inevitabil. Când la altar promiți fidelitate „till death do us part” și mai târziu te răzgândești, pentru că ai găsit o damă mai deșteaptă sau mai atractivă, divorțul devine inevitabil, altminteri s-ar ajunge la o promiscuitate nedorită. Ce nevoie am avea să plătim cercetări care ne subminează credința în Biblie? Nu este vorba de poziții „incomode”, fiindcă nu politică discutăm, ci de poziții inacceptabile credinței pe care am îmbrățișat-o și pe care o mărturisim. Vorbești despre savanți creaționiști ex-GRI care au cedat parțial sau total evoluționismului. Dar există și cazuri opuse. Geologul Clyde Webster, pe care l-am cunoscut personal, acum pensionat, a fost convertit la adventism, dar mi-a mărturisit că a devenit creaționist la oarecare timp după botez, deoarece nu-și imaginase altă soluție afară de evoluție. Stefano Bartolini, un autodidact care tocmai a ținut un seminar de creaționism în București, deși nu este naturalist de profesie, este mult mai informat în domeniu decât noi doi la un loc. A fost evoluționist și a devenit creaționist făcând un studiu critic al evoluționismului, motiv pentru care s-a documentat într-o măsură impresionantă și a constituit o societate creaționistă în Italia.
Referitor la GRI, investigația științifică este un fapt, apologetica este însă imperativul major. Desigur că ne interesează inconsecvențele teoriei evoluției și este dovedit că sunt investigate critic deasemenea inconsecvențele explicațiile creaționist-științifice. Că GRI va descoperi o metodologie superioară sau rezultate consonante cu afirmațiile biblice este doar o speranță. Dar nevoia apologetică rămâne principalul imperativ. Nu avem nevoie să plătim GRI pentru a ne dezvălui ceea ce se argumentează de multă vreme de la Darwin încoace. Și în nici un caz nu avem nevoie de a face simple contribuții științifice, fără obiect. Noi suntem Biserică și chiar dacă avem universități, ele au rolul de a educa în spirit critic, dar în totală fidelitate față de Scriptură, noile generații; nu de a spori secularizarea. Orice Biserică respectabilă se opune secularizării și spiritului care clădește castele de scepticism pe temelii umaniste și cu acoperiș raționalist.
Sfatul meu este să te documentezi din surse GRI și BRI, cel puțin la fel de mult cum te-ai documentat din surse evoluteiste.  După aceea vei avea mai multă informație și imaginație. Mai multă informare din cealaltă tabără și mai multă libertate constructivă. Neapărat să studiezi arhiva revistei ORIGINS.
Poftim şi un bonus pentru că ai cheltuit atâta timp pentru sufleţelul meu îndărătnic de creaţionist creaţionist:
„Ar putea exista o explicaţie sănătoasă a naşterii universului nostru; dar dacă există, ştiinţa nu poate descoperi o asemenea explicaţie. În urmărirea trecutului omul de ştiinţă se opreşte la momentul Creaţiei. Aceasta este o dezvoltare peste măsură de stranie, şi neaşteptată de nimeni decât de teologi. Ei au acceptat întotdeauna cuvântul Bibliei.
[…]
Acum ne-ar place să continuăm cercetarea aceasta mai departe în trecut, dar există o bariera de netrecut pentru progresul oricărei cercetări. Nu este vorba de încă un an de lucru, nu este vorba de încă un deceniu, de noi măsurători sau de o teorie mai bună; în momentul acesta pare ca şi cum ştiinţa nu va putea niciodată să ridice vălul de deasupra misterului Creaţiei. Pentru omul de ştiinţă care a trăit prin credinţă în puterea raţiunii, povestea se sfârşeşte ca un vis urât. El a escaladat munţii ignoranţei; el este gata să cucerească piscul cel mai înalt; şi când, în sfârşit, reuşeşte să se ridice pe ultima stâncă, este salutat de un grup de teologi care aşteptau acolo de secole.“ (Robert Jastrow, 1978. God and the Astronomers – W. W. Norton -, p.115,116)
„… Astronomia ne conduce la un eveniment unic, un univers care a fost creat din nimic, cu un foarte delicat echilibru necesar pentru a oferi exact condiţiile care se cer pentru a permite viaţa, şi anume unul care are la bază un plan (s-ar putea zice chiar ‘supranatural’). Astfel că observaţiile ştiinţei moderne par să ducă la aceleaşi concluzii ca şi intuiţia veche de secole. (Arno Penzias, vicepreşedinte de cercetări la AT&T Bell Laboratories; PREMIUL NOBEL PENTRU FIZICĂ în 1978) Citat în H.  Margenau şi R.A. Varghese, eds. Cosmos, Bios, Theos: Scientists Reflect on Science, God and the Origins of the Universe, Life, and Homo sapiens (Open Court, La Salle, IL, p.78..
Scris de |Evoluționism|0 comentarii

Share This Story, Choose Your Platform!

Postează un comentariu

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.