Introducere

Anumiți apostoli străini ne vizitează în repetate rânduri cu zizaniile lor doctrinale, observând că  românii sunt mai credincioși și mai creduli.  Nu era destul că ne-au trimis agenți „AZS istorici,”  antititrinitari și lunatici; nu era destul că AZS disidenți maghiari vizitează zone vulnerabile din Ardeal, nu era destul că disidenți români cu aură smerită de reformatori, își fac misiunea proprie în curtea noastră! Acum bântuie din nou pe meleagurile noastre un mare iluzionist sectar, un oarecare Miguel, de confesiune davidiană. Aud că face tabere cu unii dintr-ai noștri. Atât de naivi putem fi?

Originea davidienilor

Povestea davidiană începe cu Viktor Tașo Hutev (Victor Tasho Houteff), un ortodox bulgar, mic comerciant sărac, care a imigrat în SUA în 1907, la vârsta de 22 de ani. Și-a găsit de lucru în statul Illinois, unde în anul 1919 a devenit adventist de ziua a șaptea. Prin 1925 s-a mutat în Los Angeles, California, unde a devenit un foarte talentat vânzător de produse.

Ca orientare religioasă, Houteff era un AZS rigorist, strict. Fiind un om oarecum studios, preocupat de citirea Bibliei și a cărților Ellenei White, Houteff a devenit instructor la școala de sabat și ajutor de diriginte, în comunitatea Exposition Park (LA). În scurt timp, orele școlii de sabat la clasa lui Houteff au început să se lungească și în același timp să fie frecventate de tot mai mulți, pe măsură ce observațiile lui (parțial corect, parțial speculative) din Isaia 54-56 deveneau tot mai interesante pentru public.  Interpretările lui Houteff manifestau eterna obsesie a „reformei”, insistând asupra despărțirii de lume și de cei lumești.

Pe la începutul anului 1929, studiile biblice ale lui Houteff adunaseră aproape 50 de fani în jurul instructorului, dar au trezit opoziția restului comunității. Ca urmare, conducerea comunității nu i-a mai permis să țină studii biblice în Biserică, deoarece interpretările lui nu erau în armonie cu ale Bisericii.

Houteff a căutat să discute cu lideri ai comunității și ai conferinței, pentru a-i lămuri că el are dreptate. Inițial, opiniile lui au fost respinse fără prea multă cercetare, mai degrabă din cauza atitudinii lui. Dar după un an, a pregătit un manuscris de 172 pagini intitulat Toiagul Păstorului, vol. 1. Houteff se considera toiagul mustrării divine, citând Mica 6:9: „Ascultați toiagul și pe Cel care i-a încredințat această datorie!” (cf. KJV); „Paște poporul cu toiagul Tău…” (Mica 7:2). De aceea, grupul lui Houteff s-a numit inițial Toiagul Păstorului, iar mai târziu „AZS Davidieni”, după teologia lor despre restaurarea în Palestina a regatului lui David înainte de mileniu.

Doctrina lui Houteff

În volumul său, Houteff a enumerat 12 probleme ale Bisericii, sub titlul ostentativ de “Listă parțială de urâciuni.”

Davidienii împărtășesc în general aceleași doctrine cu AZS, din care provin, asemenea reformiștilor (AZSMR). Principalele doctrine, mai mult sau mai puțin distinctive, menționate în Toiagul Păstorului, sunt:

