Motto: „Dacă în ultimii ani nu ai abandonat nici o părere importantă, nici nu ai câştigat o părere nouă, verifică-ţi pulsul: s-ar putea să fii mort.”(Frank G Burgess †1951)

„Un sistem poate deveni atât de perfect (etanş), încât cu greu ar putea Duhul să găsească fisura prin care să intre.” (FGL)

INTRODUCERE

Ştirea că aş fi devenit eretic și că autorităţile care deţin cheile adevărului m-ar fi găsit cu lipsă (sau cu plusuri) în gestionarea celor sfinte are o sămânţă de adevăr. Din nefericire, unii discută problema aceasta în termeni prăpăstioşi, nu atât din simpatie pentru subsemnatul, cât din ostilitate faţă de Biserică. În acelaşi timp, zeci și sute de prieteni, de cunoscuţi şi mai puţin cunoscuţi au devenit îngrijoraţi de soarta mea – veşnică sau terestră. În aceste condiţii, mă simt dator să dau unele explicaţii, pentru că şi curiozitatea este o stare legitimă, şi nu numai pentru intelectuali.

Chiar profesioniştii cercetării biblice, şi în mod special aceştia, pot ajunge uneori la opinii divergente, dincolo de unitatea esenţială a unei doctrine moştenite. Nu este nici o problemă că înțelegem unele lucruri diferit. Nu este posibil ca Dumnezeu să ne dea deodată la toți aceeași înțelegere. Mintea are nevoie de timp, de exerciţiu şi de informaţii corecte pentru a judeca drept. Şi uneori nici acestea nu sunt suficiente. 

Biserica noastră are o lungă istorie de schimbare, de abandonare a unor poziţii teologice în favoarea altora. Avem o adevărată tradiţie a chestionării tradiţiilor, un geniu al progresului continuu în cunoaşterea Bibliei. Iată aici câteva declarații care, teoretic, în adventism au autoritate: 

Este important ca în apărarea doctrinelor pe care le considerăm articole de credință fundamentale, să nu ne permitem niciodată să întrebuințăm argumente care nu sunt cu totul sănătoase. Acestea ar putea reduce la tăcere pe un oponent, dar ele nu fac cinste adevărului. Ar trebui să prezentăm argumente sănătoase care nu doar să închidă gura oponenților, ci să suporte cea mai strictă și mai minuțioasă cercetare. … Noi nu pretindem că în doctrinele cercetate de aceia care au studiat cuvântul adevărului, n-ar putea fi oarecare greșeală, fiindcă nici un muritor nu este infailibil. …

Frații noștri ar trebui să fie dispuși să cerceteze într-un mod deschis și onest, fiecare punct de dispută…..  Este adevărat că noi avem adevărul și că trebuie să ținem cu tenacitate la pozițiile care nu pot fi clătinate; dar nu trebuie să privim cu suspiciune la orice nouă lumină pe care ar putea să ne-o trimită Dumnezeu… Va exista o dezvoltare a înțelegerii, pentru că adevărul este capabil de o continuă extindere…. Explorarea adevărului din partea noastră este încă incompletă. Noi am adunat doar câteva raze de lumină. (Ellen White, Testimonies, vol. 5, pp. 708-709; RH, March 25, 1890; RH, August 7, 1894; EGW to P.T. Magan, Jan. 27, 1903; cf. George Knight, The Search for Identity – The Development of Seventh-day Adventist Beliefs, Review and Herald, Hagerstown, MD, 2000, pp. 20, 26).

Am fost un fundamentalist sincer în tinereţe şi am crezut unele lucruri fără să le pot verifica. Eram sigur că doamnele trebuie să se îmbrobodească, pentru că aşa „stă scris,” (1Cor 11); că vulcanii şi cutremurele sunt produse de explozii la mare adâncime, datorate reacţiei calcarului cu apa şi cu minereurile metalifere, după cum „este scris” (PP 108). Credeam că Ellen White are răspunsurile la orice întrebare biblică sau ştiinţifică, şi că profeţii trebuie să fi cunoscut neapărat modelul cosmologic corect, pe care-l învăţăm toţi la şcoală.

Descoperisem tot felul de argumente: că autorii biblici anticipaseră descoperirile științifice din ultimele secole, în ce privește cosmologia (forma pământului, heliocentrismul și imensitatea spațiului galactic etc); că Spiritul Profetic ne descoperă chiar în ce zonă a universului se găseşte Dumnezeu şi multe asemenea minuni care mă fascinau. Și chiar îmi întăreau credinţa, sau cel puțin așa percepeam. Unii se şi convertesc pe baza unor asemenea „argumente”, dar slavă Domnului, găsesc mai târziu dovezi adevărate că pasul convertirii a fost înţelept.

Până aici, totul bine. Ca să adaug cuvintele memorabile ale unui prieten al meu, pentru naivităţile din tinereţe, „mi-e ruşine, dar nu roşesc.” De aceea şi respect părerea celor care astăzi cred că eu sunt greșit. Fie că ei sunt tineri, cum eram și eu cândva, fie că sunt în vârstă, dar ostenind la alte subiecte, având griji mai cuprinzătoare, sau pur şi simplu, fiind bine odihniţi.

Am rămas un adventist conservator, dar unul informat, care nu poate fi decât un conservator deschis, adică progresist. Nu sunt un raţionalist, nu aşez raţiunea mai presus de mesajele Cuvântului, dar mă simt tot mai dator să mă folosesc de ea, ca să ajung la sens. Altminteri aș adormi. Este prea adevărat că Biblia nu poate fi înţeleasă corect fără credinţă. Dar dacă fără credinţă nu înţelegi corect, fără raţiune nu înţelegi nimic – nu poţi pune întrebări, nu poţi avea răspunsuri. Totul s-ar transforma într-o mantră pioasă sau poveste de seară.

Dumnezeu a dat omului raţiunea, voinţa şi capacitatea de a crede, care-l deosebesc de celelate vieţuitoare. Dacă teologia ar folosi doar a zecea parte din capacităţile mentale, care au dus ştiinţa și tehnica pe culmi vecine cu miracolul, religia ar fi fost mult mai avansată, mai unitară şi mai respectabilă. Mă refer la religia Bibliei, care contează pentru noi. Raţiunea nu este Dumnezeu, ca să ne temem de ea, ci este doar instrumentul unei cunoaşteri inteligente. Toţi ne folosim de raţiune, dar nu raţionăm întotdeauna corect. Dumnezeu este raţiunea ultimă și supremă. Știu că există limite naturale, dar să nu mai creăm și limite artificiale.

PUNCTELE DE VEDERE PROMOVATE ÎN MANUSCRISUL MEU

Mărturisesc de la început că sunt în consens cu doctrina AZS în privinţa subiectelor discutate în manuscrisul meu. Cred în existenţa reală a sanctuarului ceresc şi în relaţia dintre Daniel 8:14, judecata premilenială din Daniel 7 şi Apocalipsa 6. Recunosc aplicarea „principiului zi-an” la cele 2300 zile, 490 zile (70 săptămâni) și 1260-1290-1335 zile. Recunosc începutul sincron al celor 2300 zile cu cele 70 de săptămâni la anul 457 î. e. c. ca fiind cea mai bună cheie pentru interpretarea cronologică a celor 2300 zile. Cred că sanctuarul din Leviticul 16 are lecţii soteriologice şi evanghelice importante şi că aplicaţia finală a sărbătorii este escatologică. Cred că judecata premilenială a început la sfârşitul celor 2300 zile, în 1844, şi că Noul Testament mărturiseşte o judecată „preadventă” a celor mântuiţi, pentru separarea falşilor credincioşi şi pentru confirmarea şi răsplătirea adevăraţilor credincioşi. Cred în inspiraţia Bibliei, precum şi a celorlalte scrieri profetice (Ellen White, William Foy), adică în toate mesajele divine pe care oamenii lui Dumnezeu le-au transmis (fără a accepta, totuși, ca literă de lege, fiecare opinie personală sau împrumutată a unui autor inspirat).

