Dialog OG – Florin Lăiu

OG: Deși apreciez rolul E G White in dezvoltarea bisericii AZS și a literaturii in domeniu, sunt un pic confuz in ce privește apologetica pe care o promovați in ce privește înțelegerea modelului de inspirație in dreptul E G White. Este cert ca a fost o unealta in mina Domnului și a fost inspirata. Dacă azi nu mai avem oameni inspirați in Biserica și nu mai sunt unelte in mina Domnului, e grav. Chiar și in timpul pionierilor AZS au fost și alții inspirați. Chiar EG White comentează despre alți contemporani ai ei cu aceasta caracterizare. Dar nu toți aceleia au avut posibilitatea sau inspirația sa scrie atit de Extensiv.

FL: În mod sigur, EGW nu atestă faptul că au existat în Biserică și alții care să aibă darul profeției. Nu a exclus posibilitatea, dar din nefericire, toți pretendenții la acest dar, dintre contemporanii ei, au fost respinși. Și viața a dovedit că erau falși. Singurii pe care EGW i-a confirmat ca având darul profeției au fost William Elis Foy, un millerit mulatru care a predicat în anii 1842-1844, și Hazen Little Foss, un tânăr alb, dintre rudele prin alianță ale EGW, care din nefericire a respins darul și i-a fost luat (spre pierzarea lui).

Inspirația profetică despre care vorbim în teologia biblică nu este același lucru cu „inspirația”  despre care se vorbește în limbaj popular (inspirație poetică, inspirație retorică, inspirație de moment etc.). Orice dar bun vine de la Dumnezeu și mulți autori sau vorbitori pot fi călăuziți sau iluminați de Dumnezeu, ocazional sau cu tendință permanentă, dar acesta nu este darul profeției. Inspirația divină a profetului constă într-un acces unic la revelații supranaturale și la un control special din partea Spiritului Sfânt, atunci când acesta își exercită rolul de comunicator al mesajului (verbal sau scris). Duhul asigură puritatea mesajului, nu exactitatea științifică și tehnică a detaliilor nerelevante, sau a mijloacelor de transmitere.

 E.G.White: «A brother asked, “Sister White, do you think we must understand the truth for ourselves? Why can we not take the truths that others have gathered together, and believe them because they have investigated the subjects, and then we shall be free to go on without the taxing of the powers of the mind in the investigation of all these subjects? Do you not think that these men who have brought out the truth in the past were inspired of God?” I dare not say they were not led of God, for Christ leads into all truth; but when it comes to inspirationin the fullest sense of the word, I answer, No. I believe that God has given them a work to do, but if they are not fully consecrated to God at all times, they will weave self and their peculiar traits of character into what they are doing, and will put their mold upon the work, and fashion men in religious experience after their own pattern. It is dangerous for us to make flesh our arm. We should lean upon the arm of infinite power. God has been revealing this to us for years. We must have living faith in our hearts, and reach out for larger knowledge and more advanced light.» (Review and Herald, March 25, 1890).

OG: Frate Laiu, acum sa discutam deschis. Într-una din vizitele fr Aron Moldovan la Chicago, a afirmat de la amvon ca aproximativ 70 din Marea Lupta a fost copiata din alte surse existente in Biblioteca EG White. La acea data, informația asta m-a șocat. Dar citind multe alte cărți despre viața și istoria pionierilor AZS, am aflat ca exemplu, ca din cartea Divina Vindecare, E White a scris de mina doar 13 pagini. Restul sunt luate din scriitor de specialitate. A scris cartea in urma unei viziuni pe tema sănătății, dar conținutul cărții este compilat din surse existente la acea vreme. Dacă frații din America latina și-au permis sa adauge un capitol la Marea Lupta, chiar cu acordul EG White, atunci cum mai putem vorbi de autenticitatea inspirației divine? Au fost și frații din America latina inspirați sa adauge un capitol?