1. Chemarea la reformă individuală și corporativă, deoarece Biserica ar fi devenit relaxată în standarde, practici și evlavie, iar instituțiile ei și-ar fi schimbat modelul inițial de lucru și scopurile. (Cu privire la reformă, Biserica are opinii împărțite, opinia dominantă fiind aceea că esențială este trezirea spirituală individuală, și nu reforma înțeleasă că schimbare administrativ-politică, dirijată de pretențiile extremiștilor).
2. Cei 144.000 (din Apocalipsa 7).Rolul fundamental al soliei Toiagului Păstorului este de a descoperi identitatea corporativă a celor 144000, aceeași obsesie ca și a reformiștilor europeni. Dar spre deosebire de reformiști, care credeau că ei sunt cei 144.000 în contrast cu Biserica AZS („Babilonul”), Houteff credea că a primit adevărata revelație a secretului celor 144000. După el, aceștia ar fi iudei creștinați care și-au pierdut identitatea etnică de-a lungul secolelor, și care în final vor predica „neamurilor”, adunând astfel o „gloată mare” care va accepta învățăturile lor. (Taylor Bunch, un teolog și evanghelist AZS, popularizase în anii anteriori în Biserică un scenariu asemănător cu privire la cei 144.000, dar fără identificarea lor ca anonimi evrei creștinați, și fără pretenția că el ar avea ultima revelație. EGW a descurajat astfel de pretenții de identificare a celor 144000. Biserica încă nu are o poziție oficială referitoare la identitatea celor 144000. Printre specialiștii în Apocalipsă, predomină înțelegerea că cei 144.000 sunt un număr simbolic de creștini de orice etnie, cei care vor supraviețui timpului strâmtorării, și că sunt identici cu „marea gloată”. Dar nu este considerată o doctrină a Bisericii, ci o opinie teologică).
3. Ezechiel 9. Asemenea lui James și Ellen White, Houteff a conectat profeția despre sigilarea celor 144000 din Apocalipsa 7 cu însemnarea pe frunte a iudeilor credincioși din Ezechiel 9. Houteff credea că marcarea credincioșilor din Ezechiel 9 ar fi echivalentă cu curățirea Bisericii și „judecata celor vii”, care ar avea loc înainte de adunarea „marii gloate”. Interpretarea este interesantă, dar nu explică de ce aceste faze ar fi succesive și nu concomitente.
4. Judecata de cercetare a celor vii.Judecata celor vii nu ar fi doar o investigare a dosarelor cerești, ci și o investigare a persoanelor pe pământ; mai întâi în Biserică, apoi în lume, așa cum este descris în Ezechiel 9 și Matei 13:30. Cei 144000 ar fi cei care supraviețuiesc judecății celor vii în Biserică.
5. Împărăția premilenală. Spre deosebire de celelalte insistențe ale lui Houteff, care se suprapun, mai mult sau mai puțin, cu escatologia AZS, sau sunt în limitele admisibile, ideea unei împărății premileniale este absolut în afara adventismului. Davidienii cred că chiar înainte de venirea lui Iisus, se va restaura în Israel regatul lui David, pentru a se împlini profețiile (Osea 3: 4, 5; Mica 4; Ezec. 36, 37; Ier. 30, 31; Is. 11 etc), o împărăție a păcii între oameni și în natură. Houteff argumenta că toți profeții VT au prezis această împărăție premilenială.

Aici este principala eroare teologică a lui Houteff, care a atras pe mulți în jurul lui. El nu avea o exegeză corectă a acestor profeții și, între altele, nu înțelegea natura condiționată a lor. Fiind literalist, el raționa asemenea fundamentaliștilor evanghelici,  că profețiile care nu s-au împlinit în trecut, vor trebui să se întâmple neapărat în viitor. Ideea de plan divin condiționat, care poate fi zădărnicit, nu încăpea în mintea lui (Luca 7:30; 19:41-44; Zah 6:15; Is. 19:24-25). Mulți nu observă că o mulțime de profeții ale VT nu mai au rost să se împlinească de acum înainte, întrucât ele erau programate pentru era precreștină, când încă aveau rost jertfele, preoția și templul (Isaia 2:2; 66:20-21; Ez 46:24; Zah 14:21 etc.). Ca mulți cititori neatenți sau neavizați, Houteff înțelegea expresia „zilele de pe urmă (de apoi)”, din Profeți, ca referindu-se la timpul sfârșitului (timpul nostru) – pe când expresia ebraică se referă simplu la viitor.[1] (Principiul condiționalității profețiilor fusese introdus în teologia adventistă încă de la început, așa cum reiese din scrierile lui John Nevins Andrews.[2] Dar influența fundamentalismului evanghelic printre AZS a împiedicat evidențierea și popularizarea principiului condiționalității profetice până în anii 1953-1957, când s-au publicat pentru prima dată volumele Comentariilor Biblice AZS, la care au lucrat zeci de specialiști în teologie, istorie, lingvistică etc. Houteff însă avea să moară în 1955, fără să înțeleagă natura profețiilor pe care se trudea să le explice).

