[1] Având în vedere influența religioasă a Ellenei White, magazinul Smithsonian a numit-o printre primele 100 personalități semnificative ale Americii. Faimosul apologet și sectolog evanghelic (baptist) Walter Martin a numit-o „una dintre cele mai fascinante și mai controversate personalități care au apărut vreodată la orizontul istoriei religiei,”[2] iar istoricul american Randall Balmer, preot episcopal, a descris-o pe Ellen White drept „una dintre cele mai importante și mai colorate figuri din istoria religioasă americană”.[3]

Autoare

Înainte de toate, Ellen White este cunoscută ca o autoare prolifică. A scris aproximativ 50.000 pagini de manuscris, din care a publicat peste 5000 de articole de revistă și 40 de cărți,[4] devenind cel mai tradus autor american și scriitoarea cea mai tradusă din toată istoria literaturii (peste 140 limbi). Cele mai cunoscute cărți ale Ellenei White sunt: Steps to Christ (Calea către Hristos), Desire of Ages (Hristos Lumina lumii, Viața lui Isus), The Great Controversy (Tragedia Veacurilor, Marea Luptă), Educație.

Scrierile Ellenei White cuprind o gamă largă de domenii și preocupări creștine, cum ar fi: religie, profeție, educație, evanghelizare, sănătate, nutriție, psihologie, relații sociale, administrație, comunicare.  A scris, de asemenea, nenumărate scrisori particulare de consiliere.

Apartenență și influență confesională

Experiența religioasă a Ellenei White a fost profund evanghelică. Născută în familia Harmon la 1827, din părinți metodiști, convertită la 13 ani în urma unei adunări de tabără a metodiștilor și botezată la vârsta de 15 ani, a fost antrenată în mișcarea interconfesională inițiată de predicatorul baptist William Miller, între anii 1840-1844, numită The Advent Movement, la care se raliaseră mulți pastori protestanți de diferite denominații.

Exclusă din Biserica Episcopală Metodistă în septembrie 1843, împreună cu toată familia Harmon din care făcea parte, pentru vina participării la adunările adventiștilor și a așteptării revenirii lui Iisus, după cum predica William Miller, Ellen în vârstă de 16 ani s-a alăturat definitiv mișcării adventiste, pe care a slujit-o cu toate capacitățile, timp de 72 de ani.

La vârsta de 19 ani, Ellen (Harmon) s-a căsătorit cu tânărul predicator adventist James Springer White, care avea să devină cel mai influent lider al principalei mișcări adventiste de după 1844, numită din 1863 Seventh-day Adventists (Adventiști de Ziua a Șaptea).

Deși Ellen nu a fost niciodată un lider în administrația noii biserici, influența ei a fost uriașă și durabilă, în calitate de consilieră a liderilor Bisericii și a credincioșilor. Această influență majoră nu s-a exercitat doar asupra soțului ei, care a fost de mai multe ori ales președinte al Conferinței Generale, ci chiar mai mult după moartea acestuia (1881). Mai mult, influența ei a depășit granițele confesionale, încă din timpul vieții.

Persoană harismatică

Pentru ca o doamnă cu numai două clase primare, care la 20 de ani încă scria dificil, să aibă o influență atât de mare asupra unei comunități internaționale crescânde (100-150.000 membri între anii 1844-1914) cu un efect postum asupra celor 20 milioane de adventiști de astăzi și asupra multor neadventiști în trecut și în prezent, trebuie să fi fost foarte convingătoare.

Amintiți-vă de Debora, o femeie judecător din istoria arhaică a lui Israel, pe vremea în care o femeie lider era de neconceput (cf. Judecători 5-6). Și totuși, bărbații, care formau adunarea capilor de familie din câteva triburi apropiate, nu au găsit o persoană mai potrivită pentru a-i încredința autoritatea de judecător. Biblia spune că Debora era și profetesă, ceea ce explică succesul și faima ei. Prin comparație, Ellen White nu a avut o funcție de conducere, dar a fost o consilieră permanentă a liderilor Bisericii, care o consultau adesea sau acceptau sfaturile ei inopinate. Cu siguranță, nu ar fi putut avea o asemenea influență și autoritate implicită, fără un dar special.

