octombrie 2021
D L Ma Mi J V S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
44
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Tamid… și mai cum?

Tamid… și mai cum?

Două opinii despre „jertfa necurmată”

 „Jertfa necurmată” este o expresie din profețiile lui Daniel (8:11-13; 11:31; 12:11), care își are originea în expresia ebraică ᶜōlaṯ hattāmî(„arderea de tot continuă / zilnic înnoită”).[1]  Adventiștii moșteniseră interpretarea absolut originală a lui William Miller (1842), privitoare la „jertfa necurmată” din profeție, că aceasta ar reprezenta păgânismul;[2] întrucât termenul „jertfă” a fost „adăugat” de traducători, „necurmata” s-ar referi la realitatea istorică dominantă în lume înainte de a veni „urâciunea pustiirii” (Papalitatea), adică la păgânism.[3]

Ellen White nu s-a ocupat niciodată cu subiectul „necurmatei”, dar în 1850, în legătură cu o viziune despre corectitudinea celor 2300 zile profetice calculate de Miller, potrivit diagramei apocaliptice din 1843, ea își exprimase în mod tangențial, înțelegerea tipic millerită:

„Apoi am văzut, în legătură cu necurmata (Dan 8:12 KJV, “the daily”) că termenul jertfă a fost adăugat de înțelepciunea omenească și nu aparține textului; și că în această privință Domnul le-a dat înțelegerea corectă celor care anunțaseră ceasul judecății. Când exista unitate, înainte de 1844, aproape toți erau de acord în privința opiniei corecte legate de „necurmată” (“the daily”); dar în confuzia de după 1844, au fost îmbrățișate alte explicații și urmarea a fost întuneric și confuzie. După data din 1844, timpul sfârșitului nu mai este un test.” (Scrieri Timpurii 74.2).[4]

J. N. Andrews (1872) și Uriah Smith (1904) continuaseră interpretarea lui Miller despre „necurmată” ca fiind păgânismul[5]; nu se făcuse vreun studiu care s-o depășească. Dar după 1897, Ludwig Conradi (liderul Bisericii din Europa, genial misionar și membru în Comitetul  CG), în urma unor studii personale, a adus în America scânteia noii interpretări: „jertfa necurmată” din profețiile lui Daniel este slujirea Domnului Christos în sanctuarul ceresc.

Neliniștea dinaintea furtunii

Pe când lucra în Anglia în 1899, profesorul William Prescott, teolog și administrator care a influențat mult istoria adventistă, începuse să întrețină o interpretare asemănătoare, poate împrumutată de la Conradi. (Fratele E. E. Andross a fost foarte tulburat de această propunere și l-a informat pe Stephen Haskell despre erezia care se arăta la orizont. Haskell era un pionier apropiat familiei White, un suflet de misionar gata să sacrifice totul pentru mesajul Bisericii; dar din nefericire, confunda fixismul cu statornicia în credință, fiind adept al inspirației verbale).

Prescott i-a destăinuit și lui Uriah Smith această descoperire, dar bătrânul conservator nu a fost deloc impresionat. Președintele GC Arthur G. Daniells și secretarul GC William A. Spicer, au acceptat însă cu plăcere interpretarea lui Prescott. Se pare că și Alonzo Jones a început să susțină „noua interpretare” pe la 1905. Interpretarea lui Conradi, de inspirație protestantă,[6] a cucerit pe mulți dintre liderii Bisericii, care l-au încurajat s-o publice. Dar Uriah Smith l-a avertizat: „Rămâi la vechile pietre de hotar!”[7]

Comitetul CG a numit un mic comitet de lideri ai Bisericii (William W. Prescott, profesor; Ole A. Olsen, fost președinte CG; Henry P. Holser, director de misiune; Westphal,[8] drector de misiune; William C. White, secretar personal EGW), care să verifice dacă ar exista obiecții împotriva noii interpretări. Întregul comitet a fost de acord ca fratele Conradi să-și publice interpretarea, ceea ce s-a și făcut (1905).[9] Comentariul lui Conradi era în germană și circula numai în Europa,[10] iar Uriah Smith se odihnea în mormânt.