Cu ocazia sesiunii din 1930, el a distribuit principalilor lideri ai Conferinței Generale, 30 de copii ale cărții. Dorea și o audiere oficială, ceea ce nu s-a realizat. Unii dintre lideri i-au răspuns în anii următori, alții se pare că nu i-au răspuns. (Îmi imaginez că primeau în fiecare an asemenea propuneri de reformă în Biserică și în doctrină, deoarece și astăzi se întâmplă la fel. Probabil au discutat și au însărcinat pe câțiva să-i studieze cartea și să-i răspundă).

Primul dintre lideri care i-a răspuns, după aproape două săptămâni, a fost F. C. Gilbert, un secretar general al Conferinței Generale a AZS, evreu convertit. Spre dezamăgirea lui Houteff, Gilbert în scrisoarea sa nu a răspuns celor 12 puncte de „urâciuni” semnalate de Houteff, nici nu s-a ocupat de cei 144.000. El a preferat să discute metodologia de interpretare biblică pe care o folosea Houteff: aplicarea simbolurilor, analiza textului, dovedind că metoda lui Houteff de interpretare nu era sănătoasă. Copii ale scrisorii lui Gilbert au fost trimise și conferinței și comunității locale, în California.

Cum era de așteptat, Houteff nu s-a lăsat. A mai adăugat 83 de pagini la cartea lui și a tipărit-o în 1930. Cu două săptămâni înainte de aceasta însă, i s-a retras calitatea de membru al Bisericii AZS. Houteff nu intenționase stabilirea unei noi mișcări religioase, dar lipsa lui de încredere și de cooperare cu Biserica l-au aruncat afară. După excludere, Houteff și-a continuat spartachiada cu mai mare îndârjire. A trimis mii de exemplare ale cărții lui la diverși slujitori și laici ai Bisericii. S-a comportat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și a îndemnat și pe fanii lui să facă la fel, continuând să frecventeze adunările AZS ca mai înainte. Mișcare începuse să ia amploarea și noi grupuri de studiu s-au format în alte locuri. Biserica nu a putut accepta spiritul acesta. În final zeci de fani ai săi au fost de asemenea excluși de bisericile locale. Era exact același spirit care dusese la formarea facțiunii „reformiștilor” în Europa, cu câțiva ani înainte.

În 1932 a publicat al doilea volum (304 pagini). Apoi al treilea. În decembrie 1933, președintele conferinței Carolina (E. T. Wilson) a adoptat public doctrina lui Houteff și a început s-o promoveze. Această situație a convins Biserica să organizeze în ianuarie 1934 o întâlnire oficială, timp de o săptămână, unde Houteff avea să fie audiat și să i se analizeze doctrina punct cu punct. „Juriul” care urma să-i analizeze învățătura era format din 12 administratori și teologi ai Bisericii.[3] La 18 martie 1934, comitetul în deplin consens și-a publicat concluziile negative împotriva ereziei lui Houteff. Davidienii însă până astăzi susțin că Houteff a fost tratat nedrept. Probabil întotdeauna se poate proceda mai bine decât se procedează, dar nu ne îndoim că învățătura lui Houteff era amestecată cu gunoaie și că atitudinea lui era o provocare inacceptabilă.[4]

Centrul de la „Muntele Carmel”

Davidienii s-au înregistrat oficial ca instituție religioasă la 12 martie 1934. La 15 iulie au publicat buletinul informativ The Symbolic Code. În 1935 și-au stabilit cartierul general în Texas, lângă Waco, numindul “Mount Carmel Center”, afișând astfel pretenția lor de reformatori, în genul lui Ilie. Oficial, organizația lor s-a numit în 1937 “The General Association of Shepherd’s Rod Seventh-day Adventists”, nume care în din 1942 a fost schimbat oficial “The General Association of Davidian Seventh-day Adventists.” În următorii 20 de ani, campusul de la Mount Carmel s-a acoperit cu clădiri ale administrației, capelă, locuințe, instituții, fermă, livezi, școli, sanatoriu, casă de odihnă etc.

Davidienii au început să facă preziceri în deceniul 1950-1960. Evreii urmau să se întoarcă în Palestina, iar Biserica AZS trebuia avertizată cu privire la inaugurarea Împărăției Davidiene. Pentru a-și atinge obiectivul misionar, davidienii au început să vândă proprietatea de la Muntele Carmel, au cumpărat câteva automobile noi și au început să facă misiune din casă în casă. Împărăția era aproape.

