ascult a treia de Bruckner
şi citesc un vag iluminant
comentariu ceva despre mereu
izbînditoarea forţă a binelui
sonorizat şi mă bălăcesc în
profuzia asta de justiţie abstractă
pînă la contaminare şi simt
nevoia să notez cumva ceea
ce simt un poem despre şi
întru optimism agresiv între
timp adică pînă să-mi iau
instrumentele de scris mă tot
gîndesc oare ce o fi însemnînd
petulanţă parcă sună împreună
e consonant conglăsuitor după
vorba lui Pann cu subiectul
meu şi deschid un dicţionar
latin care îmi confirmă revelator
faţă de oarecum opaca definiţie
din DEX gîndul pentru că în lingua
franca a lumii de acum două
milenii petulantia, -ae s.f. desemna
dispoziţia unor animale de a
lua în coarne şi chiar după
aşa ceva umblam un optimism
nărăvaş lansîndu-se în penetrantul
gest final din confruntarea cu
malignitatea celor mai rele aşteptări
îmi zic că n-ar fi rău să-mi
intitulez poemul încă neînceput
de regulă dau nume după ce suflul
creator va fi înfiinţat deja poema
chiar aşa optimism petulant
şi mă apuc de scris