iunie 2019
D L Ma Mi J V S
« mai    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
378
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/Fără categorie/Mai puțin piper

Mai puțin piper

Replici la „emisiunea”Profesioniștii cuvântului

Da, da, profesioniștii au prioritate de credit în diverse discipline. Spun ceva nou? E chiar atât de catastrofal? Când te dor dinții, te duci la frizer? Nu la teologi mă gândeam, în mod special (pentru că antiprofesionistul lui pește e certat rău cu ei), ci la domenii ca istoria, lingvistica etc. Orice credincios sau necredincios are dreptul să studieze și să-și expună opiniile, dar nu toate opiniile contează. Dacă un amator de astrofizică nu este interesat de opinia unui savant de la NASA, face dovadă că este un semidoct înfumurat. Dacă însă expertul de la NASA nu este interesat de opinia amatorului, este un fapt normal. În cercetarea științifică reală, academică, învățații își verifică între ei lucrările. Amatorii sau diletanții, dimpotrivă, rareori publică; iar dacă studiul publicat nu este băgat în seamă de experți, nu are viitor, chiar dacă ar putea conține ceva valoros.

În ce privește teologia, afirmația „și eu sunt teolog, pentru că am absolvit o facultate de teologie” este hazardată. Ca și cum ai spune: „sunt filozof, pentru că am făcut o facultate de filozofie”. Sau: „sunt intelectual, pentru că știu să citesc”. În cazul teologiei, și nu numai: teologul adevărat are, pe lângă studii postuniversitare în domeniu, publicații de specialitate care sunt apreciate în țară sau/și în afară; este recunoscut ca atare de alți teologi (nu contează dacă șoferii sunt de acord cu asta!). În ce mă privește, deși alții mă numesc teolog, și sunt oarecum cunoscut, inclusiv în afara Bisericii noastre, nu împlinesc toate criteriile ca să mă consider un adevărat teolog.       


Biserica

Ai afirmat că termenul biserică vine de la cuvântul grecesc basiléia (împărăție). Verifică. Termenul biserică (< băsérică) vine din latină, de la basílica (hală care se folosea ca piață și ca tribunal; mai târziu, biserică / catedrală; „sala regatului”, cum spun martorii lui Iehova). Romanii au împrumutat acest cuvânt de la greci, unde basiliké însemna „(clădire) regală”, care la rândul ei vine de la basíleus (rege), și nu, așa cum ai spus, că vine de la basileia, prin „transliterare directă”.

În greaca Noului Testament, „Biserica”, mai precis, „Adunarea” sau „Comunitatea ]de credință[” se numește ekklesía. Acest termen nu este inventat de Iisus sau de apostoli. Ea vine de la grecii păgâni, care-l foloseau pentru a denumi adunarea cetățenilor (a bărbaților liberi din cetate), adunarea legislativă, întrunire politică (chiar Luca folosește acest sens: FA 19:32, 39-40).

 Septuaginta (VT grecesc) folosește termenul ekklesía pentru a traduce ebraicul qahal (adunarea poporului). Această adunare se putea referi la totalitatea lui Israel (Dt 9:10), dar ce mai adesea se referea la Adunarea generală a reprezentanților lui Israel, formată din șefi de trib, judecători și căpitani. Israel număra circa 2 milioane de suflete la data Exodului. În aceste condiții, ori de câte ori Biblia spune că Moise, Aaron sau altcineva „a vorbit întregii adunări”, înseamnă că a vorbit adunării reprezentanților, nu întregului popor. Imaginați-vă un om strigând din bojoci la o mulţime aproape cât Bucureştiul de mare. Ce şanse ar fi avut să fie auzit? (Dt 31:30; 1Împ 8:14, 22; 1Cr 28:1, 8; Ne 8:2 etc.). NT folosește termenul ekklesia, atât în sensul întregii comunități creștine (locale, zonale sau mondiale: Mt 16:18; FA 5:11). Este adevărat că Domnul este în mijlocul tuturor celor ce se adună, fie numai 2-3. Dar asta nu se numește ekklesia, „biserică” în NT. În Mt 18:16, 19, cei doi-trei sunt o parte a Bisericii, nu Biserica, în timp ce în Mt 18:17-18 este vorba de adunarea locală organizată, care are puterea de a „lega și dezlega” în chestiuni de disciplină. În FA 15:4,22, ekklesia (Biserica/Adunarea) se referă strict la Sinodul (Conciliul) General al Bisericii, (sau cum zicem noi, Conferința Generală), adică adunarea delegaților întregii Biserici, în frunte cu apostolii    și prezbiterii). Prin urmare, ca și în vechiul Israel, Ekklesia se referă și la Adunarea Generală a Bisericii, care nu cuprinde toate milioanele de membri, ci numai miile de reprezentanți care au răspunderea misiunii, administrării și păstoririi Bisericii întregi. Deci este legitim să se numească Biserica și întregul popor, și grupul mai restrâns al reprezentanților Bisericii.              

