noiembrie 2022
D L Ma Mi J V S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
479
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Home/Articole/Fără categorie/Lumea uriașilor

Lumea uriașilor

Biblia afirmă în Geneza 6, că înainte de Potop au existat „uriași”. Pentru a descrie pe acești oameni, ebraica biblică foloseşte de cele mai multe ori expresia ᵓanšey middá / middot „oameni de măsură / dimensiuni”[i], sugerând astfel o statură neobişnuită. Numai în două cazuri (Gen. 6:4; Num. 13:33), Moise a preferat termenul (exclusiv plural) nǝfīlīm, tradus de obicei cu „uriaşi, giganți, titani”.[ii]

Anumiți  învăţaţi evrei din epoca elenistică, interpretând Geneza 6, au lansat un scenariu mitologic, neacceptat de iudaismul oficial, dar care a influenţat în special pe unii teologi creştini până astăzi. Primul text care a pus în circulaţie această legendă a fost o ficţiune religioasă (pseudepigrafă) produsă în jurul anilor 200 î. H., numită Cartea lui Enoh. Cartea era cunoscută de evrei și creștini, și folosită ca material ilustrativ (Iuda 14), ba chiar a fost inclusă în canonul biblic al creştinilor etiopieni. Identificând pe „fiii lui Dumnezeu” din Geneza 6 cu îngerii numiți „străjeri” sau „veghetori” (Dan. 4:13, 17, 23), cartea arată că aceștia

„…şi-au ales fiecare câte o femeie şi s-au apropiat de ele şi au trăit cu ele. Ei le-au învăţat pe femei vrăjitorii, farmece şi însuşirile rădăcinilor şi plantelor. Aceste femei au zămislit şi au născut uriaşi. Statura uriaşilor era de 300 de coţi, şi aceştia au înghiţit tot ce putea produce munca oamenilor şi tot nu a fost chip să fie săturaţi. Atunci uriaşii s-au întors împotriva oamenilor înşişi ca să-i mănânce. Şi au început a se repezi la păsări, la dobitoace, la târâtoare şi la peşti pentru a-şi potoli foamea cu carnea lor, şi setea cu sângele lor. Şi atunci tot pământul a murmurat împotriva celor răi.” (1Enoh 7:1-6, 10-15).

Totuși, la o citire serioasă a textului biblic din Geneza 6, Moise nu spune că uriaşii aceştia ar fi fost nişte monştri apăruţi în urma acelor căsătorii, ci că „uriaşii erau pe pământ în zilele acelea”. Cuvântul „uriaşii” este cu articol hotărât (ha-nǝfīlīm) şi într-o poziţie emfatică, la începutul propoziţiei. Moise nu spune că, pe lângă oamenii „normali”, ar fi existat pe atunci nişte monştri care sufereau de gigantism, și care ar fi fost produsul unor încrucişări nelegiuite. El spune simplu, că pământul era locuit pe vremea aceea de oameni de statură înaltă, adaugând: „şi chiar după ce au intrat ‘fiii lui Dumnezeu’ la ‘fiicele oamenilor’ şi ele le-au născut copii, aceştia au fost uriaşi. Ei au fost acei titani faimoși din vremurile străvechi.” 

Sublinierea noastră arată că oamenii au fost uriaşi „chiar şi după” acest amestec, deci cu atât mai mult înainte de a se amesteca, ei fuseseră uriași. Erau oamenii normali ai acelor vremuri.[iii]

În ce priveşte identitatea „fiilor lui Dumnezeu” şi a „fiicelor oamenilor”, cea mai bună explicaţie este că aceste expresii sunt metaforice şi denumesc pe credincioşi şi pe necredincioşi. Oamenii lui Dumnezeu, ca și îngerii lui Dumnezeu, sunt numiți „fii ai lui Dumnezeu”,[iv] iar necredincioşii, oamenii acestei lumi sunt numiți „fiii oamenilor” („fiii lui Adam”- Ps. 53:2; 62:9). Contextul (în Geneza 4-5) indică două linii genealogice: urmașii nelegiuitului Cain şi urmașii credinciosului Set. Aşadar autorul denumeşte, în mod metaforic şi spiritual, cele două clase,[v] care în acest caz s-au combinat printr-o politică de fuzionare completă și acceptare a poligamiei.[vi]

Pe de altă parte, Dumnezeu nu a interzis nicăieri căsătoria îngerilor cu pământence, deoarece o asemenea combinaţie este imposibilă: îngerii nu sunt fiinţe sexuate şi nu se căsătoresc (Mat. 22:30; Mr. 12:25; Lc. 20:35-36). Ei nu au poftit vreodată să devină oameni. Nu există îngeri, îngerese şi îngeraşi, decât în picturile bisericeşti. Dacă o combinaţie între îngeri şi oameni ar fi posibilă, înseamnă că ar fi şi naturală, deci legitimă.

