martie 2024
D L Ma Mi J V S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
566
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

1844 şi Milleriada

Viaţa lui William Miller

Chiar şi cei care nu sunt de credinţa noastră ştiu că rădăcinile istorice ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea sunt în America secolului al XIX-lea. Ne amintim cu evlavie de predicatorul baptist William Miller, care deși nu a intenționat formarea unei noi denominaţii religioase, stă la originea mai multor confesiuni moderne, printre care și Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Din acest motiv, toţi aceşti adventişti mai sunt cunoscuţi şi sub numele de milleriţi, iar Mişcarea Adventistă produsă de predicile lui Miller se numeşte Mişcarea Millerită. 

Miller s-a născut la 15 feb. 1782, în Pittsfield, Massachusetts. Părinții lui au fost: căpitanul William Miller, un veteran al revoluției americane, și Paulina,fiica pastorului baptist Elnathan Phelps. Când William avea 4 ani, familia lui s-a mutat la țară în Low Hampton, statul New York. Miller a fost educat acasă de mama lui până la vârsta de 9 ani, când a început să meargă la nou înființata școală din districtul East Poultney. Nu se ştie dacă Miller a făcut şi alte studii până la vârsta de 18 ani, deși a învăţat mult ca autodidact, citind tot ceea ce-i cădea în mână. Ca tânăr, a avut acces la biblioteca particulară a judecătorului James Witherell și la biblioteca congressman-ului Matthew Lyon, în apropiere de Fairhaven, Vermont.

În 1803, Miller s-a căsătorit cu Lucy Smith și s-au mutat în zona din care provenea ea, în Poultney, unde au ridicat o fermă. În timpul cât a locuit în Poultney, Miller a fost ales în mai multe funcții publice, începând cu cea de polițist. În 1809 a fost urcat la gradul de sub-locotenent de poliție și la o dată necunoscută a fost ales judecător de pace. Miller a servit poliția din Vermont și a fost avansat la gradul de locotenent pe data de 21 Iulie, 1810. Pe atunci devenise deja un om înstărit, având casă, pământ mult și cel puțin doi cai.

Curând după mutarea lui în Poultney, Miller a respins învățăturile baptiste și a devenit deist.

[1] În biografia sa, Miller spune: „Am devenit prieten cu cei mai influienți oameni din localitate [Poultney, Vermont], care erau deiști; dar erau cetățeni buni, de o moralitate și ținută serioasă. Ei mi-au pus în mână lucrările lui Voltaire, David Hume, Thomas Paine, Ethan Allen, și alți scriitori deiști.“ Ca deist, Miler a respins asocierea cu creştinismul şi a devenit un membru mason (= francmason / germ. Freimaurer) activ. În cartea lui Sylvester Bliss, „Memorii despre William Miler“[2] găsim scrise următoarele:

„Aici [în Poultney, Vermont], Domnul Miller a devenit membru al frăţiei masonice, unde şi-a dovedit perseverența, întrucât a avansat la cel mai înalt grad pe care lojele masonice îl puteau oferi în această țară şi în această regiune.”

În biografiile și cărțile istorice din Vermont îl găsim pe lista celor mai proeminenți oameni pe Căpitanul William Miller, ca fiind unul dintre primii maeștri ai lojei Steaua Dimineții, cu gradul de Mare Maestru Nr. 27. Această lojă fusese organizată în Poultney înainte de anul 1800. Un autor susţine că Miller obţinuse gradul de Mason al Arcului Regal. Practic toţi biografii lui Miller recunosc că acesta a făcut parte din elita masonică. Chiar şi mai târziu, după ce se va reconverti la credinţa baptistă în 1831, şi se va retrage din masonerie, Miller nu va dispreţui pe masoni şi nu va demoniza niciodată frăţia masonică. Dimpotrivă, în scrierile lui apar unele explicaţii privitoare la masonerie, iar într-una din scrisorile lui Miller se poate simţi oarecare satisfacţie cu privire la ştirea morţii unui antimason din localitate.