În orice caz, când acei 2-3 adunați sunt în ceartă cu Biserica, ei nu sunt adunați în numele lui Iisus chiar dacă se roagă Lui, deoarece Iisus S-a rugat pentru unitatea Bisericii, nu pentru binecuvântarea și înmulțirea disidenților și sectelor (Ioan 17).


Valabilitatea decretului din Ezra 7 și intrarea lui în vigoare

Poate nu mă exprimasem destul de clar, dar eu nu spuneam că decretul lui Artaxerxe din Ezra 7 nu ar fi fost valabil de la început. Mă refeream doar la aplicarea (executarea) lui, sau, cum se spune, la intrarea în vigoare. Orice lege care se dă, face câțiva pași esențiali: 1. proiect; 2. promulgare; 3. publicare; și 4. intrarea în vigoare. Chiar unele decrete date de Dumnezeu în pustiu, nu intrau imediat în vigoare, ci numai după ce evreii aveau să ajungă la destinație (Dt 12:13-14; 25:19). Constituția României (Art. 78 – Intrarea în vigoare a legii) spune: „Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.”

Bineînțeles, în monarhiile antice, un decret regal făcea mai puțini pași, iar în cazuri extreme, monarhul pronunța o sentință care era executată imediat. Dar în Ezra 7 nu avem o sentință de pedeapsă capitală a unui complotist. Este vorba de o hotărâre privitoare la Ierusalim și Iudeea, care erau la celălalt capăt al imperiului. Unele decizii din acel decret intrau în vigoare imediat după ce era făcut cunoscut evreilor din exil (ridicarea de donații voluntare de la credincioșii din exil, preluarea unor obiecte sacre pentru Templu), repatrierea tuturor iudeilor care doreau să plece). Altele erau făcute cunoscut mai târziu autorităților satrapiilor de dincoace de Eufrat (excepție de vamă, bir etc., alimentarea caravanei lui Ezra cu mijloace materiale). Chiar dacă decretul era valabil, el nu putea intra în vigoare înainte de a fi publicat. Iar publicarea nu se făcea atunci concomitent cu promulgarea, ci doar când documentul ajungea la destinație. La destinație, la Ierusalim, alte aspecte din decret au fost publicate și au putut intra în vigoare. Donațiile împăratului pentru templu au fost încredințate vistieriei Templului.

Dar mai rămâneau lucruri importante de rezolvat. Cum putea intra în contact Ezra cu poporul din toată Iudeea, ca să le comunice acele aspecte ale decretului, care-i privea pe toți? Călare pe măgar, strigând prin toate satele? Era normal să aștepte prima sărbătoare mare, când pelerinajul la Templu era obligatoriu pentru bărbați. Iar prima ocazie era în zilele de Sukkot (Corturi) în luna a șaptea (aprox. septembrie).

Ce trebuia să comunice poporului?

  1. Decretul împăratului de a organiza Iudeea ca o comunitate politică (politéia), guvernată de legi religioase și civile, având curți de judecată și organizare juridică (Ezra 7:25-26), ceea ce implica ridicarea zidurilor de apărare ale cetăților și în primul rând ale Ierusalimului, întrucât tribunalele acestea erau localizate doar în cetăți apărate, și anume în piețele porților. Această parte din decret împlinea într-un mod unic profeția din Daniel 9:25, unde se afirmă că vor fi refăcute „piețele de judecată” (rǝḥōḇ wǝ-ḥārûts). Din motive pe care nu este nevoie să le explic, diferite versiuni biblice au tradus aici termenul ebraic ḥārûç, în mod divergent: „zid” (Septuaginta, Vulgata, KJV, Luther, Iași 1921), sau „lărgime” (Siriacă), sau „meterez” (NJB), sau „întărituri” (NLT), sau „apeduct” (NIRV), sau „șanțuri” (NET, TOB, DRB, LSG,  NRS, NAB, NAS, NAU, NIV, NTR), sau „săpături” (ELO), sau „gropi” (Cornilescu).[1] Cheia sensului acestui termen aici este în Ioel 3:14, unde ḥārûç apare de două ori, în sensul de judecată.    
  2. Cu banii care rămâneau, Ezra avea permisiunea să facă tot ce credea de cuviință, el și poporul lui, pentru a împlini voia lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuia mai întâi să se consulte cu poporul. O ofertă atât de largă a împăratului era o ocazie foarte bună, atât financiar, cât și politic, care permitea reconstrucția zidurilor Ierusalimului.
  3. În Ezra 7:14, decretul afirmă că Ezra avea datoria de a superviza tot ce se făcea la Ierusalim și în Iudeea, potrivit cu voia lui Dumnezeu. De două ori amintește împăratul că Ezra și ai lui puteau face ce doresc, după voia Dumnezeului lor. Dacă templul era deja construit și repatrierea avusese loc, ce alt bine, pe care Dumnezeu promisese să-l realizeze, rămăsese încă neîmplinit? Refacerea zidurilor Ierusalimului!             