Recunosc că am ajuns la unele concluzii care mă aşează în oarecare dezacord cu alţi cercetători, sau dogmaticieni. Mă refer la anumite aspecte tehnice ale interpretării. Am să vă spun, de asemenea, care sunt experienţele mele („paranormale”!), în ce priveşte comunicarea cu unele structuri legitime ale Bisericii. Dar pentru că acestea sunt secundare, voi răspunde mai întâi celor ce vor să ştie care sunt problemele teologice pe care le-am ridicat. Pentru detalii se poate citi manuscrisul în engleză, pe care-l pot trimite la cerere. În rezumat, manuscrisul meu atrage atenţia asupra câtorva probleme metodologice în cercetarea AZS:

Referitor la punctul α, care vine în atingere cu toate celelalte şi este partea principală a manuscrisului, am făcut următoarele afirmaţii majore, pe care nu le voi argumenta aici, fiindcă ar trebui să repet ce am scris deja.  Urmează detalii care mă aşează uneori în dezacord cu înţelegerea populară sau a apologeţilor, dar adesea în acord cu cel puţin o parte din teologi AZS:

ORIGINEA PREOCUPĂRILOR MELE

Prietenii ştiu că din tinereţe am fost pasionat de teologie, pe lângă preocupările mele artistice (muzică, poezie). Teologia a rămas pasiunea principală, deoarece am simţit permanent nevoia de a cunoaşte şi înţelege mai bine adevărul, într-o societate care propovăduia descreştinarea şi evoluţionismul. Ameninţarea spirituală pe care o simţeam în şcoala comunistă, precum şi provocarea educaţiei din cămin şi din Biserică, m-au determinat să studiez, ca să-mi rezolv anumite probleme pentru mintea mea şi pentru apărarea credinţei. Cu siguranţă nu am fost unic. Mulţi dintre dumneavoastră aveţi o experienţă asemănătoare. Dar fiecare avem un drum personal, care ne este dat să-l urmăm în viaţă.

Am avut ocazia providenţială să primesc o Biblie ebraică în vara anului 1969, când aveam circa 17 ani, după care, curiozitatea şi înclinaţiile lingvistice m-au determinat să învăţ ebraică. În ultimul an de liceu citeam fluent şi înţelegeam o serie de lucruri, memoram fragmente. Din cauza lipsei de materiale didactice în acest domeniu, în primii ani am avansat greu şi nu aş recomanda nimănui să studieze absolut singur. Mai târziu m-am apucat şi de greaca veche. De cel mai mare ajutor mi-au fost istoria universală, istoria Bisericii, doctrinele biblice, scrierile Ellenei White şi în special comentariile la Daniel şi Apocalipsa. Am devenit pasionat de profeţiile biblice. Studiul câtorva dintre cele 7 volume de Comentarii Biblice AZS mi-a dat un avans mare. Între timp am descoperit studii de gramatică şi lexicoane moderne în engleză, care m-au ajutat să studiez textul ebraic cu mai mare precizie.

Într-o formă sau alta, preocupările mele aveau ecou în comunitatea de credinţă. Dar am simţit mereu nevoia de cineva la fel de neliniştit, cu care să-mi împărtăşesc preocupările. Am avut în apropiere un prieten providenţial la data aceea (Ed), cu care am putut împărtăşi fără limite pasiunea pentru teologie şi alte subiecte. Această prietenie s-a dovedit binecuvântată pentru viaţă şi provocatoare pentru minte, pe termen lung, pentru amândoi. Ed s-a dovedit de asemenea un autodidact tenace, având în plus și o educație superioară în lingvistică (engleză și generală). Am avut cu cine să mă înţeleg şi să polemizez timp de aproximativ 45 de ani. Era de aşteptat ca un asemenea mediu să ascută mintea amândurora.

Dintre toate subiectele care m-au interesat de-a lungul timpului, profeţia din Daniel 8-9 m-a atras cel mai mult. Întâmpinam dificultăţi legate de limitele comentariilor la care aveam atunci acces. Doream să înţeleg şi să pot apăra credinţa în acelaşi timp. M-a preocupat permanent apologetica, dar nu mai mult decât exegeza şi hermeneutica. În anii ‘88-’90, am corespondat pentru prima dată, pe teme teologice, cu adevăraţi experţi (Dr Desmond Ford, † 2019; Dr William Shea † 2020; Rabbi Abraham Daphne din Israel († c. 2000? și alții). Heterodoxiile lui Des Ford m-au provocat la un studiu mai critic; Bill Shea m-a încurajat şi a fost primul meu mentor adevărat; iar Daphne a fost primul învățat evreu pe care l-am „învins,” ca apologet creştin.

Dialogul cu Des Ford şi cu Bill Shea a fost de durată. Am păstrat relaţia cu ei până astăzi (2012). Pe Ford l-am cunoscut personal în vara anului ’90 în Bronx, New York, unde Ed a cumpărat pentru mine cele mai importante din cărţile lui. Mi-a rămas şi acum în minte imaginea „arhiereticului”, predicând despre crucea lui Christos. La sfârşit, pentru a-mi lăsa autograful, Des s-a aplecat într-un genunchi lângă masa din sală (care nu avea scaun) şi mi-a scris câteva cuvinte cu stânga. Chiar în timpul acelui prelungit concediu american (New York, Atlanta, Indianapolis, 1990) am început să-i citesc cartea. Ed mă îmbogățise cu multe cărţi și cu un teanc de reviste, iar mai târziu cu un PC, care m-a obligat să intru la timp în lumea informaticii.

Aşa am început să înţeleg că adventismul este mai divers şi mai interesant decât credeam. Am observat şi politica unor grupuri dizidente, am cumpărat din cărţile lor, dar nu m-am lăsat furat de niciun val. Studiasem până atunci „mult și bine”. Dar mi-am dat seama că trebuia să studiez încă mai mult și mai bine. Am intrat în dispută cu lideri ultraconservatori de la Institutul Hartland şi de la Comitetul de Studii Minneapolis, precum şi cu un intelectual zănatic (pe deasupra şi gay!), care se dădea drept AZS.

Dr Shea m-a impresionat prin bunătatea şi ospitalitatea sa. M-a tratat ca şi cum i-aş fi fost coleg sau vechi prieten. Mi-a dat cărţi din seria DARCOM, care m-au ajutat să depăşesc o parte din criticile lui Des Ford. (De asemenea, alţi prieteni şi, mai întâi rudele apropiate, m-au sprijinit material în ce priveşte cărţile). Pe rabinul Daphne l-am pierdut; după un timp nu mi-a mai răspuns la scrisori. Am aflat că se numeşte de fapt Lorberbaum, dar nu am mai reuşit să-l mai contactez. Probbail a murit în jurul anului 2000.

