Anul trecut (mai 2017), s-a publicat o știre care pentru unii cititori ar fi senzațională, pentru alții o non-știre. Mă tem că fac parte din clasa a doua, în ce privește această bombă jurnalistică, publicată sub titlul “Some Biblical Scholars Now Say It’s Chill for All Jews to Eat Bacon” (“Unii experți în studii biblice spun că este mișto să mănânce șuncă toți evreii”).

Nu mă mai mir de nimic în ce privește orientarea studiilor biblice moderne. Există, într-adevăr, mulți cercetători respectuoși față de Biblie, dar sunt şi mai mulți aceia care pornesc de la premise naturaliste, sceptice, ca să ajungă în final la o necredință lucie.

Articolul citat simpatizează evident cu acest trend teologic al nesimțirii, prezent atât în creștinism, cât și în iudaism. Când textele biblice care dezavuează perversiunile sexuale sunt reinterpretate, când Geneza este tratată ca mitologie, iar cele patru evanghelii sunt considerate surse nesigure, știrea dezlegării porcului pentru uzul evreilor este numai o bagatelă. Cu mențiunea semnificativă că bibliștii respectivi sunt evrei, ca și sursa originară a știrii: publicația israeliană Haaretz.

Îmi vine să cred că asemenea cercetări au fost finanțate generos de industria israeliană a cărnii de porc (pentru că există într-adevăr o asemenea economie, care s-a dezvoltat în ciuda protestelor evreilor religioși și a limitărilor legale). Respectarea acestui „tabu” mozaic a fost pentru evrei întotdeauna primul și ultimul semn distinctiv al iudaismului, asemenea părului lui Samson. Poți face toate păcatele și să rămâi încă evreu. Dar chiar să ajungi să mănânci porc?

În timpul inchiziției spaniole, evreii erau siliți să aleagă între moarte și mâncarea de porc. Evreii creştinaţi cu sila şi care erau dovediţi sau suspectaţi că mai țin obiceiuri evreieşti, erau dezmierdaţi cu numele de maranos (porci). Mâncarea de porc a devenit astfel un simbol al umilirii maxime, al trădării identităţii. Şi nu în Spania a fost prima inițiativă de sporcare[1] a evreilor, de a-i alinia cu restul lumii.

În timpul elenizării forțate sub Antioh IV Epifanul (168-165 î. Hr.), nu puțini evrei au fost uciși pentru că au refuzat să-și abandoneze credința părintească. Martiriul lor este admirat și în tradiția creștină.  În calendarul ortodox, precum și în cel catolic, se serbează pe 1 august Cei Șapte Sfinți Mucenici Macabei, care au fost uciși pentru refuzul de a mânca porc.

Și acum, când trăiești liber în țara ta, când nimeni nu te silește să te spurci (cf. Daniel 1:8), pentru ce să dezlegi o interdicție veche de mii de ani, pentru care strămoșii tăi au murit? Constituțional, orice evreu sau neevreu are dreptul să mănânce tot ce-i trece prin cap, mai puțin carne de om. Și dacă însăși Biblia ar fi dezlegat această prohibiție religioasă pentru cei mai mulți, așa cum susțin de multe veacuri teologii creștini, acum și unii teologi evrei, de ce ar trebui să facem atâta caz pentru un tabu tradițional?

Dar care este temeiul acestei dezlegări de ultimă oră? Spun savanții cu pricina, că noi am înțeles greșit cartea Leviticului, deoarece „s-ar putea” ca ea să nu fi fost adresată publicului general, ci doar preoților. Această „descoperire” este incredibilă și în opinia mea, să mă ierte cititorul, este mai necurată decât cel mai scrofulos și mai trichinelos porc. Cartea Leviticului este a treia cartea a Bibliei. O puteți citi în orice versiune biblică doriți, începând cu cea ortodoxă oficială, care la capitolul 11:1-8  spune astfel:

În vremea aceea a grăit Domnul cu Moise şi cu Aaron şi a zis: „Grăiţi fiilor lui Israel şi le ziceţi: Iată animalele pe care le puteţi mânca din toate dobitoacele de pe pământ: orice animal cu copita despicată, care are copita despărţită în două şi îşi rumegă mâncarea, îl puteţi mânca. …  Porcul are copita despicată şi despărţită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi. Din carnea acestora să nu mâncaţi şi de stârvurile lor să nu vă atingeţi, că acestea sunt necurate pentru voi.”

