[i] cele mai multe sunt împărtăşite de majoritatea creştinilor, sau de mai multe confesiuni, sau de numai câteva confesiuni. Avem și porți, nu numai garduri.

Există însă câteva afirmaţii adventiste, care fie sunt absolut unice, fie sunt numai parţial împărtăşite de câteva confesiuni minore. Dar chiar şi o mare parte din doctrinele pe care le avem în comun cu alţii, au de asemenea specificul lor adventist. Toate aceste doctrine specific adventiste sunt strâns legate între ele, avându-şi rădăcinile în experienţa originilor noastre istorice, marcată de profeţiile din Daniel şi din Apocalipsă.

Dacă ne-am întreba unii pe alţii care sunt acestea, s-ar putea să dăm răspunsuri greșite. Vom răspunde la această întrebare, citând pe pionierii noștri, pe cei care au înfipt aceste landmarks.

După James Springer White

Într-un articol din 1850, James White a afirmat că profeția celor 2300 de zile din Daniel 8:14 a fost și a rămas principalul pilon al credinței adventiste.[ii]  Trei ani mai târziu, întrebat fiind de către un baptist de ziua a șaptea, care sunt afirmațiile de credință ale adventiștilor sabatiști, J White a răspuns că deși „nu vedem toți la fel unele subiecte”,…

„Ca popor, noi provenim din fracțiuni ale comunității largi adventiste (millerite), precum și din diferite confesiuni, care susțin opinii divergente asupra unor subiecte; totuși, slavă Domnului, Sabatul este o platformă puternică pe care noi toți putem sta uniți. Și în timp ce stăm aici, fără ajutorul altui crez, decât Cuvântul lui Dumnezeu, și legați prin legătura dragostei, care este mai tare decât moartea – dragostea față de adevăr, unii față de alții și față de lumea care piere – toate sentimentele sectare (de partidă) au pierit.  Suntem uniți în aceste mari subiecte: [1] A Doua Venire iminentă și personală a lui Christos, [2] păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu și [3] credința Fiului Său Iisus Christos, necesare pentru a putea fi gata pentru venirea Sa.

La 15 august 1854, revista oficială a mișcării, The Advent Review and Sabbath Herald (vol. 6, pag. 1),  publica „Principalele doctrine susținute de Review,” formulate de James White, editorul șef:

1. Biblia și numai Biblia, ca regulă de credință și datorie.

2. Legea lui Dumnezeu [Decalogul], după cum învață Vechiul și Noul Testament, este de neschimbat.

3. Revenirea personală a lui Christos și învierea drepților, înainte de mileniu.

4. Pământul restaurat la perfecțiunea și slava lui edenică, va deveni moștenirea sfinților.

5. Nemurirea este numai prin Christos și va fi dată sfinților la înviere.

Când în 1861 s-a organizat prima conferință (Michigan), aceasta s-a făcut printr-un legământ, care includea mărturisirea de credință esențială din Apocalips 14:12:

„Subsemnații, prin aceasta ne asociem ca Biserică, luând numele de Adventiști de Ziua a Șaptea, intrând în legământ pentru a păstra poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus Christos.”

După adventiștii din Monterey

În aprilie 1869, într-o broșură defensivă care apărea în Monterey (o importantă comunitate AZS din Michigan), ca răspuns la unele insinuări răutăcioase din presă, se menționau următoarele puncte de credință adventiste esențiale, care deosebesc pe adventiștii de ziua a șaptea de restul creștinătății:[iii]

1. Al Doilea Advent (premilenial şi iminent); 2. Sabatul (zilei a șaptea); 3. Judecata (incluzând pe sfinți și începând înainte de a doua venire, în 1844); 4. Starea inconştientă a morților; 5. Darurile Duhului.

După Morris Venden

Un foarte bun articol din En.Wikipedia, “Pillars of Adventism” (Stâlpii adventismului) redă lista celor cinci „stâlpi”, în viziunea lui Morris Venden (1982):[iv]

1. Judecata de cercetare; 2. Sanctuarul, care pune în lumină această judecată; 3. Soliile celor trei îngeri din Apocalipsă; 4. Legea lui Dumnezeu; 5. Credința lui Iisus; 6. Sabatul; 7. Starea morţilor; şi 8. Darul special al profeţiei.

Liste similare, aproximative, apar în diferite declarații. Nu se cunoaște o declarație oficială a identității stâlpilor credinței. Cele 25/22/27/28 de principii nu sunt altceva decât extensii, precizări și îmbogățiri necesare, pe măsură ce Biserica a crescut în înțelegerea mai bună și mai aprofundată a doctrinelor, fără a avea pretenția că acestea reprezintă ultimul cuvânt, așa cum oricine poate citi în preambulul mărturisirii noastre de credință.

