mai, 2018
D L Ma Mi J V S
« Apr    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
44
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/PROFETISM/Profeții clasice/Profeţii clasice (Ezechiel, Zaharia)

Profeţii clasice (Ezechiel, Zaharia)

Din anumite scrieri am inţeles că în Biserica Primară se credea (cel puţin de unii) că toate promisiunile neîmplinite – şi aici ar intra şi profetiile neîmplinite – le moşteneşte Biserica formată din evrei şi neevrei credincioşi, deci profeţiile rămân să se împlinească la fel cu ea. Cum ar trebui interpretat Zaharia 13-14? Sunt şi traduceri contradictorii (e.g. „Iuda va lupta şi el împotriva Ierusalimului”). Apoi fraza „Voi bate păstorul şi se vor risipi oile” s-a împlinit deja. TJ.

Dragă TJ, ai dreptate, există destule dovezi că Biserica Primară se credea moştenitoarea lui Israel şi apostolii aplicau adesea la Biserica mixtă (de evrei şi neevrei), nu doar numele de Israel, iudei, fii ai lui Avraam etc., ci şi făgăduinţe şi profeţii care fuseseră intenţionate iniţial pentru Israel (e.g. Gal 4:27; Is 54:1).

Totuşi, aceasta nu înseamnă că, în mod automat, profeţiile vechi făcute pentru Israel se vor împlini cu Biserica în modul în care au fost ele făcute iniţial. Logica este aceasta. Israel a fost o teocraţie, legământul lui Dumnezeu cu Israel cuprindea o moştenire pământească limitată, profeţiile au fost personalizate şi limitate temporal şi geografic. Tot ce se aplică la Biserică se aplică doar în principiu, „în linii mari” şi doar la împlinirea tuturor lucrurilor. Orice profeţie israelită pe care suntem tentaţi să ne-o însuşim, trebuie subordonată planului lui Dumnezeu descoperit în NT (Revenirea lui Iisus cât mai curând, ca o prioritate) şi schemei profetice din Apocalipsă (care este ultimul cuvânt al lui Dumnezeu despre viitorul lumii).

Am să dau un exemplu: Ezechiel 37-48, un lanţ de profeţii condiţionate făcute pentru Israelul postexilic. Mai întâi, o repatriere completă a celor 12 triburi, care aveau să formeze un singur regat, sub conducerea dinastiei lui David (cap. 37). Supărat de acest plan divin, un rege păgân de departe, (Gog, probabil Gugu din Lidia / astăzi în Turcia) avea să facă o coaliţie împreună cu popoarele pe care le stăpânea (Magog, Tubal, Meşec = popoare de la SV de Caucaz) şi cu alte popoare de departe, împotriva unui Israel repatriat, dar încă nepregătit de apărare. Dumnezeu avea să Se ocupe de oastea nenumărată a lui Gog şi s-o distrugă aproape complet (cap. 38-39). Parte din restaurarea postexilică este şi reconstrucţia templului şi a Ierusalimului, noua împărţire a ţării, dar şi schimbări importante în natură, zone de deşert aveau să devină fertile (cap. 40-48). Acest întreg lanţ de profeţii trebuia să se realizeze după exil, înainte de naşterea lui Mesia. Templul cu ceremoniile, jertfele, preoţimea etc., aveau sens doar până la apariţia lui Messia.

În realitate, repatrierea de după exil a fost foarte modestă, nici măcar iudeii nu s-au întors toţi, iar celelalte triburi s-au pierdut pentru totdeauna. Cei care s-au întors au reconstruit templul şi cetatea, după posibilităţile şi nevoile momentului, dar fără nici o legătură cu proiectul din Ezechiel 40-48. Restaurarea postexilică nu a fost urmată de restaurarea regatului davidic. Chiar mai târziu, când evreii au fost independenţi sub regii Haşmonei, nu au avut ideea restaurării dinastiei davidice, ci s-au mulţumit cu macabeii lor. Când Mesia a venit, în persoana lui Iisus din Nazaret, şi când Acesta a fost respins ca Mesia şi executat, orice restaurare a regatului davidic şi a templului ideal al lui Ezechiel au fost zădărnicite în dreptul lui Israel. Proiectul restaurării a trecut asupra lui Iisus, iar El l-a amânat pentru Biserică, până la venirea Sa.