A cui împărăție? Nu ai lui Houteff, pentru că el a murit chiar în culmea acestei campanii misionare (05.02.1955), lăsând în urmă o mulțime de scrieri și „hărți profetice”, o văduvă și niște urmași dezorientați. Cum era de așteptat, a început lupta pentru putere. În competiția dintre vicepreședintele E. T. Wilson și doamna Houteff (secretara), a câștigat ea, Florence Houteff, văduva fondatorului, care a făcut eforturi necinstite ca să-și asigure puterea. La scurt timp, a apărut un alt pretendent la putere, Benjamin Roden, care susținea că are descoperiri de la Dumnezeu. Când Florence și cu comitetul ei l-au respins, el a pus bazele unei noi secte davidiene, numită Branch Davidians.

Florence Houteff a anunțat că perioada apocaliptică de 42 de luni este între noiembrie 1955 și 22 aprilie 1959. Ea pretindea că interpretarea aceasta i-o descoperise mai înainte soțul ei, ceea ce davidienii cred că nu era adevărat, și unii s-au opus acestei interpretări. Dar doamna Houteff a lansat chiar o provocare liderilor Bisericii AZS, cu puțin înainte de încheierea termenului, afirmând că împlinirea prezicerii ei va dovedi dacă mesajul soțului ei a fost adevărat sau nu. La 9 aprilie 1959, un grup de davidieni care se opuseseră prezicerii ei a trimis o scrisoare de protest Conferinței Generale a AZS, clarificând că ei sunt împotriva predicțiilor Florenței Houteff și motivându-și poziția.

Termenul a trecut, urmat de confuzie și jenă. Mișcarea Davidiană începea să se fragmenteze. Mulți fani au părăsit organizația. Unii dintre aceștia s-au unit cu grupul lui Roden (Branch Davidian), alții s-au întors în California și au format un nou grup (1962), rămas strict la scrierile lui Houteff. Doamna Houteff și membrii conciliului executiv care îi rămăseseră loiali, au demisionat la 1 martie 1962, au luat cu ei $ 5000 cash, și au lăsat bunurile campusului în mâinile unui avocat, care urma să le distribuie în mod legal.

Davidienii „Branch”

Davidienii din grupul texan al lui Benjamin Roden au format o nouă organizație davidiană, după moartea lui Houteff (1955). Roden pretindea că are viziuni și că el ar trebuia să fie liderul mișcării după Houteff. El avea o teorie a adevărului progresiv și credea că darul profetic reînviat de Houteff trebuie continuat. Branch (Odraslă) este un nume poetic al lui Mesia în Profeți (Ier 23:5; 33:15; Zah 3:8; 6:12) și Roden pretindea că acesta este numele nou ales pentru grupul său care avea „adevărul prezent”.

Afară de disputa cu privire la cine a moștenit darul profetic după 1955, davidienii „odrăsleți” se deosebesc de davidienii care au rămas la scrierile lui Houteff, prin doctrina cu privire la Duhul Sfânt și la sărbătorile calendaristice mozaice. Roden învăța că judecata celor vii a început la 20 octombrie 1955 și s-a proclamat succesor al regelui David. La moartea lui, în 1978, soția sa Lois Roden a luat controlul mișcării și a dus mai departe aberațiile. Susținea ca și soțul ei, că are descoperiri. Una dintre ele era aceea că Dumnezeu ar fi și bărbat și femeie, că Duhul Sfânt ar fi femeie (Fiica lui Dumnezeu, Mama Cerească) și că va apărea ca atare imediat înainte de venirea lui Christos.

În 1981, pe fondul unei lupte pentru putere între Lois Roden și fiul ei George Roden, s-a infiltrat în grup un tânăr de 22 de ani, care fusese exclus din Biserica AZS pentru… Numele tânărului era Vernon Howell. El avea să fie ultimul profet al davidienilor „odrăsleți”.

Vernon Howell și tragedia de la Waco

Vernon Howell provenea dintr-o familie texană disfuncțională. Mama sa (Bonnie Sue) îl făcuse la vârsta de 14 ani, cu un individ pe care Vernon nu avea să-l cunoască. Bonnie, căutând să-și refacă viața, s-a „concubinat” apoi cu un alcoolic, care mai era și violent. Mai tâziu l-a părăsit pe bețiv, și, lăsându-l pe Vernon în grija mamei ei, a plecat pentru câțiva ani. După ce s-a recăsătorit, Bonnie a revenit acasă. Vernon a crescut însă frustrat. Era slab la învățământ și dislexic. La vârsta de 8 ani a fost abuzat de un grup de băieți mari. În realitate însă, Vernon era un copil talentat, deși nu a reușit să-și termine liceul. Cânta și se acompania la chitară, cunoștea multe texte biblice pe de rost, probabil de la bunica.