FL: Știu că scrierile făcute pentru circulație largă (pentru colportaj, nu doar pentru Biserică), de exemplu seria marelui conflict, de la Patriarhi și profeți, până la Marea Luptă, au fost îmbogățite mai mult sau mai puțin cu elemente din alte cărți (cu sau fără referințe). La tehnica alcătuirii acestor scrieri au participat și secretarii/secretarele EGW, cum a fost în special Marian Davis. Rolul profetului nu este doar acela de a aduce informații noi, ci și de a selecta și pune în valoare informațiile deja existente, pe care Dumnezeu le-a dat prin oameni care nu au darul profeției, ci alte daruri. Darul profeției are cea mai mare autoritate. Multe din idele și exprimările altor autori pe care ea i-a folosit, au fost astfel salvate pentru noi, în timp ce scrierile originale ale acelor autori nu prea se mai reeditează azi  în lumea protestantă. Motivele pentru care EGW s-a folosit și de alte scrieri sunt multiple. În ce privește însă cantitatea de material comun dintre cărțile ei și alte scrieri părerile diferă. Unii au tendința de a exagera realitatea, alții de a o minimaliza, după caz. Cert este că fenomenul există și nu mai contează cantitățile. Dacă te interesează, trebuie să începi un studiu sistematic.

Nedumerirea ta provine de la modelul popular de imaginare a inspirației profetice. În lipsă de experiență sau de cunoștință, toți ne imaginăm, by default, că profetul adevărat este un personaj „posedat” de Duhul, care îi suflă ce să scrie, sau scrie prin mâna lui, ori vorbește prin vocea lui (ca prin măgărița lui Balaam). Astfel profetul „autentic” n-ar putea exprima elemente omenești, imperfecte, ci doar „cuvintele” lui Dumnezeu. Se crede că acest model de înțelegere a inspirației (numit inspirație verbală sau plenară), asigură „ineranța” Scripturii. Teoria aceasta este dominantă printre cei care mai cred în autoritatea Scripturii. A fost formulată mai de Louis Gaussen în sec. XIX și  este standard în Bible Belt și în multe biserici evanghelice din toată lumea. Este dominantă și în rândurile noastre, pentru că este naivă.

În realitate, inspirația divină asigură doar identitatea și integritatea mesajului. În rest, autorul inspirat este liber să folosească limbajul, stilul, genul și strategia literară, detaliile tehnice necesare, puține sau multe, după caz. Faptul că un profet (om divin-inspirat) include sau permite includerea unui material din altă sursă nu face ca acea sursă să fie inspirată. Nu cuvintele sunt inspirate (atât ale profetului, cât și ale neprofetului), ci omul lui Dumnezeu este inspirat. Și uneori este călăuzit să folosească informații din alte surse. De ce să-i dea Dumnezeu prin viziuni totul, când anumite lucruri le poate învăța din diverse surse scrise sau nescrise? Când EGW a ascultat pe Waggoner la 1888, a afirmat că acela prezentase mesajul ei favorit, despre care ea obişnuia să discute cu James. Dar ea a afirmat că Waggoner l-a prezentat într-un limbaj mai bun decât ar fi fost ea în stare s-o facă. Ea avea un sentiment al neputinței legat de propria capacitate de exprimare în scris. Avea idei extraordinare, dar stilul era încă școlăresc și necopt. De aceea era foarte entuziasmată când găsea în alte cărți exprimări clare şi frumoase ale unor idei îndrăgite de ea. Pentru scrierile de largă circulație, ea sau secretara foloseau asemenea surse, precum și extrase din scrierile ei mai vechi. Le combinau, de obicei le modificau, le adaptau (rareori era vorba de copierea unei fraze întregi, nemodificate). În mărturiile personale sau generale însă nu era cazul de folosirea altor surse. Doar ajutorul secretarei pe post de corector, iar în alte cazuri  nici atât, pentru că multe scrisori erau confidențiale.

OG: Hm… Cind un frate , nu dau nume ca este încă in lucrare, S-a întors de la un curs de Master din Newbold, a recunoscut ca aproape toate citatele E G White cu privire la zecime au fost scrise de William White. Când? In timpul vieții EG White sau după? Nu știu. Oricum ar fi, e suspect.

FL: Nu mă mir că și Willie a contribuit cu ceva, deoarece a fost secretar al EGW într-un timp, așa cum James White fusese secretarul și editorul ei în anii de la început. Dar nimeni nu a avut libertatea de a scrie în numele EGW după ce ea nu mai putea verifica. Poate este o confuzie aici. Se știe că EGW a lăsat instrucțiuni custozilor legali ai scrierilor ei (un comitet care administrează White Estate / Patrimoniul Ellen White), ca să folosească manuscrisele și cărțile ei pentru a face compilații pe diverse subiecte. Ea însăși a procedat așa, cu ajutorul secretarei/secretarului, iar apoi a autorizat ca după moartea ei, comitetul cu pricina să publice, între altele și asemenea compilații. Multe din cărțile noastre actuale sunt compilații. Adesea recunoaștem repetarea unei idei sau a unui paragraf în întregime. Dacă Willie a scris așa ceva, nu puteau fi decât compilații din scrierile mamei lui. Nu avea autoritatea să intervină mai mult și nu era tipul de om cu asemenea îndrăzneli. Nu cunosc detalii ale situației la care te referi, dar subiectul  zecimii era deja vechi în BAZS când EGW a murit. Nu era nevoie de mărturii noi, ci de vreo nouă compilație, cel mult. (Mi se pare nostim că subiectul pentru care s-a alarmat acel absolvent de Newbold era zecimea! Dacă ar fi fost un subiect favorit lui, unul care să pară mai secular sau mai liberal – că sunt și din astea! – nu cred că ar fi fost scandalizat de faptul de a fi scrise de Willie…).

