se scurg peste faţa rece a
ferestrei ultimele clipe ale
amurgului şi-mi fac palmele
căuş să le adun să le
sorb apoi într-un ceas nebun
într-o frîntură de neatenţie la
trecerea subtilă a
zilei în noapte

îmi strîng sîngele în chipul meu din
oglindă îl torn în arătarea mea
factice şi-i spun să-l păstreze
pentru zilele negre cînd voi fi
epuizat rezervele mele
de zîmbet să coloreze atunci
amintirea mea să se lumineze
adînc

notez cu sîrg consemnez cu
acribie într-un volum postum
visele să nu se piardă să le am
la îndemînă în lungile
nopţile albe cărunte