Apărători de care Sora nu avea nevoie

Dar noua interpretare avea să devină conflictogenă, iar spiritul de la Mineapolis avea să se manifeste din nou. În jurul lui Haskell s-au coalizat Leon Smith (fiul lui Uriah), John Loughborough, F. C. Gilbert, O. A. Johnson, J. S. Washburn etc., speriați că se mută stâlpii credinței. Unii dintre ei, asemenea lui Haskell, nu considerau chestiunea foarte importantă în sine, dar pentru că știau că E. G. White scrisese ceea ce părea a fi „confirmarea” interpretării tradiționale, credeau că sunt datori să apere autoritatea E. G. White, deoarece „tabăra” cealaltă părea să fi abandonat credința în inspirația scrierilor E. G. White. Astfel s-a născut din senin o campanie de decredibilizare a liderilor noii interpretări.   

Scriind lui Daniells, la 22 Martie 1908, Haskell, declara cu candoare:

„Eu nu fac altceva decât să apăr cartea Early Writings  (Primele Scrieri) şi atâta timp cât eu cred că această carte învaţă interpretarea pe care o ac­cept – şi sunt mulţi care cred la fel!  –, și cât timp Sora White nu dă vreo explicaţie în armonie cu ideea lui Prescott, ca să apere Mărturiile, atunci, de dragul altora, le voi apăra eu… Trebuie oare să fiu făcut să cred că Mărturiile învaţă un anumit lucru, contrar judecăţii mele şi a citirii scrierilor, când Sora White însăşi nu explică aşa?  (6BIO 253‑254)… Dacă Sora White zice că ea nu a vrut să spună ceea ce a spus, când a scris despre „necurmată” atunci nu mai zic nimic. (S. N. Haskell to CCC, March 30, 1908; Ibid.).

În același an, mereu întrebată asupra acestei dispute, Ellen White a răspuns repetat:

Nu am nici o luminăcu privire la acest punct (Letter 226, 1908).
Nu sunt competentă[11] să definesc clar punctele contestate în această dispută.” (Let 250, 1908).

Daniells, Willie White şi C. Cri­sler s‑au adresat Ellenei White cu privire la sensul celor scrise în Early Wri­tings. Daniells a luat cu el cartea, precum şi diagrama profetică („harta”) de la 1843. Interviul, confirmat şi de Willie White, este redat astfel de Daniells:

Mai întâi i-am citit Sorei White afirmaţia făcută de ea în Early Writings. Apoi i-am pus înainte diagrama profetică folosită de predicatorii noştri în expunerea profeţiilor din Daniel şi Apocalipsă. I‑am atras atenţia la imaginea sanctuarului şi, de asemenea, la perioada celor 2300 ani, aşa cum apăreau pe diagramă. Apoi am întrebat‑o dacă îşi poate aminti ce i s‑a arătat cu privire la acest subiect.

După cum îmi amintesc răspunsul, ea a început să spună cum unii dintre cei care avuseseră un rol proeminent în mişcarea de la 1844, s‑au străduit să găsească noi termene pentru sfârşitul perioadei de 2300 ani [….].  Acest lucru cauza confuzie printre cei care participaseră la Mişcarea Adventistă. În această confuzie Domnul i‑a descoperit, spunea ea, că vederea care fusese susţinută şi prezentată până atunci cu privire la date era corectă, şi că nu trebuie să se mai fixeze vreodată un alt termen, nici nu va mai fi alt mesaj cu privire la un termen.

