Acest articol este în întregime un extras din cartea E. G. White, Counsels to Writers and Editors (pp 58-73) și l-am expus aici pentru informarea acelora care cred că Biserica trebuie să atace mereu, pe nume (și cât mai tăios!) „fiarele” apocaliptice, pentru a vesti „astfel” solia din Apocalips 14:6-13).

Christos le spunea ucenicilor Săi: „Iată vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor: fiți dar înțelepți ca șerpii, și blânzi ca porumbeii.” Matei 10:16. 

Atacurile lui Satan îndreptate împotriva apărătorilor adevărului vor fi tot mai aprige și mai hotărâte cu cât ne apropiem de sfârșit. Întocmai cum în vremea lui Iisus, marele preot și conducătorii timpului au stârnit mulțimile împotriva Lui, liderii religioși vor cauza și astăzi împotrivire și prejudecăți împotriva adevărului prezent. Oamenii vor fi instigați la acte de opoziție și violență la care nu s-ar fi gândit niciodată, dacă nu ar fi fost influențați de animozități împotriva adevărului, de către pretinșii creștini. 

Ce ar trebui să facă în acest caz apărătorii adevărului? Ei au cuvântul veșnic și neschimbător al lui Dumnezeu și trebuie să arate că au acest adevăr așa cum este el în Iisus. Cuvintele lor nu trebuie să fie aspre și incisive. Prezentările lor trebuie să dea dovadă de dragostea, bunătatea și blândețea lui Christos. Adevărul trebuie să taie. Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie ascuțită cu două tăișuri, care străpunge inima. Aceia care știu că au adevărul nu trebuie să folosească expresii dure și aspre, dând astfel ocazie lui Satan să-i acuze de intenții răutăcioase. 

Noi trebuie să avem aceeași atitudine ca a Mântuitorului lumii, care nu a îndrăznit să folosească acuzații defăimătoare împotriva lui Satan, în disputa cu privire la trupul lui Moise [Iuda 9]. El fusese provocat și avea toate motivele să lanseze un val de reproșuri, acuzații și atacuri la persoană; dar Satan a fost dezamăgit că nu reușise să-L determine pe Iisus să adopte un spirit de revanșă. Satan era gata de a răstălmăci toate lucrurile pe care le-a făcut Iisus, dar Domnul nu a vrut să-i ofere nici o ocazie și nici o scuză. El nu a renunțat la calea cea dreaptă a adevărului pentru a urma subterfugiile și cărările încâlcite și rătăcite ale lui Satan. 

În profeția lui Zaharia citim cum Satan s-a ridicat cu toată sinagoga lui, ca să se opună rugăciunilor arhiereului Iosua și lui Christos, care urma să-l accepte pe Iosua, și cum i s-a spus: „Domnul să te mustre, Satan! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?” (Zah 3:2).

Felul în care Iisus s-a purtat chiar și cu dușmanul sufletelor trebuie să ne fie tuturor un exemplu pentru contactele pe care le avem cu alții, ca să nu le adresăm niciodată acuzații defăimătoare. În aceeași ordine de idei, nu trebuie să ne adresăm cu asprime sau duritate celor care sunt la fel de doritori să afle adevărul. 

Aceia care au primit adevărul, trebuie ca atât prin cuvânt cât și prin exemplu să fie îngăduitori cu cei ce nu au avut ocazia de a cunoaște Scripturile decât prin intermediul interpretărilor pe care le-au dat pastorii, sau preoții lor, sau alți credincioși, și cărora li s-au prezentat astfel tradiții și povești ca adevăr biblic. Ei devin foarte mirați de adevărul care li se înfățișează acum ca o nouă revelație, și nu pot suporta de la început tot adevărul, cu caracterul lui frapant. E este nou și ciudat pentru ei, cu totul diferit de ceea ce auziseră până atunci de la pastorii sau preoții lor. Pentru ei este mult mai probabil să creadă spusele conducătorilor lor religioși — și anume, că adventiștii ar fi necredincioși și nu ar crede în Biblie. Adevărul trebuie să fie prezentat așa cum este el în Iisus, «învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo». 

