mai 2020
D L Ma Mi J V S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
87
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/Fără categorie/Profeţia despre sanctuar

Profeţia despre sanctuar

Comentariu la Daniel 8 (partea a doua)

Identitatea Sanctuarului

v. 10. „a disprețuit locaşul Sanctuarului Lui” (ebr. māḵôn miqdāšô). Ceie două denumiri asociate aici cu referire la sanctuar (māḵôn „locaş” şi miqdāš „sanctuar”) se mai găsesc împreună numai în Ex. 15:17 „Tu îi vei aduce […] în locul, pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş (māḵôn), la templul (miqdāš), pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!” (cf. 1Împ. 8; 2Cr. 6, unde termenul māḵôn se foloseşte numai pentru locaşul ceresc). Destinaţia din Exodul 15 nu poate fi decât locaşul ceresc al lui Dumnezeu, deoarece numai acela este făcut de mâna lui Dumnezeu (Ev. 9:11; 11:10; Ap. 21:3, 16 cf. 1Împ. 6:20), în timp ce locaşul pământesc a fost făcut de mâini omeneşti (Ex. 25:8; 2Sam. 7:13). Acest templu ceresc era numit de Iisus „Casa Tatălui Meu” (Lc 2:49; In 2:16; 14:2).

Descrierea templului ceresc în limbaj ceremonial pământesc este pur didactică, nu are rolul de a ne informa despre topografie, încăperi și mobilier. Același principiu se aplică în Epistola către Evrei, în Apocalipsă și în viziunile E G White.  

Până când ?

Cei doi sfinți din Dan 8:13 sunt fiinţe cereşti: unul superior: cel care vorbeşte de obicei şi răspunde, cunoscând toate tainele; şi un subaltern: cel care întreabă. În versetele următoare, subalternul primeşte numele de Gabriel („Omul lui Dumnezeu”). Superiorul său va fi identificat mai târziu (10:13, 21; 12:1) ca Mikhael („Cine-i ca Dumnezeu?”), Solul legământului (Ex. 3; Mal. 3), Reprezentantul special al lui Dumnezeu, Cel deopotrivă cu Dumnezeu. În Apocalipsă, aceştia doi sunt numiţi Iisus Christos şi Îngerul Său (Ap. 1:1-2). Este emoţionant să înţelegem că faimoasa formulă profetică din Daniel 8:14 a fost rostită de Însuși Domnul Christos, Cel preexistent.

Întrebarea din v. 13 apare ca una singură în ebraică şi vizează doar sfârşitul nenorocirilor: Până când? Când se vor sfârși toate aceste necazuri? (Dan. 12:6-7 etc.; Apoc. 6:9-11; Ps. 94:3 etc.). Sanctuarul, jertfa necurmată şi oştirea sunt asociate în această întrebare, de aceea şi răspunsul trebuie considerat cu referire la toate acestea. Sanctuarul din v. 14 implică tot ce ţine de sanctuar: jertfa necurmată, „oştirea” sanctuarului şi Căpetenia ei.    

Până la seară, dimineață, 2300 . . .

Răspunsul din v. 14, într-o traducere literală (interliniară), este:

Se sugerează astfel 2300 de succesiuni seară-dimineaţă, ca în Geneza 1, unde seară-dimineaţă este echivalentul unei zile. Traducerea „2300 seri şi dimineţi” este derutantă. Unii comentatori, chiar au numărat 2300 de seri și de dimineţi, totalizând împreună 1150 zile (fiecare zi având o seară şi o dimineaţă). Acest truc apare și în unele traduceri mai interpretative. De aceea este preferabil să folosim forma criptică din textul ebraic („până la seară, dimineaţă 2300”), deoarece în acest caz, variantele literale sunt mai sugestive. Cea mai veche traducere făcută de evrei, Vechea Traducere Greacă (Septuaginta) redă această replică în forma: „până la seară și dimineață, zile 2300”, adăugând astfel termenul hemerai (zile), pentru a preciza ceea ce înțelegea un evreu din această exprimare poetică. Ideea că trebuie să fie vorba de 2300 de ani a fost acceptată de multă vreme, potrivit codului zi-an, care are un precedent în Ezechiel (4:6), contemporanul lui Daniel.  