Opiniile istoricilor privitoare la harisma Ellenei White variază de la o extremă la alta. În mediul creștin, ea are atât admiratori, cât și critici de tot soiul.[5] Nu este intenția noastră să analizăm aceste critici aici,[6] nici să facem apologia înzestrării ei supraomenești. Dar este necesar să avizăm în mod suficient pe cititori cu privire la realitatea și caracterul fenomenului Ellen White.

Ellen White însăși nu s-a numit pe sine profet, din două motive. Mai întâi, ea considera că numele de profet era compromis prin viața și învățăturile unor faimoși „profeți” recenți sau contemporani.[7] În al doilea rând, Ellen White era conștientă că misiunea ei în Biserică și în lume era mai amplă și mai diversificată decât a unui profet. De aceea, ea a preferat să se prezinte drept „sol al lui Dumnezeu”, având datoria de a transmite altora ce i s-a descoperit.[8]

Experiența religioasă a Ellenei White a fost marcată de o serie de manifestări supranaturale. [9] Mesajele și învățăturile pe care ea le-a transmis au fost în cea mai mare parte rodul multor viziuni (experiențe extatice și vise profetice). Numai între anii 1844-1863 a avut peste 100 de viziuni extatice. Adventiștii sabatiști au acceptat mesajele ei ca fiind divin inspirate. Potrivit convingerii acestei Biserici, Biblia are ultimul cuvânt în materie de credință și practică. Totuși Dumnezeu a lăsat Bisericii, între altele, și darul profeției, ca ajutor special în timpul sfârșitului (Apocalipsa 12:17; 19:10; cf. 22:9).

Au existat de la început și credincioși mai reticenți în a accepta autoritatea profetică a Ellenei White. Ignorându-i pe criticii ostili, ea a fost foarte deschisă și binevoitoare față de criticii onești și față de îndoielnicii care erau dispuși să verifice:

În ultima viziune care mi s-a dat la Battle Creek, mi s-a arătat că în ______ a fost luată o atitudine neînțeleaptă cu privire la viziuni, cu ocazia organizării Bisericii în acel loc. Existau unii în  ______ care erau copii ai lui Dumnzeu, totuși se îndoiau de viziuni. Alții nu se opuneau, totuși nu îndrăzneau să ia poziție hotărâtă cu privire la ele. Unii erau sceptici și aveau destule motive să fie astfel. Existența falselor viziuni, a exercițiilor spirituale excentrice, și roadele nenorocite ale unei asemenea religii, au avut o influență negative asupra cauzei noastre în Wisconsin, trezind suspiciuni față de orice purta numele de viziune. Toate aceste împrejurări trebuiau luate în considerație, și trebuia procedat cu înțelepciune.  Cei care n-au fost niciodată martori ai unei persoane în viziune, și nu au avut nicio cunoaștere personală a influenței viziunilor, nu trebuie să fie puși la încercare și la eforturi intense. Unii ca aceștia nu trebuie privați de beneficiile și privilegiile Bisericii, dacă trăirea lor creștină este corectă în alte privințe, și dacă și-au format un adevărat character creștin. {1T 327.3}