OG: M-as fi bucurat să existe o colecție de pasaje integral scrise de EG White. Era mult mai simplu.

FL:  Și pe mine m-ar interesa opțiunea ta, dar din cu totul alte motive. Este mai simplu în cercetare. Nu este nicio nevoie ca cititorul să aibă o ediție a scrierilor ei în care cuvintele ei proprii să fie scrise cu roșu…. Pur și simplu pentru că inspirația nu stă în cuvinte, ci în mintea autorului. Faptul că ea a citit la sfârșit ultima formă a manuscrisului și i-a dat bun de tipar este suficient pentru mine.

OG: Scuza ca și autori biblici au citat alti contemporani nu ține. Pavel a folosit versuri sau a făcut referire la scriitori greci in contextul Atenei, dar nu a construit capitole întregi luate don acei autori.

FL: Dragă Tavi, nu este o „scuză”, este o realitate și un fenomen biblic mult mai extins decât crezi. Nu mă refer la autorii biblici care citează autori păgâni sau citează mituri, ci mă refer strict la copiere, ceea ce astăzi s-ar numi plagiat. De exemplu, Cronicarul (autorul cărții 1-2 Cronici) folosește ca surse Geneza, Samuel-Împărați și unele cronici regale vechi. Unele din aceste surse le citează (1Cr 29:29; 2Cr 9:29; 12:15; 13:22; 32:32), dar nu întotdeauna (compară 1Cr 1:35-54 cu Geneza 36). Și sursele pe care le citează Cronicarul le și copie extensiv, cu prea puține modificări. Episodul invaziei lui Sanherib îl găsești în aproape aceleași cuvinte, în trei locuri diferite (2Împ 18:13 – 19:37; 2Cr 32:1-22; Is 36-37). Obadia are mult limbaj comun, evident prin copiere, cu Ieremia (49:7-22). Nu știm cine pe cine a copiat sau dacă ambii au copiat dintr-o a treia sursă, dar este multă frazeologie comună, chiar dacă nu e aranjată în aceeași ordine. Iar în ebraică este mai evident. Isaia 2 și Mica 4 de asemenea conțin un oracol profetic în versuri care este comun.

Aș putea da multe exemple din VT, dar cele din NT sunt mai cunoscute. Nu ai observat că sinopticii (Matei, Marcu, Luca) au mult material în comun? Întâmplător? Este și multă frazeologie comună, dar și aranjarea episoadelor în aceeași ordine în cele mai multe cazuri. În aceste cărți notăm mai mult diferențele, care ne spun câte ceva despre fiecare autor. Dar faptul că au scris 60 % același lucru nu poate fi o coincidență, nici un efect al inspirației verbale, cum ar susține unii – că au fost inspirați de același Duh. Și Ioan a fost inspirat de același Duh, dar este diferit.  Scriind Efeseni și Coloseni, Pavel se „plagiază” pe sine, ca să folosim limbajul de astăzi. Epistola lui Iuda are în foarte mare parte limbaj comun și ordine comună a exemplelor cu 2 Petru cap. 2-3. Dar ce importanță au toate acestea, când citim Biblia? Ne interesează conținutul ca mesaj. Restul este pentru filologi, nu pentru candidații la mântuire.  (Apreciez grija ta ca să nu se scandalizeze credincioșii, dar tocmai din cauză că la Conferința Biblică din 1919 a predominat grija asta și nu grija de a-i vaccina pe credincioși, am ajuns ca și în 2018 să avem spaime fundamentaliste. Am spus întotdeauna că este de preferat fundamentalismul, dacă ai de ales între acesta şi teologia seculară pe care o predică unii; dar este timpul şi să fim informaţi, ca să putem rezista. Multe erori și erezii vin din concepția inerantistă, exacerbată de pretenția unora de a fi profeți / reformatori/bugle-boys).

