septembrie 2019
D L Ma Mi J V S
« aug.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
244
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/Fără categorie/Re-re-replică lui Aurel

Re-re-replică lui Aurel

Reality blocker

“Reality blocker” este rațiunea subiectivă prin care un minor aspect lingvistic, logic sau tehnic dintr-un text este transformat într-o „problemă” majoră, cu funcție de strategie literară, care ar trebui să facă un declic în mintea cititorului superinteligent, să-l determine să înțeleagă din text cu totul altceva decât în mod evident vrea să zică textul sau autorul textului. Că eu nu gust acest trick, știi deja. Dar întrebarea mea este, dacă va accepta cineva o atare metodologie. Nu-i suspectez pe autorii Bibliei în stare de asemenea subtilități.

Ai scris că „reality blocker este facut in asa fel incit oricit ai incerca sa-ti folosesti imaginatia ca sa pricepi descrierea, nu reusesti, asa ca detaliul te forteaza sa te gindesti la ce este in capul lui Rahav si a celui care a scris povestirea, sau ceea ce eu am numit reasoned reality.” Deci, oricât ai încerca, să-ți folosești imaginația ca să înțelegi descrierea, nu reușești. Dar tocmai aici e problema a ceea ce consideri tu un reality blocker concret. Poți găsi destul de repede să înțelegi descrierea, fără un efort de imaginație. Însă explicația ta mi se pare contradictorie, pentru că mai jos, spui că „reality blockers au rolul nu sa te faca in stare sa dai friu imaginatiei, ci sa ti-o blocheze ca sa pricepi ce se intimpla in pasaj”. Și cum ți-o blochează, dacă mereu ești ispitit să-ți imaginezi soluții care respectă descrierea povestitorului? Ce premise trebuie să am în cap, ca să mă prind că este vorba de un reality blocker? Am voie să cred, de exemplu, că Dumnezeu poate să-Și manifeste capacitățile supranaturale, cel puțin atunci când anunță că o va face? 

Am citit materialul publicat pe Academia.Edu https://independent.academia.edu/AurelIonica1  și în Journal of Communication.Ro pe când fusese publicat pe The Open Classroom: http://aurelionica.com/revised_articles/.    

Este, cu adevărat, expresia lui Matei, cu privire la călărirea mânzului şi a măgăriţei, un reality blocker? Este aceasta cea mai rezonabilă explicație? Adesea o minimă incursiune în critica textuală, constatarea unor ambiguități de traducere sau dorința de a atrage atenția asupra unei formule biblice știute, sunt explicații mai simple, mai realiste și mai rezonabile. Oare chiar asta spune Matei, că Iisus a călărit simultan sau alternativ ambele animale?

  • Marcu, vorbind doar despre mânz (ὁ πῶλος), care în greacă este masculin, spune că Iisus s-a aşezat ἐπ᾽ αὐτόν (deasupra lui, peste el).
  • Luca adaugă că este vorba de un mânz care nu mai fusese încălecat, şi că oamenii şi-au pus hainele ἐπὶ τὸν πῶλον (peste mânz), pentru ca Iisus să stea deasupra.
  • Ioan se referă de asemenea la mânz, folosind un alt termen (ὀνάριον – măgăruş), care este neutru, de aceea zice ἐπ᾽ αὐτό, dar cu același sens (deasupra lui, peste el).
  • Matei (21) este singurul care aduce o informație mai completă, precizând că Iisus spusese celor doi trimişi că vor găsi legaţi o măgăriţă cu mânzul ei, și că trebuie să-i aducă pe amândoi. Era de aşteptat, deoarece mânjii stau în mod natural cu mamele lor. Ar fi fost neobișnuit ca trimișii să găsească doar mânzul, și încă mai dificil să aducă doar mânzul la Iisus. Dar Matei menționează prezenţa măgăriţei, pentru a-l face pe cititor să intre în rezonanță cu profeția:  „Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul, care zice: «…. Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.»” (Mt 21:4-5). După aceasta, Matei spune ceva care în mai toate traducerile sună derutant:  „Au adus măgăriţa şi mânzul, şi-au pus hainele peste ei  (ἐπ᾽ αὐτῶν), iar El a şezut deasupra lor (ἐπάνω αὐτῶν).”