La ibucnirea războiului din 1812, Miller a adunat o companie cu care a călătorit la Burlington, Vermont, unde a fost transferat la Regimentul 30 Infanterie al armatei Statelor Unite, cu gradul de locotenent şi cu funcţia de agent de recrutări, după care la 1 feb. 1814 a fost înaintat la gradul de căpitan. Martor la scenele specifice războiului, privind moartea şi rănirea unor camarazi din apropierea sa, Miller a văzut victoria americană şi supravieţuirea sa ca pe o adevărată minune, ceea ce a început să intre în conflict cu teoriile deiste. Mai târziu avea să scrie: „Mi se părea că Fiinţa Supremă trebuie să fi vegheat asupra intereselor acestei ţări într-un mod special, salvându-ne din mâinile duşmanilor noştri. Un rezultat atât de surprinzător, neaşteptat în asemenea împrejurări, mi s-a părut a fi lucrarea unei puteri mai înalte decât a omului.”[3]

Convingerile şi activitatea lui William Miller

Ororile războiului, precum şi victoria americanilor asupra englezilor,  l-au determinat pe Miller să-şi reconsidere vederile filozofice. După terminarea războiului, Miller s-a retras din armată în 1815, întorcându-se acasă la Poultney (cu gradul de colonel? unde ai găsit?), apoi mutându-se la Low Hampton. Biografii lui descriu deprimarea pe care i-a cauzat-o această credinţă de liber-cugetător lipsită de orice speranţă şi care nu oferea vieţii nici un sens. A început să conştientizeze tot mai mult că este un muritor, iar moartea tatălui şi a sorei lui au accentuat această obsesie. Ca urmare, Miller s-a apucat serios de studiul Scripturii, ceea ce l-a făcut să se apropie din nou de credinţa baptistă a părinţilor lui, preţuind tot mai mult Biblia şi să luând poziţie publică împotriva deismului.  Miller descrie cum amintirea imaginii lui Iisus din Evanghelie l-a salvat din disperarea deistă şi l-a întors la speranţa creştină care se găseşte în Cuvântul lui Dumnezeu.

William Miller a început un studiu tot mai profund şi mai amplu al Bibliei, atât pentru nevoile lui spirituale, cât şi pentru a putea răspunde provocărilor lansate de prietenii săi deişti, fiind tot mai pasionat de a arăta că Biblia este o carte plină de armonie şi nu de contradicţii.  S-a apucat să studieze Biblia verset cu verset, decis să nu treacă mai departe până nu înţelege sensul. În acest demers, Miller a ajuns la profeţiile cărţii lui Daniel, pe care le-a privit cu aceeaşi seriozitate.

Întemeindu-se pe profeţia din Daniel 8:14, după traducerea KJV („Unto two thousand and three hundred days; then shall the sanctuary be cleansed.”),  Miller a înțeles curățirea sanctuarlui ca fiind purificarea pământului prin foc la a doua venire a lui Iisus Hristos. Apoi folosind „principiul zi-an”, a fost convins şi plăcut surprins că perioada de 2.300 de „zile” începea cu decretul de rezidire a Ierusalimului dat de Artaxerxes I împăratul Persiei, în anul 457 î.e.n.  Calculul foarte simplu arăta că termenul profetic se încheia undeva pe la anul 1843.

Chiar dacă în 1818 Miller era deja convins de calculul lui, el a continuat să studieze în particular până în 1823, pentru a se asigura de corectitudinea interpretării lui. În Septembrie 1822, Miller și-a scris concluziile lui într-un document de 22 puncte, unde articol 15 afirmă: „Cred că a doua venire a lui Iisus Hristos este aproape, „chiar la uși”, şi anume peste 21 de ani, în anul 1843 sau posibil mai înainte.” În ciuda convingerilor lui, Miller nu a început să le predice, până în prima duminică din August 1831, în localitatea Dresden.

În 1832 Miller a trimis spre publicare o serie de 16 articole in ziarul baptist local, Vermont Telegraph. Datorită faptului că nu reuşea să facă față cererilor de predicare și de a călători pentru a da informații cu privire la interpretările lui, Miller a mai publicat un rezumat al învățăturilor lui profetice în 64 de pagini cu titlul: „Dovezi din Scriptură și Istorie cu privire la a doua venire a lui Iisus Hristos în jurul anului 1843”