Vorbim, aşadar despre 2300 de ani, o perioadă al cărei start nu este menţionat în această viziune, dar suntem asiguraţi că profeţia se extinde până la timpul sfârşitului (v. 17, 19, 25-26).Punctul de start al acestei durate se poate afla numai prin relația cu capitolul următor. Sir Isaac Newton, în comentariul lui la Daniel 8, face următoarele afirmații (în c. 1720):

„Până la două mii și trei sute de zile; apoi sanctuarul va fi curățat”. Zilele lui Daniel sunt ani; și acești ani ar putea să fie socotiți fie de la distrugerea templului de către romani sub domnia lui Vespasian [70-2370 e.n.], fie de la profanarea sanctuarului prin cultul lui Zeus Olympius [168 î.e.n. – 2133 e.n.], fie de la pustiirea Iudeii de la sfârșitul războiului iudeilor, când toți iudeii au fost alungați din propria lor țară [135-2435], sau de la un alt moment istoric pe care timpul îl va descoperi.

(Observations, ch. IX). Sublinierile noastre.

Este demnă de remarcat prudența savantului, care deși face câteva speculații, nu mizează pe vreuna din ele. Mai degrabă, lasă pe seama viitorului descoperirea timpului. Declarația cu privire la timp din Daniel 8 ar putea sugera două momente logice pentru stabilirea începutului celor 2300 de ani:

  1. Momentul vorbirii (Dan 8:1, 14), adică aproximativ anul 547 î.e.n., care ne-ar conduce până la anul 1754 – lipsit de însemnătate religioasă și prea devreme față de timpul în care primii comentatori au înțeles secretul timpului.  
  2. Momentul apariției cornului nelegiuit (Dan 8:9), adică 175 î.e.n., care ne-ar conduce până la anul 2126, foarte târziu.

Pentru înțelegerea modului în care perioadele profetice sunt anunțate, o comparație cu Dan 12:6-7 este utilă. La întrebarea „cât timp va mai fi până la sfârșitul acestor lucruri stranii?” (Dan 12:6), Domnul îi răspunde lui Daniel, cu jurământ: că trebuie mai întâi să treacă timpul de „1 vreme, 2 vremi și ½ vreme”, dar sfârșitul nu va veni atunci, ci „când mâna poporului sfânt va fi zdrobită de tot” (Dan 12:7).

Referirea la cele „trei vremi și jumătate” (1260 zile) face trimitere la profeția din capitolul 7, și vrea să spună că după ce se va încheia seria celor patru fiare și în special după ce se va sfârși perioada celor 1260 zile profetice ale cornului, putem vorbi despre timpul sfârșitului, dar încă nu este sfârșitul. Deși la prima vedere s-ar spune că cei 1260 de ani ar putea fi numărați din momentul vorbirii, începutul lor este astfel mult mai târziu. Isaac Newton avea dreptate să lase calculul acesta pentru alte generații.  

Evenimentul de la sfârşitul celor 2300 zile-ani

Potrivit textului ebraic, la sfârșitul celor 2300 ani „sanctuarul va fi răzbunat (wə-niçdaq = sau: îndreptățit, justificat, i se va face dreptate, va învinge la judecată). Avem aici o referire directă la Judecata divină (vezi cap. 7:9-10, 22, 26; Ap. 6: 9-11; 11:1-2). A se vedea și Ier 50:28; 51:11.

