septembrie 2022
D L Ma Mi J V S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
377
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Dispute/Loteria şi Matia

Loteria şi Matia

Întrebare: În cartea lui Iosua, ţara este împărţită prin tragere la sorţi. De asemenea, descoperirea nelegiuitului Acan a fost prin tragere la sorţi. Cum se făcea această tragere la sorţi şi ce implicaţii morale şi spirituale are ea? Mi s-a părut interesant că poporul nu a contestat această metodă. De asemenea, în Faptele Apostolilor, alegerea lui Matia s-a făcut prin acelaşi procedeu. Sau metoda era diferită? Şi cum se face că mai apoi s-a renunţat la această metodă? Mă gândesc la alegerea diaconilor din Fapte 6, unde nu s-a mai tras la sorţi, ci s-au făcut alegeri după anumite criterii.

Răspuns. Ca metodă, tragerea la sorţi este identică cu aruncarea zarurilor sau cu loteria. Se foloseau mici tăbliţe de lemn sau pietricele de aceeaşi formă, care erau gravate cu o inscripţie. Mai târziu, sorţii folosiţi la templu au fost făcuţi din pietre preţioase sau din aur. Aceşti sorţi introduşi într-o urnă, erau scoşi (traşi) apoi la întâmplare de o persoană desemnată. Preoţii foloseau frecvent metoda aceasta pentru a stabili care să fie preotul de serviciu. De asemenea ţapii pentru ritualul Zilei Ispăşirii erau aleşi („pentru Yahwé” şi „pentru Aza’zēl”) prin tragere la sorţi.

Tragerea la sorţi a fost obişnuită în toate culturile învecinate lui Israel (babilonieni, egipteni, perşi, greco-romani). Oamenii obişnuiau să consulte astfel voinţa zeilor, să ghicească viitorul, să decidă dacă anumite acţiuni importante vor fi de bun augur, să depisteze un vinovat, sau să aleagă oficiali în anumite funcţii democratice (cum era cazul, de exemplu, în Atena). Probabil uzul sorţilor era mult mai larg.

Este evident că sorţii nu sunt o metodă serioasă pentru a consulta voinţa divinităţii sau a depista vinovatul. Mulţi nevinovaţi au pierit probabil, în ţările păgâne, datorită acestor metode. Când corăbierii fenicieni au dorit să ştie, potrivit credinţei lor, din cauza cui a venit furtuna, au tras la sorţi. Se înţelege că tragerea a fost cinstită, fiindcă reiese că ei n-ar fi dorit să-l sacrifice şi că se temeau de Dumnezeul lui Iona, când au auzit că el este evreu. Este clar că, în acest caz, sorţul nu a fost întâmplător. El venea poate de la Dumnezeu, care voia să-i dea o lecţie lui Iona, că nu poţi să fugi de Dumnezeu pe mare sau într-o ţară păgână. Sau poate sorţul a fost influenţat de demonii care acţionau în spatele divinităţilor feniciene, şi care doreau pe calea aceasta, să-l piardă pe profetul rătăcit. Aceeaşi interpretare se poate da şi intervenţiei chitului.

Cert este că Dumnezeu a condus evenimentele adesea, în ciuda metodelor omeneşti greşite. Iudeii apostaţi râdeau de consultaţiile magice ale babilonienilor, dar Dumnezeu promitea că va îndrepta bobii împotriva Ierusalimului (Ez 21:21-24).

De observat că în Israel, tragerea la sorţi nu s-a folosit nici pentru depistarea vinovaţilor, nici pentru aflarea voiei speciale a lui Dumnezeu, nici pentru alegerea unor funcţii în stat sau la templu. Doar în cazul lui Acan a cerut Dumnezeu să se tragă la sorţi pentru depistarea vinovatului, şi El a făcut aceasta pentru a arăta că este stăpân absolut şi peste legile statistice, că până şi hazardul I se supune, şi pentru a impresiona şi a-l pune la încercare pe vinovat şi pe cei din familia lui care cunoşteau fapta. Dar Acan nu a fost condamnat pe temeiul sorţului. După ce a fost găsit prin sorţi, Acan a fost întrebat şi a recunoscut public că el îşi însuşise acele obiecte preţioase. Dacă Iosua nu l-ar fi interogat public, poporul ar fi putut crede că Acan a fost victima unui sorţ nedrept.

