mai 2022
D L Ma Mi J V S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
99
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Dispute/În căutarea genei politice româneşti

În căutarea genei politice româneşti

Domnul Radu Ioanid, director al Programului Internaţional de Arhive, de la Centrul pentru Studii Avansate în domeniul Holocaustului, de pe lângă Muzeul Memorial al Holocaustului, din SUA, a fost şocat de decizia BNR, deoarece se ignoră faptul că fostul om politic (şi religios pe deasupra!) a avut un rol nefast, hotărând retragerea cetăţeniei şi deportarea a 225.000 de evrei (cam 37 % din populaţia evreiască a României interbelice). Măsura aceasta extremă era implementarea unui proiect de lege al guvernului Octavian Goga. La 29 iulie, domnul Ioanid a trimis domnului Isărescu şi la Associated Press, o scrisoare prin care cere ca BNR să retragă moneda. Visul românului de cinci bani s-a împlinit între timp: astăzi au rămas doar vreo 6000 de evrei în ţară, şi nu puţini români neagă holocaustul „românesc” (Se estimează moartea a 300.000 de evrei şi romi în regimul fascist antonescian-legionar). Evreii români s-au alăturat acestui protest.

Măsurile antisemite ale lui Miron Cristea urmăreau chipurile să „asigure drepturi etnice predominante românilor”. La 18 August 1937 a publicat o declaraţie care chema naţia română să „lupte împotriva paraziţlor evrei” care au răspândit „epidemia corupţiei” în toată ţara, şi că românii au „o datorie naţională, patriotică” de ase proteja împotriva evreilor”.  În 1938, în timpul unei întâlniri cu ambasadorul german Wilhelm Fabricius, Cristea a lăudat politica antisemită a Germaniei naţiste şi şi-a arătat sprijinul pentru susţinerea ei în România. Ambasadorul britanic scria într-un raport trimis la Londra, că „Nimic nu-l determină [pe patriarh] să vorbească despre altcceva, decât despre problema evreiască.”

Persecuţia dreptmăritoare oblăduită de patriarh nu s-a limitat la prezenţa evreilor şi ţiganilor. Pravoslavnicii români care s-au opus reformei calendaristice gregoriene, iniţiată de Cristea, au fost persecutaţi, arestaţi şi unii clerici au fost bătuţi până la moarte, iar liderul lor (Glicherie Tănase) a fost condamnat la moarte ca instigator.

In 1937, William Temple, Arhiepiscopul de York scria lui Miron Cristea cu privire la încălcarea libertăţii religioase în România, cu privire la baptişti. Cercetări recente dovedesc ceea ce ştiam deja de la bătrânii noştri, că toate „sectele” au fost persecutate crunt în acea perioadă sinistră. Patriarhul însă a negat aceste acuzaţii cu iz occidental, răspunzând că arhiepiscopul anglican este înşelat de propaganda perversă şi de mistificările maghiarilor, plângându-se, de asemenea de „prozelitismul feroce şi barbar al Papei”. Pe neoprotestanţii români, Cristea i-a calificat drept agenţi „străini îmbrăcaţi în haină religioasă nevinovată”.

Iniţial, patriarhul fusese tolerant faţă de evrei, ba chiar protestase în 1928, când nişte studenţi români au atacat şi profanat sinagogi, amintindu-le acestora „regula de aur” a Mântuitorului („Faceţi altora ceea ce aţi dori să vă facă ei” – Luca 6:31). În acelaşi timp, patriarhul a salutat ideile Gărzii de Fier, care se identifica cu idealurile romantice naţionalist-ortodoxe, şi care a fost îmbrăţişată de foarte mulţi preoţi. Pe măsură ce Garda devenea mai puternică decât Biserica, patriarhul s-a opus legionarilor (1937), pe criterii politice, dar şi-a păstrat aceeaşi retorică antisemită şi xenofobă. În numai câţiva ani de botez politic, patriarhul a reinterpretat regula de aur: „Datoria unui creştin este să se iubească mai întâi pe sine şi să se asigure că nevoile lui sunt satisfăcute. Numai după aceea poate el să-şi ajute aproapele. . . . . De ce nu ne-am descotorosi de aceşti paraziţi [evrei] care sug sânge de român creştin? Este logic şi sfânt să reacţionăm împotriva lor.” („Logical & Holy” in Time Magazine, March 28, 1938).