La vârsta de 22 de ani, Vernon, interesat de religie, s-a botezat la baptiștii din sud. Tânăr și neliniștit, a sedus o adolescentă de 15 ani, care a rămas însărcinată. În scurt timp însă a adoptat religia mamei (sau a bunicii?) care era adventistă. Îndrăgostindu-se de fiica pastorului adventist și, căutând să afle voia lui Dumnezeu, ca orice adolescent mistic, s-a rugat și a deschis Biblia la întâmplare, plonjând cu privirea pe Isaia 34:16. Pentru el, acesta era un semn de la Dumnezeu, și cu această certitudine, s-a adresat pastorului, povestindu-i „experiența”. Pastorul i-a respins pretenția, și pentru că a continuat să insiste, biserica i-a luat în final calitatea de membru. Detaliile nu le cunoaștem.

După o tentativă nereușită de a deveni un cântăreț rock în California, Vernon Howell a venit la ranch-ul Mt Carmel din Waco, al celor de la Branch  (Odrasla). A câștigat repede admirația tuturor prin muzică și cunoștințe de Apocalipsă. Era un tânăr seducător. A înjghebat o formație cu alți tineri de la Mt Carmel și au început să cânte în cluburile din Waco. Vernon și-a schimbat numele în David Koresh (oficial în 1990), întrucât atât David, cât și Koresh (Cyrus), sunt în Biblie tipuri ale lui Mesia/Christos. A pretins că este profet și a intrat în competiția dintre Lois Roden și fiul ei, trecând de partea mamei, care era o femeie în vârstă.

Doamna Roden a început să-l favorizeze pe Koresh ca învățător la Mt Carmel. George Roden îl considera pe Koresh un interlop. A izbucnit un conflict dur între Koresh și George Roden, în urma căruia o nouă odraslă davidiană s-a separat de cei de la Mt Carmel (Living Waters Branch of Righteousness in Gadsden, Alabama, 1984). Timp de doi ani, Koresh cu adepții săi, alungați din ranch sub amenințarea armelor, au locuit în Palestine, la 140 km distanță de Waco.

Între timp, Koresh și-a recrutat noi adepți, din California, Britania, Israel și chiar Australia. Notabil, unii dintre aceștia erau adventiști, ceea ce arată că nu suntem deloc invulnerabili. Koresh a început să viziteze Israelul, întrucât profețiile davidiene prevedeau că acolo se va înființa împărăția lui David. Când în 1986 a murit Lois Roden, majoritatea celor din campusul de la Waco au rechemat din exil pe Koresh. George Roden a fost condamnat pentru un asasinat pe care l-a comis între timp, iar Koresh a rămas în control absolut asupra odrăsleților de la Waco.

Nu mult după aceste incidente, au apărut în presă acuzații de abuz sexual, abuz de minori. Doctrina apocaliptică a lui Koresh despre casa lui David a dus la practicarea a tot felul de „căsătorii” mistice cu femeile și copilele din acea „comunitate”, adesea cu acordul părinților, care erau anesteziați spiritual. „Căsătoriile” cu minore erau mascate.

Nu se știe cu siguranță cât este de adevărat din toate acuzațiile, dar cu siguranță că David Koresh era un individ cu probleme grave de moralitate, pe care le ascundea într-o mantie de adevărată magie apocaliptică. Ca rege davidian ce era, nerușinatul făcuse cel puțin 12 copii cu diverse femei din campus. I se năzărise profetului că el trebuie să devină tatăl viitorilor 24 de seniori a Apocalipsei! „Teologia” lui a mers mult mai departe cu „adevărul prezent” decât madam Roden. David Koresh se considera Mielul apocalipsei care rupe pecețile, „Mesia cel păcătos”, iar pretențiile lui regale și profetice erau luate în serios de cei mai mulți. Începuse să facă și trafic cu arme, cu care ranch-ul s-a dotat bine, pregătindu-se pentru Armaghedon.