Cei care scriu pentru periodicele noastre nu trebuie să se dedea la atacuri necruțătoare și la aluzii care cu siguranță că vor face rău și care ne vor bloca accesul nostru la toți oamenii, inclusiv la catolici. Datoria noastră este de a prezenta adevărul în dragoste și nu de a-l combina cu elementele nesfințite ale inimii noastre, exprimându-ne în aceeași manieră ca și adversarii noștri. Toate aceste atacuri ne vor fi întoarse de două ori mai mult, atunci când cei care doresc să ne facă rău vor avea acces la putere. Mereu mi s-a arătat că noi (și în special personalitățile noastre) nu trebuie să rostim nici un cuvânt și nu trebuie să publicăm nici o propoziție care să-i stârnească pe adversari împotriva noastră, înfuriindu-i peste măsură, afară de cazul că este vorba de ceva care apără adevărul în mod esențial și pozitiv. Lucrarea noastră se va sfârși în curând și foarte curând va veni peste noi un timp de necazuri cum nu au mai fost până acum și despre care nu avem nici cea mai vagă idee. 

Domnul dorește ca lucrătorii lui să-l reprezinte pe EL — Marele Lucrător Misionar. Întotdeauna graba strică treaba. Zilnic trebuie să învățăm în școala lui Christos principiile esențiale ale vieții creștine. Cei care dau dovadă de neglijență și nepăsare când rostesc anumite cuvinte sau când scriu anumite articole ce sunt destinate publicului larg, emițând astfel declarații ce nu mai pot fi niciodată retrase, se descalifică pentru lucrarea sfântă care le revine urmașilor lui Christos de astăzi. Aceea care adresează mereu astfel de atacuri, își formează obiceiuri care se vor întări prin repetare și de care trebuie să se pocăiască. 

Trebuie să ne cercetăm cu grijă spiritul și modalitățile de acțiune și să vedem în ce fel facem noi lucrarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o și de care depinde soarta multor suflete. Avem o răspundere foarte mare. Satan este gata, arzând de nerăbdare să agite mulțimea îngerilor lui, determinându-i să se alieze cu oamenii răi pentru a aduce o mare și grabnică suferință asupra credincioșilor. Fiecare cuvânt neînțelept ce va fi rostit de vreunul din frații noștri îi va fi de mare folos prințului întunericului. 

Mă întreb, cum pot oare ființele umane finite să rostească anumite cuvinte ce dau dovadă de neglijență și încumetare, asmuțind astfel puterile răului împotriva sfinților lui Dumnezeu, când chiar Arhanghelul Mihail nu a îndrăznit să-l insulte pe Satan, ci doar i-a zis: „Domnul să te mustre!”? 

Va fi imposibil să evităm greutățile și suferința. Iisus spunea: „Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!” (Mat 18:7). Și tocmai pentru că vor veni prilejuri de păcătuire, trebuie să fim foarte atenți, să nu provocăm dispoziția firească a celor ce nu iubesc adevărul, folosind cuvinte neînțelepte și dând dovadă de un spirit aspru. 

Adevărul prețios trebuie prezentat în toată forța lui inerentă. Trebuie să fie expuse rătăcirile prezente care au luat prizonieră întreaga lume. Satan depune toate eforturile pentru a prinde sufletele în capcană, cu ajutorul unei logici subtile, întorcându-i de la adevăr la povești, pregătind astfel terenul pentru o înșelăciune mai mare. Nu adresați nici un cuvânt de critică acelora care urmează să se întoarcă de la rătăcire. Încercați să le arătați acestor biete suflete amăgite pericolul în care se află, arătându-le cât de mult Îl doare pe Christos calea lor. Și toate acestea într-un spirit blând. Acționând astfel, unele dintre sufletele înlănțuite acum de Satan vor putea fi eliberate de sub puterea sa. Dar nu-i învinuiți. Ochii nu li se vor deschide și nici nu vor fi atrași către adevăr, dacă ridiculizați pozițiile pe care stau cei greșiți. 

