decembrie 2019
D L Ma Mi J V S
« nov.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
191
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...

Tortul lui Sebi

Mă provoacă să-i răspund. I-a venit ideea originală că acele 70 de săptămâni din Daniel 9 (adică 490 de ani), ar fi o felie tăiată din tortul istoriei evreilor, o istorie care ar fi fost formată din trei perioade a câte 490 de ani.

(Aici, Sebi tot repetă verbul „ebraic” șatac, care, de fapt, înseamnă „a tăcea”. Verbul din Da 9:24 este în realitate neḫtaḵ „tăiat la o parte”, de la rădăcina ḫaṯaḵ „a tăia” „a decupa” „a tranșa”. Probabil unii au scris chatakh, iar Sebi l-a citit franţuzeşte!).

Uite că lui Sebi i-a ieșit schema cu tortul, De fapt toate schemele îi ies ușor, pentru că nu are nevoie de exactitate, nici de atestare istorică a evenimentelor.[1] Probabil așa se explică faptul că nu datează cele patru evenimente care delimitează cele trei serii de 70 de ani:

  • Traversarea Iordanului (De ce este mai importantă traversarea Iordanului sau intrarea în Țară, decât exodul din Egipt și traversarea „Mării Roșii”?)
  • Israel în gloria maximă (este un moment foarte vag, care ar putea cuprinde cel puțin jumătate din timpul domniei lui Solomon)
  • Decretul (lui Cyrus) ca împlinire a lui Dan 9:25 (dar decretul lui Cyrus din 536 î.e.c. nu satisface criteriile profeției din Daniel 9, nici timpul cerut, care ar trebui să fie 457 î.e.c.—altminteri ar fi trecut 536 ani, în loc de 483 de ani, până la Mesia)
  • Evanghelia trece la „neamuri” (la ce dată?)      

Între aceste patru jaloane, trebuie să numărăm exact 490+490+490. Să verificăm dacă iese socoteala:   

  • Deoarece Exodul a avut loc în anul c. 1446 î.e.c., (cu 480 ani înainte de întemeierea Templului lui Solomon cf. 1Împ 6:1, c. 966 î.e.c.), înseamnă că traversarea Iordanului a avut loc 40 de ani mai târziu, în anul 1406 î.e.c.;
  • De la anul 1406 î.e.c., cei 490 de ani ne duc la anul 916 î.e.c., aproape de sfârșitul domniei lui Roboam. A fost aceasta culmea gloriei lui Israel?
  • Au trecut, oare, 490 ani de la anul 916 î.e.c., până la decretul lui Cyrus (536 î.e.c.)??? O simplă scădere ne arată că au trecut doar 380 de ani! Aici, istoricii păgâni neserioși și academicienii nebăgători de seamă, au pierdut din calcul, sau chiar au furat 110 ani! În realitate, cei 490 de ani de la culmea gloriei din anul 916, s-ar încheia pe la anul 426, aproape de sfârșitul domniei lui Artaxerxe, când nimic prea important nu s-a întâmplat pe scala istoriei lui Israel.
  • Când s-au împlinit cei 490 de ani până la consumarea „tortului” lui Israel? Dacă cei 490 ani încep cu Cyrus, atunci s-au împlinit la 490 de ani după decretul lui Cyrus din 536 î.e.c., în anul 46 î.e.c. – prea devreme! Dacă acceptăm data convențională a convertirii lui Pavel, care a avut loc imediat după martiriul arhidiaconului Ștefan (c. 34 e.c.), când Marele Sanhedrin a respins noul legământ, al Evangheliei, legământ care s-a extins apoi predominant spre neevrei, cei 490 de ani înainte de anul 34 e. c. ar începe la anul 457 î.e.c., în coincidență cu data decretului lui Artaxerxe din Ezra 7. Întâmplător ?