Atunci i‑am cerut să spună ce îi fusese descoperit cu privire la restul profeţiei – referitor la „necurmată”, la Căpetenia oştirii, la înlăturarea „necurmatei” şi la aruncarea sanctuarului. Ea a răspuns că aceste aspecte nu i‑au fost înfăţişate în viziune în trecut şi nu a putut fi determinată să dea o explicaţie asupra acelor puncte din profeţie.

Întrevederea a făcut o impresie adâncă asupra minţii mele. Fără ezitare, ea a vorbit liber, clar şi pe larg despre perioada celor 2300 ani, dar cu privire la cealaltă parte a profeţiei, ea a tăcut. Singura concluzie pe care am putut s‑o trag din faptul că explicaţia ei s‑a ocupat în mod liber de chestiunea timpului profetic, şi din tăcerea ei cu privire la îndepărtarea „necurmatei” la şi „aruncarea” sanctuarului, a fost că viziunea dată ei era cu privire la timpul profetic, şi că nu primise nici o explicaţie cu privire la celelalte elemente ale profeţiei.[12]

Întrucât în această chestiune este vorba şi de diagrame profetice, atât declarația Ellenei White din Primele Scrieri, cât și răspunsul ei din această întrevedere devin mai clare, când studiem diagrama profetică a lui Cummings din 1853.[13] Aceasta era un exemplu tipic al diagramelor care începeau cele 2300 zile cu ceea ce se spunea că este îndepărtarea „jertfei zilnice.”

Din nefericire, Haskell și cercul lui de îngrijorați nu se orientau nici după contextul istoric al afirmației E G White din 1850, nici după contextul literar care se referea doar tangențial la „necurmată”, folosind o exprimare confuză, lăsând impresia că ar fi  „văzut” în viziune că „necurmata” at fi păgânismul despre care vorbise Miller. Dar E G White nu se referise acolo la disputa care avea să apară mult mai târziu după vreo 40 de ani, ci scrisese împotriva revizuirilor derutante și divizive, care produseseră confuzie după 1844.

Dar Haskell nu se putea orienta nici după declarațiile personale ale Ellenei White, pe care le-am menționat mai sus, și care spuneau clar că nu a avut nicio lumină despre „necurmată” și nu este drept să se folosească scrierile ei altfel de cum înțelege ea. Pentru Haskell, care credea în mod sincer în inspirația scrierilor Ellenei White, această inspirație era acolo, în text, nu în ceea ce spunea acum verbal, Ellen White. După Ellen White însă, profetul este cel inspirat, „umplut cu gânduri”,  nu textul în sine, care este un produs și anume unul imperfect.[14]

În 1909, Haskell îi scria lui Willie White, că subiectul „necurmatei” n-ar face nici cât o „grămăjoară de fasole”, dacă Ellen White n-ar fi făcut o declarație despre aceasta.

Armistiții nerespectate

Prescott era și el obsedat de exactitatea oricărei interpretări și de puritatea publicațiilor noastre. Printr-un „armistițiu” mediat de Ellen White la 26 ianuarie 1908, liderii celor două tabere s-au învoit să nu mai publice nimic în acest sens. Haskell i-a scris hotărât lui Daniells, că dacă va permite să se publice noua interpretare, el va publica „harta” din 1843, ca să arate tuturor ce este corect! La câteva luni, Haskell încerca să publice „harta”, dar Daniells l-a convins pe editor să oprească publicarea.

După câteva luni, Haskell se plângea că Prescott a încercat să-și furișeze unele idei în prelegerile săptămânii de rugăciune din 1909, așa că s-a simțit liber să publice „harta” din 1843 – la o editură particulară! Ellen White l-a mustrat pe Haskell, că nu a procedat corect astfel. Ar fi trebuit mai întâi să accepte întâlnirea cu ceilalți frați, să ajungă la o înțelegere. N-ar fi trebuit să agite o chestiune care încuraja spiritul de discordie și îi expunea pe AZS ca dezbinați.