Pe vremea primelor mele aventuri teologice eram încă un muncitor angajat în cooperaţie. Abia îmi luasem bacalaureatul în 1973 (FF, 5 ani), înainte de a mă căsători (1974). Fusesem exmatriculat pentru absenţe de sâmbătă, ocazii în care pierdusem doi ani. Terminasem apoi la FF – onorabil, dar fără glorie. După toate cele întâmplate, nu am mai avut nici curajul, nici înţelepciunea de a încerca să iau în coarne ceva studii universitare, oricare ar fi fost. Mi-ar fi plăcut istoria, dar pentru aceasta trebuia să am garanţii politice. Mi-aş fi dorit teologia, dar şi aici apăreau piedici. Prima dată când am încercat, mi s-a spus că este prea devreme. Şi era adevărat. A doua oară, peste vreo zece ani, mi s-a spus că este prea târziu. Eram deja familist greu…. Şi cumva era prea târziu. După revoluţia decembristă însă, am fost angajat mai întâi ca secretar de redacție la revista Semnele Timpului, apoi ca bibliotecar la Seminarul Teologic, care devenise între timp institut teologic de grad universitar (1992). În același timp, eram student FF la teologie și suplinitor, exact acolo unde nu avusesem șansa de a studia „la zi”. (Uniunea făcuse însă propunerea angajării mele la Seminar înainte de Revoluţie, și numai din cauza opacității Departamentului Cultelor, propunerea nu s-a putut materializa în anii aceia).

MATURIZAREA CERCETĂRII

Cum spuneam, activitatea mea de bibliotecar la Institutul Teologic Adventist de Grad Universitar (ITAGU),  cu sediul pe strada Romulus din București, s-a suprapus cu aceea de suplinitor şi de student la teologie, până în 1994, după care m-am ocupat doar de catedră. Am predat limbile biblice, exegeza biblică, Daniel şi Apocalipsa, și tot ce era nevoie, pentru că eram puține cadre didactice. În afară de noi (D. Faluvégi, A. Orban, M. Dobre, plus subsemnatul), mai aveam profesori invitați (de la Uniune, din străinătate etc.).

Preocuparea cu exegeza biblică, cu limbile biblice şi cu istoria interpretării, accesul permanent la o bibliotecă teologică, descoperirea calculatorului şi a internetului, accesul la o serie de scrieri AZS recente (în engleză, din ultimele decenii), m-au ajutat să fac progrese pe care mai înainte cu greu le puteam prevedea. După ce mi-am luat licenţa în teologie la Universitatea Babeş-Bolyai (1997/98), cu o teză de exegeză la Isaia 7:14, mi-am continuat studiile printr-un program de Master în Teologie, cu principala universitate a Africii de Sud (UNISA, Pretoria).

Studiile de Master în VT făcute la UNISA au fost foarte stresante. Peste tot în lume, studiile biblice în universităţile protestante şi catolice sunt, în general, „liberale”, adică istorico-critice (eu le numesc mai simplu și mai clar ateologice): o necredinţă, mai mult sau mai puţin mascată, în care sunt botezați și miruiți toți studenţii de la teologie. Nu regret această experienţă, pentru că m-a provocat la studiu, dar presiunile spirituale și psihice, la care sunt supuşi studenţii credincioşi în universităţi secularizate sunt uneori greu de suportat. 

Dincolo de teologia pe care a trebuit s-o tratez cu tot cavalerismul, în acest program de Master, încercând să-mi depăşesc pornirea de apologet şi să devin cercetător, am dorit ca dizertaţia pe care urma s-o scriu, să se ocupe de subiectul meu favorit: o exegeză la Daniel 8-9. Mi-a fost aprobat subiectul, dar mi s-a cerut să adaug şi Daniel 7, apoi şi o introducere la cartea lui Daniel. Nu mai descriu aici toată odiseea acestei lucrări care, pentru început, s-a izbit de intoleranţa liberală. Important este că am încheiat studiile de Master în 1999. Dar mult mai important pentru mine este subiectul pe care l-am tratat. 

Mulţi ani visasem să-mi iau un timp special (săptămâni sau luni, cel puţin), ca să studiez mai aprofundat toate implicaţiile profeţiei din Daniel 8-9 şi să pot răspunde în sfârşit tuturor obiecţiilor lui Desmond Ford şi, în general, criticilor aduse exegezei istorice AZS şi doctrinei construite pe această exegeză. Era cea mai mare nevoie a mea şi simţeam că, dacă nu voi fi silit de un program de studiu, care să mî silească să fac această cercetare, nu voi putea vreodată să găsesc timpul ideal necesar pentru acest proiect.

Trecuseră mai mult de şapte ani de la ultima scrisoare a lui Desmond Ford. Rămăsese între mine și el înţelegerea că voi studia cartea sa despre Daniel 8:14 şi abia după aceea vom putea relua corespondenţa. Condiţia era rezonabilă, dar simpla frunzărire a cărţii lui Ford nu-mi produsese decât unele îngrijorări. Aveam nevoie de un studiu personal, deoarece acum aveam eu însumi instrumentele de lucru. Desmond Ford este (era!) un sistematician şi un comentator bine informat. Până la el, foarte puţini dintre noi, după observaţia mea, au folosit atâta bibliografie generală din afara confesiunii noastre. Dar în ce privește aspectele lingvistice, Ford nu era acasă la el, depinde prea mult de părerile teologilor evanghelici, iar eu aveam nevoie de o cercetare personală, aprofundată pe textul ebraic, nu de memorizarea cercetărilor făcute de alții. Dialogul meu cu Ford şi cu alţi teologi, precum şi o serie de polemici pe tema doctrinei sanctuarului au fost publicate în volumul „Între apologie şi critică” (Graphé, Cernica, 2003), acum epuizat. 

Studiul pe care l-am făcut pentru scrierea disertaţiei mi-a clarificat câteva probleme de lingvistică şi exegeză şi m-au silit să-mi modific înţelegerea cu privire la unele argumente clasice confesionale. Nu toate acestea coincideau cu propunerile lui Ford, dar două coincideau sigur: traducerea şi (parțial) interpretarea la Daniel 8:9 şi 14.

După ce în 2004 am început să cercetez problema abordării diacronice a ebraicei lui Daniel, de data aceasta un studiu strict lingvistic, în cadrul unui program doctoral, şi în acelaşi timp, făcând progrese în ce priveşte acuitatea exegetică, teoria şi tehnica traducerii, critica textuală (= compararea manuscriselor şi versiunilor biblice), teologia inspiraţiei şi hermeneutica viziunilor profetice, am început să înţeleg mai profund şi mai armonios lucrurile, confirmându-mi-se astfel concluziile anterioare. Parte din aceste preocupări, în măsura în care era necesar, au fost împărtăşite şi cu unii colegi, sau cu studenţii (la cursurile de exegeză, sau de Daniel). Au fost deasemenea publicate în Curierul Adventist, sub titlurile „Bătălia pentru Sanctuar” (2002-2003), „Măsuţa cu nisip” (2009-2010),  „Întrebări despre inspiraţia Bibliei” (2011).

Un articol teologic pe tema identităţii sanctuarului din Daniel mi-a fost cerut de un profesor de la Universitatea AIIAS din Filipine în 2011 şi va fi probabil publicat sub titlul “The Heavenly Sanctuary in the Book of Daniel.” (În 2015, când cartea proiectată a fost publicată, editorul a fost silit să renunțe la studiul meu, cu multă părere de rău. Mi s-a cerut apoi să-l public la Ministry, dar până la urmă nu a fost acceptabil nici acolo). Unele aspecte legate de teologia inspiraţiei au fost prezentate şi în cadrul sesiunilor de comunicări ştiinţifice la ITA Cernica. De asemenea, în ultimii ani am pregătit pentru publicare două cărţi, dintre care una conţine un capitol despre teologia sanctuarului, unde expun şi argumentez înţelegerea mea actuală. Cartea nu a mai putut fi publicată, dar capitolul respectiv a circulat. Vezi Academia-Edu.  Într-o formă similară, este expus pe www.florinlaiu.com, la submeniul Judecata şi Sanctuarul, un număr de articole.

