decembrie 2021
D L Ma Mi J V S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
83
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Loading...
Home/Articole/Fără categorie/Profetul tânăr la Betel

Profetul tânăr la Betel

Comentariu la replica unui anonim pe FB

Cazul profetului din 1 Împărați 13 nu a fost scopul discuției noastre. Dar dacă este să discutăm ceva pe marginea cazului, n-aș spune că este absurd că „profetul mințit este ucis de un leu, în timp ce măgarul lui este cruțat!” Mai degrabă, aceasta este o ironie tristă, cu aluzie la un alt profet neascultător (Num 22:33). Este și o aluzie la Geneza 3. Omul lui Dumnezeu stătea sub pom ca Eva, probabil că era obosit, îi era sete și foame, și tocmai atunci a venit profetul-șarpe bătrân, ca să-l mintă. Profetul bătrân și mincinos era un profet apostat, care părăsise pe Dumnezeu, asemenea lui Balaam.

Ultimele cuvinte (de compasiune) ale profetului mincinos dovedesc că el înțelegea bine (din experiență) ce i s-a întâmplat profetului înșelat, care apucase pe aceeași cale. La fel ca Balaam, aici este vorba de o pendulare între dorință și conștiință. Cazul regelui Saul – când apucat de duhul rău, când recunoscând nevinovăția lui David; când urmărindu-l să-l ucidă, când fiind cuprins de extaz profetic – dovedește că asemenea oameni pot manifesta alternativ influențe spirituale bune și rele, până când influența malefică învinge.   

Omul lui Dumnezeu din 1 Împărați 13 nu este singurul profet neascultător ucis de leu. Un altul, tot un tânăr din școala/breasla profeților, este prezent în paranteza unei narațiuni de război, având aceeași soartă (sfâșiat de un leu), după ce se dovedise neascultător într-o chestiune aparent mai absurdă (1 Împ 20:35-37). În scrierile Profeților, leul este un simbol al lui Dumnezeu ca judecător (Os 5:4).                                                                   

Da, cuvântul lui Dumnezeu este mai important decât viața. Este drept să-L judecăm pe Dumnezeu ca și cum ar fi un egal al omului? Dacă El nu este Creatorul lumii, atunci nu este nimic. Iar dacă Dumnezeu este Creatorul, El este și proprietarul de drept și absolut al fiecărei ființe, iar porunca Lui expresă este mai mult decât viața. Dacă Dumnezeu ar fi un tiran, așa cum este descris de toți cei care sunt înșelați de filozofia demonilor, atunci oricine își prețuiește viața ar trebui să respecte porunca lui Dumnezeu, cu atât mai mult, știind că tiranii nu glumesc când amenință. În pilda talanților, robul necredincios, care îngropase talantul, și-a scuzat nemernicia cu observația că stăpânul ar fi fost aspru, pretențios, profitor și exploatator. Dar stăpânul l-a calificat drept „rob viclean și leneș”. „Știai că sunt prea sever? Dacă acesta ar fi fost motivul pentru care te-ai fi temut, trebuia cu atât mai mult să-ți faci datoria.       

Nu cred că separarea politică sau religioasă ar fi fost un șoc pentru Ierusalim și pentru evrei. Cele două state evreiești manifestaseră opțiuni politice diferite, încă de la sfârșitul domniei lui Saul; iar din punct de vedere religios, triburile din nord (în mod special Efraim și Dan) înclinau spre idolatrie încă din timpul Judecătorilor (cap. 17-18).  

Afirmația că relatarea ar fi „post factum…. ca toate profețiile” este pură speculație, un simplu refugiu al necredinței. Autorii cărților Samuel-Împărați s-au folosit de surse contemporane cu evenimentele descrise: Cartea Cronicilor Regilor lui Israel (1Îm 14:19; 15:31 etc.), Cartea Cronicilor Regilor lui Iuda (1Îm 14:29; 15:17, 23 etc.). Cronicarul din epoca persană, rescriind istoria lui Israel din perspectiva sa, face trimiteri repetate la autorii cunoscuți ai vechilor cărți ale Regilor (Samuel-Împărați). Evenimentele din timpul lui David au fost scrise de profeții Samuel, Natan și Gad (1Cr 29:29),  Cartea Regilor lui Israel (2Cr 16:11). Evenimentele domniei lui Solomon au fost scrise de profeții Natan, Ahia și Iddo (2Cr 9:29). Evenimentele din timpul lui Roboam, Ieroboam și Abia(m) au fost scrise de profeții Șemaia și Iddo (2Cr 12:15; 13:22).

