[Glait] a proclamat lumina Sfintei Evanghelii cu atâta îndrăzneală şi inspirând atâta curaj, cum nu am aflat nicăieri în alta parte.” (Balthasar Hubmaier, Ainfeltiger Underricht auf die Wort: Das ist der Leib mein in dem Nachtmal Christi. Nickolsburg, 1526)

Născut în Germania (1490) şi devenit preot (sau călugăr?) a îmbraţişat, după 1520, Reforma luterană şi a slujit ca predicator evanghelic în Austria. Expulzat din Austria, s-a mutat în 1525 la Nikolsburg, pe domeniul toleranţilor principi de Lichtenstein, unde a funcţionat ca pastor luteran, cunoscut ca pacifist şi activ în sinoade interconfesionale locale.

În 1526, Glait primeşte învăţătura anabaptistă şi botezul de la Balthasar Hubmaier, dupa care re-reformează şi botează, împreună cu acesta, întreaga comunitate luterană din Nikolsburg. Deasemenea a publicat apologii, până în 1527, când a fost silit să parasească domeniul Lichtenstein, deoarece în sinod votase împotriva legitimării evanghelice a violenţei.

În 1529, în timp ce activa în Silezia, la Liegnitz, împreuna cu prietenul său Andreas Fischer. Oswald Glait a descoperit adevarata zi de odihnă, sabatul zilei a şaptea, cercetând Sfânta Scriptură şi provocat de unele dispute la care asistase. Convins de acest foarte nepopular adevăr, Glait nu numai că a început să respecte Sâmbăta, dar din 1532 a început să scrie o serie de broşuri, care evidenţiau temeiurile biblice ale sabatismului, intrând astfel în controversă cu teologi renumiţi.

Între anii 1531-1545, Glait a activat ca predicator în Falkenau, Nikolsburg şi Jamnitz, localităţi care astăzi se află în Cehia. El predica nu doar reforma evanghelică şi botezul biblic, mărturisind totodată credinţa în revenirea lui IIsus, ci trăia şi predica sabatul biblic, scriind apologii, întemeia noi comunităţi şi le întărea pe cele existente.

În 1545, în timp ce soţia şi copilul rămăseseră în Jamnitz, Pastorul Glait a fost arestat la Viena. După o detenţie cumplită de un an şi şase luni, în închisoarea prin care mulţi anabaptişti treceau înainte de execuţie, Oswald Glait a fost condamnat la moarte de autorităţile catolice, deoarece refuzase orice propunere de renegare a credinţei lui protestante, anabaptist-pacifiste şi sabatiste.

Într-o noapte din toamna anului 1546, gealaţii regimului l-au scos din închisoare şi l-au înecat în Dunăre. Aceasta era pedeapsa cea mai blândă pentru „ereticii” anabatişti, aplicată, de obicei, femeilor.

Fraţii de credinţă ai lui Oswald Glait şi colegii lui predicatori, chiar şi cei care nu adoptaseră Sâmbăta, i-au admirat spiritul creştin excepţional şi disponibilitatea pastorală. Memoria şi martiriul lui  Oswald Glait au fost păstrate într-o cântare a frăţiei anabaptiste.

Veşnic să rămână în lumea aceasta şi în lumea viitoare, memoria martirilor credinţei !