După anul 1840, adventismul
millerit s-a transformat dintr-o mișcare rurală, obscură, într-o campanie națională care a inflamat populaţia din oraşele americane. O mulţime de pastori din diverse confesiuni s-au asociat cu Miller ca să-l ajute în această trezire religioasă a bisericilor. Nu se intenţiona fondarea unei noi biserici. Adventismul era o mişcare interconfesională, ecumenică, acceptând membrii oricărei biserici care credeau în Iisus Christos şi luau în serios revenirea Sa iminentă. Credincioşii se întâlneau în săli publice sau în diverse biserici, unde predicatori adventişti erau invitaţi, fără a renunţa la calitatea lor de membri în bisericile lor. Periodic constituiau „conferinţe generale”, care erau prezidate de lideri aleşi. Unul dintre aceştia (Henry Dana Ward) era dintre cei care nu credeau în fixarea de date, dar credea în venirea apropiată a lui Iisus. Spre deosebire de alte valuri de trezire americane care trecuseră, Mişcarea Millerită, cu puţine excepţii, a fost ocolită de fanatisme, în ciuda zvonurilor populare alimentate de unii jurnalişti ostili.

Predicile lui Miller erau serioase, profunde, inspirând tăcere, nu isterie religioasă, şi conducea la pocăinţă, nu la porniri fanatice. În mod inevitabil însă, credinţa aceasta ducea la sacrificii mari pentru progresul misiunii adventiste, prin predicare şi prin publicaţii care au trecut dincolo de graniţele ţării. Multe proprietăţi au fost vândute, iar în ajunul termenului fixat, pământul a rămas necultivat. Nici un lider însă nu s-a îmbogăţit de pe urma acestor sacrificii. William Miller a fost printre primii care şi-au sacrificat averea.

În ciuda dorinței adepţilor lui, Miller nu fixase la început o dată exactă a celei de a doua veniri. Dar, ca răspuns, el a indicat anul religios iudaic, dintre 21 martie  1843 şi 21 martie 1844.  Data de 21 martie 1844, sfârşitul acestui an iudaic a trecut pe lângă ei, cauzând prima mare dezamăgire şi pierderea multor credincioşi care au abandonat adventismul. În urma altor discuții și studii, evenimentul a fost mutat la 18 aprilie 1844, după calendarul evreilor karaiţi.[4] Dar, ca şi datarea anterioară, 18 Aprilie a trecut, fără ca Iisus să revină. Miller a răspuns public scriind:

„Îmi mărturisesc greșeala, și-mi recunosc dezamăgirea; cu toate acestea încă cred că ziua venirii Domnului este foarte aproape, chiar la ușă. “

Deși la adunarea de tabără din August 1844, Samuel Snow a prezentat un nou studiu, care dovedea că a Doua Venire va avea loc pe 22 Octombrie 1844, și această dată, pe care Miller a acceptat-o foarte târziu, a trecut fără se întâmple nimic. Ziua de 23 Octombrie 1844 a devenit Ziua marii dezamăgiri adventist-milerite, trăgând după ea un nou val de părăsire a mişcării. Nu se ştie exact cât de mulţi au fost adepţii acestei mişcări în perioada 1840-1844. Unii autori menţionează 50.000, alţii mult mai mult, până la 500.000. Depinde şi de momentul la care se referă numărul. După dezamăgire, majoritatea acestora s-au întors în bisericile lor sau în lume. Dar şi cei ce au rămas fideli mişcării au suferit puternic dezamăgirea. Hiram Edson, de exemplu, îşi amintea: „Speranțele și așteptările noastre au fost spulberate și am plâns cum nu mai plânsesem niciodată. Am plâns și am plâns până ce ziua a trecut.”

Miller nu a părăsit niciodată credinţa în revenirea apropiată a lui Iisus. A recunoscut încodată public că interpretarea lui trebuie să fie greşită pe undeva, dar a refuzat să facă noi calcule, afirmând că data cea mai bună pe care a descoperit-o este ASTĂZI. A murit după cinci ani, la 20 dec 1849, cu această convingere puternică, şi a fost înmormântat lângă casa lui de fermier din Low Hampton, NY, care a devenit, între timp, muzeu naţional.

După Marea Dezamăgire, adventiştii rămaşi în jurul lui Miller s-au constituit în Asociaţia Milenială Americană, dintre care unii s-au nimit mai târziu Adventişti Evanghelici. Aceste două denumiri care constituiau trunchiul principal al mişcării millerite aproape s-au stins pe la sfârşitul secolului 19. O doamnă adventistă foarte influentă, Clorinda Minor, o sabatistă care nu s-a asociat cu pionierii noştri, a condus o mişcare de tip evanghelic-sionist, încurajând plecarea în Palestina şi constituirea de kibuţuri  întru împlinirea profeţiei şi aşteptarea Domnului. Această mişcare nu a dus la înfiinţarea unei noi confesiuni.

