Schiță de critică textuală

În ultima propoziție din Geneza 4, expresia ‎אָ֣ז הוּחַ֔ל [ᵓz hwḫl] are o eroare de transmitere. După modul în care textul ebraic a fost tradus în principalele versiuni antice, se poate reconstitui forma inițială a expresiei:

• Septuaginta (sec. III BC – sec. II AD): οὗτος ἤλπισεν < ‎הוחיל ‎זה [zh hwḫyl] = acesta a sperat
• Masoretic (c. ? BC – 900 AD): ‎אָ֣ז הוּחַ֔ל [ᵓz hwḫl] = ATUNCI s-a ÎNCEPUT
• Pent. Samaritean (sec. II BC):  ‎אז החל [ᵓz hḫl] = ATUNCI EL A ÎNCEPUT
• Targum (II CE): „atunci (*în zilele lui) oamenii au profanat (…)”
• Syriaca (II CE): ‎הידין שׁרי [hydyn šry] = ATUNCI el a început
• Vulgata (384 AD): iste coepit < ‎זה החל [zh hḫl] = acesta A ÎNCEPUT

Avem două probleme textuale în această expresie:

‎זה [zh = zê] ACESTA, sau אז [ᵓz = ᵓāz] ATUNCI ?

1. Modificarea de la ᵓāz la zê este mai ușor de explicat în termenii criticii textuale (nu intru aici în detalii); zê a apărut accidental, prin pierderea semnului mut א într-un manuscris, după care conosană ז /z/ rămasă, a preluat prin dittografie (repetare) semnul ה (he), care în acest caz stă pentru vocala /ê/.
2. A citi, mai degrabă, „atunci”, decât „acesta”, se armonizează mai bine cu sensul verbului care urmează și cu contextul literar.

 החל [hḫl = hēḫēl] A ÎNCEPUT, sau ‎הוּחַ֔ל [hwḫl = hûḫal] S-A ÎNCEPUT, sau  ‎הוחיל [hwḫyl = hôḫīl] A SPERAT?

1. Varianta din Septuaginta cade din start, deoarece afirmația „el a sperat să cheme numele lui YHWH” este fără prea mult sens și necunoscută în literatura ebraică. Faptul că verbul ‎הוחיל [hwḫyl = hôḫīl] are în acest caz două semne care stau pentru vocale (ו = w; י = y) este un indiciu al unei ortografii târzii.
2. Varianta din Textul Masoretic este de asemenea dubioasă, deoarece folosește verbul הוּחַ֔ל [hwḫl = hûḫall] în pasiv (sau nedefinit), într-un mod nemaintâlnit: „atunci S-A ÎNCEPUT să se cheme numele lui YHWH”. Altfel spus, pe vremea aceea ar fi început „lumea” să „cheme numele lui YHWH”. Dar autorul afirmă în alt loc că numele sacru YHWH nu a fost făcut cunoscut credincioșilor înainte de Moise (Ex 3:15d; 6:2-3). Moise a introdus retroactiv acest Nume și în cartea Genezei, pentru a întări afirmația lui că YHWH nu este un dumnezeu nou, ci este un nou nume al Dumnezeului Creator și al strămoșilor lor și ai întregii omeniri. Prin urmare, ideea că la nașterea lui Enoș ar fi început oamenii să „cheme numele lui YHWH” nu rezistă, dacă luăm expresia în sensul simplu, al invocării lui Dumnezeu sub numele Yahwé. Dar expresia „a chema numele lui YHWH” se folosește de obicei cu sensul practic de „a se ruga” Dumnezeului adevărat, o expresie foarte frecvent folosită în legătură cu prezența altarului (Ge 4:26; 12:8; 13:4; 21:33; 26:25; Ex 33:19; 34:5; 35:30; 1 K 18:24; 2 K 5:11; Is 48:1; Joel 3:5; Zep 3:9). Nu chema și Abel numele lui Dumnezeu? Nu făcuse așa și Adam? De unde știa Abel cum să se închine? Nu existase cunoaștere de Dumnezeu și adorare înainte de nașterea lui Enoș? Varianta TM este astfel puțin probabilă.
3. Varianta החל [hḫl = hēḫēl] EL A ÎNCEPUT are avantajul că reprezintă doar textul consonantic în cea mai veche ortografie (este mai ușor de explicat adăugarea de w sau y pe post de vocale, decât pierderea acestor semne). Varianta aceasta a rămas atestată în Pentateucul Samaritean, în Syriaca (Peșitto) și Vulgata (nu am făcut o cercetare exhaustivă). Sensul pe care îl exprimă astfel propoziția, în forma cea mai veche probabilă, este „Atunci, el [adică Set, subiectul propoziției anterioare] a început să cheme numele lui YHWH”.

Deși, la prima vedere, această variantă nu frapează pe cititor, ea este puternic ancorată în context. Câteva paragrafe mai jos (Ge 5:21-22), faimosul Enoh are o experiență asemănătoare: odată cu nașterea primului să fiu, Enoh începe să „umble cu Dumnezeu” (o altă expresie idiomatică referitoare la religia autentică). Această subliniere repetată a renașterii spirituale produse în cele mai proeminente familii patriarhale, la nașterea unui moștenitor, este strâns legată de speranțele pe care le-a trezit prima promisiune dată omului căzut (Ge 3:15), unde triumful împotriva forțelor răului este legat de nașterea de copii.

Acum, câteva cuvinte despre varianta cu „profanarea” Numelui. Există mai multe rădăcini ebraice omonime (חלל ḫalal), sau (după alte surse), mai multe uzuri lingvistice ale rădăcinii חלל ḫalal. Ideea de „profanare” provine de la aceea de „începere”, adică a dedica uzului comun ceva care fusese neatins, a începe să folosești un lucru nou („safteaua”, „pocinogul”). Sugestia referitoare la profanare se găsește însă numai într-o variantă targumică. Dacă verbul ar avea aici acest sens, ar trebui tradus: „atunci s-a (/a fost) profanat să (se) cheme numele lui YHWH”. Afirmația ar fi în acest caz un hodoronc-tronc, fără nicio explicație, ca să nu mai vorbim că sintactic nu stă în picioare.

În concluzie, favorizez citirea din Syriacă și din Pentateucul Samaritean, la care sunt martore parțial și alte versiuni, și care este bine ancorată în context: „Atunci el [= tatăl Set] a început să cheme numele lui YHWH”.