septembrie 2021
D L Ma Mi J V S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
61
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/Fără categorie/Imaginea iudaismului în antichitatea greco-romană

Imaginea iudaismului în antichitatea greco-romană

Învățații greci nu cunoșteau istoria evreilor de la sursă.[1] Herodot (484-425 î.H.), părintele istoriei, contemporan cu Ezra, nu știe despre evrei decât că ar fi niște sirieni care practică circumcizia, după exemplul egiptenilor. Hermip din Smyrna (sec. V î. H.) scria că Pitagora ar fi învățat unele lucruri de la evrei și că folosofia sa ar fi fost influențată de iudaism.  Aristotel (384-322 î.H.) menționează un lac din Palestina, dar nu-i menționează deloc pe locuitorii iudei.

După cuceririle lui Alexandru cel Mare (330 î.H.), evreii devin destul de cunoscuți lumii elenistice. Hecateu din Abdera (c. 300 î.H.), a scris că evreii ar fi o populație alungată din Egipt din cauza unei ciume și că Moise, conducătorul lor capabil și viteaz a cucerit Iudeea, a fondat Ierusalimul, a ridicat templul și le-a dat evreilor o constituție. Același autor mai spune că evreii nu au imagini ale zeităților și că Dumnezeul lor ar fi identic cu cerul; că evreii nu au o monarhie (!), ci au ca reprezentant un arhiereu înțelept și bun. Hecateu știa că evreii se împart în 12 triburi.

După anii 300 î. H., s-a cristalizat treptat o imagine negativă despre iudei în lumea greacă. Obiceiurile și originile lor au început să fie descrise în culori ostile. Această nouă atitudine față de evrei își are originea în Egiptul Ptolemaic, unde existau deja tensiuni între egipteni și evrei, care au fost preluate și de populația grecească. Evreii au început să fie identificați cu hicsoșii cei odioși istoricilor egipteni. Se spunea că evreii ar fi fost o populație de leproși și spurcați, care aduseseră daune egiptenilor, și că ar fi fost alungați din Egipt împreună cu conducătorul lor, preotul egiptean Osarsif.  

Întrucât evreii nu venerau zeii egipteni, dintre care Osiris era cel mai reprezentativ, se spunea că evreii venerează măgarul, animalul zeului Set (dușmanul lui Osiris) și că Moise i-ar fi învățat pe evrei să urască întreaga omenire; de aceea evreii se opun templelor tuturor popoarelor.   

Cei mai cunoscuți intelectuali eleniști, care prin scrierile lor au dat greutate acestei propagande stupide, au fost: Manethon (preot egiptean, c. 280 î.H.), Lisimah din Alexandria (sec. I î.H.) și Appian din Alexandria (sec. I. d. H.).  Appian a colectat și a transmis mai departe, lumii romane, toate aceste stereotipe mizerabile antisemite, accentuându-le, arătând dispreț față de religia iudaică și față de iudei, care n-ar fi contribuit cu nimic la civilizația umană. Agatarhide din Cnid (c. 140 î. H.), un învățat grec de la curtea Egiptului Ptolemaic, scria ironic că, din cauza „superstiției” Sabatului, Ierusalimul a fost cucerit de Ptolemeu I. Au existat însă și istorici eleniști serioși, care au tratat pe evrei mai obiectiv. Chiar în Alexandria, Timagenes (sec. I d.H.), scria cu admirație despre regele iudeu Aristobul I.

Scriitori din Siria și din Asia Mică, regiuni cu multă populație evreiască, au arătat de asemenea interes pentru iudei și iudaism. Cucerirea Ierusalimului de către Pompei (66 î.H.) a deschis epoca romană a istoriei iudeilor și a sporit interesul istoricilor pentru cunoașterea lor. Cărțile despre evrei scrise de Alexandru Polihistor din Milet, Teucru din Cizic și în special de Apollonius Molon din Alabanda Cariei au fost influente. Acest Apollonius era destul de familar cu istoria biblică, dar îi disprețuia pe evrei, socotindu-i drept cei mai incapabili dintre barbari.

Strabon din Amaseia Pontului, pe vremea lui Cezar Augustus, îl descria pe Moise, ca pe un preot egiptean care respinsese atât formele de cult egiptene (cultul animalelor), cât și antropomorfismul divinităților grecești. Strabo acceptă în totul filozofia politico-religioasă a lui Moise, dar afirma că, în cursul timpului, preoția (despre care el credea că implica și putere politică)  s-a deteriorat prin superstiție și tiranie. Ca exemple de superstiție, Strabo menționează legile iudaice cu privire la mâncăruri interzise, circumcizia etc. El menționează că mari părți din Siria și Fenicia au fost cândva subjugate de evrei.

