Întrebare:

Existenţa adâncului de ape (oceanului primordial, Gen 1:1) şi a altor creaturi (Iov 38:4-7) înainte de începutul Creaţiei, dovedeşte că săptămâna Creaţiei descrie începutul universului nostru geocentric, şi nu începutul absolut al universului galactic. Înainte de cele 7 zile ale Facerii au existat lucruri create de Dumnezeu de foarte multă vreme.

Pământul ca planetă este anterior săptămânii Creaţiei. Nicăieri nu spune Moise că Dumnezeu ar fi creat planeta în săptămâna Facerii. Pământul creat în ziua a treia (Gn 1:9-10) nu este planeta, ci uscatul. De asemenea, Gn 1:1 anunţă rezumativ creaţia care urma să aibă loc: cerul fiind bolta cerească, firmamentul (nu universul), iar pământul fiind uscatul (nu planeta). De asemenea, pământul din Gn 1:2 nu este numele planetei, ci denumeşte retroactiv întinsul pământului. 2Pt 3:5 confirmă că pământul creat în Geneza 1 este uscatul şi nu planeta. Aşa cum celelalte planete cunoscute sunt astăzi pustii, nelocuite, de ce să respingem ideea că şi planeta noastră exista (pustie şi nelocuită) înainte de prima zi a Facerii.

Limbajul biblic este pre-ştiinţific şi anume fenomenologic, respectând fenomenul (ceea ce se vede, iluzia comună) şi nu cauzalitatea ştiinţifică din spatele fenomenului. De exemplu, în limbaj pre-ştiinţific, stelele sunt luminiţe (focuri) aprinse pe bolta cerească: unele fixe, altele mobile, unele chiar căzătoare. În limbaj ştiinţific însă, nu există boltă cerească; stelele sunt fie sori la distanţe uriaşe în univers, fie planete în sistemul solar, fie comete sau meteoriţi (pietroaie care rătăcesc în spaţiu). În limbaj ştiinţific, pământul este o planetă a sistemului solar, în mişcare de rotaţie şi revoluţie. În limbaj biblic, pământul este uscatul, ţara, întinsul, continentul, suprafaţa terestră. În limbaj biblic, cerul este iluzia bolţii cereşti. Cosmologia modernă cu care suntem familiari a transformat şi sensul cuvântului cer, care pentru mulţi denumeşte universul, spaţiul. În limbaj ştiinţific, soarele este steaua în jurul căreia se învârteşte Pământul, iar luna este satelitul natural al Pământului. Dar în limbaj biblic (fenomenologic), soarele şi luna sunt discuri luminoase care au un traseu pe boltă (sau firmament). Combinarea fără discriminare a celor două limbaje (ştiinţific şi fenomenologic/biblic) creează dileme şi contradicţii artificiale. În cazul nostru, soarele (ca disc luminos pe cer) putea să apară în ziua a patra, fără a contrazice faptul că Soarele (ca stea energetică şi gravitaţională) exista cu mult timp înainte.

Apariţia stelelor în noaptea zilei a patra este o dovadă că stelele existau cu mult timp înainte. Cea mai tânără trebuia să aibă cel puţin 4 ani de viaţă când a devenit vizibilă pe boltă în săptămâna Creaţiei, iar cea mai bătrână dintre cele vizibile trebuie să fi fost făcută cu cel puţin 5000 ani înainte de noaptea zilei a patra a Creaţiei. Măsurătorile astronomice ale distanţelor în ani-lumină şi conceptul relativist einsteinian bazat pe constanta universală a vitezei luminii arată că stelele pe care le vedem astăzi sunt în realitate o imagine cu atât mai veche, cu cât este mai mare distanţa până la ele. De câte ori vedem pe cer steaua Proxima Centauri, vedem în realitate imaginea ei de patru ani în urmă, care abia acum a ajuns la noi cu viteza luminii. Dacă observăm cu luneta un anumit fenomen în soare, noi nu-l vedem instantaneu. Noi vedem de fapt fenomenul solar care a avut loc cu 8 minute în urmă. Faptul că stelele au fost vizibile în săptămâna Creaţiei înseamnă că au fost create cu mulţi ani înainte, chiar cu mii de ani înainte. Cea mai depărtată stea descoperită, vizibilă doar cu telescoape speciale, este la distanţa de peste 13 miliarde de ani-lumină faţă de noi. Prin urmare, noi vedem pe cer trecutul tot mai îndepărtat, şi nu prezentul, iar în săptămâna Creaţiei au apărut pe cer stelele care fuseseră create cu milioane şi milarde de ani în urmă.