Dar tăvălugul „dreptei credințe” este uneori mai greu de oprit decât valurile revizioniste. Partizanii tradiției se refereau la noua interpretare numind-o „erezie mortală,” „noua teologie,” inovație satanică, Omega apostaziilor, care ar urmări să „distrugă temelia credinței adventiste, trădând adevărul în favoarea oponenților Bisericii.” De exemplu, J. S. Washburn afirma:

„Suntem față în față cu cea mai subtilă apostazie a veacurilor. Șarpele nemilos se încolăcește și se strânge în jurul celei mai mari școli de pregătire misionară și își înfige colții chiar în sufletele copiilor noștri. Dacă acesta nu este începutul ‘uluitoarei Omega,’iar noi nu ne înfiorăm, nu ne trezim, nu ne uimim, atunci probabil că suntem într-adevăr morți, în îndoieli întuneric și necredință.”

Vă sunt familiare asemenea cuvinte și asemenea scene? Urmașii expliciți ai lui Haskell și Washburn (o serie de grupuri ultraconservatoare și critice) se manifestă la fel în zilele noastre. Se bat adventisme cap în cap. Întotdeauna se află de o parte cei care ne înghesuie cu citate subtile, aluzive, generalizând idei particulare și ignorând complet contextul istoric. Washburn zicea: Dacă ar învia acum unchiul meu (i.e. fostul președinte Geo Butler) ar sta de partea mea, împotriva lui Daniells și a lui Prescott! Într-adevăr, Prescott nu era ușor de iubit de acești oameni ~ „umili” dar nu chiar smeriți! –, pentru că el era primul profesor licențiat pe care-l avea Biserica.

Washburn fusese prieten apropiat cu Daniells. Dar Washburn nu era gelos numai pentru identitatea „necurmatei”. El îl ataca pe Prescott pentru că acesta ar fi introdus „o mulțime de teorii noi”, cum ar fi „înalta critică” (!), „doctrina catolică a Trinității” (!) și alte „doctrine false”, care schimbă „adevărul originar”.

„După noua interpretare a ‘necurmatei’, cultul diavolului a devenit ‘mijlocirea continuă a lui Iisus Christos’. Altfel spus, Satan a devenit Christos!! Asta într-adevăr, este cea mai uluitoare transformare din toate timpurile. Dacă atribui lui Christos faptele lui Satan, nu este oare riscul să atribui lui Satan faptele lui Christos, și astfel să păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt?”.

Partizanii noii interpretări greșeau și ei prin faptul că îi priveau cu condescendență pe frații lor atât de înguști. În încercarea de a înțelege rostul inspirației profetice și relația dintre interpretarea Biblică și autoritatea Ellenei White, unii au depășit măsura, aruncând la o parte cu totul autoritatea darului profetic și punând la îndoială interpretarea adventistă a tuturor profețiilor din Daniel.[15] Aceasta dovedește că avertizarea adresată de EGW ambelor părți era justificată.

Invitații respinse și ultimele rezultate

În mai 1910, Ellen și Willie White au lansat apelul unei întâlniri de rugăciune între cele două părți „beligerante”. Dar tabăra fundamentalistă, apărătoare a inspirației verbale a E G White, a refuzat să participe. Haskell a explicat Ellenei White că orice continuare a dialogului este inutilă:

„Nu este nicio speranță ca oamenii vechii interpretări, care au trăit în primele zile ale Soliei, să se convertească la noua lumină, chiar dacă ceilalți ar aduce volume de istorie ca dovadă. Pentru oamenii vechii interpretări, o singură expresie din scrierile dumneavoastră are mai mare greutate decât toate cărțile de istorie care s-ar putea îngrămădi de aici și până la Calcutta.”[16]  

În urma refuzului partidei ultraconservatoare, Ellen White a scris: 

Am de spus anumite cuvinte fraţilor mei din Est, Vest, Nord şi Sud. Cer ca scrierile mele să nu fie folosite ca principal argument pentru rezolvarea chestiu­nilor asupra cărora acum este atâta dispută. Implor pe pastorii seniori Haskell, Loughborough, [Leon] Smith şi alţii dintre fraţii noştri conducători, să nu facă nici o re­ferire la scrierile mele pentru a‑şi susţine vederile asupra „ne­curmatei.”

