decembrie 2021
D L Ma Mi J V S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
84
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

ACASĂ Forumuri FORUMS EMMAUS Poezie creștină adventistă Cenaclul BENONE PROZĂ MALTRATATĂ

Vizualizare 3 articole - 1 la 3 (din 3 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • Anonim
    Inactiv
    Post count: 13
    #249 |

    Căutaţi-mi o căsuţă mică-mititică, de-o-ncăpere şi gata, acolo unde ca bârfa între mătuşi, străzile dau una în alta, aşa ca să aibă două uşi, când ipotecii intră pe una, să pot ieşi pe cealaltă. N-o să am eu datorii cine ştie ce, dar ăştia te caută te miri pentru ce şi sosesc atunci când ţi-e lumea mai dragă, ca pisica-n desagă. Treptele de la intrare să fie de lemn, să nu fie de piatră, când le urcă să nu se-audă ca semn sau îndemn, ci ca paşii de capră; când simt că sosesc îmi pun repede şoşonii şi într-o clipă sunt pe partea cealaltă în stradă, zgribulit pe lângă zid prin zăpadă şi bolborosind în gulerul ridicat o ciripitură necăjită ca un piţigoi care nu are ce ciuguli în ziua de Sân Silvestru, iar ei, să intre, şi dacă au pe ce, n-au decât să pună sechestru.
    Ca să nu-mi găsească poemele, o să fiu chibzuit, şi cum zic sclifosiţii veacului, în „prealabil”, o să le ascund într-un cufăr sub pat (patul fiind destul de înalt) şi o să scriu pe el cu vopsea roşie „inflamabil”. Ei se vor învârti vreun ceas, două prin odaie şi neavînd nici ce să ia oficial, nici ce să fure, o să-njure, şi o să mă planifice la prefectură pentru alt termen scadent şi bineînţeles în procesul verbal sub semnătură „găsit absent”.
    N-am pretenţie la vreun petec de grădină şi nici la vreo găoace de piscină, căci de-astea o să văd eu prin ochiul de geam dinspre vecină.
    M-aţi înţeles, nu-i aşa? Şi dacă o să vedeţi că nu mai aveţi încotro, vă sfătuiţi voi între voi contra şi pro şi în numele dreptăţii şi-al umanităţii şi-al tuturor „ăţii”, mă duceţi într-o dimineaţă cu cufăr cu tot la muntele pietăţii.
    Şi aşa ad-hoc, dacă voi avea un pic de noroc n-o să rămân pe drumuri la bătrâneţe; vreo măicuţă milostivă va plăti pentru mine numita datorie şi între un colac şi un ghem de colivă mă va adăposti la ea în chilie, cine mai ştie…

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Benone, eşti extraordinar. Ce ai scris este artă pură, iar tonul înalt ludic şi metaforic, plus rima pe care o arunci pe unde trebuie, arată că forma grafică de proză pe care ai ales-o este o strategie poetică în plus.
    Ar fi interesant s-o stihuieşti acum, adică s-o stivuieşti cumva, vers peste vers, ca să fie citită şi în această formă. Eu cred că şi forma are un efect estetic secundar, afară de formatul grafic. Când o simplă proză este frântă în „versuri”, capătă o valenţă nouă, datorită obişnuinţei noastre de a citi cu alţi ochi ceea ce se scrie în această formă. Ne aşteptăm la poezie, la figuri de stil, de aceea chiar şi în expresiile prozaice ne aşteptăm la sensuri mai profunde, poetice. Mai mult, dacă această frângere a prozei se face în câteva variante, aplicând un „enter” de fiecare dată în alt loc, efectul este diferit. Uneori rima produce efect poetic, alteori lipsa rimei acolo unde te-ai aştepta, produce emoţia estetică. Dacă „versurile” sunt frânte în aşa fel încât aparenta discontinuitate să aducă o mică surpriză la fiecare vers care urmează, avem un nou efect al strategiei de tratare a prozei la malul poeziei.
    Şi, a, uitasem să spun, în cazul „maltrataţiei” propuse, valoarea poetică este sporită mult şi de subiectul prezentat. Chiar dacă toate subiectele sunt vrednice de poezie, şi admir poeţii care ştiu să facă artă pe motivul unui castravete, sau al unui ghimpe, realitatea este că unele teme cu valoarea filozofică universal umană sunt mai sensibile şi mai perene.