Unele din preocupările expuse mai sus le-am împărtăşit şi cu alţi teologi AZS, inclusiv de la BRI (Biblical Research Institute) şi de la Universitatea Andrews. Fiind îngrijorat de atacurile aduse doctrinei şi de defensiva noastră, care mi se părea mai timidă, am scris în anul 2003 unui teolog proeminent, sugerându-i că ar trebui făcut ceva, ca să fim mai prezenţi şi mai convingători, răspunzând la obiecţiile oneste sau provocările criticilor. Răspunsul m-a descurajat în ce priveşte un anumit fel de „cercetare” teologică:

Citisem deja bibliografia indicată de domnia sa, aveam oricând la îndemână paginile web instructive, dar ideea că răspunsurile la obiecţiile oneste au fost date deja, şi că problema stă în sursele pe care le citim, era şi încă este o exagerare – pardonabilă, să zicem. Nu eram un neofit, care poate fi cuminţit cu un sfat duhovnicesc, ci un om cu experienţă – un coleg (?!). Mi-am exprimat convingerea că doctrinele noastre trebuie făcute în stare să „suporte cea mai minuţioasă examinare,” citând sfatul Ellenei White. În opinia mea şi nu numai, noi AZS nu mergem până la capăt cu verificările şi concluziile care se impun, în acest caz. Nici măcar nu trebuie să aşteptăm obiecţiile altora. Cercetarea adevărată nu este o simplă reacţie onestă la obiecţiile altora, ci implică anticiparea oricăror obiecţii posibile.

În anul 2010 am avut un dialog email foarte folositor cu Dr. Richard Davidson de la Universitatea Andrews. I-am trimis o schiţă a teoriei mele despre Daniel 8:14 şi tot ce derivă de aici. Frăţia sa a avut amabilitatea să-mi trimită reacţii, sugestii şi obiecţii inserate lângă textul trimis de mine. La rândul meu, am răspuns pentru clarificări şi am luat notă de modul în care trebuie să-mi expun cât mai clar interpretarea, ca să nu fiu greşit înţeles.

Pe lângă aceasta, colegii mei au avut cunoştinţă de ideile mele, în măsura în care fiecare a fost interesat și deschis. Nu am ce să reproșez vreunui coleg de la teologie.

CONVENŢIA EUROPEANĂ DE LA CERNICA

În zilele de 29 aprilie – 1 mai 2011 s-a desfăşurat convenţia ETTC (European Theology Teachers Convention), adunând laolaltă aproximativ 70 de teologi AZS europeni, plus câţiva din America (Institutul de Cercetări Biblice al CG şi Universitatea Andrews). Pentru prima oară în istoria adventismului, această întrunire urma să aibă loc la Institutul Teologic Adventist din Cernica.

Convenţia fiind anunţată din timp, eram convins că trebuie să prezint şi eu un referat teologic. Participasem până atunci la câteva convenţii de acest fel, în câteva campusuri AZS europene (Collonges, Bogenhofen, Friedensau) şi la două conferinţe internaţionale de Biblie. Nu prezentasem nici un studiu, niciun referat și aveam motive să mă simt rușinat. Acum, când întâlnirea urma să aibă loc în campusul nostru, nu puteam suporta să nu prezint nimic. Fiind ocupat cu scrierea unei tezei doctorale interminabile, m-am gândit să prezint un subiect care îmi era mai la îndemână și care mă durea cel mai tare.

Am luat schiţa discuţiei mele electronice cu Dr Davidson și am extins-o, i-am adăugat argumente şi bibliografie, şi astfel a ieşit referatul cu titlul “The  SDA Sanctuary Doctrine.” Un alt motiv pentru care am ales acest subiect a fost tema Convenţiei, care invita principalele mele preocupări de o viaţă: Hermeneutică şi Escatologie AZS. Un referat despre doctrina sanctuarului şi implicaţiile ei exegetice, hermeneutice, teologice, cădea exact în tema convenției. În fine, un ultim motiv a fost acela că simţeam nevoia de a-mi da în vileag interpretarea în faţa mai multor teologi; pe de o parte, pentru a-mi verifica raţionamentele; pe de altă parte, pentru a provoca o reluare a cercetării în acest domeniu, o trezire a interesului critic pentru un subiect aparent clasat.

Cu 1-2 săptămâni înainte de data Convenţiei am trimis viitorilor participanţi europeni şi americani referatul meu în formă electronică (circa 30 pagini tipografice), pentru a putea fi citit de cei interesaţi şi să-şi poată pregăti din timp criticile sau aprecierile. Colegul însărcinat cu organizarea evenimentului academic şi cu centralizarea referatelor a acceptat ca eu să prezint acest referat. Fiind prima ocazie când trebuia să mă exprim public în engleză, am ales să citesc materialul, într-o formă rezumativă (c. 40 de minute) ca un document PPTX proiectat. Referatul scris, în 75 de exemplare, l-am înmânat participanţilor care l-au dorit. S-a lăsat timp de reacţii şi au vorbit trei persoane. Mai întâi, reprezentantul BRI, care asista, şi-a exprimat opinia că referatul trebuia adresat mai întâi Comitetului BRI şi că autorul (FL) reiterează teoria lui Ford. Am dat câteva explicaţii, mi-am notat o obiecţie care mi s-a părut importantă, după care am ascultat reacţiile a doi colegi de la Universitatea Friedensau. Au avut doar întrebări pentru clarificare. S-a făcut apoi tăcere de aproape jumătate de ceas: am ieşit toţi în pauză. Pe aceeași uşă. Era liniște.

Din acel moment, m-au abordat diverşi teologi prezenţi la Convenţie, în special vest-europeni. În pauzele care au urmat, a doua zi şi apoi pe email, teologi şi administratori, dintre care cei mai mulţi nu fuseseră prezenţi în sala în care prezentasem eu (pentru că avuseseră loc şi alte prezentări, în alte săli), m-au felicitat pentru iniţiativa redeschiderii dosarului „Sanctuar – Daniel 8:14” şi mi-au spus că am făcut bine că am prezentat referatul mai întâi la ETTC. Un administrator occidental, teolog la rândul său, a discutat cu mine aproape o oră, ca să-mi spună că cercetarea trebuie încurajată şi că am făcut o treabă bună, prin simplul fapt că am prezentat lucrurile altfel de cum se învaţă.

Fusese lansată scânteia unei dispute cu BRI (care reprezintă autoritatea în domeniul cercetării la nivelul CG) şi acum era necesar ca manuscrisul meu să fie trimis membrilor BRC (Biblical Research Committee), comitetul de cercetare biblică al diviziei noastre inter-europene.

ÎNTLNIREA DE LA COLLONGES ŞI REZULTATUL EI

Am fost rugat să mă întâlnesc cu acest comitet teologic european pentru data de 14 noiembrie 2011 şi să trimit cu o lună înainte manuscrisul meu. Fără experiență și nerealist, l-am extins la 120 pagini A4, am adăugat explicaţii, secţiuni etc., şi l-am trimis. La data hotărâtă, am călătorit spre Universitatea AZS din Collonges-sous-Saléve, localitate franceză montană, în vecinătatea Genevei, o adevărată staţiune – splendidă așezare, unde fusese convocat BRC pentru anul 2011.

