Auzit-am de Tine, Iahwé,
Ţi-am văzut în vedenii lucrarea.
Împlineşte-o, când se-apropie anii,
Dar, în toiul mâniei, nu uita îndurarea !

Se iveşte Alláh, din Tayman
Vine Sfântul, din Munţii Paaran.
Slava Lui învăluie cerul,
Şi lauda-I umple pământul;
Lumini ca de fulger sub paşii Lui cresc
Şi raze din mâini Îi ţâşnesc,
Căci acolo-I e taina Puterii.  

Ciumă Neagră ‘nainte-I păşeşte
şi Pârjol e pe urmele Lui.
Se opreşte şi scoală pământul,
priveşte – popoare trezeşte…
Se sfárămă munţii cei veşnici,
străvechile culmi stau plecate
sub căile Lui neschimbate.
Madian în cort se-nspăimântă,
În şatre, Kuşan se frământă.

Pe râuri eşti foc de mânie,
Ori pe mare, Iahwé, Te dezlănţui,
De încaleci pe caii Tăi aprigi,
Şi în car de izbândă goneşti,
De scoţi arcul cel gata de luptă
Şi blesteme la ţintă rosteşti ?    Sela ♫

Pământul irumpe şuvoaie,
Te văd munţii şi-i trece să nască,
Se rup norii şi toarnă potop,
Şi oceanele urlă.
Stă Soarele cu mâinile-ntinse,
şi Luna-n cerescu-i serai s-a oprit,
sub săgeţile Tale nestinse,
sub fulgerul suliţei Tale-aţintit.

Pământu-l stropşeşti cu năduf
Şi cu patimă treieri popoare,
Să dai neamului Tău izbăvire,
Şi unşilor Tăi liberare.

Pe cel rău, drept în casă-l izbeşti,
Deşertând-o din tălpi până-n sus de fereşti.    Sela ♫
Îi crăpi capul cu sceptrul; iar războinicii lui,
care zbiară-n triumf să ne radă,
să-nghită-n ascuns pe omul smerit,
sunt sorbiţi în tornadă.

Treieri marea cu-ai Tăi armăsari,
pe mulţimile apelor mari…

Auzit-am… şi pieptu-mi se zguduie,
Stau buzele-n tremur să strige,
Îmi intră caria-n oase,
Şi-mi tremură paşii pe loc,
Suspinând după o  zi de strâmtoare
Pentru neamul care ne calcă-n picioare.

Smochinul nu mai dă muguri,
Şi viile nu mai dau struguri.
Măslinul nu mai rodeşte,
Pe tarlale nimic nu mai creşte.
La stână nu mai sunt oi,
În grajduri nu mai sunt boi.
Totuşi eu voi petrece cu Domnul mereu,
Fericit cu Dumnezeu, Mântuitorul meu.
În salt de cerboaice El pasu-mi destinde,
Să m-avânt pe-nălţimi înainte.