Profeţia din Ap 3:14+ se referă STRICT la adventişti

[Anonim]

#2706

Stimate Florin,

Câteodată chiar n-am cum să mă restrâng în scris. Îngăduie-mă, te rog, fie de-ar fi să fie şapte paragrafe, sau de şaptezeci de ori câte şapte. „O, de-ai putea suferi puţintică nebunie din partea mea… Ei haide, suferă-mă!”, „căci sunt plin de cuvinte, îmi dă ghes duhul înlăuntrul meu, lăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă, ca nişte burdufuri noi gata să plesnească. Voi vorbi deci, ca să răsuflu în voie…”
Şi, ca să-ţi uşurez totuşi citirea, voi împărţi postarea asta în trei.

Partea 1/3 – Interpretarea individuală e prioritară

Aş dori să înţelegi că acord o mare şi prioritară importanţă aplicaţiei individuale. Mă citez dintr-o postare anterioară: „…pentru a întări întrucâtva aplicaţia ta individuală a mesajului Martorului Credincios, mărturisesc faptul că şi eu personal consider că cele 7 etape ale Bisericii (căci asta cred că înseamnă cele 7 Biserici apocaliptice: etape) reprezintă 7 etape în viaţa fiecărui credincios. Căci, după cum am scris în postarea anterioară, fiecare credincios care a primit harul şi Duhul Domnului este o Biserică în sine.”
La venirea Domnului, unii vor fi găsiţi într-una din etape. Deşi consider că etapele apar succesiv, în ordine, totuşi ele se adaugă unele peste altele: nicio etapă nu se încheie. Şi asta şi la nivel individual, dar şi la nivel istoric.
Ne putem întoarce la o anume etapă, după cum şi în cadrul unei etape ne putem întoarce în sub-etapele sale (de ex. chiar Domnul spune Efesului să se întoarcă la prima parte a sa – Apoc.2.5). Putem lua ce e bun de la fiecare etapă, păstrând însă filonul uneia singure.
Unii vor fi mântuiţi chiar din postura de laodiceeni, dacă vor accepta mustrarea Domnului, dacă vor cumpăra de la Domnul cele 3 mărfuri preţioase şi dacă, în final, vor birui. De asemenea, cred că la venirea Domnului, nu toţi, dar cei mai mulţi mântuiţi, fie Neamuri, fie evrei, vor fi Filadelfieni – şi ei sunt reprezentanţi cu-adevărat ai Filadelfiei. Deşi Filadelfia a început prin mişcarea milerită, ea nu s-a terminat, ci alături de ea au început să apară (cam după 1844-1850) cei ce manifestă simptomele Laodiceei. Aceştia din urmă au devenit curând majoritari, aşa încât EGWhite scria în 1898: „Biserica este în starea Laodiceei. Prezenţa lui Dumnezeu nu mai este în mijlocul ei.” (Manuscrisul 156). Evident, ea se referea la starea înfrântă a Laodiceei, adică vorbea la modul majoritar, nu la modul minoritar. Căci în minoritate poate exista o asemenea biruinţă glorioasă încât să i se dea unui asemenea laodiceean să şadă pe tronul de domnie împreună cu Hristos.
Filadelfia nu s-a încheiat, nu a murit (cum susţin unii că doar aşa ar putea fi păzită de ceasul încercării). Nu! Nicidecum. Deşi în minoritate faţă de Laodiceea, Filadelfia a continuat să existe în fiinţa tuturor ce păstrează filonul manifestărilor ei. Şi asta indiferent dacă ei aparţin sau nu la vreo denominaţiune creştină.
Toate cele şapte Biserici există în actualitate, fiind formate (vorbind dpdv colectiv) din credincioşii autentici cu o viaţă de o anumită factură (cum ai scris tu că există astăzi). De exemplu, la venirea Domnului, vor exista şi Tiatirieni (Apoc.2.25).
Cu toate astea, cei mai mulţi creştinii de azi manifestă simptomele laodiceene. De aceea, mesajul EGW s-a vrut a se adresa tuturor. Tot de aceea, am spus şi eu că e perioada mondială a Laodiceei. (În acest sens, nu mai zic de adventişti, dar să vezi câţi ortodocşi se simt cu musca pe căciulă considerându-se laodiceeni din aceia încropiţi.)