După Ellen White

Când în 1888 a apărut descoperirea glorioasă despre Christos, în care „locuiește toată plinătatea dumnezeirii întrupată” (Col. 2:9); care a trăit o viață în deplină ascultare de Legea lui Dumnezeu, strălucind de dreptatea Lui, deși venise „în asemănarea cărnii păcătoase” (Rom. 8:3); care ne oferă meritele vieții Lui, prin credința în jertfa lui de ispășire înlocuitoare – care este singura noastră speranță de mântuire de păcat și de pedeapsa lui – „noua lumină”, pe lângă înviorarea unor lideri, a produs şi un lanț de reacții negative, neașteptate, printre alţii. Mulţi au obiectat că mesajul acesta ar pune în pericol „stâlpii” credinței. De aceea Ellen White a afirmat în 1889:[v]

 „La Minneapolis Dumnezeu a dăruit adevăruri prețioase poporului Său. Unii au respins această lumină care venea din cer, cu o încăpățânare asemănătoarea aceleia de care au dat dovadă iudeii când l-au respins pe Isus și s-a bătut mult monedă pe rămânerea la vechile hotare. Dar se vedea clar că ei nu știau ce înseamnă aceste vechi hotare. Logica și dovezile intrinseci ale Cuvântului se impuneau de la sine; dar mințile oamenilor erau de nestrămutat, fiind sigilate să nu pătrundă lumina, pentru că hotărâseră că această ‘abaterea de la vechile hotare’ ar fi o greșeală foarte periculoasă. De fapt acestea nu erau deloc afectate, ci ideile lor erau pervertite cu privire la ce ar constitui vechile hotare. {SE 30.1}

Dacă în 1889, când chiar unii dintre cei mai reprezentativi pionieri erau gata să condamne lumina venită de sus, pe motiv că ar abate atenția de la „adevărul prezent”, de la mesajul esențial („vechile hotare”), nu este de mirare că astăzi apar voci restauraționiste, strigând același refren (întoarcerea la „vechile hotare”), ca motiv pentru a respinge alte raze de lumină pe care Dumnezeu ni le-a trimis după 1888, cum ar fi dumnezeirea deplină a Domnului Christos, ispășirea deplină făcută la Cruce, personalitatea Duhului Sfânt, Sfânta Treime, o serie de precizări și corectări în înțelegerea profețiilor, adevărul despre inspirație, etc.

În aceeași mărturie, Ellen White preciza, în continuare, care sunt vechile hotare:

„După trecerea timpului fixat în 1844, a urmat o perioadă de mari evenimente, care a deschis privirilor noastre uimite:
[1] curățirea Sanctuarului care se desfășoară în cer, și care are legătură hotărâtă cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ;
[2] zborul primului, al celui de-al doilea și al celui de-al treilea înger, desfășurând stindardul care poartă inscripția Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus.
[3] Una dintre aceste pietre de hotar, în cadrul acestei solii, a fost templul lui Dumnezeu văzut în cer de către poporul Său iubitor de adevăr, precum și chivotul conținând legea lui Dumnezeu. Lumina Sabatului poruncii a patra a strălucit puternic pe calea călcătorilor legii lui Dumnezeu.
[4] Adevărul că cei nelegiuiți nu posedă nemurirea este de asemenea o altă veche piatră de hotar.
Nu-mi vine în minte un alt punct de credință care s-ar mai putea adăuga sub titlul vechile pietre de hotar. Toată această zarvă despre mutarea vechilor hotare este un pericol imaginar.” {SE 30.2}

Comparați declarația Ellenei White, cu listele de stâlpi sau pietre de hotar menționate mai sus. Apoi notați afirmația ei: „Nu-mi vine în minte un alt punct de credință, care s-ar mai putea adăuga sub titlul vechile pietre de hotar.” Exprimarea este uluitoare. Bine, dar reforma sănătăţii? Dar organizația și zecimea? Nici măcar demonizarea porcului?

Ei bine, aceste noi descoperiri aveau să apară după perioada 1844-1850, deci nu puteau fi vechi pietre de hotar. Le-am putea numi „noi pietre de hotar?” Mai surprinzător este că Ellen White nu menționează aici darurile spirituale, nici măcar darul profeţiei, care apare pe alte liste, cu excepția listei lui James White.  Iar acest dar, precum și credința în el se manifestaseră după 1844. Era un fenomen vechi, era sigur un punct de credință adventist, dar James și Ellen nu-și amintesc de acest fenomen ca fiind un landmark!