Mi s-a arătat că unii pot primi viziunile publicate, judecând pomul după rod. Alții însă, sunt asemenea lui Toma necredinciosul; ei nu pot crede Mărturiile publicate, nici nu pot accepta dovezile care vin prin mărturia altora; ci trebuie să vadă și să aibă evidența în mod personal. Aceștia nu trebuie lăsați laoparte, ci îndelungă răbdare și dragoste frățească să fie exercitate în favoarea lor până își găsesc poziția și se stabilesc fie pentru, fie contra. Dacă devin militanți împotriva viziunilor, despre care nu au nici o cunoștință; dacă merg cu opoziția atât de departe încât să se manifeste împotriva unor lucruri în care nu au nici o experiență, și dacă se simt deranjați când cei care cred că viziunile sunt de la Dumnezeu vorbesc despre ele și se încurajează cu instrucțiunile din ele, atunci când se adună, atunci Biserica poate ști că unii ca aceștia nu au dreptate. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să cedeze și să renunțe la libertatea lor de dragul acestor dezafectați. Dumnezeu a pus daruri în Biserică pentru ca Biserica să beneficieze de ele; și când cei care susțin că sunt credincioși adevărului se opun acestor daruri și luptă împotriva viziunilor, atunci sufletele sunt în primejdie prin influența lor, și atunci este timpul să se facă eforturi special cu aceștia, pentru ca cei slabi să nu fie duși în rătăcire de influența lor. {1T 328.1}

Mi-a fost arătat că unii credincioși, în special în statul Iowa, fac din viziuni o unitate de măsură pentru toţi, ceea ce nici eu, nici soţul meu nu am făcut vreodată. Unii nu mă cunosc nici pe mine, nici lucrarea pe care eu o fac şi sunt foarte sceptici cu privire la orice se numeşte viziune. Este natural să fie aşa, iar o asemenea atitudine poate fi depăşită doar prin experienţă. Persoanele care nu sunt încă lămurite cu privire la viziuni, nu trebuie cicălite sau silite.

Calea urmată de unii din Iowa, nu a fost înţeleaptă şi corespunzătoare. Au fost trataţi în acelaşi fel, atât cei care erau străini cu privire la viziuni, cât şi cei care avuseseră multă lumină şi experienţă în privinţa lor. Unora li s-a cerut să le aprobe, când ei nu puteau face în mod conştient acest lucru, şi astfel unele suflete sincere au fost conduse să ia poziţie împotriva viziunilor şi împotriva corpului Bisericii, poziţie pe care nu ar fi luat-o niciodată dacă în cazul lor s-ar fi procedat cu înţelepciune şi har. (Mărturii pentru Biserică, vol. 1: 382).

Predicatoare și misionară

Ellen White a fost o mare misionară, predicatoare și evanghelistă, în Statele Unite, în Australia și Europa. A predicat în săli de diferite dimensiuni sau în corturi uriașe. Întotdeauna predicarea ei avea efect în convertirea Ființă prietenoasă și atentă, se adresa adesea persoanelor particulare. Toată viața ei a fost dominată de impulsul misionar, de persoana lui Iisus, de revenirea Lui și de nevoia avertizării și pregătirii întregii lumi.

Reformatoare

Ellen White poate fi numită pe drept o mare reformatoare în domenii care țin de religie, de Biserică sau care sunt la confluența dintre lumea spirituală și lumea fizică.  Pe temeiul principiilor biblice, ea a dezvoltat o adevărată filosofie (telogie) a sănătății, precum și o filosofie a educației creștine. În ce privește dezvoltarea spirituală și teologică, scrierile ei sunt deosebit de instructive. În orice domeniu a activat și a dat sfaturi, s-a dovedit adesea novatoare, creativă și originală. A militat pentru emancipare (a sclavilor, a femeilor etc.), acționând însă numai prin consiliere spirituală, fără implicații politice. Scrierile ei, fără a fi deloc feministe, militează pentru demnitatea femeii, și însuși exemplul ei a arătat că o femeie cinstitoare de Dumnezeu poate face în viață mai mult decât o mie de bărbați.

Un argument pentru tine?