În ce priveşte mărimea reală a „uriaşilor”, nu puţini credincioşi s-au blocat cu mintea în acelaşi tărâm de basm. Pasajul citat mai sus din 1Enoh susţine că uriașii ar fi fost de 300 de coţi (= 150 metri!), ceea ce este absurd. Geneza nu specifică ce înălţime ar fi avut primii locuitori ai pământului, dar ne dă o cheie: aceştia erau şi foarte longevivi (trăind până la 9-10 secole) şi se reproduceau la o vârstă mult mai târzie decât astăzi: de obicei, după vârsta de 100 de ani, iar după vârsta de 500 de ani încă erau fertili. Există o relaţie între vârsta pubertăţii, creştere şi longevitate, aşa cum sugerează diverse autorităţi:[vii]

 „Este o lege a naturii, în virtutea căreia ființele care au nevoie de mult timp până să ajungă la maturitate au o viață lungă, iar cele care ating rapid maturitatea trăiesc puțin.”

 „Speranța de viață pare să aibă legătură cu un tip de hormon secretat de organism, IGF1. Cu cât acesta este în cantitate mai mică, cu atât viața va fi mai lungă. În condițiile unei maturizări sexuale timpurii, acest hormon se găsește în cantitate mai mare în organism, relateaza Daily Mail, care citează un raport publicat de Proceedings of the National Academy of Sciences.”

Ştiind că există un raport proporţional între creşterea organismului şi vârsta medie a reproducerii, observăm că astăzi creşterea în înălţime are loc până la aproximativ 20 ani. Dacă antediluvienii deveneau adulţi cu adevărat, în jurul vârstei de 100 de ani, aceasta sugerează că ei creşteau în înălţime (nu neapărat cu aceeași rată de creștere!) până în jurul vârstei de 100 de ani, ceea ce explică de ce erau atât longevivi, cât și „uriaşi”.

Cuvântul „uriaş” sugerează unora statura imensă a lui Gulliver. Singurele cazuri în care ni se indică dimensiuni ale uriașilor sunt cazurile refaimilor („fiii lui Rafa”). Biblia relatează că regele Hog din Başan (nordul Transiordaniei) dormea într-un pat de fier, lung de 4,5 metri, ceea ce sugerează că omul avea cam patru metri înălţime (Dt 3:11). Dintre cei cinci refaimi din Gatul Filistiei, Goliat avea „6 coţi şi o palmă” (3,25 metri), după Textul Masoretic. Însă după Textul Grecesc (Septuaginta) și după un manuscris de la Marea Moartă, ar fi avut numai 4 coţi şi o palmă (2,25 metri) sau, după alte manuscrise, 5 coţi şi o palmă (2,75 metri).

Aceste ajustări numerice indică încercarea unor copiști antici de a impune o cifră mai realistă, gândind că scribii anteriori au exagerat. Sau dimpotrivă, încercarea unor scribi, editori, de a umfla „puțin” cifra.[viii] Viktor Kernbach afirmă că egiptenii credeau că uriașii ar fi avut o înălțime de peste patru metri și totodată sugerează cauza dispariției lor:[ix]

„Giganții au cunoscut fără îndoială declinul biologic […] urmând aceeași lege neiertătoare ce a supus decăderii și dispariției fizice marile animale din erele numite preumane.“

„Dacă vrem să susținem ideea unei modificări succesorale, în virtutea căreia noile condiții terestre ar fi făcut să piară neamul giganților, odată cu animalele lor,[…] ei nu ar fi dispărut (de fapt) ci s-ar fi transformat printr-o involuție fizică și o evoluție spirituală.“

Același autor explică existența culturilor megalitice prin mărimea și forța neobișnuită a uriașilor:

„Realizarea la dimensiunile știute a acestor lucrări […] nu putea fi decât la îndemâna […] unei populaţ‏ii de o altă for‏ţă și mărime fizică, incomparabilă cu tipul uman de azi […]”.

După cum observăm din Scriptură, această descreştere în dimensiuni a omenirii nu pare să fi fost uniformă la toate populaţiile, întrucât pe vremea cuceririi Canaanului, şi chiar după aceea, se raportează existența unor seminţii de uriaşi, care erau folosiţi ca adevărate maşini de război. Trebuie să facem distincţie între aceşti uriaşi şi gigantismul cunoscut astăzi, numit și hipersomie sau somatomegalie, care este asociat unor boli ale sistemelor circulator şi osos.