Când exemplul lui Hristos este pierdut din vedere și nu este urmat felul în care El învăța poporul, oamenii încep să aibă încredere în forțele proprii și sunt tot mai aproape de Satan, împrumutând armele și metodele lui. Dușmanul sufletelor știe foarte bine cum să întoarcă armele lor împotriva celor ce le folosesc. Iisus a rostit numai cuvinte adevărate și drepte. 

Dacă un popor a avut vreodată nevoie să se umilească în fața lui Dumnezeu, atunci Biserica Sa, cei pe care EL i-a ales în veacul acesta, este acest popor. Este foarte trist că nu ne dezvoltăm capacitățile intelectuale la un nivel mult mai înalt și că nu apreciem ocaziile pe care le avem. Nu ne putem lăuda cu nimic. Prin asprimea noastră și prin dispoziția de a ofensa, care nu dau dovadă de spiritul Său, noi Îl întristăm pe Christos. Trebuie să devenim desăvârșiți în EL. 

Este adevărat că ni s-a poruncit: Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță, și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei! (Is 58:1). Noi trebuie să ne îndeplinim misiunea, dar în același timp, să avem grijă să nu ofensăm sau să învinuim pe cei ce nu au lumina pe care o avem noi. Să ne ferim de a ofensa pe catolici. Printre catolici se găsesc mulți creștini conștiincioși care umblă în toată lumina care strălucește asupra lor și pentru care Dumnezeu va lucra. Aceia care au avut mari privilegii și ocazii deosebite, dar care nu și-au dezvoltat puterile fizice mentale și morale, mulțumindu-se cu nivelul la care sunt și refuzând să-și asume responsabilități, se află într-un pericol mai mare și o judecată mai aspră în fața lui Dumnezeu, decât aceia care greșesc în anumite puncte de doctrină dar care totuși caută ca prin viața lor să facă bine altora. Nu-i condamnați deloc. 

Dacă, folosindu-ne în mod deliberat de argumente egoiste, de o logică strâmbă și de scuze neadevărate, vom ajunge într-o stare perversă a minții și a inimii, ca să nu putem cunoaște căile și voia lui Dumnezeu, vom fi mult mai vinovați decât cei mai mari păcătoși. Trebuie să fim foarte atenți ca nu cumva să-i condamnăm pe aceia care sunt mai puțin vinovați decât noi în fața lui Dumnezeu. 

Fiecare să țină bine minte, că nu trebuie să invităm persecuția să vină peste noi, cu nici un chip. Nu trebuie să folosim cuvinte aspre și tăioase. Nu le folosiți nici în articole, nici în cuvântări. Cuvântul lui Dumnezeu să fie acela care să taie și să mustre. Oamenii limitați să se ascundă în Iisus Christos și să trăiască în El. Trebuie să dăm dovadă de Spiritul lui Christos. Toți să avem grijă ce cuvinte folosim, pentru a nu determina o împotrivire mortală din partea acelora care nu sunt de aceeași credință ca și noi, dând astfel ocazie lui Satan să exploateze cuvintele noastre neînțelepte, pentru a ne împiedica misiunea. Va veni un timp de strâmtorare cum nu a mai fost de când lumea. Trebuie să depunem toate eforturile pentru a elimina din discursul nostru orice miroase a răzbunare și sfidare la adresa anumitor biserici sau persoane, pentru că nu acestea sunt căile și metodele lui Iisus. — Testimonies for the Church vol 9:239-244 (1909). 

Fraților, mă doare când văd atât de multe atacuri la adresa catolicilor. Predicați adevărul și evitați cuvintele care dau dovadă de un spirit aspru, pentru că acestea nu sunt de folos nimănui și nu vor lumina pe nimeni. Revista noastră Echo trebuie să fie difuzată mai larg. Nu faceți lucruri care să-i pericliteze circulația. Nu există nimic care s-o împiedice să fie o lumină într-un loc întunecos. De dragul lui Christos, luați bine seama la sfaturile care se dau, despre remarcile usturătoare la adresa catolicilor. Mulți catolici citesc Echo, iar printre ei sunt suflete sincere, care vor accepta adevărul. Dar uneori se întâmplă ca și cu le-am închide ușa în nas când ei încearcă să intre. Revista să cuprindă mai multe declarații încurajatoare din partea cititorilor, care exprimă recunoștința. Nu-i barați calea, împiedicând-o să ajungă în toate colțurile lumii, prin faptul că o faceți vehiculul unor exprimări dure. Satan se bucură la vederea unui sigur cuvânt jignitor pe paginile sale. — Scrisoarea 20, 1896. 

