Irina: Nu este scris că Adam și Eva erau goi ? (Gen 2:25) Cum să înțeleg că la Creație veșmintele perechii sfinte erau de lumină (?):
„Perechea fără păcat nu purta nici un veșmânt artificial; ei erau îmbrăcați cu un acoperământ de lumină și slavă, așa cum poartă îngerii. Atâta vreme cât au trăit în ascultare de Dumnezeu, această robă de lumină a continuat să-i înveșmânte.” (E. G. White Patriarhi și Profeți, 45.3).
Interpretarea goliciunii originare ca aură de lumină nu este invenția E G White. Nu știu dacă în cazul ei a fost o descoperire primită în viziune supranaturală, ca multe altele, sau dacă este un împrumut literar, ca în multe alte cazuri. Cert este că ideea aceasta exista în mediul iudaic și creștin încă din primele secole: Apocalipsa lui Moise 20:2 (sec. I); 3 Baruch 4:16 (sec. II); Bereishit Rabbah 20:12, comentariu la Gen 3:21 (300-500); Or HaChaim in Gen 3:14.1 (1742).
Efrem Sirul (sec. IV), în Comentariul la Geneza 2 (par. 14-15) scrie „Din cauza slavei cu care erau îmbrăcați, nu le era rușine. Când le-a fost luată – după ce au încălcat porunca – le era într-adevăr rușine, pentru că acum erau goi.”
În History of the Rechabites, 12:3, o apocrifă (iudaică sau creștină?) din sec. V, care pare să stea la originea mitului prezent și la români, despre „insulele fericiților” (= tărâmul „rohmanilor” / al „blajinilor”), apare o replică a acestor sfinți neîmbrăcați, tip al omului natural, fără artificii și sofisticări culturale: „Noi [fericiții] suntem goi, dar nu așa cum presupuneți voi; ci suntem acoperiți cu un veșmânt de slavă… nu ne arătăm unul altuia părțile ….. Suntem înveșmântați cu o haină lungă, de slavă, asemenea lui Adam și Evei înainte de a păcătui”.
Pe la începutul sec. XIX, o catolică germană (Anne Catherine Emmerich), descria pe Adam și Eva așa cum i-ar fi văzut într-o viziune, îmbrăcați în lumină. Asemenea idei au continuat probabil să circule și în America secolului XIX, deși comentariile protestante în general preferă goliciunea pură a primilor părinți, în lumina naturală.
Întrucât Biblia afirmă că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, mi se pare rezonabil să includem în această imagine, nu doar chipul (fizic și moral) uman, ci și aspectul general, așa cum Scriptura Îl descrie pe Dumnezeu: ”Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie! Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta…” (Ps 104:1-2).3.
Hainele „confecționate” de Dumnezeu pentru păcătoși, în Geneza 3, sunt numite KOTHNOTH ‘OR (haine de piele, mai precis, „cămăși de blăniță”). Expresia este totodată un joc de cuvinte, întrucât ‘OR (blană) și ’OR (lumină), se pronunță la fel, chiar dacă se scriu diferit (אור / עור).
La prima vedere, imaginea veșmintelor de slavă / lumină pare dificil de armonizat cu textul din Gen 2:25, care afirmă despre perechea sfântă că „erau amândoi goi”. Aceasta reiese și din descrierea autorului, care arată că după ce bărbatul și femeia au încălcat porunca divină, au înțeles că erau goi (7, 10, 11) și au experimentat sentimentul rușinii/vinovăției că „erau goi”. Pe de o parte, lumina nu are obiceiul de a „acoperi” ….. Poate că veșmântul de lumină, asemenea unui nimb, era ca Apocalipsa, care atunci când descrie codificat viitorul, descoperă și acoperă în același timp. Pe de altă parte, textul biblic ne spune doar că bărbarul și femeia nu erau îmbrăcați artificial, așa cum ne îmbrăcăm astăzi, cum au încercat ei să se acopere (Gen 3:7b), sau cum i-a îmbrăcat Dumnezeu (în „haine de piele”) după Cădere. Dintre toate speciile pământești, omul singur este nevoit să se îmbrace artificial. Toate viețuitoarele au veșminte naturale care le protejează. În urma presupusei evoluții, omul a rămas neîmbrăcat (de când și cum?) și „bântuit” de complexul vinovăției și al rușinii, semne care amintesc mai degrabă de Cădere, decât de un progres natural. Nici goliciunea, nici rațiunea, nici conștiința morală nu par să fie utile în scenariul evoluționist. Acestea sunt „din alt film”.
Expresia „erau amândoi ᶜarummim (goi)” din Gen 2:25 formează un joc de cuvinte cu versetul următor (Gen 3:1): „Dar șarpele s-a dovedit mai ᶜarum (inteligent, isteț, deștept) decât toate viețuitoarele…” Nu cred că aici este un accident literar. Mai toți cercetătorii au observat relația intenționată dintre cele două texte, care sunt în contrast (amintește-ți că divizarea pe capitole și versete este târzie și artificală). Prin acest joc de cuvinte, autorul inspirat sugerează că până și în culmea inocenței, copiii lui Dumnezeu riscă să fie ispitiți și să cadă, dacă acceptă argumentele unei inteligențe rebele. Nesupusă lui Dumnezeu, inteligența este goliciune / rușine pură, fără lumina care vine de la Dumnezeu.
Comentarii recente în articole