Diagnostic nefericit

[Anonim]

#246 |

M-a consultat un doctor de lingvistică
Zice că sunt bolnav de rimă şi nu mă mai pot vindeca
Totuşi mi-a dat nişte picături din cea mai modernă beletristică
Dar nu crede că se mai poate face ceva
Stadiul e prea avansat
S-a metastazat
Conform cu învăţăturile
Eu iau totuşi picăturile
În mod regulat
Când se crapă de ziuă şi când se pune pe-nserat
Reacţiile secundare depăşesc pe cele principale
Ciorile surorile
La fiecare terminătură de vers
Îmi ciugulesc rimele din mers
Lăsând arătura poemelor neagră şi neterminată
Croncănind apoi prin pomi în lumea lor spânzurată
Am ameţeli desigur, coşmar de rime
Când infernale, când sublime
Unele zvelte ca întoarse din ţările calde
Altele înţepenite – idei în aisberguri de smaralde
Transpir când cald, când rece
Doctorul de lingvistică zice că boala nu mai trece
Ba mai se şi ia, în zicere academica
Este epidemică.
Ca un fel de decretare
A şoptit surorilor – „izolare”
Aşa că ele-au făcut dezinfecţie
În cea mai depărtată secţie.
Dar rimele
Sunt ca duhurile
Devreme, târziu,
Pe unde intră la mine nu ştiu
Mă îmbrăţişează pe coridoare
A sărbătoare
Acum, mă gândesc la limba cerească fără de rime
Dar nu-i mai spun doctorului de linvistică
Ar zice că am înnebunit în întregime

[Anonim]

#452

Va multumim, Maestre!

Poezia, ce tocmai ne-ati oferit-o se inscrie in ceea ce critica literara numeste o ARTA POETICA . O Arta Poetica nu este doar o creatie litarara de autentic talent. Este si acest lucru, fara doar si poate, insa in definitia celor care au inventat-o ( ii am in vedere pe Victor Hugo sau pe Paul Verlaine ), Arta Poetica este definirea crezului artistic al unui scriitor tot printr-o creatie artistica. Ea mai poate fi numita si „testamentul literar al scriitorului respectiv” sau ” mostenirea sa literara”. In Literatura Romana cei care au creat astfel de „testamente literare” prin anumite ipostazieri ale propriei creatii au fost mai multi.Ii numesc pe cei mai cunoscuti poeti: M. Eminescu-„Oda” ( in metru antic ), T. Arghezi- ” Testament”, G. Bacovia – ” Plumb”, N. Stanescu- ” Catre Galateea”, M. Sorescu- „Echerul”. Toti acestia si-au justificat intentiile de-a intelege, si de-a face ARTA, printr-o poezie numita ARTA POETICA!
Din punctul de vedere al semnificatului si al semnificantului ( al formei si al continutului ) poezia Dvs se incadreaza intr-o asemenea Arta Poetica. Este de asemenea un poem care transcende modernismul clasic tinzand si capatand chiar amplitudine neomodernista. Ceea ce incanta ( si aici este o problema de talent veritabil mai putin de experienta ) este echilibrul perfect intre CONTINUT si FORMA. De la un capat la altul, poemul isi disputa cat mai armonios cu putinta cele doua identitati, intr-una singura: poezia insasi. Nu se poate afirma ( conceptual) ca poemul ar fi o alegorie, desi se cocheteaza cu aceasta figura de gandire ( este folosita ca fundal, ca un subterfugiu).
Formal poezia seamana mai curand cu o balada populara: versuri scurte, dispuse in „calup” rima in distih, imperecheata , uneori alterneaza cu cea incrucisata. Este o poezie vizibil ritmata: ” Stadiul e prea avansat / S-a metastazat/ Conform cu invataturile/ Eu iau totisi picaturile/ In mod regulat.” Apare si rima interioara: ” Ciorile surorile”…”Cand infernale cand sublime”. Foarte interesante sunt de asemenea asocierile de cuvinte ” ciorile surorile”, „neagra”, „spanzurata” ( cuvinte din registrul popular al limbajului) si neologismele „beletristica”. „metastazat”, infernale”, „sublime”, „lingvistica” etc. Practic asistam treptat la un soi de sincretizare a curentelor. Pentru ca in final, sa constam ca poemul este, de fapt, si postmodernist.
Vocea lirica simte nevoia sa nareze in aceeasi maniera in care sunt povestite evenimentele intr-o balada, insa cuvintele nu sunt folosite cu sensul lor propriu. Figuratul limiteaza aproape in intregime sensul de baza , usurandu-i eul-lui liric obiectivarea. „Rimele” sunt personificate. Ele sunt asemanate unor pasari ” croncanitoare” sau unor duhuri care ” imbratiseaza pe coridoare”, iar jocul acesta desi il oboseste pe poet, el „transpirand cand cald, cand rece”, ii confera, in schimb, cititoruli gratia ludicului.
Oricum poetul sufera de o boala contagioasa, „epidemica”, fara de leac, iar de vina sunt doar rimele , adica stihurile, de care ,niciun impatimit de aceasta Arta sublima, nu mai poate scapa.

[Autor]

Mesaje