Verbul ebraic niçdaq este o formă pasivă de la rădăcina çadaq (în acest caz, de la forma Hifil (cf. ebr. Ex 23:7; 1Împ 8:32; Is 50:8), „unde Dumnezeu, într-un context legal, îndreptățește pe cel neprihănit” (Jože Krašovec). Martin Pröbstle de asemenea afirmă că „verbul acesta indică judecata divină, care va îndreptăți qodesh-ul (care, după Pröbstle, ar însemna lucrurile sfinte, în general)”. Sensul verbului niçdaq este recunoscut ca atare în lexicoanele ebraice, nu doar în traduceri. De exemplu:

  • Lexiconul BDB: shall be put right, in a right condition; be justified, its cause vindicated.
  • Lexiconul HALOT: brought to its justice, justified.
  • Lexiconul Holladay: be brought [back] to its rights, be vindicated.
  • Lexiconul Clines: be brought to its right state.

Verbul acesta nu este conectat direct (lingvistic) cu Leviticul 16, unde se folosesc verbele ṭahhēr „a curăța”, kappēr „a face ispășire”. Leviticul 16 însă are avantajul de a evoca judecata divină prin ceremonii, astfel că și pe această cale se ajunge la același eveniment profețit în Dan 8:14: Judecata Casei lui Dumnezeu.

În tractatul lui din 1834, William Miller (Evidence … p. 31), citând Dan 8:13-14 după KJV (unde „sanctuarul este curățat”), a adăugat: “or justified as it might have been translated” (sau: justificat, cum putea fi tradus). După aceea a comentat această justificare / îndreptățire a sanctuarului (p. 34), aplicând acest concept la credincioși: „apoi noi vom fi curățați și îndreptățiți”, „Vedem prin aceste texte — și mult mai multe ar putea fi citate — că sanctuarul spiritual nu va fi curățat până la a doua venire a lui Christos; și atunci tot Israelul va fi înviat judecat și îndreptățit în ochii Lui.” (Sublinierile mele). 

Opt ani mai târziu, Miller (“Cleansing of the Sanctuary”, Signs of the Times, April 6, 1842, p. 1) scria că „atunci când acestea [PĂMÂNTUL și BISERICA] vor fi curățate, atunci, și nu înainte de aceasta, va fi întregul sanctuar al lui Dumnezeu curățat și îndreptățit (cum este scris în margine).” Prin aceste citate, încercăm să pătrundem în mintea lui Miller, să înțelegem de ce asocia Daniel 8:14 cu venirea lui Iisus. El înțelegea că profeția implică o judecată, dar potrivit cu credința universală, își imagina că această judecată nu poate fi decât la venirea lui Iisus, după înviere, nu înainte de aceasta.  

Învățații evrei care au tradus cartea lui Daniel în greacă (Septuaginta), au redat termenul ebraic wə-niçdaq cu „va fi curăţat”, deoarece pe vremea aceea, în mediul iudaic, profeția era aplicată la evenimentul curățării și rededicării templului de către Iuda Macabeul (165 î.e.n.), în urma persecuției lui Antioh Epifanul. Evenimentul este comemorat de evrei în fiecare decembrie, sub numele Hanukka (rededicare, cf. In 10:22). Traducerea latină (Vulgata) a urmat exemplul Septuagintei, și cele mai multe traduceri au luat exemplul Vulgatei sau al Septuagintei; de aceea avem în multe traduceri cuvântul curățit / curățat.   

Dacă preferăm traducerea interpretativă, după Septuaginta (curățat), ea descrie un tip de curățare a templului, ca aceea făcută de Ezechia (2Cr 29:15, 18-19), Iosia (2Cr 34:5, 8), Neemia (Ne 13:9) și Iuda Macabeul (1Mac 4:36, 41,43; 2Mac 1:18: 2:16, 18-19; 10:3, 5, 7; 14:36), adică în principal o curățare fizică de idolatrie și de urmele ei. Dacă se preferă noțiunea de „curățare (de păcate)” a templului, așa cum se făcea în serviciul ritual, avem ca exemplu curățarea ceremonială care trebuia făcută la inaugurarea sanctuarului (Ex 29:36; Lev 8:15; Ez 43:20, 22, 26), precum și curățarea sanctuarului din Ziua Ispășirii (Lev 16:19).