OG: Am uitat un gind cu privire la susținerea pe care o arătați in ce privește E G White. …. In lucrarea Dvs despre Sanctuar, Dvs contestați puternic anumite concepte promovate de E White și pionieri.

FL: Este adevărat, dar nu am contestat și nu contest mesajul mărturiilor EGW cu privire la acest subiect. Am studiat tot cu atenție și chiar dacă m-am clarificat, nu susțin că am ultimul cuvânt. Oricine are dreptul să mă corecteze și chiar m-aș bucura. Eu nu am atacat doctrina în sine, ci am contestat anumite argumente clasice care se folosesc în sprijinul ei. Da, susțin că EGW a făcut și unele afirmații, preluând idei din scrierile pionierilor și din predicile lor, sau crezând că lucrurile cerești sunt exact așa cum i s-au arătat în viziune (detalii care slăbesc exegeza și apologetica doctrinei). Probleme de acest gen nu se întâlnesc doar în cazul teologiei sanctuarului, ci și în interpretarea altor profeții sau pasaje istorice. (Am și făcut comparații acolo, vezi Apocalipsa 9; Ezra 4 etc. care nu mai sunt explicate de teologii noștri de astăzi ca în cărțile EGW. Însăși EGW a asistat activ la unele modificări făcute în Marea Luptă la ediția din 1911. După moartea ei, la câțiva ani, s-au găsit și alte asemenea detalii care ar fi necesitat modificare, dar era prea târziu acum.).

Situații similare se găsesc și la autorii biblici. Pavel (? sau cine o fi fost autorul), purtat de avântul argumentației doctrinei sanctuarului, face unele afirmații evident greșite (am verificat în toate felurile, sunt clar greșite!) în Evrei 9:4, după care în versetul următor afirmă că amănuntele acelea nu le considera importante. În Gal 3:17 contrazice (sau nu cunoaște) cronologia lui Moise (Ex 12:40-41). Ștefan, deși plin de Duhul Sfânt și probabil având și darul profetic, confundă episoade istorice în FA 7:16 (Gen 33:19-20). Mă opresc aici, altminteri nu mai dormi la noapte. Îmi este tot mai clar că inspirația profetică, deși 100 %, se aplică doar mesajului, firului roșu al ideilor importante, nu limbajului și detaliilor. Asta nu înseamnă că limbajul și detaliile ar fi greșite. Din fericire sunt corecte și în cele mai multe cazuri, bune sau excelente. Dar în acest domeniu este prezentă și imperfecțiunea umană. Dumnezeu a lăsat așa, și nu putem decât să punem în funcțiune și alte daruri pe care ni le-a dat (personale sau în Biserică), pentru a corecta aspectul omenesc.

OG: Așadar eu accept inspirația E White dar nu integrala. Este mai simplu sa spunem ca tot ce a scris ea a fost inspirat și gata….

FL: Înțeleg ce vrei să spui, dar adevărul este că inspirația este fie integrală, fie nu este. O analogie: cutare este virgină sau nu este. Nu există grade de comparație. Eşti absolvent sau nu eşti, nu poţi fi mai puţin absolvent, sau mai mult. În ce priveşte contribuţia umană a scrierilor ei există posibilitatea de a verifica, a nu admite sau a corecta chiar. Dar în ce priveşte inspiraţia (care este dată profetului și, prin acesta, mesajului lui), nu putem decât fie să admitem integral, fie să respingem integral. Nu putem spune despre o scriere inspirată că este divină 70 % și în rest umană. Este 100% divină (în ce privește originea mesajului dat prin inspirație) și 100% umană, pasibilă de imperfecțiuni, în ce privește elementele de comunicare a mesajului: limbaj, gen, stil, retorică, logică, mod de gândire, informații secundare, tehnice.

OG: Și încă ceva. Hai sa comparam numărul de pagini al Bibliei, chiar in forma ei actuala, și ne de pagini al cartilor E G White . Deci ca sa înțelegem Biblia trebuie sa citim o lucrare de citeva ori mai voluminoasa? Știți pe cineva care poate susține ca a citit tot ce a scris E G White (mai bine zis tot ce a semnat…)