Decretul lui Artaxerxe era cu adevărat o minune, de necrezut, pentru că permitea atât de mult iudeilor, într-un timp periculos, când în zonă (Egipt, Grecia etc.) se manifestau ostilități față de tronul Persiei. Este de mirare că în acest decret, Artaxerxe a implicat și autoritatea consiliului de coroană care la perși avea mare autoritate (erau rude apropiate ale monarhului, cu mari puteri în imperiu; și de acolo răsăreau uneori comploturi). În Imperiul Persan, „oficialii regali aveau dreptul să dea în judecată pe rege” (Encyclopaedia Iranica, Achaemenid Judicial and Legal Systems, § 8). Iar Ezra afirmă că sfetnicii (nu „sfeșnicii”!) de pe vremea lui Cyrus fuseseră cumpărați de autoritățile samaritene ale provinciei (Ezra 4:5), ceea ce arată că oricând se puteau opune monarhului. Acesta nu era deloc un autocrat, cum se crede. Se putea prinde chiar în lațul unui alt decret al său, ca în cazul din Daniel 6. Acțiunile lui puteau fi contestate ca fiind împotriva intereselor imperiului.

De ce sosirea decretului, și nu plecarea lui?

Traducerea literală a expresiei ebraice mōçāᵓār ar însemna, cel puțin la prima vedere, „ieșirea unui cuvânt”. Să analizăm această expresie, începând cu termenul ār (lit. „cuvânt”)

  1. ār este folosit în mai multe sensuri în Biblia ebraică. Sensul de bază este acela de vorbire.  Niciodată nu înseamnă „cuvânt” ca parte de vorbire. Frecvent înseamnă chestiune, caz, pricină (Ge 24:9; Dt 17:8), fapt, eveniment, episod, ispravă (Nu 25:18; Ju 19:24). În diverse cazuri, ār înseamnă  rugăminte (2Sa 14:15), promisiune (1Îm 2:4), gând (De 15:9), împuternicire (Ge 24:33), temă (Ps 45:2), verdict (Dt 17:9). Adesea înseamnă mesaj (profetic), comunicare, veste, anunț (2Sa 11:18; Da 9:23; 10:1), iarcând este rostit în mod imperativ (de către o autoritate), înseamnă poruncă, decret, edict (Est 1:12). Prin urmare, ār se poate referi la orice fel de vorbire, sau la conţinutul vorbirii, inclusiv la o comunicare scrisă (Dan 9:2).
  2. Mōçāᵓ (lit. ieșire), așa cum este vocalizat de masoreți (la multe secole după Christos), poate însemna răsărit (Ps 19:7; Os 6:3), izvor (2Îm 2:21), plecare (Nu 33:2), rostire („ieșire din gură, ieșire de pe buze: Nu 30:13; De 8:3; 23:24; Ps 89:34-35; Ier 17:16), sau venire, import (1Îm 10:28; 2Cr 1:16). Fiind vorba de un „cuvânt”, dacă acesta este vorbit, atunci mōçāᵓ s-ar traduce rostire; dacă este cuvânt scris (profeție, cronică, poruncă, decret-lege, Ex 34:1, 28; Ier 36:27; 45:1), s-ar traduce publicare. Un document scris nu este „publicat” în clipa în care este caligrafiat, semnat și pecetluit, ci când circulă și ajunge la cunoștința publicului. Publicarea documentului scris nu s-a încheiat odată cu acțiunea lui Artaxerxe I, ci cu acțiunile ulterioare ale lui Ezra, care a fost în același timp purtătorul de cuvânt al împăratului.
  3. În același timp, este neobișnuit faptul că termenul mōçāᵓ este scris eliptic, fără waw istoric, adică este scris ‎מצא mç, în loc de ‎מוצא (mwç). În acest caz, ‎מצא ar putea fi verbul ‎מצא māçāᵓ (a afla, a găsi), după cum sugerează cea mai veche formă a traducerii din greacă la Da 9:25 (εὑρήσεις προστάγματα, „vei găsi, sau vei descoperi niște porunci”). Echivalentul aramaic etimologic al lui ‎מצא māçāᵓ, și anume ‎מטא māṭāᵓ, are sensul de a ajunge, a veni (peste), a se întâmpla, a sosi, ceea ce este semnificativ, dacă ținem cont de faptul că la data când Daniel își scria cartea, era de 70 de ani în exil și vorbea în special aramaică și akkadiană.  