Se creează astfel imaginea hilară a călăririi simultane a celor două animale. Dar înainte de a propune o soluţie, avem deja doi martori oculari  (Marcu,[1] Ioan) și un maestru al reportajului (Luca), care spun că Iisus a încălecat măgărușul, cel care nu mai fusese încălecat.[2] Aceasta nu exclude prezenţa măgăriţei, aşa cum am arătat. Dar exprimarea din textul lui Matei are probleme, fie de traducere, fie de transmitere a textului, fie ambele. Unii traducători au înţeles expresia  „El a şezut deasupra lor (ἐπάνω αὐτῶν)” ca referindu-se la haine, nu la măgăriță și mânz, dar exprimarea rămâne ambiguă. Iisus nu a călărit simultan ambele animale, dar ucenicii Lui şi-au pus hainele peste ambele animale, pentru că amândouă erau la dispoziția lui Iisus. Haine se aruncaseră și pe jos, înaintea cortegiului (vezi 2Îm 9:13).

Expresia ἐπάνω αὐτῶν este extrem de rară în greaca biblică (în NT apare doar aici), şi interesant este că în manuscrisele bizantine (care sunt mai târzii) ea apare de două ori în Mt 21:7.

Este foarte posibil ca textul iniţial să fie alterat prin eroare de transmitere. Este posibil chiar ca autorul să se fi exprimat neatent de la bun început. Orice explicație care se înscrie într-o logică normală și în acord cu scopul limbajului, este preferabilă. Este neverosimil că autorul, printr-o exprimare stranie, ar fi intenționat să ne atragă/distragă atenția asupra unei alte realități, pe care textul n-o dezvăluie în mod explicit.

Teologia noastră nu se împiedică în această mică problemă, deoarece nu credem în inspirația verbală a autorilor sacri, prin urmare nu credem în ineranța absolută a Bibliei. Credem în inspirația mesajului și în infailibilitatea Bibliei ca mesaj. Limbajul, procedeele literare, datele tehnice, logica exprimării, sunt contribuții pur omenești și uneori acestea pot fi și greșite, fără însă a compromite  mesajul. Descrieri diferite (fie complementare, fie divergente) ale unui fapt sunt prezente uneori în Biblie (compară Mt 8:28 cu Mr 5:2; Lc 8:27; compară Mat 20:30 cu Mr 10:46; Lc 18:35; compară 2Sam 24:1 cu 1Cr 21:1; compară FA 9:7; cu FA 22:9; compară Nu 25:9; cu 1Cor 10:8 etc.). Trebuie să facem întotdeauna witch-switch spre o altă dimensiune logică, atunci când întâlnim oarecare problemă în text?

Ai afirmat că prin această figură de circ intenționată de Matei – călărirea simultană a ambelor dobitoace – el ar fi vrut să ne tragă de mânecă doar, ca să înțelegem că Iisus intra în Ierusalim ca să moară. Nu m-ar fi dus capul la așa-ceva. Probabil te referi la măgarul din Geneza 22? Acolo era un singur măgar în discuție, și n-a fost abandonat, cum ziceai tu cândva, ci pur și simplu n-a mai fost menționat, deoarece se înțelegea de la sine că aveau să-l aducă înapoi. (Dacă era bou, ar fi fost jertfit, ca recunoștință!). Analogia cu măgarul lui Avraam este șchioapă, pentru că Isaac nu a fost dus pe măgar, ci mai degrabă a fost luat ca să care vreascurile până la Moria (v. 3). Sau măgarul a fost pentru Avraam și, alternativ, pentru Isaac, iar slugile au cărat vreascurile? În orice caz, măgarul a fost lăsat în grija slugilor, la poalele dealului, pentru că bătrânul a pus sarcina de lemne în spatele lui Isaac (v.5-6), iar Avraam însuși purta o altă povară, mult mai grea. Întoarcerea lui Avraam este descrisă extrem de sumar, întrucât nu mai conținea nimic dramatic. Într-adevăr, autorul nu se mai interesează de soarta măgarului. Dar nici Isaac nu mai este menționat pe nume, la întoarcere (Gen 22:19). A rămas Isaac cu măgarul la Moria, în aşteptarea eroilor lui Matei?