FL: Cred că sunt unii care au citit tot. Nu sunt chiar atât de multe. Să nu uităm că mult material se repetă, că diverse manuscrise (scrisori personale, confidențiale etc.) probabil nu s-au publicat. Sunt multe scrieri cu adresă, care ar fi foarte bine să fie studiate de cei în cauză. De exemplu, un slujitor al Bisericii va beneficia foarte mult intelectual și spiritual dacă va citi Slujitorii Evangheliei. Dacă fiecare familie AZS ar citi Căminul adventist, multe lucruri ar fi diferite. Să citească fiecare cât poate. Dacă citește cineva în viață măcar Christos Lumina Lumii, chiar și o singură dată, cu atenție, va fi marcat pentru totdeauna de mesajul cărții. Nu este un mesaj superior Bibliei. Cineva poate citi Evangheliile cu același efect, sau chiar cu efect mai puternic.  Dar mulți dintre cititorii Bibliei sunt superficiali, nu sunt obișnuiți să citească în profunzime, să facă relații între pasaje etc., și de aceea nu beneficiază foarte mult dintr-o citire superficială a Scripturii (care este mult mai concentrată, mai rezumativă).  Nu este de așteptat să citească fiecare tot ce s-a scris EGW. Din păcate nici Biblia n-o mai citesc unii. Acestora EGW nici nu le-ar permite să citească scrierile ei, până nu citesc Biblia și nu ascultă de ea  (am găsit asemenea mărturie).

Cât privește presupunerea ta că se cere să citim EGW pentru a înțelege Biblia, ca și cum aceasta ar fi o condiție pentru mântuire, sau o condiție strict necesară pentru înțelegerea Bibliei, concluzia mea este următoarea:

Scrierile EGW ni s-au dat ca un ajutor și ca o binecuvântare, nu ca o nouă normă de credinţă, nu ca un nou test al credinţei creştine, nu ca o nouă sarcină. Te rog să citești cele de mai jos:

Afirmații despre EGW și spiritul profeției

Declarație oficială: „Scrierile Ellenei White nu sunt un înlocuitor al Scripturii. Ele nu pot fi așezate la același nivel. Sfânta Scriptură stă singură, ca unic standard prin care atât scrierile EGW, cât şi toate celelalte scrieri trebuie judecate şi supuse Bibliei.” (Seventh-day Adventists Believe . . . , Ministerial Association, General Conference of Seventh-day Adventists, Washington D.C., 1988, p. 227).

A. G. Daniells : „…Nu este adevărat că Spiritul Profeției este singurul interpret sigur al Bibliei. Aceasta este o doctrină falsă, o vedere greșită, o eroare. Este fără îndoială periculoasă.” (A.G. Daniells, 1919 Bible Conference)

Cliff Goldstein: „După moartea Ellenei White, unii dintre cei care au căutat să apere acest minunat DAR au mers prea departe, creând un edificiu zidit pe piloni instabili…, ceea ce a creat acum mult mai multe probleme decât a rezolvat. A apăra acest dar cu argumente nepotrivite, se dovedeşte a fi mai rău decât a nu-l apăra deloc. Mult mai bine ar fi fost să tăcem, decât spunem lucruri care nu erau corecte.“ (Cliff Goldstein, Graffiti in the Holy of Holies, 2003).

E. Rogol: „Evidența de asemenea arată că raportul realizărilor Ellenei White a fost foarte mult exagerat. Poate aceasta a fost pentru a ridica imaginea ei publică, de dragul prestigiului instituțional; dar alimentarea unei imagini ireale a E G White nu va face decât să anuleze utilitatea ei printre aceia care descoperă aceste exagerări.” (Edmund Rogol, You and I, and Ellen White)

T. D. Aamodt: „Suspiciunile care apăruseră împotriva unora dintre profesorii de teologie, doar pentru că primiseră titluri doctorale avansate de la universități din afară indică o mentalitate tipic fundamentalistă, ostilă educației avansate. Harold Bass, Frederick Schilling și William Landeen sunt interesante studii de caz. Deși ezităm să judecăm fiecare caz de la o asemenea distanță, este interesant de notat mentalitatea unui membru al bordului colegiului, pe nume  Lemuel Esteb, care s-a adresat lui Harold Bass:
« Harold, dacă Mrs. White ar fi scris că pălăria ta neagră este albă, pentru mine ea este albă».  «Lem», am răspuns eu, «Dumnezeu mi-a dat ochi ca să văd lucrurile albe și negre precum și nuanțele dintre alb și negru; și cât timp voi fi normal, nu voi folosi cuvintele Mrs. White sau ale oricui altcineva în locul ochilor mei care îmi arată clar. Dacă nu-mi folosesc simțurile cu care am fost echipat, încetez să mai funcționez ca om.» (Terrie Dopp Aamodt, Bold Venture; A History of Walla Walla College.  Walla Walla, WA, 1992:104).