Comitetul se întâlnea pentru diverse alte obiective teologice și editoriale. Audierea mea a fost prima pe ordinea de zi, a durat vreo 3-4 ore şi a fost amicală. Comitetul era format din trei teologi BRI şi 6-7 teologi europeni. Unii doar au pus întrebări, alţii nu s-au amestecat în discuţie. Dar câțiva au fost foarte activi. Timpul fiind limitat, partea pozitivă a manuscrisului nu s-a discutat. De altfel, eu însumi am subliniat, de la început, punctele sensibile sau posibil divergente, ca să fie supuse discuţiei. Nu sunt convins că manuscrisul a fost citit de toţi şi, în mod sigur, aceia care şi-au făcut timp să-l citească (în ciuda altor obligaţii mai presante, legate de acelaşi comitet), în unele puncte nu m-au înţeles bine.

Parţial, neînţelegerea s-a datoreat unor greşeli şi erori din partea mea, cum ar fi: folosirea unui limbaj direct, în locul limbajului tentativ (care este obligatoriu în cercurile academice); două afirmații care se  contraziceau (între timp corectasem, dar numai în exemplarul meu!). Și nu puțin a contat bariera lingvistică în comunicare. Trebuie să fi făcut școală în engleză, să vorbeşti şi să gândeşti engleză perfect, să poţi exprima nuanţe fine de gândire, ca să fii înţeles în asemenea cazuri. Ce şi cum s-a discutat după plecarea mea nu știu și nu am întrebat. Cert este că s-a scris un document, trimis apoi la Uniune, la Institut şi la mine, din care am înțeles că fusesem perceput ca arogant, fordist, raţionalist și, prin urmare, contraindicat de a mai sta în spatele catedrei, cu capul meu. În realitate, încercasem doar să fiu clar şi, dacă m-am purtat fără mănuşi, am făcut-o doar cu subiectele discuţiei, nu cu persoanele.   

Cât despre catedră, aş putea spune şi eu ca omul lui Dumnezeu: Domnul a dat – Domnul a luat. Nu am moştenit-o. Dar pentru că nu am primit-o direct de la Dumnezeu, nici nu au răpit-o sabeenii, ca pe vacile lui Iov, am dreptul şi eu să-mi pun întrebări uneori, vorbind de unul singur pe stradă. Am motive să cred că nici cei implicaţi nu se simt confortabil cu decizia luată. Și mă tem să nu afle frații, să nu afle prietenii din afara Bisericii și în special să nu afle copiii mei, cărora le-am vorbit întotdeauna bine despre Biserică.   

Speram că acesta va fi începutul unui demers academic, la care vor fi invitaţi să participe cât mai mulţi profesori de teologie. Nu am dorit niciodată să fiu original şi nu urmăresc celebritatea nebunului, făcând o prostie sau forţând victoria. Dar m-am ataşat prea mult de studiul acesta, care mi-a luat decenii din viaţă şi aş fi dorit ca interesul multora să fie trezit, bine ştiind că, după propriile noastre pretenţii istorice, Daniel 8:14 este cea mai reprezentativă doctrina AZS.

Sunt convins că o asemenea problemă complexă nu putea fi „rezolvată” într-un comitet. Nu puteam spera că un studiu care mă costase decenii, să fie acceptat de alţii pe loc, la o şedinţă de comitet. Nu vreau să spun că şi alţii ar avea nevoie de decenii ca să mă înţeleagă, dar 1-2 ani ar fi un timp minim pentru un teolog bun, care are şi alte sarcini. Din experienţă ştiu că, chiar numai pentru a te obişnui cu o idee nouă, ia timp, uneori chiar ani.

Aşadar, la demersul meu academic, m-am pomenit cu o reacţie administrativă. Dacă aş fi ştiut cum decurg lucrurile, nu m-aş fi amestecat deloc în problema aceasta. Dar în viaţă sunt şi greşeli pe care nu le poți evita: ești programat să le faci. Cineva chiar s-a exprimat foarte amuzant: „Păi nu l-a pus nimeni la o asemenea muncă de cercetare!” Altul, mai duhovnicesc, zice: „Ce face ăsta de tot scrie?”

Unul dintre colegi, însă, care-mi fusese și student, mi-a pus o întrebare foarte serioasă, care probabil stă şi pe limba altora: „Totuşi, cum vă explicaţi că acei oameni consacraţi, cu studii superioare în domeniu şi cu credit la cel mai înalt nivel al Bisericii, nu au înţeles corect aceste subiecte? Cum vă explicaţi că dumneavoastră sunteţi singurul care le înţelegeţi corect?”

Nu m-a surprins întrebarea. Este una legitimă şi, într-adevăr, mă ruşinează. Dar nu mă rușinez de ceea ce am studiat şi am scris, ci de situaţia penibilă în care mă aflu. Nu este deloc o onoare, într-un asemenea caz să devii fie învingător, fie victimă, când este vorba de relaţia cu Biserica în care am  avut și am încredere. Aş dori sincer ca dreptatea să fie de partea cealaltă. Chiar dacă nu mi-ar fi prea uşor să accept realitatea că am greşit, am totuşi experienţa învăţării din propriile greşeli, așa că aceasta ar fi doar o lecţie în plus. 

Dar întrebarea colegului trezeşte aspecte mult mai complexe. Faptul că eu cred că am dreptate în nişte subiecte teologice nu înseamnă că sunt mai grozav decât învăţaţii noştri cei mai buni. Pe de o parte, nu cred că angajaţii BRI sau comitetele de cercetare biblică ar susţine că ei sunt cei mai buni teologi AZS, în faţa atâtor colegi de la diverse universităţi, care nu sunt membri în aceste structuri şi nu sunt consultaţi în mod obligatoriu.

Prin natura lucrurilor, administraţia oricărei instituţii simte nevoia de stabilitate şi concentrarea pe obiective pragmatice. În acest scop sunt promovaţi oameni care să fie nu doar bine pregătiţi, ci şi buni apologeţi ai doctrinei moştenite. Cuminţenia este, fără îndoială o calitate, pe care noi am experimentat-o mult timp. Dar sunt convins că pentru a progresa, trebuie să adăugăm mai multă minte la cuminte, şi anume: o minte mai deschisă critic.

Un alt răspuns la aceeaşi întrebare: domeniul teologiei este atât de vast şi dependent de diverse discipline umaniste, încât este practic imposibil să stăpânim bine toate ramurile teologiei. Este ca medicina: nu poţi fi şi generalist bun şi chirurg oftalmolog şi ginecolog şi pediatru în acelaşi timp. Poţi fi un foarte bun cardiolog şi să spui prostii în domeniul oncologiei. Cei care s-au specializat atât în limbile biblice, cât şi în profeţii şi doctrina sanctuarului sunt o minoritate. Dar chiar şi aceste discipline teologice şi auxiliare, luate separat, sunt foarte vaste. Un doctorat te specializează într-o chestiune îngustă. Nu-ţi dă mai multă informaţie asupra întregului, dar îţi dă experienţă şi precauţie în abordare, dacă eşti decis să nu faci gafe.

Dintre participanţii la BRC, doar vreo trei erau pe felia „mea”. Unul a fost moderator şi nu a luat parte la discuţie. Altul, cercetător BRI şi fost student (dar nu fan) al lui Ford, era deja setat pe ideea de respingere, încă dinainte de a ne întâlni la ETTC. Al treilea, un tânăr ebraist excelent, care mi-a trezit mari speranţe, scrisese deja o teză masivă în domeniu, atingând unele dintre problemele ridicate de mine. Îl citasem în manuscrisul meu, dar interpretasem interpretarea lui într-un mod pe care nu-l exprimasem foarte bine, deşi argumentul meu era relevant. 