Aş vrea să mă înţelegi exact: suprapus peste aplicaţia individuală, eu accept şi explicaţia istorico-modială. Adică, există 7 momente istorice (uneori constând din ani, alteori poate chiar din decenii) în care creştinii au început să manifeste cu precădere, în mod majoritar, simptomele specifice Bisericii care era la rând să apară.

[Anonim]

#2707

Partea 2/3 – Nu se poate fără interpretare colectivă a şapte etape

Mă bucur că „nu ai nimic împotriva interpretării mele, din punct de vedere practic.” Atunci, să vorbim practic. Căci exegeza fiecăruia, după cum se vede, e o problemă de percepţie personală. (Doar dacă numărăm câte denominaţiuni creştine există, ne ia cu migrene… exegetice. Se pare că viaţa, cu genetica, educaţia şi auto-educaţia ei, îşi pune puternic amprenta asupra exegeticii noastre.)

De exemplu, tu consideri „7” ca fiind doar un simplu număr, simbolizând perfecţiunea intrinsecă a Mielului şi a Duhului. Dar, dacă „7” tot n-are nicio valoare decât una pur simbolică, de ce în Apoc.14 sau în Daniel 7.9 nu ni se prezintă şi Tatăl, „cel mai perfect dintre toţi” (fie-mi îngăduită expresia pleonastică), ca fiind 7 Taţi sau având 7 părţi trupesc-intrinseci?

Spui: „De ce nu a şoptit Iisus lui Ioan…?” Pentru cineva care se sprijină pe „credinţă”, răspunsul e în tărâmul „credinţei”. Întrebarea ta, oarecum retorică, se poate pune cu privire la multe pasaje biblice. Dar de ce, de exemplu, a spus Gabriel taine pecetluite lui Daniel (Dan.12.9)? De ce nu le „şoptise” la un moment dat Iisus ucenicilor ce a vrut să spună încifrat la Mat.24.15, şi anume că era vorba despre Imperiul roman? De ce n-or fi existat ghilimelele pe vremea scribilor Scripturii, care ne-ar fi scutit de a confunda exprimările pur literale de cele cu cel puţin un înţeles figurat?! Ca răspuns la toate aceste întrebări, eu cred că tocmai din motiv că Iisus aşteaptă de la noi să fim credincioşi şi perseverenţi, chiar dacă asta implică uneori „voinţa şi dorinţa” de care ai scris tu. Doar acestora Domnul le va „şopti”, în final, prin Duhul, ceea ce trebuie ca ei să ştie.

După cum am spus, sunt perfect de acord cu tine în privinţa interpretării individuale a celor 7 Biserici. Totuşi, o asemenea interpretare (la o singură individualitate), nu va putea explica niciodată o frază ca aceasta: „ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele”. Doar interpretarea colectivă suportă afirmaţia.
Acum, dacă tu interpretezi spaţial-simultan cum că Sardes era cea din Anatolia anului 100, va fi cam dificil pentru tine să explici cum de „scaunul de domnie al Satanei” era în Pergam, şi nu la Roma. (Sper să nu ajungem să dialogăm despre scaunul de domnie al Satanei ca fiind vreun altar al vreunei zeităţi; fiindcă asta e calea spre a discuta apoi de împăratul Constantin ca fiind sfânt şi drept-preamăritor de Dumnezeu.)

În privinţa delimitărilor temporale ale celor 7 Biserici, nu anii importă, ci viaţa însăşi cu aspectele ei detaliate de Martorul credincios şi sintetizate în titlul simbolic al celor 7 localităţi din Asia Mică: Efes – „de dorit” (Luca 10.24), Smirna – „mireasmă plăcută” (amărăciunea suferinţei), Pergam – „căsătorie” (unirea creştinilor, ca cea maritală, împotriva curviei lumeşti de tip balaamic conform Apoc.2.14), Tiatira – „jerfa miresmei” (răbdarea tiatirienilor în faţa persecuţiilor antihristului-papal), Sardes – „cei scăpaţi” (rămăşiţa scăpată din ghearele torturilor ev-medievale, dar şi dintr-o viaţă spirituală searbădă care-i ameninţa), Filadelfia – „dragoste frăţească” (manifestată în puţina putere a fiecăruia, fără trâmbiţate filantropii şi fără contabilizate evanghelizări), Laodiceea – „judecata poporului” (judecată de sine conform 1 Cor.11.31, în acţiune sinergică cu mustrările sfinţitoare ale Domnului ce vin din dragoste – Apoc.3.19 –, ca să nu existe osândire laolaltă cu lumea, conform 1 Cor.11.32; clipa judecăţii care stătea să înceapă de la casa lui Dumnezeu, a început în 1844 – 1 Petru 4.17).