Denis Fortin: „În comentariile ei la Biblie, Ellen White a deschis Cuvântul lui Dumnezeu printr-o diversitate de căi. Slujirea ei adesea este mai degrabă pastorală, devoțională și omiletică. Ea nu s-a privit pe sine niciodată ca un exeget sau un istoric cu pregătire. Dar ocazional, ea a vorbit cu accent doctrinal și teologic.” (Denis Fortin: Ellen White and the Bible, http://slideplayer.com/slide/5233266/ slide

Ellen White: „Îţi recomand, dragă cititor, Cuvântul lui Dumnezeu, ca regula credinţei şi practicii tale. Prin acest Cuvânt vom fi judecaţi. Dumnezeu a promis, în acest Cuvânt, să dea viziuni în «zilele din urmă»; nu pentru o nouă regulă de credinţă, ci pentru mângâierea poporului Său, şi pentru corectarea acelora care se rătăcesc de la adevărul Bibliei….” (E. G. White, Early Writings, 1882, 78).

 „Spiritul Sfânt n‑a fost dat, şi nu va fi dat niciodată pentru a depăşi Biblia; fiindcă Scripturile spun explicit că standardul prin care orice învăţătură şi experienţă trebuie testată este Cuvântul lui Dumnezeu. …Isaia declară: „La Lege şi la mărturie: dacă ei nu vorbesc după cuvântul acesta, este pentru că nu au nici o lumină în ei.” Is 8:20.  (E. G. White, The Great Controversy, Introduction, p. vii).

„Puţină atenţie se dă Bibliei, dar Domnul a dat o lumină mai mică pentru a conduce pe oameni la lumina aceea mai mare – Biblia.” (E. G. White, Advent Review and Sabbath Herald, Jan. 20, 1903, and  Australasian Union Conference Record, 1905‑03‑15).

 „Fratele J încurcă minţile oamenilor, căutând să arate că lumina pe care Dumnezeu a dat‑o prin Mărturii ar fi un adaos la Cuvântul lui Dumnezeu, dar facând astfel, el prezintă lucrurile într‑o falsă lumină. Dumnezeu a găsit de bine să îndrepte minţile oamenilor spre Cuvântul lui Dumnezeu, să le dea o înţelegere mai clară a lui. Cuvântul lui Dumnezeu este suficient pentru a lumina mintea cea mai înnourată şi poate fi înţeles de aceia care doresc cu tot dinadinsul să‑l înţeleagă. Cu toate acestea, unii care mărturisesc că fac din Cuvântul lui Dumnezeu studiul lor sunt găsiţi trăind în directă opoziţie cu cele mai clare învăţături ale lui. În cazul acesta, pentru a lăsa pe oameni fără scuză, Dumnezeu dă mărturii clare şi directe, aducându‑i înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu, pe care au neglijat să‑l urmeze… Cuvântul lui Dumnezeu abundă în principii generale pentru formarea obiceiurilor de viaţă corecte, iar Mărturiile, atât cele generale, cât şi cele personale, au fost calculate să le atragă atenţia în mod cu totul special la aceste principii.” (5T 663‑664).

„Lăsaţi la o parte pe Sora White, lăsaţi‑o la o parte ! Nu mai citaţi cuvintele mele niciodată, cât veţi trăi, până nu ascultaţi de Biblie. Când luaţi Biblia şi faceţi din ea hrana voastră, mâncarea şi băutura voastră, însuşind elementele ei în caracterul vostru, … veţi şti mai bine cum să primiţi vreun sfat de la Dumnezeu. Iată, aici este Cuvântul, preţiosul Cuvânt al lui Dumnezeu, înălţat astăzi înaintea voastră! Nu vă mai tot cicăliți unii pe alţii cu „Sora White a spus asta,” „Sora White a spus aceea” şi „Sora White a spus cealaltă.” Ziceți, mai degrabă, „Aşa spune Domnul, Dumnezeul lui Israel,” şi apoi faceţi ce face şi ce spune Domnul, Dumnezeul lui Israel.  (3 Selected Messages, 33).

„În cărțile pe care mi s-a dat să le scriu au fost date poporului nostru instrucțiuni valoroase. Câți citesc și studiază aceste cărți? Lumina pe care a dat-o Dumnezeu poate este privită cu indiferență și necredință, dar această lumină va condamna pe toți aceia care nu au ales s-o accepte și să asculte de ea.” (Letter 258, 1907 / 3SM 358).