Tânărul ebraist, despre care vorbesc, discută în teza sa două variante de interpretare la Daniel 8:9 şi aduce obiecţii atât împotriva interpretării curente („din unul din [vânturi]”), cât şi împotriva interpretării clasice („din unul din [coarne]”). În final, el optează pentru prima variantă, deşi în opinia mea nu dovedise că aceasta este superioară. (Am discutat personal cu el; îl cunoşteam, suntem prieteni, chiar dacă nu foarte apropiați, dar nu am putut înfiripa un dialog email mai susţinut pe tema aceasta. O bună parte dintre cei cu care am dorit să mă consult au rămas datori cu un simplu reply. Probabil că nimerisem în spam).

Ceilalţi participanţi la discuţie aveau alte specializări, dar destulă competenţă în ce priveşte teologia inspiraţiei şi în alte chestiuni hermeneutice pe care le-am ridicat. De aceea am sperat că cel puţin în acest aspect, poziţia mea va fi confirmată. Dar am fost surprins că argumentele mele privitoare la limitele inspiraţiei au fost superficial discutate, sau respinse pur şi simplu, „prin credinţă.”

DUPĂ COMITETUL DE LA COLLONGES

În perioada care a urmat, am trimis manuscrisul la mulţi teologi AZS din Europa, America şi Australia. L-am împărtăşit de asemenea şi unor colegi sau absolvenţi ai noştri. Am fost şi am rămas interesat ca manuscrisul să fie studiat şi evaluat de toţi aceia care au preocupări asemănătoare. Unii dintre destinatari nu mi-au răspuns deloc, alţii mi-au răspuns mai târziu. Alţii au răspuns atât prompt, cât şi favorabil, fără să fi citit serios materialul. În fine, alţii au apreciat atât lucrarea, cât şi demersul meu, dându-mi unele sugestii folositoare.

Unul dintre aceştia, cunoscut ca mare teolog AZS, îmi sugera că studiul meu este prea avansat, ca să poată fi înţeles. În mod sigur, nu aceasta este problema, deoarece nu aştept să fie imediat înţeles, fără verificare. Obstacolele sunt, în acest caz, mai degrabă emoţionale decât academice. Orice specialist în domeniul lingvisticii şi exegezei biblice poate evalua lucrarea mea, dacă este dispus să verifice evidenţa  şi argumentele oferite. Unii dintre destinatari mi-au răspuns mai reţinut, dar favorabil, în timp ce încă studiază manuscrisul. Dacă aş fi pus în discuţie problemele din el pe rând, câte una pe an, ar fi fost mai multe şanse de acceptare. Am contat însă pe maturitatea şi pregătirea celorlalţi, şi încă aştept; nu cred că m-am înşelat.

Cu câteva zile în urmă (2012), am reluat dialogul cu Desmond Ford. Îmi apreciază manuscrisul, cu excepţia interpretării relaţiei dintre Daniel 9:25 şi Ezra 7, unde în ultimii ani, el are alte vederi (A scris o cartea ăn care se dezice de interpretarea cronomesianică a profeției din Daniel 9). Observaţia mea este că principalele probleme ale interpretării sale sunt: insistenţa de a introduce principiul condiţionat şi principiul apotelesmatic în profeţia apocaliptică, precum şi teologia evanghelică a îndreptăţirii prin credinţă şi a rolului Crucii (ca judecată şi ispăşire), într-o manieră care exclude orice posibilitate a unei judecăţi de cercetare sau „zi a ispăşirii,” în care mântuirea vreunui credincios ar fi subiect de discuţie. Cei care mă consideră fordist, pot fi siguri că nu accept aceste vederi evanghelice specifice ale lui Desmond Ford. Demersul meu nu este atât de revoluţionar din punct de vedere teologic. Nu am făcut din Cruce un subiect care să desfiinţeze realităţile escatologice pe care Biblia le învaţă. Crucea este, fără îndoială centrală, dar eu văd centralitatea Crucii în însăşi Judecata escatologică, nu desfiinţând această judecată, sau reducând-o la aspectul executiv.

Des Ford, la vârsta de 84 de ani, îmi scrie (2012): „dacă am fi locuit mai aproape unul de altul, sunt sigur că am fi mers mult mai mult împreună şi ne-am fi bucurat de o mai strânsă comuniune. Cu siguranţă, am fi discutat tot felul de subiecte.” Un ecou la dorinţele mele din tinereţe, care nu prea s-au realizat. Ford face eforturi să mă convingă, că nu decretul din Ezra 7 ar fi cel indicat în Daniel 9:25, ci acela din Ezra 1, al lui Cyrus. Nu este singurul teolog din lume care înţelege aşa, dar aici nu ne potrivim deloc. Nu vreau să spun că teoria lui este idioată; este chiar foarte inteligentă, dar nu stă în picioare în final, nici ca demers, nici ca rezultat. Explicaţiile nu trebuie să fie doar inteligente, trebuie să ţină seama de toată evidenţa şi să aibă o finalitate demnă de efort. 

Unii dintre corespondenţii mei (în general, teologi) şi-au exprimat nemulţumirea faţă de maniera predominant administrativă în care se tratează asemenea lucruri. Am pus în discuţie, cu unii dintre ei şi problema generală, a politicii cercetării biblice. Constat că primele generaţii de AZS erau mai interesate de o cercetare largă şi mai deschise pentru comunicare, în timp ce astăzi, în ciuda numărului incomparabil mai mare de specialişti, simt că predomină grija de conservare, eludarea diplomatică, descoperirea altor priorităţi, divizarea teologică şi soluţia administrativă. Chiar în faimoasa dispută de la Minneapolis 1888, unde a existat opoziţie faţă de teologia lui Jones şi Waggoner din partea liderilor CG, manifestată deja în anii anteriori conferinţei, li s-a permis totuşi celor doi neaveniţi să-şi prezinte punctele de vedere liber şi pe picior de egalitate cu liderii Bisericii, atât în zilele de institut biblic, dinaintea conferinţei propriu-zise, cât şi în timpul conferinţei. Ellen White a respins atunci categoric propunerea de a pune la vot acceptarea sau respingerea teologiei celor doi tineri pastori-editori. Era o iresponsabilitate să se ia votul în condiţii de insuficientă claritate, când problema cerea seriozitate, rugăciune, cercetare biblică de durată şi dispoziţie pentru adevărată comunicare. Dar aceasta este istorie, în mare parte necunoscută sau ignorată.

În continuare îmi văd de treabă, încercând să fac recurs la un proces care mi-a afectat imaginea şi rosturile profesionale. Sper să fie Dumnezeu avocatul meu. Dacă nu, îmi va fi cu siguranţă judecător drept. Şi oricum, va fi bine. 

UPDATE 2018

Au trecut deja câțiva ani de la primele mele demersuri de lămurire a chestiunii. În perioada 2012-2013, am fost detașat la un Centru de Studii Răsăritene, care fusese creat atunci, iar timp de un an am lucrat la verificarea și îmbogățirea notelor Bibliei de Studiu Andrews în limba română.  Între timp, colegul mai mare de la BRI, care mă înțelesese greșit și care declanșase cazul, a ieșit la pensie. (Ne-am mai întâlnit apoi, și ocazional am mai corespondat. Nu fusese nimic personal. L-am înțeles. Am tot respectul, omul a vrut să apere Biserica. Cred că în unele privințe s-a mai deschis înspre interpretările propuse de mine).  

La insistența unor reprezentanți ai Bisericii (președintele Uniunii, președintele Institutului, lideri de la Divizia Inter-Europeană, etc.), în 2013 am mai redactat o scrisoare adresată BRI. În acea petiție mi-am clarificat cât mai bine poziția, căutând să fiu înțeles cât mai bine. Am precizat că nu este vorba de o renunțare la studiul cu pricina, nici de o „retractare”, ci de o ocazie de a mă explica mai bine, adăugând și scuzele de rigoare, cu privire la aspectele (neteologice) în care greșisem. De data aceasta, scrisoarea a primit un răspuns prompt și favorabil, din partea Dr. Ekkehardt Mueller, director BRI, imediat după anul nou în ianuarie 2014. Petiția mea a fost apoi citită cu prima ocazie a întâlnirii Comitetului BRC, în primăvara anului 2014. 