Iar capitolul se încheie cu următoarele cuvinte semnificative și motivatoare (vers. 45-47):

„…Că Eu sunt Domnul, Cel ce v-am scos din pământul Egiptului, ca să vă fiu Dumnezeu. Deci fiţi sfinţi, că Eu, Domnul, sunt sfânt“. Aceasta este legea cea pentru dobitoace, pentru păsări, pentru toate vietăţile ce mişună în apă şi pentru toate vietăţile ce trăiesc pe pământ, după care se pot deosebi cele necurate de cele curate şi vietăţile ce se mănâncă de vietătile ce nu se mănâncă.

Puteți citi toată cartea Leviticului sau toate cărțile lui Moise, ca să vă convingenți că ele nu se adresează preoților decât în cazuri speciale, când această adresare exclusivă este explicită (Lev 21:1; Num 16:37). Mai mult, străvechea interdicție nu era doar pentru evrei, deoarece este menționată în Biblie ca fiind cunoscută pe vremea lui Noe (Gen 7:8). Deși cunoscută în iudaism, ea a fost încălcată adesea în epocile de apostazie idolatră (Isaia 65:2-6; 66:16-17). Dar tema sfințeniei din Leviticul 11 este reluată și de apostolul Petru (1Pt 1:14-19), când se adresa păgânilor convertiți la creștinism:

Ca fii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, din vremea neştiinţei voastre, ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii. Că scris este: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt“. Şi dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre, știind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi, ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit.

Prin urmare, interdicția cărnurilor necurate nu se rezumă la preoți, nici la evrei în general, ci este valabilă pentru toată lumea, inclusiv pentru creștini, care au ajuns să creadă că Christos a dezlegat porcul, dacă nu chiar l-a blagoslovit.

Și în final, este această interdicție un tabu – o prohibiție mistică, o superstiție? Mulți creștini cred că Dumnezeu ar fi dat aceste reguli evreilor fără nici un alt rost decât ceremonial, simbolic, sau un simplu exercițiu de autoritate. Există într-adevăr unele aspecte ceremoniale asociate cu interdicțiile din Tora, dar în esență, ele au un caracter sanitar, urmărind bunăstarea fizică și prin aceasta puritatea neamului sfânt.

Interdicția cărnurilor necurate din Leviticul cap. 11 este așezată în următorul cadru:

1. Interzicerea consumului de băuturi în timpul serviciului (Lev 10:8-11).
2. Limite ale consumului de carne (Lev 11).
3. Protejarea femeii în perioada lăuziei (Lev 12).
4. Proceduri privitoare la depistarea bolilor de piele contagioase (Lev 13: 1-46; 14:1-32).
5. Reguli privitoare la hainele și casele insalubre (Lev 13:47-59; 14:33-57).
6. Despre secrețiile normale și patologice ale organismului (Lev 15).

Orice muritor, chiar și mai puțin cultivat, citind aceste capitole, ar putea admira această dispoziție specială a Dumnezeului lui Israel de a promova și proteja sănătatea indiviziilor și a poporului. Și nu există o altă scriptură religioasă care să facă din protecția sănătății o preocupare sacră:

Lev. 20:25-26: „Să faceţi deosebire între dobitoacele curate şi cele necurate, între păsările curate şi cele necurate, ca să nu vă spurcaţi prin dobitoacele, păsările și târâtoarele pământului, pe care v-am învăţat să le deosebiţi ca necurate. Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus de o parte dintre popoare, ca să fiţi ai Mei.”

Lista cărnurilor necurate este repetată în Deuteronom 14:3-21, o carte care prin excelență este adresată întregului popor, nu doar preoților. Acolo de asemenea, porcul este pe același raft cu iepurii, șobolanii, caii, măgarii, fructele de mare și peștii fără solzi, păsările răpitoare, reptilele, broaștele, insectele, precum și orice mortăciune sau animal curat, dacă nu i s-a scurs sângele prin sacrificare. (Sângele și grăsimea erau de asemenea interzise: Lev 3:17; Gen 9:4; FA 15:20, 29; 21:25).

Animalele necurate nu sunt în sine odioase, ci doar din punct de vedere al consumului cărnii sunt numite necurate. Dumnezeu putea da explicații științifice poporului de sclavi proaspăt eliberați din Egipt, de aceea le-a dat prin Moise interdicții motivate religios și emoțional, folosind termeni care să inspire oroare: ṭāmēᵓ (necurat), šéqeẓ (scârnăvie), tōᶜēḇā (scârboșenie), piggûl (marda, deșeu).

Oare statutul de popor ales, să nu mai stârnească astăzi nici o atracție și nici o invidie meritată? Şi nu doar pentru interdicţia cărnii de porc.

NOTE

[1] Verbul italian sporcare (a murdări) provine de la substantivul porco (porc).