Dar în mod obişnuit, Dumnezeu a lăsat oamenilor înţelepciunea, nu sorţii, pentru a stabili lucrurile importante. În chestiuni de importanţă majoră, Dumnezeu răspundea în mod supranatural prin Urim şi Tummim, două pietre scumpe prinse în pieptarul pontifului aaronic, care prin modul în care se luminau sau se întunecau, dădeau răspunsul simplu cu „da” sau „nu”. Pentru stabilirea vinovaţilor, Dumnezeu a instituit un sistem judiciar, în care răspunderea cădea pe capul judecătorilor şi al curţilor de judecată (seniorii cetăţii, Legea, 2-3 martori, etc.).

Când înţeleptul Solomon a trebuit să decidă care dintre cele două prostituate era mama adevărată a copilului, el a folosit înţelepciunea dată de Dumnezeu, nu a luat mai întâi votul poporului sau al juraţilor, nu a dat cu bobii, nu a deschis Biblia la întâmplare, nu a întrebat nici pe profeţi, nici nu a consultat Urim şi Tummim.

Tragerea la sorţi în ce priveşte slujbele preoţeşti nu era o metodă pur aleatoare. Legea stabilise deja că numai urmaşii lui Aaron pot fi preoţi. Aceasta nu se stabilea prin sorţi. Dar preoţii nu făceau toţi de serviciu în acelaşi timp. Erau împărţiţi în 24 de cete, fiecare slujind două spătămâni pe an. Iar din această ceată care era prezentă la templu, cu diverse atribuţii, preoţii de serviciu zilnic (pentru jertfa necurmată, pentru tămâiere, etc.) erau aleşi prin tragere la sorţi, pentru că sorţii nu se supun criteriilor omeneşti, ci reprezintă o autoritate neutră. Astfel sorţii preveneau neînţelegerile şi puneau capăt disputelor (Pr 18:18).

În ce priveşte alegerea lui Matia, Luca ne informează că apostolii au cerut adunării apostolice să aleagă doi bărbaţi dintre cei care umblaseră cu Iisus din timpul lui Ioan Botezătorul şi care fuseseră martori ai învierii. Altfel spus, aceştia erau din cercul celor şaptezeci (FA 1:21-26). Numai unul dintre ei putea fi între cei doisprezece. Dar pentru ca alegerea să nu depindă doar de criteriile omeneşti, care sunt imperfecte, şi pentru a supune pe candidat unei autorităţi neutre, apostolii au apelat la sorţi. Să nu uităm însă că au tras la sorţi între doi oameni care fuseseră aleşi, deci consideraţi cei mai buni. Şi mai mult decât alegerea umană şi hazardul sorţilor, ei au cerut ca Dumnezeu să-Şi arate voinţa prin sorţi, ei fiind gata să-l accepte pe acela pe care avea să cadă sorţul.

În ciuda unor mituri populare, apostolii nu au făcut nici o greşeală procedând astfel. Alegerea celor 12 apostoli fusese făcută de Iisus (incluzând pe Iscariot), după ce  o bună parte dintre ucenicii Lui se chemaseră unii pe alţii. Iar dacă Iisus nu respinsese pe Iscariot, cu siguranţă că nu avea motive să respingă pe Matia sau pe Iosef Barsaba. Dar sorţul nu ptea alege decât unul, fiindcă ucenicii doreau să păstreze numărul simbolic al colegiului celor doisprezece. Probabil pentru simplul motiv că acest număr fusese stabilit iniţial de Iisus (noul Israel, noul Moise).