Descreşterea în înălţime şi longevitate care a avut loc în primul mileniu după Potop, potrivit cronologiei biblice, ar putea fi explicată şi prin intervenţia unui fenomen genetic degenerativ, asemănător cu „sindromul de progerie” (sindromul Hutchinson-Gilford), care se manifestă sub forma unei îmbătrâniri rapide, premature a organismului. Până la vârsta de 12-20 de ani, copilul cu progerie trece prin toate fazele de dezvoltare, până la îmbătrânire reală şi moarte. O boală asemănătoare este sindromul Werner, în care maturizarea rapidă începe odată cu pubertatea, iar la 40 de ani, individul are toate simptomele unui om îmbătrânit definitiv.[x]

Ca şi istoria Potopului, existenţa uriaşilor a lăsat urme în memoria civilizaţiilor antice și chiar în scrieri istorice. Herodot scrie că spartanii ar fi descoperit în Tegeea scheletul de trei metri al lui Orestes. Plutarh descrie cum au găsit atenienii trupul lui Tezeu, care era neobişnuit de mare. Pausanias afirmă că Ajax ar fi avut o înălţime de circa 4,3 metri, iar Josephus (Ant. V. 2. 3), spunea că oasele uriașilor de la Hebron se mai puteau vedea și în vremea lui, la sfârșitul primului secol al erei creștine. Mituri și legende despre uriași se întâlnesc la vechii greci, armeni, norvegieni, indieni, amerindieni.[xi]

Există însă și descoperiri arheologice reale, foarte interesante, dar insuficient studiate. În 1890, contele Georges Vacher de Lapouge, antropolog francez, a publicat descoperirea unor oase umane neobișnuit de mari într-o necropolă preistorică din Castelnau, argumentând că oasele aparțineau unei ființe umane de circa 3,50 metri (un tânăr de 18 ani).[xii]

Giant of Castelnau - Wikipedia

Oasele au fost studiate de specialiști de la Universitatea din Montpellier (zoologul M. Sabatier, paleontologul M. Delage și anatomiști). În 1892, oasele au fost studiate atent de Paul Louis André Kiener, profesor de anatomie patologică, de la Școala de Medicină din Montpellier. Kiener le-a găsit de dimensiuni anormale, şi le-a pus pe seama unei „creşteri morbide”.

În 1894, o altă descoperire, de data aceasta chiar în Montpellier, într-un cimitir preistoric, a adus la lumină oase umane, inclusiv cranii, neobișnuit de mari, aparținând unor oameni de circa patru metri. Oasele au fost apoi trimise la Academia din Paris. Descoperirile acestea au fost semnalate și în presa americană.[xiii]


[i] Num. 13:32; 2Sam. 21:20; Is. 45:14; 1Cr. 11:23; 20:6.

[ii] Unii cercetători speculează că termenul nǝfilim ar însemna „căzuți” sau „căzături”, şi ar denumi fiinţe „căzute” sau monstruoase, deoarece cuvântul seamănă cu ebr. néfel (lepădătură, avorton) şi cu nafal (a cădea, a se năpusti). În realitate, nu se cunoaşte etimologia termenului nǝfilim, un arhaism folosit numai în scrierile lui Moise. Cert este că termenul a fost întotdeauna înţeles ca referindu-se la oameni de o statură neobişnuită, de aceea a fost tradus în greacă şi latină gigantes. Nimic nu sugerează că aceştia ar fi fost nişte monştri sau… lepădături.

[iii] Tema unei înălțimi standard apare și în Apocalipsă. În Ap. 21:17, mulți traducători citesc: „după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul”. Dar în originalul grecesc, textul sună: „măsură de om, adică de înger”, sugerând că măsura cerească a omului, măsura (statura) îngerilor și statura inițială a omului sunt una și aceeași? Imaginea măsurătorii din Apocalipsă (Ap. 11:1-2) evocă judecata (evaluarea) celor care se închină lui Dumnezeu. Măsura standard este o „trestie” asemănătoare unui toiag de domnie / sceptru (nu „prăjină”, cum a tradus Cornilescu). Există o statură spirituală care trebuie atinsă (Ef. 4:13-15):

„…până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, ca un om matur („desăvârșit”), la statura deplină a lui Christos, și să nu mai fim ca niște copii, duși de orice val și vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor, prin şiretenia metodelor lor de amăgire; ci, mărturisind adevărul cu dragoste, să creştem în toate spre El, spre Christos, care este Capul.”