[Anonim]

#2708

Partea 3/3 – Nu numai adventiştii se simt „Laodiceea”

Ce tragedie să vedem azi cum unii adventişti renunţă la temeliile lor, iar ortodocşii – până şi ortodocşii cu colivele, idolii şi lumânările lor – intuiesc, unii dintre ei, subîmpărţirea temporală a celor 7 Biserici (cu limitările lor ortodox-interpretative de rigoare).
Iată un citat:

<< Exista opinia ca cele sapte Biserici reprezinta perioade de timp de-a lungul intregii existente a Bisericii crestine de la intemeierea ei pana la sfarsitul lumii.
1. Biserica Efesului reprezinta prima perioada, cea a Bisericii Apostolice, care a trudit mult si nu a obosit in lupta cu primii eretici, nicolaitii, insa a renuntat curand la obiceiul cel bun de a face bine altora – partasia bunurilor (iubirea dintai);
2.Biserica Smirnei reprezinta a 2-a perioada, cea a persecutiilor impotriva Bisericii, persecutii, care au fost 10 in total;
3. Biserica Pergamului reprezinta a 3-a perioada, cea a Sinoadelor ecumenice sau a combaterii ereziilor, cu ajtorul sabiei cuvantului lui Dumnezeu;
4. Biserica Tiatirei este a 4-a perioada, cea a infloririi si a raspandirii crestinismului printre noile popoare ale Europei;
5. Biserica Sardesului este epoca iluminismului si a materialismului din sec. XVI-XVIII;
6. Biserica Filadelfiei este penultima perioada din existenta Bisericii, epoca contemporana, cand biserica are intr-adevar o putere mica in societate si este supusa unor noi persecutii, fiind necesara rabdarea;
7. Biserica Laodiceei este ultima si cea mai inspaimantatoare perioada dinaintea sfarsitului lumii, caracterizata prin indiferenta fata de credinta si prin bunastare materiala.
(comentariu ortodox la Apocalipsa, de Arhiepiscop Averchie Tausev) >>

Nu mai detaliez ca să vezi cât de mulţi dintre ortodocşi se simt – până şi ei se simt – ca făcând parte din Laodiceea, ultima Biserică Mondial colectivă. Mai-mai să zici că ei au fost dintotdeauna adevăraţii adversari ai papistaşilor, nu protestantismul. Fiindcă protestantismul a intrat puternic într-un curent ecumenic, dându-şi mâna din ce în ce mai şagalnic cu papalitatea. Până şi papa Benedict al XVI-lea a îmbrăţişat interpretarea colectivă spaţial-simultană: „Vizionarului din Patmos, identificat cu apostolul, îi sunt oferite o serie de viziuni pentru a îmbărbăta creștinii din Asia în mijlocul persecuțiilor și proceselor de la sfârșitul primului secol.” (Pope Benedict: Read Book of Revelation as Christ’s victory over evil – Catholic Online).

Deocamdată, aşa cum ai spus, se poate dormi bine, da! şi fără să ne batem capul cu exegetica. Dea Domnul să fim iubiţi de El, şi să n-ajungem să fim adormiţi, ca să nu dormim de tot.

Cu respect, Olivian

[Florin Lăiu]

#2709

Nu ştiu dacă ai oobservat că Tausev se crede în Filadelfia, deoarece vorbeşte despre perioada contemporană ca fiind Filadelfia.

În ce priveşte interpretarea mea, nu este vorba de părăsirea temeliilor. Interpretarea aceasta nu a fost niodată o doctrină oficială adventistă. Ea nu este decât o presupunere interesantă, dar fără o evidenţă biblică. Din punct de vedere spiritual nu pierdem nimic, deoarece obligaţia de a ne privi în oglina ultimei scrisori este la fel de importantă pentru toţi creştinii care cred că sunt Biserica lui Christos.