Multe dovezi se pot aduce în favoarea misiunii cerești a Ellenei White. Unele nu mai pot fi astăzi verificate, ci doar luate prin credință, ca și multe afirmații biblice. Există dovezi mai mult decât suficiente, pentru diverse tipuri psihologice. Nu toți suntem sensibili la același tip de argumente, chiar când abordăm Biblia.

Pentru mine, dovezile în favoarea Ellenei White sunt în primul rând de natură spirituală, socio-psihologică și teologică. Am găsit cărțile ei pe rafturi, de când am deschis ochii. La 18 ani am citit primele ei scrieri, care mi-au trezit interesul pentru studiul Bibliei și pentru o viață creștină dedicată. Nenumărați credincioși au făcut primii „pași către Christos”, citind cărțile ei, fără a ști nimic despre autoare, nici despre darul ei profetic, nici despre confesiunea pe care o reprezintă. Această tainică influență care ne atrage spre Dumnezeu, care face din Iisus Christos singura speranță și sensul vieții, este nu doar pentru mine, argumentul suprem.

Am văzut destui pretinși profeți și profetese, am citit despre multe figuri similare, dar nu am citit și nu am văzut nimic asemănător. De regulă, profeții aceștia de duzină, fiind ei înșiși inculți, devin antiintelectuali și fac apologia inculturii. Ellen White însă, deși rămasă cu numai două clase primare, în urma unui accident din copilărie, nu a fost doar o autodidactă, ci a fost primul și principalul promotor al sistemului educațional adventist în lume, care actualmente include  peste 100 de colegii și universități,[10] în afară de licee, școli generale, grădinițe etc. În educația pe care a promovat-o, cât și în administrarea ramurilor de activitate a Bisericii, ea a afirmat gândirea critică, independentă.[11]

Dacă adăugăm și constelația de instituții sanitare întemeiate sau inspirate de instrucțiunile Ellenei White, originea supraomenească a viziunilor ei devine tot mai convingătoare.

Un final aparte

Ellen White s-a stins din viață la data de 16 iulie 1915, la vârsta de 87 de ani. A fost înmormântată în cimitirul Oak Hill din Battle Creek, Michigan, lângă soțul ei, James Springer White, care murise în urma unui atac cerebral la 60 ani, în 1881; și lângă cei doi copii: John Herbert, care murise de erizipel la 3 luni, în 1860, și Henry Nichols, care murise de pneumonie la 16 ani în 1863.[12]

În urma ei au rămas doi fii, cu familiile lor: pastorii William Clarence și James Edson. Primul a fost însărcinat prin testament cu administrarea patrimoniului Ellen White Estate, iar al doilea a fost misionar printre afro-americanii din sudul SUA. Dar cea mai impresionantă moștenire lăsată lumii sunt până astăzi cărțile ei, care fac ocolul pământului și vorbesc oamenilor despre mântuire și despre pregătirea pentru venirea lui Iisus, într-un limbaj simplu, practic și convingător.

Note

---

[1] Principalele informații au fost preluate de pe situl The Ellen G. White Estate. Inc. © 1999 www.whiteestate.org. Vezi și Encyclopedia Britannica: www.britannica.com/biography/Ellen-Gould-Harmon-White și www.En.Wikipedia.org, articolul ”Ellen G. White”.

[2] Walter Martin, The Kingdom of the Cults. Minneapolis, Minnesota: Bethany Fellowship. 1965:379.

[3] Randall Balmer, „White, Ellen Gould (née Harmon)”. Encyclopedia of Evangelicalism. Westminster: John Knox Press. 2002: 614-615.

[4] Conform testamentului Ellenei White, instituția ereditară (Ellen White Estates) a editat peste 100 de titluri de compilații pe anumite subiecte, din manuscrisele ei nepublicate precum și din scrieri publicate.

[5] Printre numeroșii admiratori neadventiști menționăm pe scriitorul Rene Noorbergen www.goodreads.com/book/show/473967.Ellen_G_White și juristul catolic Vincent Ramik www.adventistbiblicalresearch.org/materials/adventist-heritage/was-ellen-g-white-plagiarist; iar printre numeroșii criticii, menționăm pe Dudley Canright, Walter Rea și Dale Ratzlaff, pastori adventiști renegați.