Anul 457 ca început al celor 70 de „săptămâni”,  dincolo de orice interpretare a conținutului decretului din Ezra 7, este singurul decret persan care poate fi un start rezonabil pentru cei 483 ani până la apariția publică a lui Christos, sau pentru cei 490 ani până la despărțirea definitivă dintre iudaism și Evanghelie. Aceasta nu a fost o dată inventată de William Miller, cum sugerează Flavius și Sebi, ci a fost descoperită cu mult înainte și a fost susținută de o mulțime de învățați, începând cu sec. XVI și mai târziu, nu doar în mișcarea adventistă.[2]

Sir Isaac Newton a fost doar unul dintre învățații care au susținut startul celor 70 de săptămâni odată cu decretul lui Artaxerxe din anul 457 î.e.c. În comentariul lui, Sir Isaac Newton scria:  

„Aici, socotind o săptămână ca fiind șapte ani, avem 490 ani până la moartea și învierea lui Christos, de la timpul când iudeii, care fuseseră dispersați, trebuiau reîncorporați ca popor și ca cetate sfântă. […] Iudeii dispersați s-au făcut un popor și o cetate, când au devenit din nou o politeia (cetate organizată), un organism politic; și aceasta s-a întâmplat în al șaptelea an al lui Artaxerxe Longimanus, când Ezra s-a întors din captivitate cu o mulțime de iudei și a reînviat cultul iudaic; și potrivit dispoziției împăratului a pus magistrați în toată țara, ca să judece și să conducă poporul, după legile lui Dumnezeu și ale împăratului (Ezra vii.25). Au existat doar două întoarceri din captivitate: a lui Zorobabel și a lui Ezra. Sub Zorobabel iudeii au primit doar însărcinarea de a zidi Templul, în timp ce sub Ezra, ei au devenit mai întâi un organism politic, sau o cetate care se autoguverna.” (Sir Isaac Newton, Observations upon the Prophecies of Daniel, and the Apocalypse of St. John, chap. X, ”Of the Prophecy of the Seventy Weeks”, London, Darby and Browne, 1733).

Concluziile le las pe seama cititorului. Sper să citească și cei doi cucurigi de pe gardul de la Benia, care se ţin de şotii profetice.     


Note

[1] Calculele preferate astăzi chiar de specialiști cu pretenții nu mai vizează perioade exacte și cifre rezonabile istoric, ci par a fi simple jocuri de satisfacerea curiozității. Tot felul de soluții se propun, în timp ce soluția cea mai bună și mai potrivită este abandonată ca fiind învechită și naivă. De exemplu, M. L. Chase, afirmă pe blogul Crossway: ”…Ca și în cazul primelor ‘șapte heptade’, n-ar trebui să accentuăm un literalism strict asupra celor 62 de heptade, cu intenția ca să rezulte exact 434 ani. Este doar un număr rotund, simbolic al perioadei care se întinde de la Neemia, la Iisus.” Halal expertiză!

[2] Johann Funck (†1566), capelan la curtea din Nürnberg, probabil primul care a fixat corect începutul perioadei în anul 457 î.e.c. A fost urmat de Georg Nigrinus (†1602), Heinrich Bullinger (†1575), Jacques Cappel (†1624), Johannes Cocceius (†1669), Heinrich Horch (†1712), Biblia Berleburg adnotată (1742), Johann Albrecht Bengel (†1752), Johann P. Petri(1768), John A. Brown (1810), William C. Davis (1811), H. Heintzpeter (1819), Archibald Mason (1820),  William Miller (1822), illiam Cunninghame (1826), Louis Gaussen (1829), juristul Nicole (1829), L. H. Kelber (1831), Daniel Wilson (1836), Johann Richter (1837). Începând cu a doua parte a secolului XIX, teologii în general au abandonat acest calcul tradițional. Au apărut interpretările „liberale”, istorico-critice, care nu acceptă ideea de preștiință și profeție. Aceștia încheie cele 70 de săptămâni, ca de fapt toate profețiile lui Daniel, în timpul lui Antioh Epifanul, când ei pretind că ar fi fost scrisă cartea (ca pseudo-profeție, adică istorie rescrisă la timpul viitor). Teologii credincioși, în mare parte au început să prefere permisiunea lui Artaxerxe din anul 444 î.e.c. (Neemia 2) ca start al celor 70 de săptămâni, folosind metode forțate pentru a înghesui cei 490 de ani până la crucificarea lui Iisus, cu ultima „săptămână” tăiată și azvârlită peste cele 2000 de ani, la timpul sfârșitului. Există însă și surse mai recente neadventiste, care s-au întors la primul decret al lui Artaxerxe ca start al celor 70 de săptămâni: Alexandr Pavlovici Lopuhin, teolog rus (†1904, Istoria Biblică, vol. IV, 277-278), Henry H. Halley (1983, Manual Biblic, tr. Doru Motz, p. 349).

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.