[Anonim]

#2711

Dragă Florin,

Mi-ai scris:
„Nu ştiu dacă ai observat că Tausev se crede în Filadelfia, deoarece vorbeşte despre perioada contemporană ca fiind Filadelfia.”
Nu ştiu însă dacă ai observat şi tu faptul că, tocmai de aceea, eu scrisesem (accentuez bolduirea):
„…iar ortodocşii… intuiesc, unii dintre ei… (cu limitările lor ortodox-interpretative de rigoare).”

Faci afirmaţia că nu ar fi evidenţe biblice pentru ce am susţinut eu.
Dacă înţelegi prin „evidenţe” biblice, mură-n gură, atunci da, ai dreptate. Dar în situaţia asta, nici tu, nici eu, şi nici tot neamul creştin-adventist, nu avem „evidenţe” biblice pentru un cumul impresionant de susţineri.
Dacă însă „evidenţă” biblică este şi aceea pe care creierul nostru luminat de Duhul, o poate deduce prin credinţă îmbinată cu logica cauzală, atunci afirmaţiile mele au fost însoţite mereu de evidenţe biblice.
O asemenea evidenţă am scris-o atunci când ţi-am spus că nici aplicaţia individuală, nici cea colectiv-literală (a 7 biserici din Asia Mică) nu suportă faptul că „scaunul de domnie al Satanei” este în Pergam. Tot aşa, inexistenţa a „7 Taţi” infirmă semnificaţia „perfecţiunii” pe care o dai tu celor 7 Duhuri, 7 coarne şi 7 ochi ai Mielului.
Dacă nu accepţi decât semnificaţii ad-litteram, atunci subiectul nostru cred că e încheiat. Rămâne să vedem cât de urâtă e fiara cu 7 capete, şi dacă scoate sau nu fum pe nări.

Legat de temeliile doctrinei adventiste, eu cred că ele supravieţuiesc în inimile adventiştilor, nu încastrate pe piatră, hârtie (sau, mă rog, în format electronic). Dacă ai să faci un chestionar pe site-ul tău, sunt convins că vei vedea mulţi adventişti (chiar din cei de frunte) care consideră Laodiceea ca fiind ultima biserică temporală, nu cea asiatic-spaţială. Există cursuri care predau asta la Instituţii de învăţământ adventiste. Aceste „temelii” nu constau în cele 28 de puncte de credinţă oficiale. Doar n-ai dori ca cele 28 să se înmulţească la 1028 numai pentru a cuprinde toate ideile biblice pe care le au adventiştii!? Iar dacă-mi vei spune că cele 1000 nu sunt acceptate unanim, eu îţi pot spune că nici cele 28 nu sunt acceptate unanim în adventism (şi de fapt, tu eşti unul care ştie prea-bine acest lucru).

În ce priveşte doctrinele oficiale ale uneia sau alteia dintre biserici, nici nu e relevant pentru acceptarea Adevărului biblic. Doctrina oficială nu poate fi exprimată decât fiind surprinsă static într-un snap-shot al punctelor de credinţă dintr-o anumită perioadă – ceea ce este cunoscut îndeobşte a fi: „Mărturisirea de credinţă” sau „Punctele fundamentale de doctrină”. Însă, dinamicitatea doctrinară nu poate exista decât în inimile oamenilor. Martin Luther sau pionierii adventişti simţeau asta; de aceea, ei nu s-au limitat la doctrina oficială!

Ai mai scris: „Din punct de vedere spiritual nu pierdem nimic.” Nu pierdem, ci avem de câştigat.
Dar, dă-mi voie să nu mă intereseze decât Adevărul, nu ce pierdem sau câştigăm noi din punct de vedere practic. Dacă Adevărul este bine fundamentat, atunci nici nu vom şti când avem de câştigat.
Ştim amândoi un om care a scris:
„Eu nu caut cu prioritate aspectul practic, din două motive. În primul rând, eu cred că o interpretare corectă are în ea însăşi mesajul practic, necesar, folositor. De aceea, prioritatea mea este să caut corectitudinea, onestitatea interpretării. Mă interesează mai întâi dacă este adevărată, nu dacă este utilă sau morală. Utilitatea practică sau mesajul spiritual sunt chestiuni care rezultă ca o consecinţă, nu care trebuie căutate mai întâi, sărind peste datoria unei interpretări corecte. În al doilea rând, ca profesionist în teologie biblică, sunt interesat să aflu cu prioritate care a fost intenţia autorului, ca să pot afla apoi intenţia lui Dumnezeu.”