Cum ar fi putut pretinde un scriitor din timpul lui Iosia, sau de după aceea, că ar fi existat o profeție despre distrugerea altarului și despre un rege Iosia, dacă acea profeție nu ar fi existat ca document scris și cunoscut de cărturari, care erau scribi, în special dintre leviți. Poți prosti gloata care nu citește, dar nu și toată breasla cărturarilor, care aveau cărțile și obligația de a citi și explica poporului în fiecare sâmbătă și de sărbători. Existau destui lideri antiiahviști, care ar fi venit imediat cu obiecția că n-a existat nicio Tora înainte de Iosia, nici profeție pe vremea lui Ieroboam, care să fie confirmată de evenimente. Antiiahviștii erau destul de mulți și adesea dominau cultural, fiind prezenți între preoți, în casa regală și uneori pe tron. Este simplu să spunem că profeția biblică este un simplu fals politico-religios, dar o asemenea poziție nu este mai isteață și mai credibilă decât orice alt scenariu conspiranoic de pe internet.        

Și ce nevoie era să se justifice moartea unui profet iudeu sfâșiat de un leu cu trei secole în urmă? Porunca divină nu era absurdă. Ieroboam și preoții lui trebuiau să știe că hotărârea lui Dumnezeu era extrem de serioasă. Dacă omul care rostește hotărârea lui Dumnezeu se arată el însuși neserios, efectul avertizării este zădărnicit. De aceea, profetul tânăr trebuia să asculte. Și nu era deloc greu. În ce fusese mai greu, se dovedise tare. Trebuia doar să rostească descoperirea divină și să plece cât mai repede, întorcându-se pe alt drum. Nu i se ceruse să nu bea apă și să nu mănânce deloc în această călătorie, ci doar acolo (în Betel) să postească până va ieși din zonă (1Împ 13:8-9).

Tânărul a ascultat inițial, apoi a luat-o pe alt drum, dovedind astfel că nu este greu să asculți, când știi clar ce ai de făcut. Dar bătrânul apostat din Betel, l-a convins prea ușor pe tânăr să se întoarcă înapoi, în cetatea interzisă. Tocmai un profet să nu știe că există și falși profeți? Și să nu fi știut el că Dumnezeu nu Se schimbă de la o zi la alta? Că Dumnezeul, care-i vorbise, dacă avea o nouă comunicare de făcut, trebuia s-o facă tot lui, în mod direct, nu prin altcineva, oricine ar fi acela… ?   

Martiriu gratuit? Nici martiriu, nici gratuit. Aceste istorisiri au caracter didactic, moralizator. Au fost scrise de profeți, poate chiar cu prioritate pentru școala „fiilor” profeților, ca parte din manualul Istoriei Primare preexilice (Moise-Iosua, Judecători-Rut, Regi /Samuel-Împărați). Afirmația finală, care Îl descrie pe Dumnezeul biblic ca pe un zeu tânăr și crud, care se mai potolește cu vârsta, este satanistă – adică mai rău decât ateistă.

În realitate, evangheliile nu ne scutesc de seriozitatea lui Dumnezeu. Crucea lui Iisus, care a luat locul rebelilor, ne indică atât refugiul mântuitor, cât și neplăcerea extremă a lui Dumnezeu cu privire la păcat. Soarta lui Iuda este descrisă în evanghelii. Soarta personajelor neascultătoare din pildele lui Iisus, precum și din vaiurile rostite de Iisus este acolo, în evanghelii, împreună cu multe alte rostiri înspăimântătoare ale lui Iisus. „Dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel!”

Postează un comentariu

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.