Apocalipsa arată în ce fel se va împlini planul acesta în cele din urmă. Israelul spiritual va fi adunat din toată lumea, dar nu în Israel, nici într-o altă ţară pământească, ci adunat într-un singur trup (o singură comunitate de credinţă) pentru a pregăti calea venirii Domnului  (Apocalipsa 7). Iisus, ultimul reprezentant legitim al dinastiei lui David, va primi împărăţia universală pentru totdeauna (Daniel 7; Ap 11:15-19; 19:1-10). El va veni a doua oară şi va aduna pe tot poporul Lui adevărat, răpindu-i din morminte şi din pustietăţi (Mt 24:31) şi îi va duce în adevăratul Ierusalim, care deocamdată este în cer (In 14:1; Gal 4:26; 1Tes 4:17).

Când cetatea (tabăra sfinţilor) va coborî pe pământ şi va avea loc cealaltă înviere, a celor nefericiţi şi nesfinţi (Ap 21:1-3, 10). Atunci diavolul va realiza o coaliţie universală a tuturor popoarelor pământului împotriva Ierusalimului ceresc coborât. Astfel, la sfârşitul mileniului apocaliptic se va împlini într-un anumit fel scenariul cu „Gog şi Magog” (Ap 20:7-10). Iar în locul proiectului de templu şi cetate a lui Ezechiel, construite de oameni, Apocalipsa ne propune o cetate care este în acelaşi timp templu, construită de Dumnezeu şi venită din cer pe pământ, supranumită „Mireasa Mielului” (simbolul împărăţiei lui Christos).

Dacă dimensiunile locului sacru prevăzut de Ezechiel erau cam 12 km pe latură (25.000 coţi, Ez 48:20), dimensiunile cetăţii-templu din Apocalipsă sunt circa 2200 km pe latură (12.000 stadii, Ap 21:16), cuprinzând astfel toate ţările Orientului Apropiat, care au fost leagănul omenirii antice, după Biblie. În locul moştenirii ţării Canaanului, întregul pământ este dat evreilor credincioşi şi neevreilor credincioşi. În locul unui râu care iese de sub pragul templului ca să vindece pustia Iudeii şi Marea Moartă (Ez 47:1-12), va fi un „râu al vieţii” care iese din tronul-chivot al lui Dumnezeu. În locul pomilor roditori care trebuiau să crească pe malurile râului lui Ezechiel, Apocalipsa vorbeşte despre pomul vieţii: mulţi pomi de viaţă vor fi de ambele părţi ale râului, ca acela din Eden (Gn 2-3).

Profeţiile din Zaharia 13-14 sunt mai dificile decât ale lui Ezechiel. De fapt, Zaharia descrie secvenţe scurte ale planului lui Dumnezeu în ordine logică, dar nu neapărat cronologică. În plus, scenariile profetice care i-au fost descoperite au fost făcute cu trimitere la nevoile spirituale ale contemporanilor lui mai întâi.

Iudeii din timpul lui Zaharia erau mereu ameninţaţi de popoarele vecine, încât cu greu şi-au putut reconstrui templul, în timp ce Ierusalimul era încă ruinat. Profeţia din cap 12 este un scenariu asemănător cu Ez 38-39 care arată cum va interveni Dumnezeu să-i apere, atunci când neamurile se vor coaliza împotriva Ierusalimului (Zah 12:1-9). Următoarea scenă profetică descrie o pocăinţă profundă şi personalizată a iudeilor, asemănătoare cu cea prevăzută în Ioel 2. Partea interesantă este că aici Domnul vorbeşte despre Sine că a fost „străpuns” (de sabie sau suliţă? sau în sens figurat = rănit?) de iudei (Zah 12:10) şi acest termen se repetă în scena următoare (Zah 13:1-3), care nu pare strâns legată de cea anterioară. Se sugerează că fiul străpuns este pedepsit astfel de cei din casa lui ca fals profet (Zah13:1-6). Posibil  Zaharia a întrevăzut aici soarta lui Mesia care, pe nedrept avea să fie condamnat ca fals profet şi fals mesia. Scena următoare (v. 7) pune aceste răni în mod clar în contul Păstorului Divin, Prietenul lui Dumnezeu.