Majoritatea acestor grupări millerite păstrau credinţa în nemurirea sufletului şi duminicalismul. Cei care încercau noi explicaţii şi raţionalizări cronologice credeau că, de moment ce anul profetic era corect, venirea Domnului trebuia să aibă loc în curând, la o dată care trebuie aflată. Ar putea fi o eroare omenească de calcul pe undeva.  Acest grup de adventişti există şi astăzi sub numele de Advent Christian Church (Biserica Creştină a Adventului), numărând vreo 60.000 de membri. Ei au fost influenţaţi de un alt grup adventist cu care s-au şi unit în secolul  20: mişcarea Life and Advent Union. Aceştia evidenţiau credinţa privitoare la starea inconştientă a morţilor şi anihilarea finală a păcătoşilor, precum şi o doctrină antitrinitarienă.

Un alt grup important considera că Iisus revenise în 1844, într-adevăr, dar în duh, nu în trup. Ca urmare, au declarat că la 22 octombrie începuse mileniul sabatic, când nu se mai lucrează. Ca urmare, încurajau manifestări neobişnuite de “bucurie” şi de “umilinţă”, cum ar fi dansul religios, mersul în patru labe, sărutul „frăţesc” (inclusiv între bărbaţi şi femei) etc. În 1876 a luat fiinţă mişcarea Bible Students, cunoscută astăzi ca „Martorii lui Iehova”, cu un număr de peste 7 milioane de membri. Ea a fost întemeiată de Charles Taze Russel, un tânăr care părăsise credinţa familiei lui (prezbiterieni / calvinişti) şi devenise deist, apoi se reconvertise la creştinism datorită predicării şi învăţăturii adventiste.

Cea mai importantă confesiune millerită este reprezentată astăzi de Adventiştii de Ziua a Şaptea, o Biserică mondială care s-a ridicat la aproape 20 milioane de membri, dar care, după Dezamăgire, încă nu exista. Tentativele dezinteresate ale unor milleriţi, care au preţuit atât autoritatea supremă a Bibliei, cât şi rugăciunea credinţei şi legătura frăţească, fără a renunţa la experienţa adventistă prin care trecuseră, au consituit un grup care nu şi-au dat iniţial nici un nume, dar au fost numiţi de ceilalţi “adventişti sabatarieni”, sau porecliţi “adventiştii uşii închise”. Acest grup de numai câteva zeci de persoane şi-au clarificat primele punctele de credinţă distinctive în 1848 (sabatul zilei a şaptea, curăţirea sanctuarului, starea morţilor, spiritul profeţiei). În timp ce adventiştii care nu primeau sabatul deveneau tot mai divizaţi şi primeau noi rătăciri (cum ar fi invazia spiritismului de la 1848), adventiştii sabatişti au apărut şi crescut aproape din nimic, dezvoltând treptat înţelegerea doctrinei biblice şi a vieţii creştine.

După 1860 au adoptat stilul de viaţă sănătos şi organizarea ca Biserică sub numele de Adventişti de Ziua a Şaptea. După 1888 au căpătat un accent evanghelic şi un puternic avânt misionar în America şi în afara Americii. Între 1890-1830 au reuşit să se dezbare treptat de influenţele antitrinitariene.  Nici confesiunea sabatistă nu a fost ocolită de spectrul unor schisme, erezii şi divizări pe motive diverse, unele din ele fiind deosebit de scandaloase pe plan mondial. Totuşi, în timp ce credincioşii care au rămas pe platforma adevărului au fost binecuvântaţi de Dumnezeu în mod special, ca indivizi şi ca organizaţie, celelalte grupuri de AZS sunt mult mai modes
te numeric şi ca impact social, totalizând la un loc sub 200.000, aşa numitele “Biserici ale lui Dumnezeu” (cu cel mult 100.000), “Mişcarea de Reformă” (c. 35.000), Davidienii şi alţii (foarte puţini).

