decembrie 2019
D L Ma Mi J V S
« nov.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
190
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/Uncategorized/CREAŢIONISM/Creaționism biblic/Uriaşii — mit sau realitate preistorică ?

Uriaşii — mit sau realitate preistorică ?

Pentru a descrie pe aceşti oameni de statură impresionantă, ebraica biblică foloseşte de cele mai multe ori expresia ’iš middá „om de dimensiune”, sau ’anšey middá / ’anšey middot „oameni de dimensiune / dimensiuni” (Nu 13:32; 2S 21:20; Is 45:14; 1Cr 11:23; 20:6), sugerând astfel o statură neobişnuită. În două cazuri (Gn 6:4; Nu 13:33), Moise a preferat cuvântul (plural) nǝfilim, care se referă de asemenea la un om de statură neobişnuită, şi este tradus cu „uriaşi, giganți, titani”.

Unii cercetători speculează că termenul nǝfilim ar însemna „căzuți” sau „căzături”, şi că ar denumi fiinţe „căzute” sau monstruoase, pentru că termenul seamănă cu néfel (lepădătură, avorton), şi cu nafal (a cădea). În realitate, nu se cunoaşte etimologia termenului nǝfilim, un arhaism folosit numai în scrierile lui Moise. Cert este că termenul a fost întotdeauna înţeles ca referindu-se la oameni de o statură neobişnuită, de aceea a fost tradus în greacă şi latină gigantes. Nimic nu sugerează că aceştia ar fi fost nişte monştri sau… lepădături.

Din nefericire, unii învăţaţi evrei din epoca elenistică, interpretând Geneza 6, au lansat un scenariu mitologic, neacceptat de iudaismul oficial, dar care a influenţat în special pe unii teologi creştini până astăzi. Primul text care a pus în circulaţie această legendă a fost o ficţiune religioasă produsă înainte de anii 200 î. Ch., numită Cartea lui Enoh, care era cunoscută şi citată chiar de primii creştini (Iuda 14) şi a fost inclusă în canonul biblic al creştinilor etiopieni. Identificând pe „fiii lui Dumnezeu” din Geneza 6 cu străjerii cereşti (îngerii), această ficţiune religioasă (pseudepigrafă) arată că aceşti „veghetori”

„…şi-au ales fiecare câte o femeie şi s-au apropiat de ele şi au trăit cu ele. Ei le-au învăţat pe femei vrăjitorii, farmece şi însuşirile rădăcinilor şi plantelor. Şi aceste femei au zămislit şi au născut uriaşi. Statura uriaşilor era de 300 de coţi, şi aceştia au înghiţit tot ce putea produce munca oamenilor şi tot nu a fost chip să fie săturaţi. Atunci uriaşii s-au întors împotriva oamenilor înşişi ca să-i mănânce. Şi au început a se repezi la păsări, la dobitoace, la târâtoare şi la peşti pentru a-şi potoli  foamea cu carnea lor, şi setea cu sângele lor. Şi atunci tot pământul a murmurat împotriva celor răi.” (1En 7:1-6, 10-15)

La o citire atentă a textului biblic din Geneza 6, Moise nu ne spune că uriaşii aceştia ar fi fost nişte monştri apăruţi în urma acelor căsătorii profane, ci că „uriaşii erau pe pământ în zilele acelea”. Cuvântul „uriaşii” este cu articol hotărât (ha-năfilim) şi în poziţie emfatică, la început de propoziţie. Autorul vrea să spună că pământul era locuit pe vremea aceea de oameni de statură înaltă, şi nu că pe lângă oameni „normali”, ar fi existat nişte monştri care sufereau de gigantism sau care ar fi fost produsul unor încrucişări nelegiuite. 

Autorul adaugă: „şi chiar după ce au intrat ‘fiii lui Dumnezeu’ la ‘fiicele oamenilor’ şi ele le-au născut copii, aceştia au fost uriaşi. Ei erau acei faimoşi titani din vremurile străvechi.” Sublinierea noastră arată că oamenii au fost uriaşi „chiar şi după” acest amestec, deci cu atât mai mult înainte fuseseră uriași.

În ce priveşte identitatea „fiilor lui Dumnezeu” şi a fiicelor oamenilor”, cea mai bună explicaţie este aceea care s-a dat dintotdeauna, şi anume că aceste expresii sunt metaforice şi denumesc pe credincioşi şi pe necredincioşi. Oamenii lui Dumnezeu, ca și îngerii lui Dumnezeu sunt numiți „fii ai lui Dumnezeu” (Os 1:10; Ps 29:1; Ex 4:22, 23; Lc 3:38; 20:36; Rom 8:19; 1In 3:10; Iov 1:6; 2.1; 38:7; Ps 89:6), iar necredincioşii, oamenii acestei lumi sunt numiți „fiii oamenilor” („fiii lui Adam”- Ps 53:2; 62:9).

