Crassus, ai afirmat: „Florin Lăiu considera că genocidul canaaniților înfăptuit de evrei a fost pe deplin justificat”. Eu nu am afirmat așa-ceva. Sunt la fel de sensibil la ideea de genocid (cu sau fără ghilimele) ca fiecare cetățean normal al lumii. Dacă aș putea să justific pe deplin, genocidul despre care vorbești, aș fi bucuros. Nu pretind că pot justifica toate acțiunile lui Dumnezeu. Vreau doar să spun că, dacă lumea aceasta este a Lui, este mai important ca El să Se justifice. Pentru mine este esențial să-I dau credit fără măsură, pentru că El este Creatorul și singurul Dumnezeu care S-a descoperit oamenilor. Și este singura Speranță. Nici tu nu cunoști alta. Dacă eu aș condamna acțiunile Lui ca pe niște crime odioase, așa cum faceți voi, atunci ce mi-ar mai rămâne? Bunătatea mea? Fără Dumnezeu, așa cum este El, am mai spus-o, poate să se ducă dracului bunătatea mea, cu tot restul bunătăților lumii.

Ceea ce mă umple de indignare însă, de câte ori citesc comentariile lui Edi, și de data aceasta și articolul tău, este că în dorința de a vă arăta ura față de evreii aceia „sălbatici” și mai ales față de Dumnezeul lor, produceți și invenții răutăcioase. De exemplu, afirmi sarcastic, că  „armata israelită avea o lecție spirituală de învățat din măcelărirea mamelor cu copii și din violarea fetelor virgine” (sublinierile mele). Gogorița asta cu violarea fetelor virgine este o invenție a lui Edi, pe care o tot scoate din mânecă, din când în când, pentru a-și justifica dezgustul marcionit față de Primul Testament. În realitate, armata israelită nu a violat pe nimeni. Nu există nicio dovadă.

Observ că între timp ai mai evoluat pe calea necredinței față de Biblie, acceptând scepticismul istoricilor minimaliști (Dumnezeu să-i informeze!). Israelul, chiar dacă ar fi apărut mai târziu în Canaan, în urma unor răsturnări locale, așa cum afirmă acești deștepți ai pământului, nu avea nevoie de nicio literatură propagandistică pentru a oferi „legitimitate politică unei ierarhii tribale”. Care ierarhie tribală din Orient a avut nevoie de o poveste atât de spectaculoasă, de detaliată factual și cronologic?  Ce parabolă? Oare putem face ce dorim cu genurile literare?

Încurcăm narațiunea istorică cu parabolele? Ce învățături spirituale poți să iei dintr-o asemenea „parabolă”? A prezenta lumii un fals istoric drept parabolă, este ceva mai odios decât un genocid. Fiindcă muritori suntem și nici un genocid nu ne ia decât o parte din viața aceasta vană, care fără Dumnezeu este nu are noimă, nici conținut.  Așteaptă puțin, Crasse, și vei afla adevărul. Deceniile trec repede. Iar Biblia pe care o urăști, pentru că o citești prin ochelarii Opoziției, va rămâne.