În ciuda rătăcirilor omeneşti care nu ocolesc nici o Biserică, Mişcarea Millerită ne învaţă că iubirea lui Iisus ne reuneşte, şi că rugăciunea lui Iisus din Ioan 17 “trebuie să fie crezul nostru”, aşa cum spunea Ellen White. Speranţa Revenirii lui Iisus a creat o mişcare interconfesională care a zguduit bisericile şi oraşele Americii în sec. 19, deşi era practic neorganizată. Astăzi avem de învăţat şi din greşelile milleriţilor, pe care cei care nu le cunosc, le repetă. Cea mai mare eroare însă nu a fost interpretarea greşită a textului din Daniel 8:14, ci tendinţele divizive şi greşelile de după 1844, în special opoziţia multor lideri faţă de noile descoperiri care veneau din Scriptură şi acceptarea, în schimb, a unor  „lumini noi” care s-au dovedit a fi întuneric vechi. Cei care ascultă însă de porunca Domnului , păstrând unitatea şi iubirea frăţească, vor fi binecuvântaţi ca şi pionierii, cu o mai bună înţelegere a Cuvântului şi cu darul Duhului Sfânt, iar în final vor fi martorii glorioasei Reveniri a lui Iisus, pe care părinţii noştri milleriţi au aşteptat-o cu toată dăruirea de sine.

1844 a trecut, şi mulţi se întreabă până astăzi ce împlinire a avut profeţia descoperită de Miller. Profeţia se referea la începutul procesului ceresc al judecăţii premileniale, cea mai importantă fază a Judecăţii de apoi, în care se hotărăşte ireversibil destinul nostru veşnic. Privind această Judecată prin imaginea pământească a curăţirii Sanctuarului, precum şi prin imaginea parabolelor Împărăţiei rostite de Iisus, înţelegem că nu doar în cer se petrece ceva de la 1844 încoace, ci şi spre pământ au fost trimişi cei trei îngeri care zboară cu un mesaj pentru toate popoarele, anunţând nunta împărăţiei şi acceptarea uniformei cereşti – haina cea albă a meritelor lui Iisus şi a ascultării de toate poruncile lui Dumnezeu.

______________________________________________________________________________________

[1] Sau liber-cugetător. Deismul este o filozofie idealistă, numită şi „religia naturală”, care postulează existenţa unui Dumnezeu Creator al universului, care după Creaţie a lăsat universul să se descurce singur pe baza legilor naturale. De obicei, deiştii neagă orice revelaţie divină, orice scriere inspirată şi orice intervenţie supranaturală. Iluminismul, liberalismul teologic, raţionalismul sunt toate forme de deism. Deismul a fost filozofia principală a mişcărilor politice secularizante din Europa şi America, a militat pentru drepturile omului mai mult decât bisericile, a susţinut separarea între stat şi biserică. Unii dintre primii preşedinţi americani au fost deişti.

 

[2] Memoirs of William Miller, Boston: Joshua V. Himes, 1853, 13.

 

[3] Sylvester Bliss, Memoirs of William Miller, Boston: Joshua V. Himes, 1853, 52–53.

 

[4] Karaiţii sunt o sectă iudaică foarte conservatoare, care se întemeiază pe Biblia ebraică, fără Talmud.

8 Comentarii

  1. Lucian 10/03/2011 at 17:24 - Reply

    Dejane, pana nu te duci sa implinesti porunca divina a Marii Trimiteri si pana nu vei mai sta ca un copac fara rod nu vei avea capacitatea de a vorbi despre vreo reforma. Asa ca „fii plin de ravna”, log out, shut down si la treaba.

  2. Dejan 10/03/2011 at 10:03 - Reply

    Frate Laiu, eu cred ce spune Spiritul Profetic:

    „Profeţii lui Dumnezeu au vorbit mai puţin pentru timpul lor decât pentru veacurile viitoare. [b]Si în mod special
    pentru generaţia care va trăi în mijlocul ultimelor scene ale istoriei acestui pământ[/b].” ST April 2, 1896

    „Studiaţi capitolul nouă din Ezechiel. Aceste cuvinte vor fi împlinite în mod literal; cu toate acestea timpul
    trece, si oamenii sunt adormiţi….” Lett. 106, Septembrie 26, 1909

    „Această sigilare a servilor lui Dumnezeu este aceeasi care a fost arătată lui Ezechiel în viziune. Si Ioan a fost martor al acestei viziuni atât de înspăimântătoare.” TM 445

    „(citat Ezechiel 9, 1-6) Profetul, privind de-a lungul veacurilor, a avut acest timp prezentat în viziune, înaintea sa.” Mar. vol. 5, 207