Şi fiindcă am fost de acord cu acest lucru, ţi-am apreciat rândurile şi pot să-ţi spun că atât mă interesează şi pe mine: „Care a fost intenţia lui Dumnezeu?”
Căci „viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17.3)

[Florin Lăiu]

#2712

Oliviene,
cred că vorbim limbi diferite.

Există afirmații explicite în Biblie pentru unele convingeri. Pentru altele există doar afirmații implicite. Nu sunt negru pe alb, dar sunt prezente în logica și retorica textului. De exemplu, când Iisus a citat referința din Exodul 3 în sprijinul învierii morților, a apelat la caracterul implicit al revelației. Logica Sa era aceasta:
1). Întrucât morții sunt inconștienți
2). și întrucât Dumnezeu este un Dumnezeu al celor vii, nu al morților,
3). și întrucât Dumnezeu S-a numit pe Sine Dumnezeul unor persoane care muriseră,
= rezultă 4). că Dumnezeu nu Se putea numi al lui Avraam, Isaac și Iacov, decât în vederea învierii viitoare. Numai astfel pentru Dumnezeu chiar și morții sunt vii.

Nu văd cum poți susține că cele 7 biserici sunt etape ale Bisericii istorice și de aceea Laodicea ne privește, plecând de la text. Credința despre care vorbești tu este mare. Eu scurtez drumul, ca să nu am nevoie de ea. Le iau pe toate ca fiind obligatorii (ceea ce textul îmi poruncești în mod explicit!) și atunci nu-mi scapă niciuna. Dacă mă apuc să le dau limite istorice, mă complic în mod inutil. Ce câștig cu asta? Am pus întrebarea aceasta nu pentru un câștig mercantil sau altă chestiune pragmatică, ci în sensul că, dacă textul nu mă obligă cumva să accept, nici măcar printr-o hermeneutică a afirmației implicite, de ce ar trebui să accept?

Expresia „scaunul de domnie al Satanei” este o metaforă care subliniază rolul cetății Pergam în implementarea cultului cezarului în Imperiu. Cultul imperial a fost principala provocare adusă creștinismului și de regulă se lăsa cu victime. Bineînțeles și celelalte cetăți vecine erau afectate în timpul persecuțiilor, dar nu peste tot la fel. În Smirna și Filadelfia erau sinagogi ostile creștinismului; în Efes, Sardes și în Laodicea, era decădere spirituală; în Pergam, nicolaitismul era tolerat, ca și în Tiatira, unde căpătase numele de „adâncimile Satanei”. Peste tot Satan încerca să lovească Biserica, așa că numele lui este menționat nu doar în Pergam. Dar tronul lui este așezat, metaforic în Pergam, deoarece acolo s-a instituit cultul imperial (din inițiativa preoților locali), încă din timpul lui Augustus.

Dragă Olivian, eu am susținut cândva teoria de care tu vrei acum să mă convingi. Am lăsat deoparte interpretarea aceea, precum și toate celelalte interpretări unde este nevoie de acrobații speciale pentru a susține o părere teologică. Prin urmare, nu am motive să mă întorc la ceea ce am abandonat, decât dacă s-ar dovedi că există argumente mai serioase decât acelea pe care le puteam (sau le-aș putea) aduce și eu.

Să fii iubit!

[Anonim]

#2713

Stimate Florin,

Faptul că rândurile mele îţi lasă impresia cum că eu aş dori să te conving, nu poate decât să mă măgulească. Înseamnă că am fost destul de explicit.
Iar faptul că tu ai susţinut cândva acelaşi lucru ca şi mine, nu pot să o iau ca pe o integrare a credinţei mele. Ci mai degrabă îmi sugerează că pe lume există nu numai progres, ci şi regres camuflat după „pseudoprogres”. (Vorbesc desigur de a o lua înainte ca la 2 Ioan 1.9)

Cât de vorbitul a două limbi diferite, nu prea cred; fiindcă suntem amândoi destul de limpezi în exprimare. Mai degrabă defazajul apare ca urmare a faptului că ceea ce numim noi a fi interpretare „implicită”, este procesată distinct din pricina specificităţii logicii noastre.

