Scapă-ne, Doamne; c-a pierit onoarea,
S-a dus buna credinţă dintre oameni,
Unul pe altul, prietenii se-nşeală
Cu buze lunecoase şi perfide.
Tăia-v-ar Dumnezeu, buze viclene,
Limbi hulitoare ce spun vorbe mari !
Ei zic: „Cu limba noastră vom învinge;
Căci cine ne-ar mustra? Noi suntem tari!”
De jaful săvârşit printre săraci,
De gemetele celor oropsiţi,
„Acum Mă scol – făgăduieşte Domnul –
Să-i scap pe cei sărmani şi obidiţi.”
Făgăduinţa Lui neprefăcută-i,
Şi fapta Lui e lamură de-argint,
Aur curat de şapte ori topit !
Tu Însuţi, Doamne, îţi păstrezi cuvântul,
Păzindu-ne de-acea burtăverzime,
Căci pretutindeni mişună mişeii,
Când josnicia-i pusă la-nălţime
Comentarii recente în articole