Totuși, Matei vorbeşte despre un mânz şi o măgăriţă. Măgari sunt destui în istoria lui Israel, aşa că nu văd de ce asinii lui Matei trimit la jertfirea lui Isaac, mai mult decât la moartea profetului tânăr și pofticios (1Împ 13:28); sau la moartea înțeleptului Ahitofel, a cărui vorbă era socotită drept cuvântul lui Dumnezeu (2Sam 17:23); sau la regele davidic Ioiachim, care și-a pierdut și viața odată cu tronul (Ier 22:19)? De ce nu te-ai legat de măgăriţa și mânzul pe care oracolul patriarhal i-a priponit de vița lui Iuda (Gen 49:11); sau la mielul din Ex 34:20 care înlocuia pe măgăruş; sau la măgărița lui Balaam care L-a văzut pe Îngerul lui Yahwé (Nu 22:23); sau la măgărițele lui Saul, pe care le-a pierdut tocmai pentru a găsi un tron (1Sam 9:20); sau la măgarul cu care Ișai i-a trimis daruri lui Saul, prin David (1Sam 16:20); sau la măgărița care a plecat în căutarea învierii unui fiu de om (2Îm 4:22); sau la măgărița Iuda (Ier 2:24; comp. Za 10:3); sau la măgarii levitului ghinionist, căruia i-a fost ucisă țiitoarea (Jud 19:10, 28)?

Sau trebuie să cred că de vreme ce este vorba de o scriere antică, trebuie să aibă o altă logică decât aceea a bunului simț? Aș vrea să știu și eu care este acel caz indiscutabil de reality blocker din literatura antică, unanim acceptat – mă refer la consensul școlerilor. Mă îndoiesc că anticii ar fi folosite trucuri literare, pentru care nu aveau termeni. Când există un fenomen sau un obiect, de regulă i se găsește și un nume, sau i se împrumută, prin extensie, numele altuia (mouse, web, etc.). Puteau să-i spună, de exemplu, „capcană” (capcana orbului!), că existau destui termeni pentru așa-ceva. Poate consultăm un dicționar moldo-român de la Chișinău, unde vom găsi o groază de exemple de inspirație lingvistică.

Te-ai referit la discuția noastră mai veche despre „perfectul profetic”. Eu nu neg neapărat această noțiune. Am spus doar că denumirea este convențională și că gramaticile ebraice au explicații uneori diferite în ce privește interpretarea aspectelor verbale, ca perfect și imperfect. Perfectul ebraic poate descrie acțiuni sau stări din prezent sau din viitor, fără a fi vorba de oracole profetice, în special în poezia ebraică (unde se încadrează și mare parte din Profeți). Dacă însă este vorba de acel prim casus belli al nostru din Gen 1:27 (verbul ‎בָּרָ֥א la perfect: „a creat”), nu se poate concepe un sens viitor, deoarece exprimarea este prozaică, iar în context, același fapt este descris mai întâi prin formula wayiqtol ‎וַיִּבְרָ֙א (imperfect cu waw consecutiv/relativ, care în orice narațiune se referă la timpul trecut: „a creat”). Analogia ta cu noțiunile gramaticale nu mă convinge în acest caz, deoarece omul antic (și nu numai) nu învăța gramatică în școală, nu era conștient de „noțiuni” gramaticale. Copilul sau adultul învață limba din mediul social, cu tot cu reguli, pe care și le însușește inconștient. Nu are nevoie de noțiuni. Doar învățarea sistematică are nevoie de noțiuni.    

