Nu frânge dorul până nu ţi-e sete,
Nu frânge pâinea până nu ţi-e foame.
Există-o uşă, poate, în perete,
Aşa cum poţi s-ajungi la pom prin poame.

Încearcă frângerea să nu te doară
Şi, mai ales, nu-i frânge pe cei mici.
Căci gloria nicicând nu se măsoară
Cu numărul de cioburi de peltici.

Şi nu dreptatea frânge nedreptatea,
Ci rău din rău pe sine se tot frânge.
Ne plânge azi în timp eternitatea,
Şi-n clipe viaţa noastră o constrânge.

Flămândă, însetată aşteptare,
În care vidul vrea să umple totul,
Ca-ntr-o pictură fără de culoare,
În care-un nătărău îşi moaie botul.