Ştii, am cunoştinţă de un anume domn adventist care, atunci când ceva nu se potriveşte în puzzle-ul lui doctrinar, nu se pune pe sine la îndoială, ci zice că acela este „mit”.
Citind ce scrii despre „scaunul de domnie al Satanei” în Pergam, nu ştiu de ce, dar am senzaţia că citesc un material asemănător în care cuvântul „mit” este înlocuit formal cu cuvântul „metaforă”.

După cum ţi-am spus, sunt de acord cu multe elemente ale aplicaţiei individuale a celor 7 Biserici, şi anume cu toate cele ce s-ar preta şi la zilele noastre. Dar a lua ad-litteram aplicaţia colectivă ca referindu-se doar la cele 7 biserici din anul 100, mi se pare un regres regretabil. Mai ales dacă ţinem cont că tu vrei să metaforizezi, se pare, orice element din heptada bisericilor care nu se potriveşte exegeticii tale; numai Bisericile în sine nu vrei să le metaforizezi, ci să le iei mot-à-mot: 7 biserici din Asia Mică a anului 100.

De aceea, eu, unul, decât să accept o metaforă atât de alambicată şi dubioasă ca aceea pe care ai atribuit-o tronului Satanei din Pergam (=rolul cetăţii Pergam în implementarea cultului păgân; de parcă numai acolo ar fi fost păgânism, nu în toate cele 7 oraşe din Asia Mică, ca, de altfel, în întregul imperiu – în special în Efes, dacă bine ne aducem aminte de „Mare e Diana Efesenilor!”), rămân la părerea mai simplă şi mai sănătoasă că Pergam este perioada în care scaunul de domnie al Celui rău s-a manifestat în sânul creştinismului sub forma scaunului de domnie al împăratului Constantin; evident, cu toată cohorta consecutivă de erezii nimicitoare, oarecum previzibile dacă ne gândim că el era persoana în care păgânismul cu creştinismul îşi dădeau mâna compromisului. Constantin reprezintă primul germene de ecumenism, iar în calitate de „pontifex maximus” el oferă, de asemenea, o pregustare a papalităţii duminicale. El este simbolul cel mai fidel al Satanei care a putut exista vreodată, până la apariţia Antihristului ce va veni.

Tot aşa, decât să accept că 7 ochi, 7 coarne, 7 Duhuri ale Mielului ar fi, în mod exclusiv, o metaforă a perfecţiunii, mai bine accept metafora a 7 perioade de apariţie mondială a câte unei lucrări distincte. Cum s-ar putea demonstra că metafora ta e mai corectă decât a mea? Nici măcar pe înţelesul ad-litteram nu te poţi bizui, deoarece Iisus nu avea 7 ochi. Dimpotrivă, eu susţin că lipsa noţiunii de 7 Taţi (sau 7 elemente din Tatăl – perfecţiunea perfecţiunii) infirmă metafora ta care ar semnifica „perfecţiunea”. Ca să nu mai zic şi de expresia: „cele 7 Duhuri trimise în tot pământul” (Apoc.5.6), care e departe de a semnifica „perfecţiunea” Duhului, ci ne vorbeşte despre globalitatea lucrării Lui la scară mondială în 7 etape.

Tot aşa, decât să accept că cei din Efesul anului 100 (respectiv „efesenii” individuali de azi), s-au luptat (respectiv, „se luptă”) cu demascarea apostolilor mincinoşi, mai bine consider că Efes era prima perioadă: cea a apostolilor. De fapt, în niciunul din cele 7 mesaje către cele 7 Biserici nu mai există cuvântul „apostoli” şi nici vreo luptă pentru demascarea contrafacerii apostolatului. Dacă tu vrei să metaforizezi cuvântul „apostoli”, atunci aş fi curios cum de metafora ta s-ar putea aplica numai Efesului, nu şi celorlalte Biserici.

Tot aşa, decât să accept că cei din Smirna anului 100 (respectiv „smirnenii” individuali de azi) au suferit (respectiv, „suferă”) un necaz metaforic de fix zece zile, mai bine rămân la părerea că Smirna e perioada suferinţelor culminând cu „Marea Persecuţie” de 10 ani, iniţiată de Diocleţian în 303 şi terminată în 313, odată cu Edictul de la Milan.

Tot aşa, decât să accept… Hai totuşi să mă opresc acum, aici.

Şi… să fim iubiţi!

[Autor]

Mesaje