Unii credincioşi obiectează faţă de acest procedeu apostolic, că n-ar fi fost voia lui Dumnezeu să fie ales Matia, că Dumnezeu ar fi ales pe Pavel în locul lui Iuda, că această alegerea s-a făcut înainte de pogorârea Duhului Sfânt, că Matia ar fi rămas un anonim, etc. Dar obiecţiile acestea nu rezistă. Pavel a fost într-adevăr apostol, dar nu din numărul celor doisprezece, nici dintre cei şaptezeci, ci dintr-un cerc mai larg, ales de Duhul Sfânt, din afara celor care au urmat pe Iisus în timpul vieţii Lui pământeşti. Aceştia au fost Barnaba, Pavel şi Sila (FA 14:4,14; 1 Cor 15:9; Gal 1:17; 1Tes 2:6, cf. FA 17:1), Andronic şi Iunia (Rom 16:7), fraţii lui Iisus (cel puţin Iacov şi Iuda: 1Cor 9:5; Gal 1:19; Iuda 1:1), şi mulţi alţi misionari ai lui Christos, din prima generaţie creştină şi până la sfârşitul timpului (1Cor 12:28-29; Ef 4:11-13; Ap 18:20).

Pavel, aşadar are locul lui ca apostol şi nu avem nicio dovadă că ar fi fost ales de Dumnezeu sau de oameni în numărul celor doisprezece, pe criteriul că ar fi fost mai eficient decât toţi. Este adevărat că Scriptura nu povesteşte nimic despre isprăvile misionare ale lui Matia, dar aceeaşi Scriptură tace în dreptul celor mai mulţi dintre cei doisprezece apostoli. Există însă informaţii tradiţionale care atestă că şi ceilalţi apostoli, inclusiv Matia, au fost misionari şi martiri în diverse regiuni ale Orientului. Matia ar fi fost misionar în Iudeea, apoi în ţări caucaziene (Gruzia), unde a şi murit martir. După alţii ar fi murit martir în Iudeea, iar după Hipolit, a trăit până la adânci bătrâneţe în Iudeea.

Astfel de informaţii contradictorii avem şi despre Matei, Natanael, Toma, Iacov etc. Dar indiferent câţi „talanţi” ar fi primit Matia şi cum i-a administrat, adevărul este că, la sfârşitul primului secol creştin, după ce toţi apostolii muriseră, Dumnezeu i-a descoperit lui Ioan că numele „celor doisprezece apostoli ai Mielului” sunt scrise pe cele douăsprezece temelii de piatră scumpă ale Noului Ierusalim (Ap 21:14). Pentru mine, doisprezece înseamnă inclusiv Matia. Pavel are locul lui, pe care nu i-l va lua nimeni.

Faptul că Matia a fost ales prin sorţi, înainte de pogorârea Duhului Sfânt nu este o obiecţie serioasă. Ucenicii au primit daruri speciale ale Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii, dar ei acţionaseră prin puterea Duhului Sfânt de multă vreme, chiar şi cei şaptezeci şi unii din afara oricărei liste (Lc 10:1,17-24; Mc 9:38-42; In 20:22). Cum ar fi putut ei să facă minuni atât de mari fără Duhul Sfânt? Aşa cum alegerea celorlalţi unsprezece a fost valabilă, înainte de Ziua Cincizecimii, şi alegerea lui Matia a fost valabilă. Scriptura nu sugerează obiecţii, prin urmare alegerea fratelui Matia rămâne în picioare.

În ce priveşte alegerea celor şapte diaconi, s-a procedat ca şi la alegerea celui de-al doisprezecelea apostol, tot prin adunare electivă, dar fără a mai apela şi la sorţi. Motivul poate fi că slujirea socială era considerată subordonată celei pastorale (apostolice). La templu se decideau prin sorţi preoţii de serviciu, dar nu şi leviţii. În concluzie, sorţul s-a folosit în istoria lui Israel numai pentru situaţii speciale şi nu a avut un rol primordial în evaluări şi judecăţi importante, ci numai în stabilirea unei ordini organizatorice şi în decizii care să evite disputele (cum a fost, de exemplu, împărţirea Canaanului).

În societatea modernă încă se foloseşte sorţul. În SUA, asesorii populari care trebuie să decidă în cazul unor procese sunt aleşi dintre cetăţenii cu drepturi depline, prin tragere la sorţi. Când este vorba de alegeri pentru guvern şi administraţie însă, peste tot se preferă votul democratic, care presupune o anumită maturitate şi responsabilitate politică. Nu este un secret însă că loteria, în diverse cazuri, ar da verdicte cel puţin la fel de bune.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.