Re Episodul Ierihon

În multe alte cazuri de descriere a cuceririi, evreii au folosit într-adevăr strategeme, au dărâmat ei înșiși ziduri; numai în cazul Ierihonului zidul s-a dărâmat în mod supraomenesc. Era prima cetate întâlnită de ei în Canaan, cheia țării, și Dumnezeu voia să dea lecție tuturor vecinilor canaaniți. Zidul era destul de gros, de vreme ce camera de sus a Rahavei era pe zid (cf. KJV, ASV, NAS, NAU, TOB etc. “her house was upon the side of the wall, and she dwelt upon the wall.”). Era nevoie în acest caz de o intervenție divină. Iar autorul ne previne deja prin teofania Comandantului Suprem care Se arată lui Iosua, chiar înainte de episodul Ierihon (Ios 5:13 – 6:5), că forțele supraomenești sunt de partea lui Israel.

Autorul precizează că Ierihonul se aștepta la asaltul evreilor și că era bine baricadat și întărit (Ios 6:1). Dar, dacă cineva nu este de acord cu realitatea scenariului biblic, poate s-o blocheze după plăcere și să creeze o realitate imaginară. Îmi pot imagina, dacă vreau, că am în față o cronică manipulativă sau legendă, și atunci voi construi alte scenarii posibile: funia ar fi avut rolul de a intra în cetate, porțile putea fi deschise pe dinăuntru (chiar și fără intervenția unor spioni evrei!). Pot spune, dacă vreau, că însăși Rahav i-a convins pe portari să deschidă, sau pot spune că, de fapt, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, nici faptul că, după multe secole, reconstructorul Ierihonului a plătit cu viața fiilor lui, așa cum spusese Iosua (1Împ 16:34). Dar aceasta nu este o abordare respectuoasă a textului.

Cuvintele Rahavei dovedesc că ierihoniții știau de planul Dumnezeului lui Israel de a elimina pe canaaniți. În acest context, o trădare din interiorul cetății trebuie scoasă din calcul. Ierihoniții nu așteptau să vină evreii, ci tremurau la gândul acesta. De ce gabaoniții (tot canaaniți) au recurs la un truc și nu s-au predat pur și simplu? Tocmai pentru că se temeau, auziseră că este vorba de extincție.

Înconjurarea cetății nu presupune că aceasta se făcea neapărat sub ziduri. Era important doar ca evreii să fie văzuți de ierihoniți. Și chiar dacă ei ar fi făcut procesiunea aceea chiar sub ziduri, ierihoniții nu ar fi îndrăznit să-i atace, întrucât în context este scris că se temeau de Israel și, atâta timp cât evreii nu făceau decât să se plimbe, sunând din șofar, fără catapulte, fără săgeți incendiare, etc., canaaniții n-au îndrăznit să-i provoace cu arme.

Referitor la obiecţia ta că, din motive tehnice, nu puteau exista locuinţe în cavitatea zidului, eu nu mă pricep prea bine la ingineria antică și la arheologie. Dar se pare că nu era chiar o imposibilitate (vezi Ez 41:6). Dar expresia biblică nu presupune neapărat că locuința Rahavei era „în” zid. Prepoziția ‎בְּ (bǝ-)se traduce contextual și formează expresii cu sens destul de divers. Sensuri locative, ca „lângă” sau „pe” sunt obișnuite. Isopul „crește pe zid” (‎בַּקִּ֑יר 1Îm 5:13) nu „în zid”; aripa heruvimilor „atingea zidul” (‎בַּקִּ֑יר 1Îm 6:27), nu era împlântată „în” zid; Locuința putea face corp comun cu zidul, fără a-i periclita siguranța. Ea putea fi lipită de zid, iar etajul superior (fapt obișnuit în antichitate: Jud 3:23; 1Îm 17:19; 2Împ 4:11; Ne 3:31; Mr 14:15; FA 9:37; 20:8) putea fi inclusiv deasupra zidului, cu fereastră în afară (2Sam 19:1; 2Cor 11:33). Expresia asociată în același verset (Ios 2:15), ‎בַּֽחוֹמָה, de asemenea, are sensul „pe peretele / pe coama zidului”, vezi Ioel 2:9). Este adevărată că pe ziduri erau creneluri, unde stăteau străjerii, dar străjerii la oarecare distanță unii de alții, în mod special la colțurile zidului, unde erau turnuri. O cameră deasupra zidului nu slăbea deloc apărarea unei cetăți cetăți.   