Este nevoie de un studiu mai de aproape al Cuvântul lui Dumnezeu. În special ar trebui ca Daniel și Apocalipsa să ne atragă atenția cum nu s-a întâmplat niciodată în istoria misiunii noastre. Poate vom avea mai puțin de zis în unele privințe, despre puterea Romei și Papalitate, dar trebuie să atragem atenția la ceea ce au scris profeții și apostolii sub inspirația Duhului lui Dumnezeu. Atât în modalitatea de transmitere a profeției, cât și în privința evenimentelor înfățișate, Duhul Sfânt a prezentat lucrurile în așa fel încât să ne arate că trebuie să păstrăm în plan secund factorul uman, ascuns în Christos, înălțând pe Domnul Cerurilor și Legea Sa. — Scrisoarea 57, 1896. 

Lumina pe care o am de transmis fraților noștri este că nu trebuie să publicăm nici un discurs acuzator. Multe suflete prețioase bâjbâie în întuneric, tânjind în lacrimi și rugându-se pentru a primi lumină. La fel este în bisericile de pretutindeni. — Manuscris 46, 1900. 

Chiar dacă toate ideile dintr-un articol ar fi adevărate, orice cuvânt amestecat cu fiere va fi ca o otravă pentru cititori, care vor respinge toate cuvintele frumoase din cauza acelui strop de otravă. Alții însă se vor folosi de otrava aceasta pentru că le plac cuvintele aspre. — Scrisoarea 91, 1899. 

Mi s-a atras atenția asupra articolelor tale din reviste, cu referire la Woman’s Christian Temperance Union (Uniunea pentru Temperanță a Femeilor Creștine). Toți membrii Bisericii trebuie ar trebui să stea pe platforma acestei uniuni, în ce privește temperanța. A lua o poziție care pare antagonistă este natural pentru tine, dar nu este după rânduiala lui Christos. Tu zidești baricade, care nu ar trebui să apară. Oare, citind articolele tale, cei ce cunosc credința noastră se vor simți ei îndemnați să încerce să ni se alăture? Tonul articolelor tale are iz de fariseism. Omul care dorește să aducă lumină celor înșelați, trebuie să se apropie de ei și să lucreze pentru ei cu dragoste. El trebuie să devină un centru de influențe sfânte. 

Ideile exprimate în articolele tale au atât de mult gust de antagonism, încât răul pe care-l vor provoca va fi mai mare decât vă puteți închipui voi. Nu uita, că dacă prin folosirea abuzivă a condeiului, ve închide ușa chiar și pentru un singur suflet, te vei întâlni cu el la Judecată. O, cât de multe lucruri s-au spus, care au făcut multe suflete să devină înverșunate și pline de fiere împotriva adevărului. Cuvintele, care trebuiau să fie o mireasmă de viață spre viață, au devenit o mireasmă de moarte spre moarte, din cauza spiritului care le însoțea. — Scrisoarea 17, 1900. 

Nu-i vom ajuta pe cei care sunt fără Christos, găsind greșeli în viețile lor. Nouă nu ni s-a dat însărcinarea de a mustra sau de a adresa învinuiri personale în periodicele noastre. Această atitudine duce în eroare. Nu trebuie să ne lăsăm „duși de val” atât de ușor. Trebuie să fim conștienți că prin atitudinea noastră dovedim dacă ne hrănim cu Christos, Pâinea Vieții. Prin cuvintele, caracterul și faptele noastre, putem da mărturie tuturor oamenilor cu care intrăm în contact că Duhul lui Hristos trăiește în noi. — Manuscris 46, 1898. 

