Apoi Se va-nălţa nespus de sus !
Şi-aşa cum s-au cutremurat mulţime,
De faţa Lui, ce arăta ca nimeni,
De chipul Lui neomenesc, distrus,
La fel vor tremura popoare multe;
De ştirea-I împăraţi vor amuţi,
Căci vor afla isprăvi nemaivăzute,
Nemaivestite veşti vor auzi.
O, cine-ar fi crezut această ştire?
Cui braţul lui Iahwé s-a arătat?
El a crescut ca un vlăstar ’nainte-I,
Ca o odraslă din pământ uscat;
N-avea o faţă mândră să ne-arate,
Nici chip care ne-ar fi îngenunchiat.
Dispreţuit şi părăsit de oameni,
Om al durerii, la necaz deprins;
Ca şi cum El ne-ar fi ascuns obrazul,
L-am socotit nimic şi L-am respins.
Dar El purta a noastră suferinţă,
Era-ncărcat cu vaiul meu şi-al tău,
Şi noi credeam că e bătut de soartă,
Lovit şi schingiuit de Dumnezeu.
Din vina noastră era El zdrobit;
El luă pedeapsa care-i plata noastră,
Şi-n rana Lui ne-am fost tămăduit.
Pe drumul lui, răzleţ, ca nişte oi;
Dar Dumnezeu ţinti în El păcatul
Şi vina fiecăruia din noi.
Fiind cercat cu silă şi ocară,
El gura n-a deschis şi n-a răspuns,
Ca mielul dus pe braţe la tăiere,
Ca oaia care, mută stă la tuns.
Cui oare-i mai păsa de soarta Lui ?
C-a fost gonit de pe tărâmul vieţii,
Lovit pentru păcatul neamului…
I-au dat o groapă-n rând cu ticăloşii,
Dar Şi-a găsit mormânt la un bogat,
Căci nici o nedreptate nu făcuse,
Şi-n gura-I vicleşug nu s-a aflat.
Dar, dându-Şi astfel jertfă viaţa Sa,
Îşi va vedea urmaşii-n veşnicie:
Prin El, voia lui Iah va triumfa.
Din chinul Lui, ei îşi vor stinge setea,
Cei drepţi, cu-a Lui ştiinţă-ndestulaţi,
Căci Robul Meu va-ndreptăţi mulţi oameni
Purtând păcatul celor vinovaţi.
Şi va-mpărţi ca pradă pe cei tari,
Fiindcă Şi-a dat chiar sufletul la moarte
Şi numărat a fost printre tâlhari
– Păcatele mulţimilor spăşind,
Şi pentru-a lor iertare stăruind.
Comentarii recente în articole