Mi‑a fost arătat că acesta nu este un adevăr de importanţă vitală. Sunt instruită să spun că fraţii noştri fac o greşeală mărind importanţa diferenţei dintre vederile susţinute. Nu pot consimţi ca vreuna din scrierile mele să fie luată ca te­mei pentru rezolvarea acestei chestiuni. Nu trebuie să facem un test al dreptei credinţe din adevăratul sens al „necurmatei”.

Rog acum pe fraţii mei sluji­tori ai Bisericii, să nu facă uz de scrierile mele în argumentaţiile lor privitoare la această chestiune, pentru că eu n‑am primit nici o instrucţiune cu privire la punctul în discuţie, şi nu văd nici o nevoie de această controversă. În condiţiile actuale, cu privire la problema aceasta, tăcerea este elocvenţă. –MS 11, 1910 (a se vedea şi 1SM, p. 164).

Ellen White a murit în 1914, dar controversa a continuat. La Conferința Biblică din 1919, participanții erau încă afectați de spiritul partizan. După debarcarea lui Daniells la alegerile din 1922 și după moartea lui Haskell în același an, disputa a început să se stingă. Noua generație se obișnuise deja cu interpretarea nouă, care între timp a devenit standard, iar interpretarea veche a murit de moarte bună, rămânând doar ca o relicvă în comentariile lui Smith și Haskell. Nimeni nu ar mai ști astăzi de vechea interpretare, dacă unii nu ar dezgropa-o solemn, ca s-o pună în racla aurită a „credinței date sfinților odată pentru totdeauna”.


[1] Ex 29:42; Nu 28:6, 10, 15, 23, 24, 31; 29:6, 11, 16, 19, 22, 25, 28, 31, 34, 38; Ezra 3:5; Ne 10:34; Ez 46:15. În cartea lui Daniel, expresia este folosită eliptic, probabil în limbaj popular, curent, fără primul termen: [ᶜōla] hattāmî(„necurmata”, „zilnica”), așa cum zicem astăzi pe șantier „franceza”, în loc de „cheia franceză”, sau același cuvânt, la școală, denumește fie manualul de franceză, fie cursul de franceză, fie ora de franceză. În cartea lui Daniel există și alte expresii eliptice, care nu pot fi traduse printr-un singur cuvânt.  

[2] William Miller, Evidence from Scripture and History of the Second Coming of Christ, Lecture III  [1842] www.sacred-texts.com .

[3] La această concluzie ajunsese Miller comparând profeția lui Daniel (12:11), cu profeția lui Pavel (2Tes 2:6-8).  

[4] Vezi și „hărțile” din 1843 și 1850, care conduceau la anul 1843 sau 1844 https://endtimetruth.org/tables.html Amândouă au fost socotite de ea corecte, deși unele detalii au fost abanonate mai târziu de teologii AZS: cele șapte vremi din Daniel 4, înțelese ca 2520 de zile/ani până în 1843; cele „șapte vremi (ori)” din Lev 26:18, încheiate de asemenea odată cu cele 2300 zile; cronologia lui Litch la Apocalips 9, sunarea trâmbiței a șaptea în 1844. 

[5] J. N. Andrews, The Sanctuary and the 2300 Days, Steam Press, Battle Creek, Mich., 1872:34. Uriah Smith, cumnatul lui Andrews și exegetul clasic AZS al profețiilor lui Daniel, afirma: „Cele două faze sunt prezentate ca fiind necurmata (cuvântul jertfa fiind adăugat aici), și urâciunea pustiirii; pustiirea necurmată semnificând forma păgână, iar fărădelegea pustiirii – forma papală.”(U. Smith, Daniel and Revelation, Review and Herald, Battle Creek, Mich. 1904:155).   