Cât privește prăbușirea zidului, am arătat deja că nu reiese de nicăieri că absolut toată structura zidului s-a prăbușit. Autorul afirmă că faptul a fost supranatural, prin urmare, cine a dărâmat zidul știa ce să facă pentru a proteja familia Rahavei. Și nu este vorba de hocus-pocus; aici „dezagreez” definitely. Vrei să spui că toate actele supraomenești sau supranaturale descrise în Biblie sunt simple ”reality blockers”? Dacă vorbești totuși de faptul că Dumnezeu a creat lumea, nu hazardul, este și acesta un “reality blocker” care ne trimite în altă parte? Comparația ta cu Harry Potter mă face furios. Pe comparație, că pe tine nu mă pot mânia. Hai să lăsăm în pace pe Harry Potter, altminteri o să-mi spui că puștiul joacă rolul Olarului demiurg (potter), sau cine știe ce interpretare, la care Madam Rowling nu se gândise.

A afirma că anticii nu credeau în minuni și că pentru ei acestea funcționau ca reality blockers pentru a descoperi indica ceva superior, nu simt nevoia s-o combat, pentru că a crede în supranatural a fost în toate timpurile baza religiei. Prin urmare, indiferent dacă cineva este credincios sau ateu pur, observă că autorul a intenționat să spună exact ceea ce a spus. Și așa a fost înțeles și peste 1400 de ani (Evrei 11:30).

Este clar că a existat și există încă o bogată cultură a credinței în supranatural. Nu doar „fundamentaliștii” moderni au fixul acesta, ci și autorii Bibliei în mod evident au scris ce au crezut. Nu e nici un alt chichirez la mijloc, nici un reality blocker. Nimic altceva, decât crezi sau nu crezi. Iar când nu crezi, găsești explicații. Diverse. EC are una, AntiEC  are alta, important este că ambele resping din principiu actele supraomenești. Harry Potter este dintr-o altă lume literară. Biblia, în afară de imagistica semitransparentă din unele profeții (Daniel, Apocalipsa), nu folosește de obicei trucuri literare pentru a transmite mesaje politice. O face direct și cu succes.  

Dragă Aurel, ți-am scris în speranța că îți vei pune câteva întrebări incomode. Eu cred că ești mult mai inteligent decât unele soluții pe care le-ai propus. Merită să revizuiești ce ai scris, sau dacă nu, poţi rămâne în istorie doar ca un grădinar simpatic, în timp ce eu nu am nici o nevoie să mai fiu pomenit. Sunt pe făraşul vremii, împreună cu toți fundamentaliștii bătuţi în cap, din hrisoavele antice și până la amvoanele demodate de astăzi.

P.S. „Prietenul meu EH” pe care l-ai menţionat nu formează o echipă cu mine. Dacă el a râs de tine, la fel și de mine. Și suntem, totuși, prieteni, așa cum tu și cu mine.


NOTE

[1] Marcu era fiul Mariei din Ierusalim, rudă a lui Barnaba și este posibil să fi fost martor al intrării lui Iisus în Ierusalim.

[2] Vezi idei asemănătoare în Ex 34:19; Nu 19:2; Dt 21:3; 1Sam 6:7, care sugerează că ceea ce era dedicat lui Dumnezeu trebuia să fi fost la prima mână, nemaifolosit.

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.