decembrie 2024
D L Ma Mi J V S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
8.840
Forumuri
25
Subiecte
63
Răspunsuri
588
Etichete subiect
7

Categorii

Arhive

Home/Articole/Fără categorie/Lauda femeii vrednice

Lauda femeii vrednice

Poem scris de prințul Lemuel din Massa (sec. X î. H.) și inclus în cartea Proverbelor (31:1, 10-31). Acrostih alfabetic (mnemotehnic) de 22 de stihuri. (Traducerea mea, dedicată Săptămânii de Rugăciune a Femeii).

Ar fi bine să nu uităm, că în afară de războaiele sîngeroase și inutile ale bărbaților de ieri (?), în afară de războaiele electronice ale adolescenților de astăzi, a existat și un război feminin. Nu se știe cine l-a inventat, dar se știe cine l-a mânuit.

Comentarii din Biblia de Studiu ANDREWS:

31:10-31 Poem acrostih dedicat femeii vrednice. Fiecare verset începe cu o literă diferită a alfabetului ebraic. După cum în capitolele introductive, Înţelepciunea este personificată în imaginea unei femei virtuoase, care se adresează prinţului cititor cu „fiule”, tot aşa în încheiere, o regină-mamă îi descrie prinţului ei femeia virtuoasă (ideală), care este întruchiparea înţelepciunii.

31:10 cinstită (CNS) – Vrednică (vezi nota la 12:4). Este descrisă ca fiind de încredere, nu risipitoare, ci harnică şi cu iniţiativă, având micile şi marile ei afaceri în folosul familiei, este cu toată inima pentru soţul şi copiii ei. Deşi este bogată şi are servitoare, ştie să muncească, dar şi să supravegheze şi să dirijeze toată gospodăria. Munceşte zi şi noapte, ia măsuri pentru protecţia casei în anotimpul rece, este meşteră la făcut cergi, velinţe şi haine de lux, face şi producţie şi comerţ, creşte şi copii (cîţi?), sporeşte averea familiei, dar se bucură că are de unde să ajute şi pe un necăjit. În plus, mai are timp şi chef să vorbească cu graţie şi înţelepciune celor din jur. Soţul ei, prinţ şi mai târziu rege, stă la poarta cetăţii, în timp ce ea este regina casei. Soţul este bine văzut din cauza ei, şi pe ea o laudă toată lumea şi întreaga familie.

31:19 pune mâna pe furcă –  Regine antice, la hitiţi sau în Europa creştină (de exemplu, Bertha a Burgundiei, †966) au rămas în istorie gravate sau pictate ţinând furca şi fusul, simbolurile domeniului casnic, feminin, al societăţii tradiţionale. Aceste erau preocupări boiereşti, nu de slugă.

31:29 au o purtare cinstită – au făcut isprăvi (fapte glorioase, lucruri admirabile), vezi nota de la 12:4. le întreci pe toate – Faptul că regina-mamă îi descrie prinţului Lemuel o asemenea imagine feminină, probabil nu ar fi de mirat din partea unei viitoare soacre. Este nevoie însă de aceeaşi Înţelepciune care a inspirat includerea acestui străvechi poem arab în Scripturi, pentru a aplica în mod corect învăţătura.

31:31 Răsplătiţi-o  –  Răsplătirea sugerată în text este în primul rând aprecierea muncii femeii.

Analizând cinstit munca şi talentele mamelor, soţiilor, surorilor şi fiicelor noastre de astăzi, în condiţiile actuale, când se aşteaptă de la ele şi serviciu în afara familiei, putem vedea că „femeia imposibilă”, descrisă în acest poem, se află foarte probabil în preajma noastră. Este portretul unei Marte neobosite (Lc. 10:41-42), care însă nu vorbeşte supărăcios, pentru că își face timp şi pentru „partea cea bună, care nu i se va lua”. Acest model de femeie, excelent şi aparent imposibil, nu se aplică mecanic, ca în India. Dincolo de diferenţele culturale, se aşteaptă ca cititoarele să ia tot ce li se potriveşte; restul rămâne în sarcina cititorilor de genul masculin, cărora li s-au dat cele mai multe sfaturi în carte. Cum altfel ar putea s-o răsplătească aceştia cu rodul muncii ei, decât apreciind-o şi dându-i răgazul şi împlinirea pe care le merită din plin.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.