Atitudinea față de autoritățile civile

Unii dintre frații noștri au spus și scris multe lucruri care sunt interpretate ca împotrivire față de guvern și față de lege. Este o greșeală să dăm ocazia de a fi înțeleși rău. Nu este înțelept să găsim mereu vină conducătorilor din guvern. Nu este treaba noastră să atacăm persoane sau instituții. Trebuie să fim foarte atenți ca să nu se înțeleagă că suntem în opoziție cu autoritățile civile. Este adevărat că lupta noastră este agresivă, dar arma noastră trebuie să fie „Așa zice Domnul.” Lucrarea noastră este aceea de a pregăti pe oameni ca să poată sta în picioare în ziua cea mare a Domnului. Noi nu trebuie să ne lăsăm deturnați într-o direcție care să încurajeze controverse sau să trezească antagonism în cei ce nu sunt de credința noastră. 

Nu trebuie să lucrăm în așa fel încât să fim catalogați ca unii care ar părea să susțină trădarea. Trebuie să eliminăm din discursurile noastre scrise sau orale acele expresii care, scoase din context, ar putea fi răstălmăcite ca fiind opuse legii și ordinii. Totul trebuie considerat cu mare grijă, ca să nu fim catalogați ca unii care încurajează lipsa de loialitate față de țară și legi. Nu ni se cere să sfidăm autoritatea. Va veni un timp, când vom fi tratați ca trădători, pentru că vom apăra adevărul Bibliei; dar să nu grăbim acel timp prin acțiuni nesăbuite, care să stârnească opoziție. 

Va veni timpul când unele afirmații neglijente cu caracter acuzator, folosite de frați în scris sau în discursuri orale, vor fi folosite de adversarii noștri pentru a ne învinui. Dar ele nu vor fi folosite doar împotriva celor care au emis aceste declarații, ci întreaga Biserică Adventistă va fi învinuită. Acuzatorii noștri vor afirma că în cutare și cutare zi, unul dintre oamenii din poziții de răspundere a spus așa și așa împotriva legii și a statului. Mulți vor fi uimiți de cât de multe lucruri vor fi ținute minte și păstrate pentru ca să ofere o bază argumentelor dușmanilor noștri; iar mulți alții vor fi surprinși să descopere că propriile lor cuvinte au fost răstălmăcite, dându-li-se o semnificație pe care ei nu o intenționaseră. Oricând și în orice împrejurări, lucrătorii noștri trebuie să aibă mare grijă ce cuvinte rostesc. Trebuie manifestată o mare grijă, ca nu cumva, prin exprimări neatente, să declanșăm împotrivire și necaz înainte de marea criză care trebuie să vină, încerce sufletele oamenilor. 

Cu cât vor fi declanșate mai puține atacuri directe împotriva autorității și puterii, cu atât mai mare va fi lucrarea pe care o vom putea face, atât în SUA, cât și în celelalte țări care vor urma exemplul SUA. Deși America se va afla în frunte, frații noștri din celelalte țări vor avea parte de aceeași criză. 

Lucrarea noastră este să arătăm măreția și excelența Legii lui Dumnezeu. Trebuie să descoperim acestei lumi adevărurile cuvântului sfânt al lui Dumnezeu. De asemenea, suntem datori să înălțăm Biblia ca regulă de vieții. Cu toată modestia, în spiritul harului și în dragostea lui Dumnezeu, trebuie să arătăm tuturor oamenilor că Domnul Dumnezeu este Creatorul cerului și pământului și că ziua a șaptea este Sabatul Domnului. 

Trebuie să mergem înainte în numele Domnului, desfășurând steagul Său și apărând Cuvântul Său. Când autoritățile ne vor porunci să nu mai facem acest lucru, când ne vor interzice să proclamăm poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus, atunci va trebui să spunem ca și apostolii: „Judecați voi singuri, dacă este drept înaintea lui Dumnezeu, să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.” Faptele Apostolilor 4:19-20. 