CREZUL adventist şi dinamica doctrinei noastre

Înainte de a decide care dintre listele de vechi hotare menționate mai sus este cea mai plauzibilă, sau cea mai autoritară, este necesar să observăm că, în gândirea Ellenei White, stâlpii credinței erau de importanță capitală. Aceea era baza, erau hotarele vechi care ne-au distins de ceilalți adventiști și de lumea creștină în general. Aceste hotare ale credinţei adventiste mai sunt numite şi platforma credinţei, sau „adevărul prezent”.[vi]

Totuși, mai mult decât acești stâlpi sau pietre de hotar, mai mult decât conceptele de  platformă sau de adevăr prezent, este  caracteristică adventismului afirmația: „nu avem alt crez decât Biblia”. Cele 28 de puncte sunt mărturisirea noastră creștină, întemeiată pe Biblie; cele 5-6 vechi pietre de hotar sunt primele descoperiri biblice, cu caracter profetic (pentru timpul nostru, al sfârșitului), care ne-au deosebit de majoritatea celorlalți adventiști și de majoritatea celorlalți creștini. Dar spre mirarea noastră, Ellen White arată că nici unele, nici altele nu sunt standardul nostru suprem, deoarece orice credinţă este perfectibilă:

„Dacă stâlpii credinţei noastre nu trec testul unei cercetări, ar trebui s-o ştim.”  RH June 18, 1889.

„Este nescuzabil să declare cineva că nu mai există niciun adevăr de descoperit şi că toate expunerile noastre biblice ar fi fără eroare. Faptul că anumite doctrine au fost susţinute ca adevăr timp de mulţi ani de poporul nostru, nu este o dovadă că ideile noastre sunt infailibile. Vârsta nu va preface eroarea în adevăr, iar adevărul îşi poate permite să fie deschis („fair”). O doctrină adevărată nu va pierde nimic printr-o investigaţie minuţioasă.” RH December 20, 1892.

În lumina acestor mărturii, este stranie orice acuzație sau lamentare a unora că Biserica ar fi intrat în zodia Omega, pentru că a părăsit semiarianismul şi s-a convertit la trinitarianism; sau pentru că a abandonat vechile interpretări despre „jertfa necurmată”, rolul otomanilor, Armaghedonul în Israel, și altele, adoptând noi interpretări. Ne raportăm la Scriptură, mai mult decât la tradiţia noastră sau a altora. Când descoperim că interpretarea pe care o avem nu este cea mai bună, în lumina Bibliei, o schimbăm. Dar multe din aceste schimbări nu au caracter doctrinal și oficial, ci reprezintă doar schimbări de trend teologic.

O schimbare doctrinală nu se face niciodată pe temeiul experienței și cercetării unui om sau a unui grup restrâns, şi în nici un caz printr-o decizie administrativă. Biserica a adoptat doctrina Trinității în mod treptat, în generația 1890-1940, și nu se va întoarce înapoi la opinia pionierilor din generația 1850-1900, de dragul unor strigători de astăzi, care vor să ne întoarcem cu-stângul-înapoi-fuga-marş. Robert Johnston, nota în Adventist Review (1983):

 „Fără a nega conducerea Domnului din trecut, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea caută chiar să înţeleagă mai bine ce a însemnat acea conducere. Ea este întotdeauna deschisă ca să prindă înţelesuri mai bune, să caute adevărul ca pe o comoară ascunsă. … Adventiştii sunt încă peregrini într-o călătorie doctrinală, care nu resping bornele de pe drum (way marks), dar nici nu rămân fixați la vreuna din ele.”[vii]

Această idee, care este principiul tuturor principiilor noastre, apare ca preambul al declarației celor 28 de principii, înaintea tuturor acestora:

„Adventistii de Ziua a Șaptea acceptă Biblia ca singurul lor crez și susțin anumite principii fundamentale de credință ca învățături ale Sfintelor Scripturi. Așa cum sunt prezentate mai jos [cele 28 de principii], ele reflectă modul de înțelegere și exprimare ale invățăturii Sfintelor Scripturi de către Biserică. Revizuirea acestor principii de credință poate avea loc cu ocazia unei sesiuni a Conferinței Generale, atunci când Biserica este condusă de Duhul Sfânt la o mai profundă înțelegere a adevărului Bibliei sau găsește un limbaj mai adecvat prin care să exprime invățăturile Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu.”[viii]

---

NOTE

[i] De exemplu, pe saitul Conferinţei Generale www.adventist.org/en/beliefs/ şi pe saitul Uniunii: www.adventist.ro/index/convingeri/doctrine-fundamentale/159-marturisirea-de-credinta.html

[ii] James White, “Our Present Position,” Review and Herald, 1/2 (December 1850), 13-15.

[iii] S. Joseph Kidder, ”Creeds and Statements of Belief in Early Adventist Thought”, Andrews University Seminary Studies, Vol. 47, No. 1, 2009:111.

[iv] Morris Venden, The Pillars, Pacific Press, 1982:12-13.

[v] CW 30, MS 13/1889.

[vi] Expresia „adevărul prezent” provine din traducerea engleză clasică (King James Version) unde în 1Petru 1:12 este redată: „the present truth” (adevărul actual), tradusă de Cornilescu, „adevărul pe care-l aveți”.

[vii]  R. Johnston, Adventist Review, Sept, 15, p. 8, 1983.

[viii] www.adventist.ro/index/convingeri/doctrine-fundamentale/159-marturisirea-de-credinta.html