Acuzațiile de abuz sexual și fizic asupra copiilor au condus autoritățile BATF (Bureau of Alcohol, Tobacco and Firearms) la un raid armat asupra campusului de la Mt Carmel, la 28 februarie 1993.  Raidul s-a soldat cu moartea a patru agenți ATF și șase davidieni. În urma incidentului grav, au intervenit forțele speciale FBI, HRT (Hostage Rescue Team). Agenții FBI au comunicat și negociat 51 de zile cu Koresh, care se fortificase în cetatea Carmelului. Nebunul amâna să se predea, deoarece era rănit; și voia ca înainte de a muri să-și termine de scris opera apocaliptică. După cele 51 de zile de negocieri și amânări, ministrul justiției (Doamna Janet Reno) a aprobat luarea cu asalt a ranch-ului. Era o criză cu ostatici, erau minori înăuntru. În cursul asaltului, a luat foc capela sectei, unde mulți erau adunați. Supraviețuitorii învinuiesc forțele FBI, iar FBI învinuiește pe pe Koresh și oamenii lui. Baricadați în clădire, 51 adulți și 24 de copii au pierit în flăcări. Omul de încredere al lui Koresh îl împușcase pe Koresh, apoi se sinucisese.

Lanțul blestemului nu s-a oprit acolo însă. Chiar în ziua în care se împlineau doi ani de la acest dezastru american, faimoasa clădire din Oklahoma City a fost aruncată în aer de doi extremiști americani antisistem, care voiau să pedepsească America pentru tragedia de la Waco. Teroriștii aceștia însă nu aveau nicio legătură religioasă sau personală cu davidienii. În 2009, mama lui Koresh, doamna Bonnie Clark Haldeman a fost înjunghiată mortal, se pare că de propria ei soră. Detalii nu cunoaștem.

Povestea lui David Koresh, de care presa a vuit mult timp, despre care s-au scris cărți și s-au turnat filme, are și o serie de învățăminte, nu doar pentru publicul general. Fiecare cititor să-și ia din ea ce-i trebuie.

Davidienii astăzi

Diversele grupurile davidiene au continuat să existe separat, căutându-și de regulă noi prozeliți printre adventiștii naivi și nemulțumiți, în SUA și peste mări. Chiar și davidienii din grupul Odrasla (Branch) încă există, cu un alt lider și altă locație, condamnând memoria lui David Koresh.

Davidienii au multe case de editură, care publică scrierile lui Houteff/Houteff. Nu se cunoaște exact numărul lor. Relația lor cu Biserica AZS a rămas tensionată. Atitudinea față de ei este clară oficial. Dar neoficial, în unele locuri pare că au fost tratați cu oarecare toleranță. Cei mai activi misionari davidieni de astăzi sunt aceia care reprezintă grupul reorganizat în California (1961) după moartea lui Victor Houteff.

Davidienii sunt activi pe internet. Ca și pippengerienii, ei afișează scheme profetice complexe, cu date surprinzătoare. Vezi Timeline to the Kingdom pe situl organizației lor.  Între doctrinele distinctive pe care ei le susțin în contrast cu Biserica AZS, menționăm și următoarele, după care îi puteți recunoaște:

1. Că darul profetic a încetat în 1915 în Biserică, dar ar fi fost reînviat în 1930, prin lucrarea lui Victor Houteff.
2. Că împărăția Pietrei din Daniel 2:34, 44 reprezintă împărăția premilenială a celor 144.000, care se va realiza pe pământ (Isa 2:1-3; Mica 4; Ezec. 37).
3. Că după cum Israelul s-a divizat în două regate, Iuda și Efraim (Israel), la fel și poporul lui Dumnezeu de astăzi ar fi împărțit în Biserica Adventistă (SDA „cei din ceasul al nouălea” Mt 20:5) și AZS davidieni (DSDA „cei din ceasul al unsprezecelea” Mt 20:6). De notat că și reformiștii întrețineau o interpretare similară, la care unii au adăugat, cu umor negru, o referire fără noimă la Amos 6:11. Această divizare a poporului lui Dumnezeu este văzută de davidieni de asemenea, în sensul că adventiștii ar fi biserica „Laodicea”, sau Israelul celor 10 seminții împrăștiate prin Asiria, iar davidienii ar fi seminția credincioasă a lui Iuda, descendenții acelor iudei care au fondat Biserica Primară.
4. Cei care înviază la învierea specială (care au murit în credința „soliei îngerului al treilea”) nu ar fi luați în împărăție odată cu „primele roade” ale celor vii (cei 144000), ci ar fi lăsați în urmă, în Babilon, pentru a fi testați și a accepta „adevărul prezent”. „Adevărul prezent”, este doctrina curățirii Bisericii în „ceasul al unsprezecelea,” adică în timpul mișcării inaugurate de Houteff.
5. Va veni un antitipic David, care nu este nici Houteff, nici mesajul Toiagul Păstorului.