Contextul (în Geneza 4-5) indică două linii genealogice, a nelegiuitului Kain şi a credinciosului Şet, aşadar autorul denumeşte, în mod metaforic şi spiritual, cele două clase. (Dumnezeu a descurajat căsătoriile dintre credincioși și necredincioși, ştiind că, de obicei, ele duc la ştergerea diferenţei dintre poporul lui Dumnezeu şi lume: Dt 7:3-4; 1Împ 11:1-2; Ezra 10:2-3, 10-11; Ne 13:23-26; 1Cor 7:39; 2Cor 6:14). Pe de altă parte, Dumnezeu nu a interzis nicăieri căsătoria îngerilor cu fete pământene, deoarece o asemenea combinaţie este imposibilă: îngerii nu sunt fiinţe sexuate şi nu se căsătoresc (Mt 22:30; Mc 12:25; Lc 20:35-36).

Aşadar, nu există îngeri, îngerese şi îngeraşi, decât în picturi bisericeşti. Dacă o combinaţie între îngeri şi oameni ar fi posibilă, înseamnă că ar fi şi naturală şi, prin urmare, legitimă. Biblia nu condamnă combinaţia din Geneza 6 ca pe un amestec rasial de fiinţe cereşti şi pământeşti, care ar fi dat naştere unor monştri. Un asemenea scenariu este de basm, chiar dacă a fost susţinut de-a lungul mileniilor, şi chiar dacă până târziu, după Renaştere, lumea credea că anumite femei fac sex cu demonii. Și bineînțeles că, după ce mărturiseau totul (sub torturile Inchiziției), erau pedepsite după lege, prin ardere pe rug, ca „vrăjitoare”.

În ce priveşte mărimea reală a „uriaşilor”, nu puţini credincioşi s-au blocat cu mintea în acelaşi tărâm de basm. Pasajul citat mai sus din 1Enoh susţine că uriașii ar fi fost de 300 de coţi (= 150 metri!), ceea ce este imposibil: s-ar fi prăbuşit sub propria greutate. Falsuri cu schelete sau urme de asemenea uriaşi s-au difuzat şi pe internet. De obicei, aceşti falși uriași sunt mult prea mari.

Geneza nu specifică ce înălţime ar fi avut primii locuitori ai pământului, dar ne dă o cheie: aceştia erau şi foarte longevivi (trăind până la 9-10 secole) şi se reproduceau la o vârstă mult mai târzie decât astăzi: de obicei, după vârsta de 100 de ani, iar după vârsta de 500 de ani încă erau fertili.

Site-ul Ziare.Com a publicat, în cadrul unei știri, următoarele:

„Speranța de viață pare să aibă legătură cu un tip de hormon secretat de organism, IGF1. Cu cât acesta este în cantitate mai mică, cu atât viața va fi mai lungă. În condițiile unei maturizări sexuale timpurii, acest hormon se găsește în cantitate mai mare în organism, relateaza Daily Mail, care citează un raport publicat de Proceedings of the National Academy of Sciences.”

Dumitru C. Dulcan (Creierul și mintea universului) afirmă:

„Este o lege a naturii, în virtutea căreia ființele care au nevoie de mult timp până să ajungă la maturitate au o viață lungă, iar cele care ating rapid maturitatea trăiesc puțin.”

Ştiind că există un raport proporţional între creşterea organismului şi vârsta medie a reproducerii, observăm că astăzi creşterea în înălţime are loc până la 20+ de ani. Dacă antediluvienii deveneau adulţi cu adevărat, în jurul vârstei de 100 de ani, aceasta sugerează că ei creşteau în înălţime (nu neapărat cu aceeași rată de creștere!) până în jurul vârstei de 100 de ani, ceea ce explică de ce erau atât longevivi, cât și „uriaşi”. Dar cât de mari să fi fost?

Cuvântul „uriaş” nu este atât de potrivit, fiindcă indică o statură imensă, de basm, în genul lui Gulliver. Singurele cazuri în care ni se indică dimensiuni ale uriașilor sunt cazurile refaimilor („fiii lui Rafa”). Biblia relatează că Regele Hog din Başan (nordul Transiordaniei) dormea într-un pat de fier, lung de 4,5 metri, ceea ce sugerează că omul avea cam patru metri înălţime (Dt 3:11). Dintre cei cinci refaimi din Gatul Filistiei, Goliat avea „6 coţi şi o palmă” (= 3,25 metri), după Textul Masoretic (ebraic), dar după Textul Grecesc (LXX), ar fi avut numai 4 coţi şi o palmă (2,25 metri) sau, după alte manuscrise, 5 coţi şi o palmă (2,75 metri). Aceste ajustări numerice indică încercarea unor copiști editori de a impune o cifră mai realistă, gândind că scribii anteriori au exagerat. Dar nu este exclus nici fenomenul invers.