Ca urmare, același comitet care, cu trei ani înainte recomandase mutarea mea de la catedră, acum recomanda reintegrarea mea în învățământul teologic. Ca urmare, începând din toamna anului 2014 am reluat predarea. În noile împrejurări însă nu mai predau Daniel și Apocalipsa, dar predau alte discipline și relația cu studenții este reconfortantă. Sunt pensionar din februarie 2017, dar încă sunt activ la catedră, pentru că am fost rugat să mai rămân.   

Bravura mea din 2011-2012, cu tot efortul de apărare și cu toate frustrările aferente, m-au descurajat de a-mi continua teza doctorală. Termenul fusese prelungit de mai multe ori (din motive care ar necesita o poveste separată și lungă), „ultimul tren” al încheierii programului doctoral era aproape sosit, iar eu eram aproape de pensionare, când titlul de doctor nu mi-ar mai fi folosit la nimic. Puteam să mor și „felcer”, mi-am zis. Dar probabil nu am gândit bine. Dacă aș fi prevăzut viitorul, aș fi renunțat la pregătirea și prezentarea studiului din 2011 în favoarea încheierii unei teze la care lucrasem mai mulți ani (evident, nu încontinuu).

Astfel a venit și momentul în care termenul programului doctoral (ultimul) a expirat și am scăpat trenul. Credeam că n-o să fie nimic, dar am tras și încă trag multă rușine din acest motiv, pentru că i-am dezamăgit astfel pe ai mei, pe prieteni. Nu este nicio rușine să nu ai titlul de doctor. Dar când (moral și financiar) aveai datoria să-l iei, când încheierea cu succes a unui program doctoral este așteptată de mulți, când ai prieteni în lumea filologiei și teologiei biblice, care nici nu-și imaginează că-ți lipsește titlul, când trebuie să explici și sunt prea multe de spus, atunci rușinea chiar doare. În plus, dacă aș fi încheiat doctoratul înainte de confruntarea din 2011 aș fi avut altă greutate în fața colegilor de pretutindeni. Studiul despre sanctuar ar fi fost luat mai în serios.  

Ca doctorand, avusesem gradul de lector universitar, în urma unei legi care permisese doctoranzilor să fie numiți lectori. Odată cu pierderea programului doctoral, mi-am pierdut gradul de lector și ca atare legea nu-mi mai permitea să fiu menținut ca titular la catedră. În situația aceasta, Institutul nostru (care între timp a devenit universitate), m-a angajat pe un alt post („documentarist”), apoi Uniunea m-a angajat, și astfel am mai predat câțiva ani discipline teologice (VT, exegeză), fără să fiu titular. 

În toți acești ani am colaborat cu SBIR (Societatea Biblică Interconfesională din România) în proiectul EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită), un proiect evanghelic foarte ambițios și atractiv, care încă nu s-a încheiat.                        

UPDATE 2024

În 2018 am încheiat activitatea la catedră. Aveam acum colegi (foști studenți, cu care mă mândresc), care deja preluaseră disciplinele pe care le predam cândva – absolvenți care făcuseră programe doctorale onorabile în străinătate sau în țară, cu teze care au atras atenția. Am mai locuit însă în campus și în 2018-2020, după care mi-am luat rămas bun de la instituția în care îmi cheltuisem câteva decenii. M-am întors „acasă” de unde plecasem.

Când m-am întors, am părăsit cu strângere de inimă campusul de la Cernica, unde primisem multe binecuvântări. Când plecasem din Piatra Neamț eram un tânăr uluit de posibilitățile pe care mi le deschisese revoluția. Nu aveam să mai fiu urmărit niciodată, aveam să mă ocup pe față cu ceea ce-mi plăcea. Când m-am întors, după 8 ani petrecuți în București și 20 de ani în Cernica, eram de șase ori bunic, iar acum un moșneag aproape nevăzător, care se străduiește să încurce lumea într-un mod plăcut sau folositor. E greu să fii și plăcut și folositor în același timp.

Viața mi se scurge încet-încet, între proiectul EDCR la care m-am angajat de mulți ani, emisiunile TELEACADEMIEI BIBLICE de la ProiectM.ro, vizitarea unor biserici în weekend, multă, uneori foarte multă (și unii ar adăuga: prea multă) comunicare și unele visuri nerealizate, care printr-o minune s-ar putea realiza. Unul dintre ele ar fi terminarea tezei doctorale, de care m-am apucat la sugestia lui William Shea, pe care a apreciat-o Prof. Dr. Fassberg de la Ierusalim și pe care o aștepta cu nerăbdare Jacques Doukhan și, să nu mai spun, colegii mei  etc. Am simțit mare nevoie să pățesc ca Luther, care a fost răpit de niște prieteni (mascați) și ascuns într-un castel (Wartburg?) unde a fost „silit” să traducă Biblia pentru poporul german.

Din anul 2023 particip la întâlnirile zoom săptămânale ale unui număr de teologi adventiști de pe toate continentele, în special americani, australieni, latino și europeni. Grupul se numește BASG (Biblical Apocalyptic Study Group) și funcționează asemănător cu sesiunile de comunicări științifice din cadrul universităților. Programul se face cu mai multe luni înainte. Există moderator și secretar, prezentatorii ne trimit la toți referatele cu câteva zile înainte de prezentare. Prezentarea propriu-zisă durează 40 de minute, după care se fac aprecieri și se pun întrebări. Totul se desfășoară, bineînțeles, în engleză. Dar nu se înregistrează. Am avut astfel bucuria de a fi martor la prezentări mai originale, mai îndrăznețe, mai cercetătoare, nu simple piruete apologetice. În fine, am început să-mi prezint și eu înțelegerile personale din cartea lui Daniel, sau din Apocalipsă, atât în prezentare directă, cât și prin dialogul pe e-mail care se face uneori între două sau mai multe persoane, între întâlniri.

Dar lucrul cel mai bun vine întotdeauna mai târziu. Sper să-l apuc, înainte de a mă topi de tot.

            SCHIŢĂ ISTORICĂ A CERCETĂRII BIBLICE ÎN ADVENTISM

Între anii 1844-1900, cercetarea biblică şi comunicarea (publicarea) teologică în Biserică a fost preocuparea naturală a pastorilor şi laicilor studioşi. Nu exista o altă instituţie interioară care să se ocupe de acest domeniu. Cu toate acestea, anii 1844-1900 au fost timpul celor mai spectaculoase modificări doctrinare. În anii 1844-1848, primii adventişti însumând câteva zeci de persoane au avut mai multe întâlniri, în care s-au afirmat principalelor noastre doctrine distinctive. Între aprilie 1848 şi decembrie 1850 s-au ţinut 22 de conferinţe de sabat şi s-au publicat studii care au extins aceste cercetări. Nici unul dintre participanţi nu era un teolog profesionist şi cu pregătire academică, dar nu ne este ruşine astăzi cu concluziile lor şi cu studiile publicate atunci. Cercetarea a fost încurajată şi prin acele institute biblice care aveau loc cu 1-2 săptămâni înainte de fiecare Conferinţă Generală, odată pe an (mai târziu la doi ani), unde se prezentau şi se dezbăteau noutăţile în domeniul cercetării adventiste.