[iv] Os. 1:10; Ps. 29:1; Ex. 4:22, 23; Lc. 3:38; 20:36; Rom. 8:19; 1In. 3:10; Iov 1:6; 2.1; 38:7; Ps. 89:6.

[v] Dumnezeu a descurajat căsătoriile dintre credincioși și necredincioși, ştiind că, de obicei, ele duc la ştergerea diferenţei dintre poporul lui Dumnezeu şi lume (Deut. 7:3-4; 1Împ. 11:1-2; Ezra 10:2-3, 10-11; Ne. 13:23-26; 1Cor. 7:39; 2Cor. 6:14).

[vi] Folosirea pluralului „neveste” în Geneza 6:2, împreună cu mențiunea că Lameh urmașul lui Cain a fost primul poligam (Gen 4:19), sugerează că era implicată aici și poligamia. Același fenomen s-a repetat în Iudeea epocii persane, când preoții, căsătoriți cu soții legitime evreice, își mai luaseră și femei străine (Ezra 10; Mal. 2:14).

[vii] Dumitru C. Dulcan, Creierul și mintea universului, Școala Ardeleană, 2019. www.libris.ro/creierul-si-mintea-universului-dumitru-EIK978-606-797-376-1–p10904913.html ; Situl Ziare.Com, www.ziare.com/viata-sanatoasa/viata/ce-legatura-e-intre-maturizarea-sexuala-si-speranta-de-viata-1166282#comentarii ; După www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2140841/Girls-sexually-mature-earlier-likely-die-younger.html?ito=feeds-newsxml

[viii] În afară de Goliat, Biblia numeşte şi pe fratele său, refaitul Lahmi din Gat (1Cr 20:5), precum și pe un refait polidactil (un uriaş cu 6×4 degete la mâini şi la picioare). Acest amănunt, cunoscut în lumea medicală, subliniază autenticitatea cronicii biblice (2Sam. 21:20; 1Cr. 20:6). Polidactilia este un fenomen genetic cunoscut. Alţi refaimi vestiţi în cronicile biblice au fost Sappai / Saph (2S 21:18; 1Cr 20:4).

[ix] Victor Kernbach (Enigmele miturilor astrale, Editura Albatros, București, 1973: 83, 86, 120.

[x] En.Wikipedia ”Progeria”. Urmăriți și www.youtube.com/watch?v=8D4S3pDjPiU ; www.youtube.com/watch?v=R1nqHj3WHu0&feature=watch_response .

[xi] En.Wikipedia ”Giant”.

[xii] G. Vacher de Lapouge, “Le Géant fossil de Castelnau”, La Nature, 1890: Dix-huitième année, deuxième semestre, n. 888 à 913, p.  11. http://cnum.cnam.fr/CGI/fpage.cgi?4KY28.35/15/70/536/0/0 :«Je crois inutile de remarquer que ces os sont incontestablement humains malgré leur grosseur énorme, et le seul doute qu’ils puissent soulever porte sur la signification de ce volume insolite. La première pièce est la partie moyenne d’une diaphyse de fémur. (…) La circonférence de l’os est de 0m,16, la longueur du fragment, 0m,14, la forme presque cylindrique. (…) La seconde pièce, plus caractérisée, est la partie moyenne et supérieure d’une diaphyse de tibia. (…) La circonférence est de 0m,13 au trou nourricier, la longueur du fragment, 0m,26. (…) La troisième, très singulière, a été regardée par de bons anatomistes comme la partie inférieure d’un humérus, par d’autres comme celle d’un fémur, et de fait, ressemble aussi peu à l’un qu’à l’autre. (…) Par son état physique cette pièce suspecte ne se rapporte pas aux deux autres qui peuvent provenir, au contraire, d’un même individu. Celles-ci ont en volume plus du double des pièces normales auxquelles elles correspondent. À en juger par les intervalles habituels des points anatomiques, elles supposent des longueurs également à peu près doubles. (…) Le sujet aurait eu une taille probable de 3m,50.”

[xiii] „A Prehistoric Giant”The Popular Science News and Boston Journal of Chemistry and Pharmacy. 24 (8): 113. August 1890; ”A Race of Giants in Old Gaul”, From the London Globe, The New York Times, Oct. 3, 1892; The Princeton union. [volume], Minnesota Historical Society; Saint Paul, MN, October 11, 1894; The McCook tribune., University of Nebraska, Lincoln Libraries, March 08, 1895.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.