Ziarul Epoca a criticat implicarea politică a patriarhului, acuzându-l că încearcă să joace rolul lui Rasputin, în camarila Palatului. Ca urmare, ediţia a fost confiscată de poliţie, iar birourile redacţiei au fost vandalizate de huligani. Profesorul Nae Ionescu, a criticat de asemenea în presa vremii pe patriarh, care a reacţionat comandând iconarului Belizarie să picteze un anumit diavol de pe pereţii catedralei Patriarhiei, cu faţa filozofului Nae Ionescu. Wikipedia în limba română îl numeşte pe Miron Cristea mai întâi teolog, deşi nu-i citează nici o operă teologică, iar titlul de doctor, obţinut la Universitatea din Budapesta, a fost în filologie (Viaţa şi opera lui Eminescu), nu în teologie.

Monarhist loial, Cristea a condamnat pluralismul politic („monstrul cu 29 de capete”), sperând că dictatura regală va aduce mântuirea neamului. Regele s-a folosit de patriarh pentru a-şi asigura puterea, una antilegionară, dar de culoare fascistă asemănătoare. În acelaşi nenorocit an 1938, C. Z. Codreanu, şeful Gărzii de Fier, a atacat pe politicienii care-l susţineau pe Carol II, inclusiv pe premierul Cristea şi pe Nicolae Iorga. Ca urmare, Codreanu a fost condamnat şi împuşcat pentru că ar fi încercat să scape. Prin 1939, Cristea şi miniştrii lui salutau pe Carol II cu faimosul salut fascist.

Deşi guvernul Cristea a pus capăt violenţei antisemite dezlănţuite de guvernul Goga, legislaţia antisemită nu a fost modificată, iar ideologia fascistă a continuat, deşi măsurile au fost mai înmănuşate decât sub Goga. S-au pus restricţii asupra libertăţilor fundamentale, s-a instituit cenzura, dictatura militară, s-a declarat starea de asediu şi pedeapsa cu moartea. Protestanţii au fost persecutaţi, interzicându-se întrunirile religioase care aveau mai puţin de 100 de capi de familie. Peste 1000 de adunări ale protestanţilor şi pocăiţilor de orice fel au fost închise. În ciuda protestului internaţional al baptiştilor, interdicţiile acestea au fost îndepărtate doar la venirea noului şef de cabinet, Armand Călinescu, reprezentantul Frontului Renaşterii Naţionale.

Cristea a avut şi unele tentative lăudabile de neutralitate în politica externă. Nici cu nemţii, nici cu ruşii; să fim noi înşine, aliaţi mai degrabă cu Anglia şi Franţa şi cu oricine doreşte neutralitate. Fără îndoială, Miron Cristea a fost un mare militant cultural-politic român, unionist, un lider ortodox activ, implicat în interesele Bisericii.

Domnul Robert Schwartz, reprezentantul evreilor români din Cluj se miră, pe bună dreptate, cum de a trecut prin filtru, neobservată, imaginea completă a lui Miron Cristea, şi de ce nu cinstesc românii, mai degrabă, pe Regina Maria, contemporană cu Cristea, o adevărată doamnă, care a făcut atât de mult pentru evrei. Miron Cristea este deja destul de onorat, are un muzeu memorial la Topliţa, şi anual este celebrat de ziua naşterii (Zilele Miron Cristea). Nu este nevoie de mai mult, pentru a rămâne în limitele decenţei. Şi ale omeniei.

A fi român nu este nici o ruşine, fiecare neam are virtuţi şi tare, în varii procente. Dar naţionalitatea este ca sexul. Este natural şi legitim să fim interesaţi de sănătatea sexuală şi nu rareori toată viaţa gravitează în jurul satisfacţiei de a fi bărbat sau femeie. În acelaşi timp, morala şi decenţa ne impun limite. Nu vom deveni obsedaţi sau exhibiţionişti, nu vom face caz prea mult de natura noastră, fiindcă şi alţii o au pe a lor, la fel de legitimă. Până la urmă, a fi om este mult mai important decât a fi grec, american sau evreu. Chiar mai important decât a fi român.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.