În afară de Goliat, Biblia numeşte şi pe fratele său, refaitul Lahmi din Gat (1Cr 20:5), precum și pe un refait polidactil (un uriaş cu 6×4 degete la mâini şi la picioare). Acest amănunt, cunoscut în lumea medicală, subliniază autenticitatea cronicii biblice (2S 21:20; 1Cr 20:6). Polidactilia este un fenomen genetic cunoscut.

Alţi refaimi vestiţi în cronicile biblice au fost Sappai / Saph (2S 21:18; 1Cr 20:4) şi un altul numit Işbi-Benob (2S 21:16). [Notă: Işbi-benob este o eroare scribală, în locul expresiei yošəbeybənob / bəgob = locuitorii din Nob / Gob.
După HALOT, inițial ar fi fost propoziţia wayyēššəbu bə-Nob/Gob = „şi s-au aşezat în Nob/Gob”, sau wayyašubu bə-Gob = „s-au întors la Nob/Gob”, cu referire la David şi oamenii lui, ca ultimă propoziţie din 2S 21:15].

După cum observăm din Scriptură, această descreştere în dimensiuni a omenirii nu pare să fi fost uniformă în toate populaţiile, întrucât pe vremea cuceririi Canaanului, şi chiar după aceea, se raportează existența unor seminţii de uriaşi, care erau folosiţi ca adevărate maşini de război. Trebuie să facem distincţie între aceşti uriaşi şi fenomenul gigantismului cunoscut astăzi, numit şi hipersomie sau somatomegalie, asociat cu diverse boli ale sistemelor circulator şi osos.

Descreşterea în înălţime şi longevitate care a avut loc în primul mileniu după Potop, potrivit cronologiei biblice, ar putea fi explicată şi prin intervenţia unui fenomen genetic degenerativ, asemănător cu „sindromul de progerie” (sindromul Hutchinson-Gilford), care se manifestă sub forma unei îmbătrâniri rapide, premature a organismului. Până la vârsta de 12-20 de ani, copilul cu progerie trece prin toate fazele de dezvoltare, până la îmbătrânire reală şi moarte. O boală asemănătoare este sindromul Werner, în care maturizarea rapidă începe odată cu pubertatea, iar la 40 de ani, individul are toate simptomele unui om îmbătrânit definitiv.

În descrierea Noului Ierusalim, Ioan foloseşte o expresie ciudată în Ap 21:17: μέτρον ἀνθρώπου, ὅ ἐστιν ἀγγέλου („măsură de om, adică de înger”). Pentru că exprimarea este stranie, traducătorii au încercat să-i dea sens, improvizând: „căci cu măsura oamenilor măsura îngerul” (CNS), sau: „pe care o folosea îngerul” (NIV), sau  eliminând complet referirea la înger (NJB), etc. Este interesant însă că termenul măsură (metron) din Apocalipsa 21 se referă la o „trestie de aur” pe care o folosea îngerul (Ap 21:15). Iar această măsură grecească de lungime, numită kálamos (trestie), era de 10 picioare (= 3 metri).

Dacă măsurile antice, inclusiv cele greceşti, erau împrumutate din dimensiunile naturale ale corpului (deget, palmă, picior, cot), iar cotul este deja folosit în acelaşi verset, este posibil ca autorul să sugereze că măsura îngerului, trestia de aur, ar fi măsura standard a staturii îngerilor, care ar fi fost și statura inițială a oamenilor.

Până vom ști mai sigur care au fost dimensiunile exacte ale uriașilor, mai important şi mai sigur este să știm că imaginea măsurătorii are în Apocalipsă şi un uz simbolic (Ap 11:1-2), descriind judecata (evaluarea) celor care se închină lui Dumnezeu, care sunt măsuraţi cu o „trestie” asemănătoare unui toiag de domnie / sceptru (aici CNS greșește, când traduce cu „prăjină”). Există o statură spirituală care trebuie atinsă (Ef 4:13-15):

„…până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, ca un om matur („desăvârșit”), la statura deplină a lui Christos, și să nu mai fim ca niște copii, duși de orice val și vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor, prin şiretenia metodelor lor de amăgire; ci, mărturisind adevărul cu dragoste, să creştem în toate spre El, spre Christos, care este Capul.”

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.