În concluzie, dacă vă întâlniți cu misionari davidieni (sau alții asemenea lor), trimiteți-i să se adreseze responsabililor Bisericii organizate, nu vă lăsați catehizați și organizați de ei. Niciodată nu puteți ști până unde se poate ajunge cu jocul preasfințeniei!

SURSE: informațiile au fost luate în cea mai mare parte din articolele de En.Wikipedia despre ”Davidian Seventh day Adventists”, ”Branch Davidian”, ”David Koresh”, ”Victor Houteff” etc. 

NOTE

[1] Expresia ebraică este bǝᵓaḥărîṯ hayyāmîm și ar însemna, în sens literal, „în urmarea zilelor”, unde cuvântul aḥărîṯ înseamnă „ceea ce urmează”, fie ca rezultat, răsplată, urmași (posteritate), fie ca timp (viitor, finalitate). Iar yāmîm înseamnă zile, dar se folosește și cu sensul de vremuri, timp, longevitate etc. De observat o anumită ambiguitate în diverse traduceri, unde traducătorii nu s-au hotărât dacă este vorba de „zilele de pe urmă” (următoare, viitoare), sau „zilele de la (din) urmă” (ale sfârșitului)”. Aceeași expresie ebraică este tradusă uneori „în scurgerea vremurilor” (de-a lungul timpului, în viitor), alteori „în zilele de apoi” (Gen. 49:1; Num. 24:14; Dt. 4:30; 31:29; Is. 2:2; Ier. 23:20; 30:24; 48:47; 49:39; Ez. 38:16; Dan. 2:28; 10:14; Os. 3:5; Mica 4:1). Începutul erei creștine este deja numit de autorii biblici „zilele de apoi”, în relație cu profețiile (FA 2:17; 1Cor. 10:16; 2Tim. 3:1, 5, 9; Evrei 1:2; 9:26; Iac. 5:3; 2Pt. 3:3, 5, 17).

[2] J N Andrews, The Sanctuary and 2300 Days, Steam Press, Battle Creek, Mich., 1853 / 1872; Teach Services, Brushton, NY, 1997, pp. 5-6. www.teachservices.com .  Andrews citează în sprijinul acestei idei pe Sylvester Bliss, A Brief Commentary on the Apocalypse, 2nd edition, Boston, 1853, pp. 4-6 (007-008).

[3] A. G. Daniells (fost președinte CG); G. A. Calkins (pres. uniune); G. A. Roberts (pres. conf.), C. S. Prout (pres. conf.), W. G. Wirth (profesor de Biblie la un colegiu AZS), H. M. S. Richards (radio-evanghelist), C. M. Sorenson (profesor de Biblie la un colegiu AZS), J. A. Burden (manager al unui sanatoriu AZS), J. C. Stevens (pastorul comunității Glendale), W. M. Adams (secretar cu libertatea religioasă al uniunii), J. E. Fulton (pres. conf.), și F. C. Gilbert (secretar CG).

[4] De obicei, oamenii care vin cu doctrine noi au o încredere în sine mai mare decât în frații lor, în comunitatea de credință. În nemintoșia lor, toți se compară cu profeții și apostolii de pe vremuri, care au fost respinși; se compară cu Iisus, care a fost condamnat de marele Sanhedrin, cu martirii care au fost puși pe ruguri de inchiziție, cu Luther care a răspuns: „aici stau, nu pot altfel”! Acest spirit este greu de vindecat, și de obicei nu se vindecă, fiindcă este o combinație de credință (în propriile opinii), suspiciune (cu privire la instituția religioasă în general), antipatie (față de modul în care alții înțeleg religia și spiritualitatea), fariseism, și mândrie religioasă îmbrăcată în hainele sfinte ale smereniei. Este păcat să descriem astfel pe orice persoană de care se împiedică o biserică la un moment dat, dar de obicei provocatorii, cei care sfidează ordinea și care sunt bolnavi de conspiraționism, sunt categoric eretici.