În tradiția iudaică, perioada de la 1 la 10 Tișrei (de la Roș Hașșana, la Yom Kippur) este considerată un timp al judecății divine, iar ziua de Yom Kippur este ziua sigilării sorții, a scrierii numelui în Cartea Vieții, în urma Judecății. Este evident că Ziua Ispășirii (Yom Kippur) avea și ceremonii care se aplică la prima venire a lui Christos (dezbrăcarea și îmbrăcarea marelui preot, aducerea jertfelor), dar avea și ceremonii care se aplică la Ziua Judecății, sau pot avea dublă aplicație: ispășirea făcută pentru întregul sanctuar și pentru Israel, punerea păcatelor pe capul țapului lui Azazel și trimiterea țapului în pustie. Unele afirmații ale E G White par să se refere mai degrabă la prima venire a lui Iisus și la intrarea lui în Locul Preasfânt la înălțare:

„După cum în serviciul tipic (ceremonial), marele preot își lăsa deoparte veșmintele pontificale și oficia în roba albă de in ca a unui preot de rând, la fel Christos Și-a pus deoparte veșmintele regale, S-a îmbrăcat cu natura umană și a oferit jertfa, El Însuși fiind atât preotul, cât și victima. După cum marele preot, după ce își îndeplinea slujba în Sfânta Sfintelor, ieșea afară la adunarea care aștepta, îmbrăcat în veșmintele lui pontificale, la fel Christos va veni a doua oară.”

Ellen G. White, Acts of the Apostles, p. 33 (1911)From Trials to Triumph, p. 19.

„Purtând natura omenească, El S-a înălțat la cer, triumfător și victorios. El a stropit sângele ispășirii pe scaunul îndurării (capacul ispășirii)…. El a dus sângele ispășirii în Sfânta Sfintelor.“ (Ellen G. White, Youth Instructor, July 25, 1901;  Signs of the Times, April 19, 1905).

„Christos a venit să demoleze orice zid de despărțire,  să deschidă orice încăpere a templului .” E. G. White Christ’s Object Lessons, p. 386 (1900).„Totul este spaimă și confuzie. Preotul este gata să junghie victima; dar cuțitul îi cade din mâna lipsită de putere și mielul scapă. Tipul s-a întâlnit cu antitipul în moartea Fiului lui Dumnezeu. Marea jertfă a fost adusă. Accesul în Sfânta Sfintelor este deschis. ‘O cale nouă și vie’ e pregătită pentru toți. Omenirea păcătoasă și întristată nu mai trebuie să aștepte intrarea marelui preot. De acum înainte Mântuitorul urma să oficieze că preot și avocat în cerul cerurilor. Era ca și cum o voce vie ar fi vorbit închinătorilor: ‘Acum s-a pus capăt tuturor jertfelor și ofrandelor pentru păcat. Fiul lui Dumnezeu a venit după Cuvântul Său: « Iată, Eu vin (în sulul Cărții este scris despre Mine) ca să fac voia Ta, Dumnezeule.» ‘Cu sângele Său’ El a intrat ‘odată [pentru totdeauna] în  Locul [Prea]sfânt, după cee a obținut o răscumpărare veșnică pentru noi.’”  Evrei 10:7; 9:12. (E. G. White, Desire of Ages, p. 257, 1898).

Pe de altă parte, limbajul curățirii sanctuarului descrie realitatea finală, simbolizată prin ziua curăţirii sanctuarului şi a poporului lui Dumnezeu (Ziua Ispăşirii), adică Ziua Judecății (Ev 9:23; Lev. 16). Astfel, indiferent de traducerea preferată, Daniel 8:14 se referă la Judecata Casei lui Dumnezeu, care justifică împărăţia lui Dumnezeu, Evanghelia şi pe poporul Său, şi condamnă puterea nelegiuită, care le-a călcat pe toate în picioare. În acest mod, sanctuarul este răzbunat.