Adevărul trebuie să fie prezentat în puterea Duhului Sfânt. Numai astfel cuvintele noastre pot fi eficiente. Vom putea învinge și rămâne învingători numai prin puterea Duhului. Elementul uman trebuie să fie schimbat de Duhul lui Dumnezeu. Lucrătorii noștri trebuie să fie menținuți de puterea Duhului Sfânt prin credința în mântuire. Cu înțelepciune divină, să se ferească de a rosti ceva care să provoace blocarea misiunii noastre. Prin inocularea adevărurilor spirituale, trebuie să pregătim oameni care să fie în stare, cu modestie și respect, să dea socoteală de credința lor în fața celor mai înalte autorități ale lumii. 

Trebuie să prezentăm adevărul în simplitatea lui, să susținem religia practică; trebuie să facem acest lucru în spiritul lui Christos. Manifestarea unui astfel de spirit va avea cea mai bună influență pentru propriile noastre suflete și va avea putere de convingere asupra altora. Dați-I lui Dumnezeu ocazia de a lucra prin propriile Sale instrumente. Să nu vă închipuiți că veți putea face voi o agendă pentru viitor. Recunoașteți că Dumnezeu stă la cârmă oricând și în orice împrejurare. El va lucra prin mijloace foarte potrivite, susținându-Și, sporindu-Și și întărindu-Și poporul. 

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să aibă un zel sfințit, care să fie cu totul sub controlul Său. Vremuri furtunoase vor veni destul de rapid asupra noastră, dar noi nu trebuie să facem nimic care să grăbească venirea lor. Vor veni necazuri de așa natură, încât toți cei ce vor să fie numai și numai ai lui Dumnezeu vor fi conduși spre El. Nu ne putem cunoaște cu adevărat decât atunci când vom fi trecuți prin cuptorul încercărilor și nu este de datoria noastră să-i învinuim pe aceia care nu au avut până acum lumina soliei celui de-al treilea înger. 

Dacă dorim să facem pe oameni să fie convinși că adevărurile pe care le credem sfințesc sufletul și transformă caracterul, nu trebuie să le adresăm mereu și mereu acuzații vehemente. În felul acesta îi vom face să creadă că predicarea noastră nu poate fi credința creștină, pentru că nu ne face blânzi, atenți și respectuoși. Creștinismul nu se manifestă în spiritul pugilistic al învinuirilor. 

Să ținem minte că lumea ne judecă după aparență. Aceia care încearcă să reprezinte caracterul lui Christos să fie foarte atenți să nu dea dovadă de trăsături de caracter contrare caracterului lui Christos. Să căutăm să primim Duhul Sfânt, înainte de a pleca să dăm mărturie. Dacă acest lucru se va întâmpla, mărturia pe care o vom da va fi foarte hotărâtă, dar diferită de declarațiile acuzatoare pe care le dau unii; și toți aceia care vor crede vor depune mai multe eforturi pentru salvarea dușmanilor noștri. Să lăsăm numai și numai pe seama lui Dumnezeu sarcina condamnării autorităților civile și a guvernelor. Să fim străjeri credincioși care să apere cu blândețe și dragoste adevărul așa cum este în Iisus. 

Adevărul trebuie prezentat cu tact divin însoțit de modestie și atenție deosebită. Totul ar trebui să pornească dintr-o inimă înmuiată și plină de simpatie. Trebuie să avem o comuniune strânsă cu Dumnezeu, ca să nu dăm ocazie eului să se răscoale în noi, așa cum a fost cazul lui Iehu, revărsând astfel un torent de cuvinte nepotrivite, care nu sunt ca roua sau ca ploaia rece care revigorează plantele ofilite. Trebuie să dăm dovadă de cuvinte pline de blândețe dacă încercăm să câștigăm sufletele. Dumnezeu va fi înțelepciune pentru cel ce caută înțelepciunea dintr-o sursă divină. 

Planul lui Dumnezeu este ca să ajungă în primul rând la inima oamenilor. Afirmați adevărul și lăsați pe Dumnezeu să facă restul în ceea ce privește puterea reformatoare. Nu vă legați de ceea ce spun dușmanii noștri ci prezentați doar adevărul care acționează eficient foarte repede. Înfățișați cuvântul în toată puterea lui.