În perioada 1900-1940, cercetarea a fost relativ descurajată. Provocările teologice majore dintre anii 1900-1919 (Kellogg, Ballenger etc.) nu au devenit o provocare largă la cercetare, ci au fost soluţionate administrativ printr-un comitet restrâns format din lideri CG şi profesori. Din fericire, deciziile au fost corecte în esenţă, chiar dacă au rămas unele semne de întrebare.

Conferinţa din 1919 a marcat începutul unei epoci de dominaţie fundamentalistă. Cei mai competenţi teologi ai noştri din acea vreme (Daniells, Prescott etc.), suspectaţi că nu mai cred în Ellen White, au întâmpinat opoziţie din partea unui larg grup de pastori. (Acest grup era însufleţit de Haskell, Wilkinson, Washburn, Holmes, pastori şi profesori bine intenţionaţi, dar care aveau mai multă râvnă decât pricepere).

Vederile sănătoase despre inspiraţia profetică a Ellenei White şi a autorilor biblici, susţinute de preşedintele Daniells, profesorul Prescott şi custodele William White au fost privite cu mare îngrijorare, deşi aceşti oameni care fuseseră în strânsă legătură cu Ellen White, ştiau mult mai bine adevărul despre felul în care lucrează inspiraţia. Scandalul amintea de conferinţa de la 1888, dar de data aceasta solia venea de la liderii CG. Aceasta era prima Conferinţă Biblică AZS.

Hotărârea a fost să nu se publice deocamdată dezbaterile Conferinţei, pentru a proteja pe credincioşi (eternul refren!). Ca urmare, chestiunea a stat la naftalină 56 de ani, până s-au descoperit în arhivele CG transcrierea stenogramelor Conferinţei din 1919. Ulterior au fost publicate, mai întâi neoficial, apoi şi oficial. Pe termen lung, rezultatul Conferinţei din 1919 a fost abandonarea teologiei noastre în braţele inerantismului (dogma fundamentalistă despre inspiraţia totală), care tocmai apăruse printre evanghelici, ca reacţie faţă de pustiirile teologiei moderne.

În spatele acestei tensiuni, care s-a soldat cu înlocuirea preşedintelui Daniells la următoarea conferinţă, şi cu zeci de ani de ocol teologic prin pustiu, se afla disputa despre „jertfa necurmată” din cartea lui Daniel, care polarizase pe toţi liderii, dar produsese mai multă febră sfântă decât cercetare.

Această angajare de forţe defensive şi ofensive, apologetice şi novatoare, „conservatoare” şi „liberale”, în care totul se judecă în alb şi negru, a făcut cel mai puţin bine dezvoltării Bisericii. A încurajat „cercetarea” cu scop polemic mai degrabă, decât cercetarea responsabilă, cu participarea tuturor „combatanţilor” la aceeaşi masă. În ciuda acestor neajunsuri, Biserica a făcut câţiva paşi teologici. Trecerea timpului, studiul mărturiilor Ellenei White şi alţi factori au contribuit la progresul teologic şi doctrinar. În acest timp s-a acceptat treptat doctrina Trinităţii şi s-au modificat unele interpretări profetice AZS (identitatea „jertfei necurmate”, Armaghedonul etc.).

Rădăcinile cercetării AZS instituţionalizate de astăzi merg până în anii 1940, când s-a plănuit întemeierea unei societăţi teologice AZS, sub numele de Biblical Research Fellowship (Societatea de Cercetare Biblică), care s-a realizat însă abia după trei ani, în 1943. Era o societate a profesorilor de Biblie. Neoficială. Instituţia a funcţionat zece ani şi a fost condusă de L. Caviness şi R. Cottrell, profesori de religie la PUC (Pacific Union College). Societatea avea circa 250 de membri la nivel mondial, incluzând pe toţi profesorii de Biblie din colegiile AZS. Tot în 1943, liderii CG au întemeiat un comitet pentru scopuri apologetice, ca să răspundă criticilor externi şi grupurilor disidente. Acest comitet a primit în 1952 numele de Defense Literature Committee (Comitetul Pentru Literatură de Apărare a Credinţei) sau Biblical Study Committee.

În anul 1950, preşedintele W H Branson, un lider de altfel bine intenţionat, adresându-se în scrisori liderilor Bisericii de pretutindeni, şi-a exprimat neîncrederea în Societatea de Cercetare Biblică, numind-o „organizaţie renegată (apostaziată)” şi susţinând desfiinţarea ei. Neîncrederea arătată de unii administratori faţă de colegii de la catedră nu are nici o justificare teologică sau pastorală. În anul 1956 s-a organizat Biblical Study and Research Group (Grupul de Studiu şi Cercetare Biblică), care s-a unit cu Comitetul de Apărare în 1969, sub numele de Biblical Research Committee, instituţie care nu avea autoritatea de a reprezenta Biserica în chestiuni teologice.

Actualul BRI (Biblical Research Institute) a fost fondat de CG abia în 1975. În domeniul cercetării biblice, autoritatea nu o are votul simplu ale mulţimii profesioniştilor din universităţile şi colegiile noastre, ci o structură CG formată din  5-6 experţi (directori  BRI), care conduc Comitetul BRI (BRICOM), care se adună ocazional şi cuprinde 41 de persoane, alese pentru cinci ani în sesiunile CG.[1] În componenţa BRICOM intră cei 5 lideri BRI,[2] 9 lideri CG,[3] 19 membri (profesori) ai Diviziei Nord-Americane,[4] 13 membri (profesori) din celelalte diviziuni[5] şi 1 teolog laic american (E Zinke).

Astăzi avem două societăţi teologice în Biserică (ASRS = Adventist Society for Religious Studies, din 1979; şi ATS = Adventist Theological Society, din 1988). ATS este preferată de administraţia CG, deoarece are un program conservator. Mari teologi AZS s-au înscris în ambele societăţi.[6] Am făcut la fel, înainte de a afla exemplul lor; şi nu din cauza mărimii mele, ci din cauza neputinţei de a înţelege o asemenea separare provocatoare. Este o recunoscută anomalie, că avem două societăţi teologice, amândouă neoficiale şi fără autoritate în Biserică. Doar câţiva membri ai societăţilor teologice sunt şi membri ai BRICOM.

Ca reacţie la controversa teologică provocată de Desmond Ford, a fost convocat în august 1980 un Sanctuary Review Committee (la Glacier View, Colorado), ale cărui dezbateri în detaliu au fost publicate în presa AZS neoficială (Spectrum). Subiectul a fost prezentat într-o formă mai schematică şi în revista oficială (Ministry). Acea întâlnire istorică este deja un subiect aparte. A produs un puternic seism teologic în adventism, cu urmări până astăzi, a dus la debarcarea lui Desmond Ford ca pastor şi profesor, şi la pierderea unui mare număr de pastori în Australia. Între anii 1982-1992, comitetul DARCOM (Comitetul pentru Daniel şi Apocalipsa), constituit de BRI a publicat o serie de studii majore la subiect, care merită toată atenţia. Ca unul care le-am studiat şi le consult, sunt convins de utilitatea lor, dar şi de limitele şi insuficienţa acestor studii.

Împreună cu mulţi alţi teologi AZS îmi exprim convingerea că cercetarea actuală trebuie să depăşească barierele artificiale, să adopte o poziţie realistă faţă de subiect şi faţă de sursele de autoritate, să răspundă onest obiecţiilor fiecărei minţi, inclusiv a celor din afara comunităţii noastre de credinţă. În acest scop este de dorit ca societăţile teologice AZS să se unească în duh şi adevăr, să-şi ia în serios rostul, iar forul suprem al Bisericii să ia atitudine pentru o reorganizare a activităţii de cercetare, care să aducă rezultate mai sigure, mai echilibrate şi cu deplină autoritate.

[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]