[6] L. E. Froom și Samuel Nunez menționează că pentru unii interpreți germani (Alphonsus Conradus, 1550  și Nikolaus Armsdorf, 1554) jertfa necurmată era Evanghelia, iar pentru o serie de interpreți britanici (Thomas Parker, London, 1646;  John W. Fletcher, 1755, 1800;  Hans Wood, 1787; Archibald Mason, 1820; de asemenea Théodore Crinsoz, Henry Kett, George Stanley Faber, James Clarke, James H. Frere, William Girdlestone, John Bayford, John Fry, Thomas Scott, Robert Reid, F. A. Cox, Matthew Habershon, David Campbell) „jertfa necurmată” era adevărata închinare creștină, prin laude, rugăciuni etc.

[7] Nu orice teorie sau interpretare crezută de pionierii noștri este o bornă imutabilă. Ellen White (Counsels to Writers and Editors, p. 30) a numit landmarks numai cele patru principii ale „platformei adevărului prezent”, care i-au diferențiat pe sabatiști de ceilalți adventiști și de restul lumii: (1). Daniel 8:14 referitor  la judecata începută în 1844; (2). Întreita solie îngerească din Ap 14:6-12; (3). Decalogul care include Sabatul, în Ap 11:19; (4). Nemurirea numai prin înviere și negarea iadului veșnic (Ec 3:19-21; Mt 10:28 etc.).

[8] Joseph sau Frank ? https://encyclopedia.adventist.org/search-results?term=westphal .

[9] Ludwig Richard Conradi: Die Weissagung Daniels oder die Weltgeschichte im Lichte der Bibel. Hamburg: Internationale Traktatgesellschaft, 1905.

[10] Tradus în suedeză și finlandeză, comentariul a fost bine primit. Dar când să fie publicat în daneză și norvegiană, fratele O. A. Johnson s-a opus noii interpretări a „necurmatei”.  

[11] Lit. “I am unable to…” (nu sunt în stare să…, nu știu să…, nu pot să…). Vezi şi  http://egwdatabase.whiteestate.org/nxt/gateway.dll?f=templates$fn=default.htm    

[12] DF 201b, AGD statement, Sept. 25, 1931 ; 6BIO 257  https://egwwritings.org/?ref=en_CW.30.2&para=24.104

[13] Vezi Tavistock Books, The Millerites and the Great Disappointment,   http://blog.tavbooks.com/?p=165 Jonathan Cummings a fost un fermier devenit predicator millerit în 1830. În noiembrie 1852, acesta a publicat o nouă explicație profetică și apoi o „hartă” mare (1853), în care altarul iudaic al „jertfei zilnice” din anul 446 î.e.n. este folosit ca punct de plecare pentru un nou calcul al perioadei celor 2300 de ani, al cărei termen final era fixat pentru anul 1854.

[14] E. G. White, 1 SM 20, 21 (Manuscript 24, 1886).

[15] John Kolvoord, care părăsise Biserica, publicase în 1907 că profeția se aplică doar la Antioh Epiphanes și la jertfele care au fost desființate atunci. Această interpretare crea neliniște printre AZS, iar Prescott, chemat să combată cartea lui Kolvoord, a refuzat, pentru că nu putea apăra poziția lui Smith despre „necurmată” (!). E. J. Waggoner de asemenea, nu mai vedea în cele 2300 decât „jertfe de seară și de dimineață”. Kaiser, Denis, „Ellen White and the ‘Daily’ Conflict” (2010). Faculty Publications. Paper 27. http://digitalcommons.andrews.edu/church-history-pubs/27 pp. 28-29.

[16] Jerry Moon, “Daily”, Dennis Fortin & Jerry Moon, The Ellen G White Encyclopedia, Review and Herald, Haerstown, Maryland, 2013:752.

Postează un comentariu

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.