Gabi [întreabă]:
Apocalipsa 20, 3 „L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.”
Termenul tradus cu Adanc aici este abyssos /abis. Noi… interpretam aceasta aruncare in adanc/abis ca ramanerea Satanei si a ingerilor lui pe pamant singuri, pentru 1000 de ani, neavand pe cine sa mai insele. Nu credem ca adancul este un alt spatiu, sau adancul pamantului.
După alţii, Biblia ar contrazice aceasta explicatie. In Luca 8, 31 demonii Il implora [pe Iisus] sa nu le porunceasca sa se duca in Adanc/ABYS. Este acelasi cuvant folosit in Apocalipsa. Asadar, este adancul la care fac referire demonii acelasi cu adancul din Apocalipsa 20? Daca nu este, care sunt motivele pentru care nu ar fi? Motive lingvistice, exegetice, etc. Iar daca cele doua adancuri/abisuri sunt acelasi lucru, atunci avem o problema pentru ca daca Adancul este de fapt, tot acest pamant, atunci demonii nu aveau de ce sa se teama sa ceara intrarea in turma de porci. Doar tot pe pamantul asta ramaneau.
Răspuns:
Îţi mărturisesc că nu înţeleg prea bine logica demonilor. Şi n-aş porni de la cuvintele lor pentru a explica Apocalipsa sau orice altceva. Termenul grecesc ἄβυσσος (abyssos) are cel puţin două accepţiuni biblice:
1. Este în multe cazuri (în special în VT) traducerea termenului ebraic תְהוֹם təhōm = oceanul primordial, oceanul subpământean, marea, adâncul apei.
2. În uzanţă specific grecească, ἄβυσσος (etimologic „fără fund”) este echivalent cu termeni ca genune, prăpastie, adâncul pământului. Uneori apare ca sinonim cu închisoarea mitologică a Tartarului unde au fost aruncaţi îngerii rebeli.
Apocalipsa foloseşte aici, evident, al doilea sens: imaginea mitologică a abisului în care zeii au întemniţat pe titani. La această operaţiune se referă şi Petru folosind verbul ταρταρόω (= a arunca în Tartar: 2Pt 2:4). Aşa cum Domnul Iisus în pildele Lui Şi-a permis să folosească şi mitologia fariseică referitoare la Şeol (Hades), cu cele două sectoare ale lui („Sânul lui Avraam” şi „Iazul de foc” / „Gheena”, cf. Lc 16), şi aşa cum Petru foloseşte metafora aruncării titanilor în Tartar pentru a o aplica la aruncarea din cer a îngerilor rebeli, în Apocalipsă. Acelaşi Iisus foloseşte un limbaj imagistic mitologic, pentru a ne transmite o învăţătură. În viziune, Ioan vede cu siguranţă scena descrisă în Apocalipsa 20:
1. un înger pune mâna pe balaur
2. îl leagă pe balaur cu lanţuri
3. îl aruncă în fântâna abisului (deci o fântână care duce în fundul pământului)
4. pune capacul deasupra lui
5. îl încuie cu cheia
5. pecetluieşte intrarea abisului
Dacă abisul din viziune reprezintă un spaţiu subteran real în care va fi aruncat diavolul, atunci înseamnă că şi celelalte elemente sunt reale în mod literal, fizic: Satan este un balaur, poate fi legat cu lanţuri şi încuiat sub cheie, iar abisul acela corespunde la suprafaţă unui loc geografic, unde există în realitate o fântână, un coş vulcanic sau ceva asemănător, care duce în fundul fărăfundului. De acord?
Pentru mine toate aceste elemente arată doar că Satan în timpul acela nu va mai avea acces la oameni, că va fi izolat în mod absolut: adâncul, lanţurile, cheia şi pecetea, toate spun acelaşi lucru, că i s-a luat orice libertate şi orice acces, că a ajuns în anticamera pedepsei finale.
În ce priveşte rugămintea demonilor din Evanghelie, am motive să înţeleg că nu se referă la un abis mai real.
1. Prima ciudăţenie este că, dacă acceptăm, de exemplu, uzul original ebraic al termenului „abis” /”adânc”, situaţia este paradoxală şi ironică: după ce li s-a dat voie demonilor să „intre” în porci, s-au aruncat în valuri, adică în adânc (abis). Bineînţeles, nu ei au pierit, ci porcii.
2. A doua ciudăţenie este că teama demonilor de pedeapsă este exprimată în trei moduri diferite:
a. Lc 8:31 Şi dracii rugau stãruitor pe Isus sã nu le porunceascã sã se ducã în Adînc.
b. Mc 5:10 Şi Îl ruga stãruitor sã nu-i trimeatã afarã din ţinutul acela.
c. Mat 8:31 Dracii rugau pe Isus şi ziceau: ,,Dacã ne scoţi afarã din ei, dã-ne voie sã ne ducem în turma aceea de porci.”
Avem deci trei mărturii diferite cu privire la ce spuneau dracii. Mărturia lui Luca (cercetător, nu martor ocular, vezi Luca 1:1), mărturia lui Marcu (Ioan Marcu din Ierusalim era gazda lui Iisus şi martor la unele din evenimentele din Săptămâna Patimilor) care nu fusese prezent la eliberarea posedaţilor. Al treilea, Matei este singurul dintre cei trei care a fost martor ocular. El singurul ne spune că erau cu acea ocazie doi demoniaci, dar discuţia lui Iisus cu ei este mai puţin spectaculoasă în varianta lui Matei. El spune doar că demonii au rugat pe Iisus ca, dacă El intenţionează să le smulgă prada umană, atunci să le dea în schimba prada porcină. Ei nu pot trăi fără să facă rău, fără să se bucure de distrugeri. Dar nu numai uciderea unor animale era plăcerea lor aici, fiindcă şi dacă ele rămâneau în viaţă, demonii îi învăţaseră pe oameni să le sacrifice şi să le consume, în ciuda Legii.
Miza era aici sufletele celorlalţi oameni din zonă. Ei aveau să constate că demonii găzduiţi de cei doi îndrăciţi le distruseseră porcii după ce au ieşirea din ei, aşa că în loc să se bucure de vindecarea şi pocăinţa a doi nenorociţi, ei au început să blameze pe Iisus că le-a distrus porcii. Iubeau mai mult porcăria decât omenia.
Comentarii recente în articole