Amiaza se despleteşte la vale
sub un cer melancolic
împotriva ecoului dindărăt de soare
şi iar văd peisajul împărţit de sârme cu volţi.
Asta ma face să-mi răzgândesc vânătoarea
şi să mă uit printr-o cochilie înfrânată
cu pretenţii de linişte
cum plouă a moft.
Anii dau viaţă straielor mele
croite în formă de ou
alungit ca o cală cu trup de lalea albă
din fire de fag, şlefuite cu o răbdare fără seamăn
fără semeni pe-aproape
fără sevă înspre vreun anume încotro…
Îmi tremură ochii visând la trupurile femine
iar noaptea le sparg de porţile
unde stă încuiat în mister,
Miezul.
Imi zvâcneşte spinarea
de nerăbdarea în care mă scald
aşteptând să ajungă totul.
Capilarele dinspre-afară
se posmogesc după setea de pace din
pământul plin de rouă,
desculţ prin porumbul până la brâu
şi de câte ori ni se întâlnesc ochii, mi-aduc aminte
de dindărătul de soare,
de ciuda unui cer aşa dens,
de cel ca valurile mării,
de cât…
de care e răspântia unde am greşit drumul
de care e miezul cu care să zbor
peste orice ameţeală…
Comentarii recente în articole