Marele învățat Posidonius din Apamea Siriei (135-51 î.H.) a scris de asemenea, despre evrei, citând din scrierile lor. Poetul Meleagru din Gadara, în aceeași perioadă, făcea aluzie la „sabatul rece” al evreilor. Nicolae din Damasc (n. 64 î. H.), care a locuit mulţi ani în Ierusalim, a scris o istorie universală în peste 100 de cărţi, care reflectau o cunoaştere de aproape evreilor. Ca apropiat al lui Irod cel Mare, Nicolae din Damasc dă un loc foarte important domniei lui Irod și evenimentelor iudaice contemporane, precum şi monarhiei iudaice clasice.

Istoricul Diodor din Sicilia (sec. I. î.H.) scrie laudativ despre Moise, așează pe Moise printre marii legiuitori și afirmă că Dumnezeul evreilor se numește Iáō.[2] Diodor a preluat de asemenea legenda egipteană despre originea evreilor ca o populație de leproși care a fost expulzată. Un autor grec anonim, în cartea sa Despre sublim, lăuda Geneza scrisă de Moise ca exemplu de excelentă compoziție literară.

Doi mari autori evrei au avut o influență majoră în popularizarea iudaismului în rândurile intelighenției greco-romane: Preotul Iedidia, zis Filon din Alexandria (20 î.H. – 50 d.H.), filosof iudeo-elenistic, care încerca să interpreteze Tora în lumina filozofiei lui Platon; și preotul Iosef ben Mattitiahu, zis Flavius Josephus (37-100), faimosul istoric iudeo-roman, care fusese ofițer evreu, prizonier și sclav, apoi cetățean roman.  Josephus a scris o istorie biblică și postbiblică a evreilor, pentru lumea greco-romană, până la căderea Ierusalimului și a Masadei, totodată confirmând și completând datele din Noul Testament. A scris despre Pilat, Irozi, Ioan Botezătorul, Iacov cel Drept (fratele lui Iisus) și în treacăt, fără tragere de inimă, L-a menționat și pe Iisus din Nazaret.     

Plutarh (46-127) a scris despre iudaism în mod pozitiv (ritualul, natura divinității evreilor), comparând obiceiul sărbătorii Corturilor cu riturile dionisiace. Totuși, ideea de a nu lupta în ziua de sabat în timp de război, este adusă de Plutarh ca exemplu de purtare superstițioasă. Odată cu apariția creștinismului în Imperiul Roman și cu izbucnirea marilor conflicte iudeo-romane din anii 67-135, concurența creștină a slăbit oarecum interesul pentru iudaism.

Dar încă au apărut autori străini care să scrie despre iudaism. Filosoful Numenius din Apamea (c. 180 d.H.), sub influența lui Filon din Alexandria, îl considera pe Moise un precursor al lui Platon. Medicul filosof Galen din Pergam (129-216) cunoștea cosmogonia lui Moise din Geneza, dar prefera explicațiile lui Platon. Filozoful nu putea înghiți concepția iudeilor, că voința divină este o cauză suficientă, ci prefera ideea că Divinitatea este limitată de constrângeri fizice.  De exemplu, după Galen, Moise greșește pentru că Îl descrie pe Dumnezeu ca fiind creator absolut al materiei (ex nihilo).   

Istoricul roman Dio Cassius (155-235), descriind istoria romanilor, face referire și la evrei, descriind natura religiei lor. Spre deosebire de unii autori din trecut, el nu critică modul de viață diferit al evreilor, ci apreciază spiritualitatea monoteismului lor, respectarea sabatului, loialitatea față de credință și prozelitismul iudaic.  Mai târziu însă, filozoful Porfiriu din Tir (234-305), atacând creștinismul și Biblia, a arătat același dispreț și față de evrei. Cezarul filozof Iulian Apostatul (331-363), un creștin renegat, de asemenea a atacat creștinismul și numai indirect iudaismul. Iulian însă ura atât de mult creștinismul, încât a început să-i „discrimineze pozitiv” pe păgâni și chiar pe evrei. După ce creștinismul a devenit dominant politic și social, iudaismul a început să fie privit de autorii păgâni (e.g. Libanius din Antiohia, 314-392) ca fiind în aceeași tabără defensivă cu tradiția elenistică.

Influența iudaismului a penetrat serios și textele magice (hermetice), unde apare numele sacru al Dumnezeului lui Israel, precum și nume de îngeri. Acesta este un subiect care merită o tratare separată.


[1] Articolul acesta se bazează pe informațiile din Jewish Virtual Library

www.jewishvirtuallibrary.org/ancient-greek-literature.

[2] Iáō (ʾΙἁω) este transliterarea grecească a numelui ebraic Yáhu, forma familiară (populară) a numelui sacru Yahwé. Alte forme scurte erau Yaw, Yah, Yō.

Postează un comentariu

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.