Aproape nici un popor nu este lipsit de Biblie astăzi, iar popoarele de tradiţie creştină au chiar mai multe traduceri şi versiuni ale Bibliei. În unele cazuri, pluralitatea aceasta a fost încurajată de nevoi confesionale; în alte cazuri, de nevoi estetice. În cele mai multe cazuri însă, tendinţa de a fi tot mai fideli textelor originale şi a ţine pasul cu progresul criticii textuale, al lingvisticii ebraice şi greceşti şi al dezvoltării limbilor vorbite, este principala motivaţie. Întrucât Cuvântul lui Dumnezeu a fost scris şi apoi tradus în cuvintele oamenilor, traducerea lui se cere împrospătată din timp în timp, pentru a fi cât mai exactă posibil, cât mai clară şi mai atractivă. De la o traducere biblică aşteptăm aceleaşi calităţi ca de la o femeie: fidelitate, frumuseţe, tinereţe şi prospeţime. Prima contează mai mult, dar să nu spună cineva că restul nu ar avea importanţă.

Traducerea mea, din care puteţi citi fragmente în aceste pagini, este o tentativă de aplicare a acestei filosofii a traducerii. Nimic nu este perfect, lucrarea este în construcţie, aştept orice fel de reacţii. Dacă îmi va da Dumnezeu sănătate (vedere) în continuare, voi vontinua acest proiect, nu numai pentru nevoia mea personală de studiu mai aprofundat, ci şi pentru familia mea, pentru sutele de prieteni, pentru tineri, care sunt mai deschişi faţă de nou, pentru intelighenţia românească şi pentru toţi iubitorii de carte şi limbă română, indiferent de religie sau de pregătire. Proiectul, desigur, este prea ambiţios, aproape sinucigaş. Pentru a face ceva perfect nu este suficientă o viaţă, dar pentru a face ceva mai bun, este suficientă şi o zi. În timp ce continui să citesc vechile traduceri şi să le răsfoiesc pe cele noi, gândul îmi este mereu la altceva, la o traducere critică, destul de literală unde este cazul, dar destul de dinamică, de dragul supleţei şi clarităţii. Doresc un limbaj literar, cu o proză exprimată destul de modern şi de natural în limba română, fără însă a-i ucide parfumul antic oriental. Iar poezia, care este mult mai prezentă în textul biblic, decât lasă să se vadă vechile traduceri, să fie şi ea redată ca poezie, potrivit percepţiei populare.

Îmi mărturisesc admiraţia faţă de anumite părţi din traducerea IPS Bartolomeu Anania. O bună parte din poezia sa biblică este o creaţie în sine. Cântarea Cântărilor şi unele poeme din Profeţi se disting mult de textul general al traducerii sale, iar Cartea lui Iov este cu siguranţă o capodoperă între traducerile româneşti biblice. O traducere care se va impune printre cărturari este şi cea începută de Colegiul Noua Europă, valoroasă în primul rând prin bogatele note de subsol,  critice şi teologice, dar adesea impresionantă şi prin expresia limbii.

Se mai poate menţiona o traducere literală adnotată, publicată de editura GBV (Dillenburg, Bucureşti, 2001), care este de fapt o revizuire şi actualizare a unei traduceri literale a lui D. Cornilescu. O asemenea lucrare este făcută să dea cititorilor iluzia că se apropie de exactitatea textului original, ca şi cum ar citi o traducere interliniară. Traducerile literare pot fi mai sigure în unele cazuri, dar ca regulă ele abordează limba într-o manieră mecanică, lipsită de graţie. Ele reprezintă un mod de a „traduce” înainte de a înţelege. Când faptul este oral şi spontan, traducătorul, limitat de propria filozofie sau handicapat de limite naturale, nu are timp de „îndreptări” personale. Dar când este vorba de o traducere scrisă, cititorul obişnuit nu poate verifica dacă, şi în ce măsură, traducerea este „literală”. Traducerea „literală”, de exemplu, poate conţine o frecvenţă înnebunitoare a conjuncţiei „şi” (care nu asigură acurateţea mesajului!), ba încă, ici şi colo, ar putea altera ideea – chiar prin literalismul ei, dacă nu chiar prin unele intervenţii teologice care indică inconsecvenţă faţă de principiul literalist.

Am folosit ca bază a traducerii Textul Masoretic (TM), dar cu folosirea critică a versiunilor paralele. Deşi TM este cu siguranţă mai bine păstrat, comparaţia cu Versiunile, – în special cu textul Septuagintei (LXX) şi cu Manuscrisele de la Marea Moartă – este neapărat necesară. De asemenea este importantă comparaţia cu Targumele şi cu Vulgata. În mod normal, traducerea trebuie să aibă şi note lingvistice şi exegetice, dar acestea sunt mai dificil de expus în pagina web. Cititorii pot comenta ceea ce cred că este o eroare sau un progres.

Împărţirea textului a fost făcută după criteriile structurii literare, reţinându-se, în acelaşi timp, numerele de capitole şi versete. Numele proprii n-au fost redate nici în formele mai uzuale din vechile traduceri, nici după vocalizarea clasică ebraică, ci într-o pronunţie arhaică proto-semitică, reconstituită. Din motive stilistice, am recurs la această metodă (care poate fi îmbunătăţită), pentru a ajuta pe cititor să simtă izul arhaic al celei mai fascinante porţiuni de istorie biblică, şi să realizeze că evenimentele relatate au loc cu mult înainte de a exista limba ebraică.