Următoarele versete ne introduc într-o scenă de triere şi curăţire a poporului lui Dumnezeu (13:8-9; 14:1-2), în legătură cu invazia prevăzută deja în cap. 12. Ca şi în Ez 38-39, Dumnezeu intervine în mod supranatural (Za 14:3-5) şi vizibil, împreună cu îngerii Lui, împărţind Muntele Măslinilor în patru părţi şi făcându-l o vale mare. Diverse modificări supranaturale în natură aveau să aibă loc (v. 6-8, 10-11), iar Dumnezeul lui Israel avea să fie recunoscut de întreaga lume, de toate popoarele (v. 9). Păgânii coalizaţi împotriva Ierusalimului aveau să fie pedepsiţi cumplit (14:12-15), cum spunea şi profeţia din cap 12, şi toate aceste manifestări aveau să convingă popoarele vecine să se închine Dumnezeului lui Israel (Zah 14:16), venind an după an de sărbători la Ierusalim (v. 16-19), în mod special la sărbătoarea Sukkot. Ceea ce merită observat aici este sublinierea calendarului iudaic cu sărbătorile specifice, precum şi validitatea jertfelor (v. 20-21) şi afluenţa imensă de pelerini veniţi să se închine la Ierusalim.

Un asemenea scenariu este imposibil de imaginat în era creştină. Altminteri, am ajunge să credem în validitatea jertfelor, a calendarului iudaic şi a templului după ce Iisus a venit ca adevărată jertfă şi S-a dus ca preot pentru noi în templul ceresc al lui Dumnezeu (Evrei 8-9).

În concluzie, scenariul din capitolele 12 şi 14 ale lui Zaharia este asemănător cu cel din Ezechiel. În ambele cazuri, rămăşiţa popoarelor se întoarce la Domnul şi se închină Dumnezeului lui Israel. Apocalipsa prevede două momente escatologice când poporul lui Dumnezeu va fi atacat şi apărat de sus. Acest atac este descris ca un decret de moarte pentru toţi cei care nu se închină „fiarei” (Ap 13:15) şi ca un efort universal de a-i distruge fizic (Ap 16:13-17), asalt întrerupt de revenirea lui Iisus (Ap 19:11-20), care-i anihilează pe toţi. După mileniu, când Satan va aduna toate popoarele în coaliţia lui Gog (Ap 20), acest război împotriva Noului Ierusalim nu va fi decât continuarea asaltului pe care-l începuseră înainte de mileniu.

În Zaharia 12-14, dacă scenele pe care le socotim mesianice sunt cu adevărat mesianice, înseamnă că ordinea lor nu poate fi cronologică. Deocamdată atât. Zaharia este foarte provocator, dar nu l-am studiat de mult. Trebuie să fac un studiu mai aprofundat.  Apreciez orice idee constructivă.

Referitor la propoziţia din Zah 14:14a, nu observasem până acum, dar ai dreptate, traducerea ei este „chiar şi Iuda va lupta împotriva Ierusalimului”. Dar pentru că această propoziţie stă în aer, atât din punct de vedere logic, cât şi din punct de vedere al contextului imediat (dacă o iei de acolo, totul curge perfect!), opinia criticilor textuali este că propoziţia aceasta ar fi probabil o adăugire scribală (vezi nota din aparatul critic la Biblia Hebraica Stuttgartensia). Deocamdată nu pot spune prea mult, fiindcă nu am studiat serios chestiunea. Cert este că atunci când s-a tradus în latină (400 d.C.) şi chiar mai înainte, când s-a tradus în greacă (c. 100 î.C.) textul ebraic arăta la fel, incluzând această propoziţie. (Există şi posibilitatea ca propoziţia să fi avut un alt loc pe aceeaşi pagină, în apropiere, dacă se potriveşte mult mai bine altundeva).  Deşi înseamnă „va lupta împotriva Ierusalimului”, contextul arată că Iuda va lua prada neamurilor venite împotriva Ierusalimului. 

Comentează și pe facebook

Postează un comentariu