Soarele este steaua sistemului nostru. Dacă stelele au fost create înainte de săptămâna Creaţiei, înseamnă că şi soarele nostru, care este de asemenea o stea, poate să fi fost creat mai înainte. Astrofizicienii au calculat că soarele şi pământul ar avea vârsta de peste 4,5 miliarde ani, ceea ce nu este obligatoriu să acceptăm, dar existenţa soarelui, a planetelor, ca şi a stelelor, înainte de săptămâna Genezei este probabilă, aşa cum am arătat.

Cum a fost lumină fără soare? Această minune se întâmplă frecvent. De câte ori cerul este acoperit, avem lumină; dar nu este soare, nici lună, nici stele. Planeta Venus (Luceafărul) este astăzi învăluită de o atmosferă foarte densă de dioxid de carbon şi acoperită de un strat opac de nori de acid sulfuric. Dacă Pământul, ca planetă înainte de Creaţie, era un ocean pustiu şi întunecat, aceasta se putea datora unui strat dens de nori, care nu permitea trecerea razelor. În prima zi a Creaţiei, Dumnezeu a rarefiat suficient acest strat de nori, ca să strecoare lumina. În a doua zi, a făcut o atmosferă bogată în oxigen şi cerul încă acoperit a devenit vizibil ca o boltă deasupra oceanului primordial. În a treia zi, Dumnezeu a menţinut acest strat de nori, ocupându-Se de amenajarea spaţiului (continente, mări şi râuri, relief, vegetaţie). La încheierea zilei a treia, seara, norii au fost îndepărtaţi au apărut pe firmament luna şi stelele, iar dimineaţa a răsărit soarele. În cartea lui Iov, este scris că atunci când a creat Dumnezeu pământul şi marea, a făcut mării „cămăşi de nori şi scutece de negură” (Iov 38:4-9). Limbajul este poetic, dar poate descrie o realitate fizică. În acest caz, lumina dinaintea apariţiei soarelui venea, ca şi astăzi, tot de la soare, când este invizibil din cauza norilor.

Desigur, explicaţia dată este parţial speculativă, dar pentru mine este important că în modul acesta pot armoniza datele biblice cu principalele date ştiinţifice. O certitudine absolută nu este posibilă. Moise descrie Facerea lumii ca pentru nepoţelul lui, luându-ne pe genunchi şi prezentând mesajul divin într-un limbaj copilăresc, uşor de înţeles pentru cei care au trăit de-a lungul istoriei; cât şi profund, plin de semnificaţii filozofice transcendente oricărei descoperiri. Scriptura ne-a fost dată pentru scopuri practice. În acest caz, scopul este acela de a cunoaşte ceva despre puterea minunată a lui Dumnezeu, înţelegând că El a făcut lumea în şase zile şi pe oameni după chipul Său, oferindu-ne un exemplu de activitate şi sabatizare.

Dacă anumite explicaţii pot suferi corecturi, în orice caz, în privinţa limbajului din Geneza 1 sunt cât se poate de sigur – nu este limbaj ştiinţific. Prin urmare, fie abandonăm orice preocupare de a descrie Facerea în limbaj ştiinţific, fie încercăm o relaţie de traducere între cele două limbaje, nu de confuzie.