[6] Despre criticile aduse Ellenei White, urmate de apărare, puteți citi pe En.Wikipedia ”Criticism of Ellen G. White”. Mai multe detalii, referitoare la obiecții sau simple întrebări despre E G White, găsiți la pagina www.WhiteEstate.org/issues/issues.asp .

[7] Ann Lee (m. 1784), întemeietoarea „Societății Unite a Credincioșilor în A Doua Venire a lui Christos” („Shakers”, Scuturători), condamna căsătoria și sexualitatea și încuraja dansurile extatice, iar miile de adepți ai ei, concentrați în așezări comunitare în America, au dezvoltat credința că ea ar fi fost Christos revenit în trup. Joanna Southcott (m. 1814), la 64 de ani se credea femeia din Apocalipsa 12, care avea să dea naștere unui nou Mesia. Au urmat-o circa 100.000 de oameni în Anglia și America. Joseph Smith (m. 1844), profetul fondator al mormonismului (Biserica lui Isus Hristos a Sfinților Zilelor din Urmă, cu peste 15 milioane adepți), a fost un căutător de comori, profet al poligamiei și certat cu autoritățile, pretins restaurator al Bisericii, a lansat faimoasa Cartea a lui Mormon, cu pretenția că ar fi traducerea unor tăblițe antice de aur iudeo-egiptene și că este un al doilea testament al lui Iisus, având aceeași autoritate ca Biblia.  Samuel Snow (1806-1890), predicator millerit, după 1844 a început să fixeze noi date ale Parusiei, apoi în 1848 a pretins că Christos a venit în spirit, că el este asemenea lui Ilie, primul ministru al lui Iisus, cu mesaj pentru toți liderii politici ai lumii.

[8] „În tinerețe eram adesea întrebată: „Ești profet?” Întotdeauna am răspuns: „Sunt solul Domnului”. Știu că mulți m-au numit profet. Dar eu nu am pretins acest titlu.  … De ce nu am pretins a fi profet? Pentru că în aceste zile mulți, care pretind cu îndrăzneală că sunt profeți, sunt mai degrabă un reproș pentru cauza lui Christos; și pentru că lucrarea mea include mai mult decât înseamnă cuvântul ‘prophet’…. Am vrut să spun că nu pretind titlul de profet sau profetesă.” (E. G. White, Review and Herald, July 26, 1906, reprinted in Selected Messages, book 1, pp. 31-36).

[9] A se vedea www.EllenWhite.info/visions_super.htm, www.EllenWhite.info/visions_secrets.htm. Download J. N. Loughborough, Miracles in My Life, www.imsmedia.org/downloads/cat_view/105-books/108-adventist-pioneers/115-john-n-loughborough

[10] Vezi En.Wikipedia,  ”List of Seventh-day Adventist colleges and universities” și www.adventistcolleges.org/colleges-universities .

[11] „Elevii trebuie conduși să gândească pentru ei înșiși, să vadă forța adevărului pentru ei înșiși” (Counsels to Parents, Teachers and Students, 434). „Puneți pe alții la lucrul care le solicită judecata și plănuirea. Nu-i educați să se bizuie pe judecata voastră. Tinerii trebuie pregătiți să fie gânditori. Fraților, să nu gândiți nici pentru un moment că gândirea voastră este perfectă, și că aceia care sunt în legătură cu voi trebuie să fie umbra voastră și ecoul cuvintelor voastre, repetând ideile voastre și executând planurile voastre.” (E. G. White, Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 302-303).

[12] Cazuri de moarte prematură existau pretutindeni în secolul al XIX-lea, nu doar printre adventiști, înainte de apariția antibioticelor.[/fusion_text]