Judecata are două obiecte: cei nedreptăţiți şi cei nedrepți. Ea se face în favoarea unora și împotriva altora. Cornul nelegiuit „va fi zdrobit (ebr. frânt) fără ajutorul unei mâini omeneşti” (v. 25), aşa cum „fără ajutorul vreunei mâini, [piatra] a izbit picioarele de fier şi de lut …., şi le-a făcut bucăţi)” cf. 2:34, 45. Aceasta este urmarea judecății, pedeapsa.

Timpul relativ al Judecăţii


Timpul absolut al Judecății se poate afla numai în relație cu perioada profetică din capitolul 9, cele „70 săptămâni care au fost tăiate deoparte (decupate)” din timpul care fusese pecetluit. În Dan 12:4, 9-10 ni se spune că profeția referitoare la timp avea să fie dezlegată abia în timpul sfârșitului. Astfel putem înțelege de ce începutul acestei perioade nu este descoperit lui Daniel în cap. 8, iar în cap. 9 este doar sugerat.

Este însă important să înțelegem că odată cu sfârșitul sec. XVIII și începutul secolului XIX, o mulțime de comentatori creștini au înțeles că cei 2300 ani se vor încheia cândva între 1843-1847, chiar dacă evenimentul „curățirii sanctuarului” l-au interpretat destul de diferit unii față de alții. Mai jos, puteți urmări anii în care au publicat fiecare:

  • 1768 (Frankfurt): Johann P. Petri, reformat (P. 1847)
  • 1810 (Londra): John A. Brown,anglican (1844, Ierusalimul şi Ţara curăţite de islamism), mai multe perioade concurente.
  • 1811 (S Carolina): William C. Davis, prezbiterian citat de Miller în 1836. Începutul mileniului, restaurarea adevăratei închinări, sfârşitul Papalităţii: 1847).
  • 1818 (New England): William Miller ajunge prin studiu la interpretarea lui cunoscută (1843, curăţirea Ţării, a Bisericii şi a lumii prin foc)
  • 1819 (Olanda), H. Heintzpeter,(1847)
  • 1820 (Scoţia): Archibald Mason, (1843, curăţirea Bisericii şi a lumii de papism, la Armaghedon)
  • 1822 – Miller publică pentru prima dată concluziile lui
  • 1826 (Scoţia): W. Cuninghame (1843 curăţarea Bisericii prin judecăţi)
  • 1829 (Geneva), Louis Gaussen,teolog reformat (1847)
  • 1829 (Elveţia): juristul Nicole, reformat (1847)
  • 1826-1830. Henry Drummond – bancher, parlamentar, învăţat, misionar, cercetător al Bibliei.
  • 1826-1830. Joseph Wolff: fiu de rabin, creştinat, misionar, căsătorit cu Lady Georgiana, fiica Earl-ului de Oxford
  • 1826-1830. Lordul Mandesville
  • 1826-1830. Edward Irving: ilustru predicator, traducătorul cărții lui Manuel de Lacunza (SJ)
  • 1831 (Anglia), J. G. O. (1844, mileniul)
  • 1835 (Bavaria): Leonhard H. Kelber, pedagog (Parusía, în 1843)
  • 1836 (Madras): Daniel Wilson, prezbiterian, episcop de Calcutta (1847)
  • 1837 (Barmen): Johan H. Richter, DTh,   secretarul Societăţii Misionare Renane (1847, 1843, căderea anticristului papal). A scris despre templul ceresc.
  • 1833-1840-1844. Marea trezire adventistă (millerită) interconfesională, pe valul unei mișcări milenariste largi în creștinătate.

Postează un comentariu

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.