Project Description

Tocmai am primit pe email linkul la un editorial AGERO. Fiind de data aceasta un subiect la care chiar mă pricep (conspiraţia cipurilor!), nu m-am putut abţine să nu-i trimit autoarei următoarea replică, utilă şi cititorilor mei. 

Dragă Domniţă,

Eu cred că un microcip poate fi respins pentru orice motiv, dar mă surprinde că vorbiţi de „motive religioase”. Să fim serioşi. Nu există nici o revelaţie divină în Sfânta Scriptură, care să fi interzis cipurile. În schimb există destule porunci clare (în Sfânta Scriptură) pe care bisericile tradiţionale le eludează sau le înlocuiesc cu porunci bisericeşti mai obligatorii decât cele divine şi care în trecut, când Biserica era nu doar liberă, ci doamna unui sistem politico-religios (teocratic) totalitar, a călcat în picioare cele mai sfinte drepturi ale omului, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Dintre toate pericolele care ne pasc, spectrul revenirii la putere a regimurilor religioase este cel mai înfiorător, întrucât acestea nu au alte scrupule decât apărarea credinţelor majoritare faţă de prozelitismul minoritar, sau în general faţă de tot ce mişcă diferit. Şi astăzi, regimurile totalitare religioase (în lumea islamică) mutilează conştiinţele a sute de milioane de oameni, şi fac victime despre care noi, europenii, nu obişnuim să discutăm. Nimeni nu se deranjează când este vorba de adevărata încălcare a libertăţii. În schimb, aceste cipuri, de mulţi ani stau pe postul drobului de sare din poveste.

Dacă cineva respinge cipul pe motiv că aşa interpretează el (sau duhovnicul său) Apocalipsa, desigur că statul trebuie să-i respecte credinţa, chiar dacă, teologic vorbind, este un moft. Statul nu se poate erija în tâlcuitor oficial al înţelesurilor religioase. În acelaşi timp, oamenii au dreptul să mai şi gândească. Este un drept la fel de sfânt ca şi libertatea religioasă. Iar unii îşi vând acest drept unor instituţii religioase sau unor duhovnici despre care ei presupun că au o legătură mai directă şi mai strânsă cu Divinitatea. Care încălcare a libertăţii personale este mai gravă: aceea realizată prin constrângere, de către o putere politică, sau aceea realizată printr-o spălare a creierului de către instanţele spirituale contradictorii şi destul de ineficiente? Este dificil de răspuns, dar cert este că în primul caz, ţi se ia doar libertatea exterioară, în timp ce în al doilea caz, omul îşi pune singur cipul în creier şi în mână, sau îl moşteneşte.

Dacă cipul pus chipurile pe mână şi/sau pe frunte este adevăratul înţeles al acelei ordini mondiale apocaliptice prin care toată lumea este obligată să poarte „semnul fiarei”… „pe mână şi pe frunte”, să nu uităm că Apocalipsa vorbeşte şi despre un semn de confirmare (o pecete) pusă pe frunte, cu care vor fi însemnaţi „robii lui Dumnezeu” (Apocalipsa 7; 9; 14). Şi acesta va fi un cip? Care Big Brother îl va implanta?

În final, aş dori să observaţi că Apocalipsa, vorbind despre „semn pe mână şi pe frunte” (cap. 13; 14; 15; 16; 20) îl numeşte „semnul FIAREI” şi este asociat cu „numele FIAREI” şi cu „numărul numelui EI” (13:17; 15:2), prin urmare nu este vorba în Apocalipsă de o înregistrare a identităţii cetăţenilor. Aici este vorba de o confirmare a supunerii (voluntare sau prin constrângere) faţă de un sistem numit FIARĂ şi care, dacă este făcută o comparaţie între descrierea şi semnalmentele fiarei din Apocalipsă şi profeţia de origine din Daniel 7, ne destăinuie toată povestea. Potrivit Apocalipsei (cap. 13), FIARA are mai multe capete. Iar capul care a dominat era creştină a fost rănit aproape mortal. Dar ni se spune că rana mortală se va vindeca şi apoi toată lumea va admira Fiara şi îi va da ascultare. Suntem în ajunul acestor evenimente. Secularismul a dat o lovitură puternică vechiului regim care a reuşit chiar să depăşească evul mediu, intrând în epoca modernă. Dar lumea s-a cam săturat de secularism, care a făcut şi face şi el diferite prostii, unele mai mari decât altele, cu excepţia că libertatea religioasă, cel puţin în anumite zone este relativ respectată. Când însă lumea, nostalgică din fire, se va întoarce din nou spre idealul totalitar al papilor, al marilor împăraţi, al sfinţilor bazilei şi voievozi etc., atunci va fi clar cum este cu obligaţia de a primi semnul sau a nu avea ce să mănânci.

Limbajul codificat al Apocalipsei nu este atât de acoperit, dacă cineva înţelege că Apocalipsa trimite la întreaga Scriptură prin simbolurile şi expresiile folosite. Expresia „un semn pe mână şi pe frunte” este cunoscută cititorilor atenţi încă din cartea Exodului (Ieşirea, 2Moisi, cap. 13: 9, 6 – aceeaşi numerotare ca în Apocalipsă), unde sărbătoarea comemorativă a eliberării din Egipt (Paştele mozaic) este numită figurat „ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte”. Desigur, în cazul Exodului sărbătoarea specifică era un semn distinctiv al lucrării lui Dumnezeu, nu al vreunei „fiare”. Prin analogie, semnul fiarei din Apocalipsă, trebuie să fie o sărbătoare care va fi impusă prin lege, şi a cărei respectare va fi obligatorie, condiţionând pe cetăţeni din punct de vedere economic şi ameninţând cu dispariţia pe cei care nu se supun.

Vi se pare verosimil că ar putea fi o sărbătoare nouă şi nemaiauzită? Ar fi dificil să se impună noutăţi în domeniul acesta. Tradiţiile populare sunt mai puternice, iar Iisus, în timpul vieţii pământeşti, a avut permanente dispute cu religioşii pe tema conflictului dintre Sfânta Scriptură ebraică şi Sfânta Tradiţie ebraică (Marcu 7:7, 9; Isaia 29:11-13). O ciudăţenie este faptul că termenul grecesc ΠΑΡΑΔΟΣΙΣ (parádosis = tradiţie, predanie, trădare) totalizează 666, după simbolurile clasice ale literelor, fără nici o şmecherie: Π (80) + Α (1) + P (100) + Α (1) + Δ (4) + O (70) + Σ (200) + Ι (10) + Σ (200) = 666. Dacă acesta este faimosul număr fatidic al Apocalipsei este prematur să spun, dar cu sau fără cifre sau cipuri, se ştie că tradiţiile sunt mai periculoase când sunt favorizate politic, tocmai pentru că sunt populare şi dezavantajează pe cei cu tradiţii minoritare sau care au o busolă mai bună (pe frunte!) decât tradiţia.