  3. Florin Lăiu 10/03/2011 at 9:42 - Reply

    Ezechiel 9 vorbeşte despre soarta cetăţenilor Ierusalimului înainte ca acesta să fie cucerit şi distrus de babilonieni, cu 587 ani înainte de Christos. Ca lecţie, istoria e bună pentru toţi. Aceasta nu înseamnă că este o profeţie care ne spune exact ce se va întâmpla azi cu o biserică sau alta. Ştiu că mărturia din 5T aplică scenariul din Ezechiel la Biserică, pe baza unei analogii cu Apocalipsa 7, dar orice prezicere de acest gen este condiţionată. Iar condiţia este pocăinţa faţă de Dumnezeu, nu faţă de pretenţiile lui Stump sau ale altora ca el, care ne somează astăzi să ne întoarcem teologic la pempărşii pe care i-am abandonat din secolul 19.
    Îmi place ideea unei cărţi, dar dacă este scrisă de vreun amator care somează Biserica la reformă teologică, nu mă interesează. Cred că toţi cei care au de nuştruluit Biserica (cu sau fără Ellen White), trebuie să înveţe mai întâi să-şi măsoare lungul nasului şi al bârnei din ochi.

  4. Dejan 08/03/2011 at 11:30 - Reply

    [quote name=”Florin Lăiu”] Eşti fixist, frăţioare, nu vrei să judeci cu mintea proprie, te-ai lăsat manevrat de Mr Stump, şi nu e bine. [/quote]

    Nu am nimic cu Allen Stump. M-am intalnit numai o data cu el si pot sa va spun ca nu sunt de acord cu tot ce spune el.

    [quote=Florin Laiu]În fond, ce vrei de la mine, sau de la Biserica mea? Nu te recunooaştem decât ca fiu rătăcit; nu profet, nu reprezentant al autorităţii EGW, nu cercetător biblic. Vai de cel care îţi va lua în seamă teoriile conspiranoice![/quote]

    In primul rand biserica nu este numai a d-voastra ci si a mea. O iubesc si de aceea fac cea ce fac. Tot ce vreau este sa recunosteti starea jalnica in care este biserica si sa lucrati la reforma ei. De geaba va laudati cu ea cand faptele spun mai tare realitatea. Daca membri nu se trezesc in curand o sa vina pedeapsa. Ezechiel 9 ne spune ca cei mai multi AZS vor pierde viata vesnica. Va rog cititi din nou cap. „Sigiliul lui Dumnezeu” din Mart. vol 5. Acolo ni se spune ca prezenta lui Dumnezeu nu este in biserica AZS cu toate ca membrii continua sa observe formele religiei.

    As vrea sa va trimit o carte daca imi dati voie. daca sunteti de acord, spuneti-mi va rog pe care e-mail sa o trimit.

  5. Florin Lăiu 08/03/2011 at 9:46 - Reply

    Dejane, în cei aproape 60 de ani am învăţat din experienţă că atunci când interlocutorul nu poate dialoga decât prin texte şi citate, este exact tipul de om care nu poate fi impresionat de nici un text sau citat. Eşti fixist, frăţioare, nu vrei să judeci cu mintea proprie, te-ai lăsat manevrat de Mr Stump, şi nu e bine.
    În fond, ce vrei de la mine, sau de la Biserica mea? Nu te recunooaştem decât ca fiu rătăcit; nu profet, nu reprezentant al autorităţii EGW, nu cercetător biblic. Vai de cel care îţi va lua în seamă teoriile conspiranoice!

  6. Dejan 08/03/2011 at 8:21 - Reply

    FLORIN LAIU: Totuşi, în timp ce credincioşii care au rămas pe platforma adevărului au fost binecuvântaţi de Dumnezeu în mod special, ca indivizi şi ca organizaţie”

    Ellen White: „Spiritual death has come upon many who should be examples of zeal, purity, and consecration. [b]Their practices speak more loudly than their professions[/b], and witness to the fact that some power has cut the cable that anchored them to the eternal Rock, and [b]they are drifting without chart or compass[/b].” RH, August 28,1894)

  7. Florin Lăiu 31/01/2011 at 11:44 - Reply

    Mulţumesc, Csaba ! A fost scris iniţial de unul din băieţii mei (Mişu) şi prelucrat de mine. Realitatea a fost mult mai complexă şi mai spectaculoasă, dar articolul acesta este rezumativ. Vezi şi http://ro.wikipedia.org/wiki/William_Miller

  8. Csaba Porkolab 31/01/2011 at 11:05 - Reply

    Imi place articolul.

Dă-i un răspuns lui Florin Lăiu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.