    Mi-aş dori să scrii cât mai mult, de toate subiectele. Dacă nu te supără la inimă, desigur…
    God bless !

    Anonim
    Inactiv
    Post count: 99

    Bine ati revenit , Maestre !

    Asadar ne rasfatati din nou. Va marturisesc ca reusiti sa ne scoateti din cenusiul cel atat de cotidian al rutinei zilnice, transportandu-ne intr-un univers artistic unic, un fel de tarm lilliputan , destinat naufragiatilor de pe Barca Nadirului latent ( ca sa nu-l uitam pe Ion Barbu ).

    Vreau dintru inceput sa precizez ca suntem tot in genul liric. Sa nu ne facem iluzii , poetul ramane constant indragostit de acest GEN al ” linistei stelare”, sedus pana in strafundurile sufletului de „albastrul clopot” al apelor cand limpezi, cand tulburi ale Creatiei artistice. Este mai putin importanta forma versurilor ( este vorba de acele versuri mascate care dau iluzia unei proze foarte vagi ce-i caracterizeaza pe neomodernistii tarzii ) cat mai ales ironia si autoironia continutului liric. Cititorul este introdus dintr-odata in acest univers ciudat in care ” strazile dau una in alta”. Imbracand forma comunicarii uzuale, poemul isi negociaza sansele la existenta tocmai prin puternicul sentiment de tristete ce il degaja. Desi ironic, eul liric sufera elegiac tocmai la gandul despartirii:” zgribulit pe lângă zid prin zăpadă şi bolborosind în gulerul ridicat o ciripitură necăjită ca un piţigoi care nu are ce ciuguli în ziua de Sân Silvestru”. Nota de tristete aminteste de „Scrisoarea 1” a lui Eminescu. Ce este Poetul si care este conditia lui intr-o lume obisnuita, comuna? Iata cum se explica pe sine Fauritorul de Arta:” Ca să nu-mi găsească poemele, o să fiu chibzuit, şi cum zic sclifosiţii veacului, în „prealabil”, o să le ascund într-un cufăr sub pat (patul fiind destul de înalt) şi o să scriu pe el cu vopsea roşie „inflamabil” „. Fie ca sunt „mititei” sau „sclifositi ai veacului” , oamenii acestei lumi „vor aplauda, cum zice Eminescu, doar biografia subtire”: ” Ei se vor învârti vreun ceas, două prin odaie şi neavînd nici ce să ia oficial, nici ce să fure, o să-njure…” , spune si Maestrul. Asistam la o enumerare de rime interioare( draga/ desaga; lemn/ indemn; strada/ zapada; scadent/ absent; piscina/ vecina etc), versurile cand scurte, cand lungi, alternand si mentinand un ritm viu, alert.
    In esenta, este vorba din nou despre o Arta Poetica. Dar de ce mereu, doar Arta Poetica , Maestre? Oricum la muntele pietatii ( Ce epitet sugestiv ! ) ajungem cu totii…, fiecare in pasul lui. Dar nu e prea devreme sa va ganditi la el? De ce doar Testamente literare? Nu vreti sa-i lasati clipei vietii mai mult ragaz?

    Sa nu uitam ca ” cel neprihanit va trai prin credinta”. Iar aici, chiar nu este vorba de nicio figura de stil.
    Va binecuvintez cu Psalmul 91! Si va multumesc pentru tot ceea ce ati facut ( Si veti mai face. Amin!), pentru ca lumea aceasta sa fie mai frumoasa.

Vizualizare 3 articole - 1 la 3 (din 3 în total)
  • Trebuie să fii autentificat pentru a răspunde la acest subiect.