Dragă Bogdan, încă nu am scris ceva cu privire la Potop. Voi scrie pe viitor.

Spaţiul arcei era suficient pentru animalele care trebuiau salvate. Cele mai multe vieţuitoare sunt specii marine şi microorganisme, care nu aveau nevoie de salvare. Puteau rezista Potopului suficiente exemplare. Mamiferele, păsările, unele reptile etc., care nu pot supravieţui în apă sau în condiţii vitrege, nu sunt atât de multe. Trebuie să mai adăugăm faptul că nu era necesară supravieţuirea fiecărei rase sau specii. Era destul să supravieţuiască genurile originale care au fost create; după Potop, aveau să se diversifice din nou specii şi rase (varietăţi). Nu era nevoie să fie luate exemplare adulte, care ocupă mult spaţiu, ci doar pui, pentru că erau luate de sămânţă. Dimensiunile arcei sunt date în coţi. Cotul din timpul lui Moise, sau cel din timpul lui Noe? Dacă este cotul antediluvian, al acelor oameni de mărimea anakimilor, mărimile se dublează aproximativ.

Există încă o observaţie. Expresia kol ha (totalitate: tot, toată, toţi, toate, orice, oricine, fiecare etc.) este foarte frecventă în ebraica biblică, inclusiv în naraţiunea Potopului. Această expresie este folosită în sensul limbajului popular, adesea plin de figuri şi hiperbolic, nu în limbaj tehnic exact. Nu este neadevărat, este corect, dar nu în mod necesar exact, deoarece cuvintele autorului trebuie înţelese potrivit cu scopurile practice urmărite de mesajul respectiv, şi nu întotdeauna în detaliu matematic. De exemplu, când afirm „toată lumea ştie cine este Gică Hagi,” nu vreau să spun că toată populaţia terestră, fiecare individ din miliardele lumii ştie cine este Hagi. Un alt exemplu: în Geneza 9:3 spune că Dumnezeu a dat omului să mănânce tot ce mişcă şi are viaţă, „ca şi iarba verde”. Trebuie să înţelegem oare, că Dumnezeu a lăsat omului de mâncare absolut orice vietate şi orice buruiană?

În Daniel 8:5 se spune despre ţapul grecesc că a „cutreierat toată faţa pământului.” Este o simplă hiperbolă, o exagerare literară, sau un tic al limbii, care subliniază astfel cantitatea, mărimea, mulţimea, dar nu totalitatea completă şi absolută. A călcat Alexandru prin Siberia sau prin Dacia noastră? A vizitat Roma, Etiopia, China sau Arabia? Ca să nu mai vorbim de Americi, Australia, insulele Pacificului etc.

În acest registru, „toate animalele” luate în arcă sunt numai acelea pe care Dumnezeu a dorit să le păstreze de sămânţă. A renunţat la dinozauri, de exemplu. Animalele au venit singure în arcă, deci Dumnezeu le-a selectat şi El ştia mai bine câte încap şi cum încap. Desigur, era necesar spaţiu şi pentru hrană etc. Se pare însă, că mai multe specii decât ştim de obicei, pot intra în hibernare, în condiţii de temperatură scăzută şi împuţinarea hranei. Nu am nici o îndoială că Dumnezeu S-a putut descurca perfect cu arca lui Noe. Acolo unde noi nu avem imaginaţie sau date pentru a ne explica ceva, El are deja multe soluţii posibile, din care a ales-o pe cea potrivită scopurilor Lui.

Biblia ne spune că apele au acoperit cei mai înalţi munţi. Se referă aceasta la Himalaya? Sau la munţii din vremea lui Noe? Dacă forma actuală a continentelor şi oceanelor a apărut în perioada Potopului sau imediat după aceea, înseamnă că şi munţii actuali s-au format în mare parte în timpul acela. Nu ştiu ce înălţime aveau munţii antediluvieni. În orice caz, Biblia vorbeşte despre faptul că Potopul a antrenat valuri uriaşe, iar în ultima parte a Potopului, pământul a fost biciuit de furtuni îngrozitoare. Nu văd cum ar îngheţa apa în acest caz. Probabil şi temperatura era ridicată din cauza fenomenelor vulcanice etc.  Aş lăsa aici pe un geolog să-şi folosească mai bine cunoştinţele ŞI imaginaţia.

Biblia nu ne dă explicaţia geologică a acestor evenimente, ci descrie lucrurile aşa cum puteau fi văzute, în măsura în care era necesar ca să înţelegem mesajul religios şi ceva din scopul lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a creat pe om „după chipul Său” , a contat pe faptul că ne vom folosi raţiunea şi imaginaţia pe care El ni le-a dat, ca să putem înţelege singuri multe lucruri. A mai contat şi pe încrederea noastră în El, că vom înţelegem mâine sau peste un secol, ceea ce azi încă nu putem, nu este necesar, sau uneori nu este bine să înţelegem.