În ambele cazuri, fie că s-a intenționat „de la ieșirea cuvântului” (publicarea decretului) sau „de la aflarea / sosirea cuvântului”, sensul este același: a face cunoscut decretul imperial destinatarilor iudei. Dar ce miză au unii pentru a prefera momentul plecării documentului, și nu acela al sosirii sau publicării lui la destinație? Ce se câștigă cu asta? Ei obiectează astfel că punctul de start al celor 70 săptămâni nu ar fi în toamna anului al șaptelea al lui Artaxerxe, ci în primăvara anului. Dar de fapt ei nu cred că acest decret ar trebui luat în calcul, ci decretul lui Cyrus, care nu a suflat nici un cuvânt despre rezidirea Ierusalimului, și de la care, calculând cei 483-490 de ani ajungem nicăieri.

Acelaşi Artaxerxe peste tot?

Da, este același Artaxerxe în Ezra 4 și 7 și peste tot (Ezra 4:7, 8, 11, 23; 6:14; 7:1, 7, 11, 12, 21; 8:1; Ne 2:1; 5:14; 13:6). Iată argumentele:

  1. În Ezra 4 sunt 4 împărați perși (din dinastia lui Ahemenes / ahemenizi) numiți în ordine cronologică, după numele lor istorice, convenționale, pe care le-am moștenit de la greci și romani: Cyrus cel Mare, 559/537*-530 (Ezra 4:3), Darius cel Mare, 522-486 (Ezra 4:5), Xerxes cel Mare, 485-465 (Ezra 4:6)*, Artaxerxes I, 465-424 (Ezra 4:7-8, 11, 23).
  2. Dacă Artaxerxe din Ezra 4 și Artaxerxe din Ezra 7 ar fi regi diferiți, autorul ar fi menționat acest fapt. Neemia 12:22, de exemplu, menţionează pe „Darius Persanul”, care este diferit de „Darius Medul” al lui Daniel (5:31; 11:1).

* În ebraică, ᵓăḥašwērôš, ca și în cartea Esterei, este numele lui Xerxe I.  Forma Asuerus a fost preluată de Cornilescu din Biblia lui Segond, unde apare ca Assuérus, preluată din Vulgata latină: Ahasuerus. Numele său persan era ḥšayarša, ceea ce la greci și romani a dat forma Xerxēs, la babilonieni ᵓaḥšiwaršu, iar la aramei (sirieni) și evrei, ᵓăḥašwērôš.


Problemele cronologice din Ezra 4

În mai multe locuri, povestitorii biblici renunță la ordinea cronologică, de dragul ordinii tematice (ceea ce se poate observa comparând două sau mai multe izvoare istorice, cum ar fi Evangheliile. Capitolul 4 din Ezra are o structură esențial cronologică, dar și tematică. Tema lui Ezra este istoria reconstrucției din epoca persană. Această temă are două subiecte distincte:

  1. Istoria rezidirii Templului, până la versetul 5, apoi sărind peste versetele 6-23, subiectul se continuă cu versetul 24 și apoi cu capitolele 5-6. Versetul 24 însă este derutant, deoarece începe cu termenul ‎באדין bēᵓḏáyin („atunci”), pentru care aparatul critic al Bibliei Ebraice (BHS) indică să citim, mai degrabă, כאדין kēᵓḏáyin („tot așa”, „la fel ca atunci”). Așadar, Ezra, după ce a făcut o lungă paranteză despre ostilitatea vecinilor în cazul rezidirii Ierusalimului, se întoarce în ultimul verset la subiectul ostilității față de rezidirea Templului, subliniind că la fel se întâmplat și cu Cetatea până în zilele lui Darius (repetând astfel ideea din vers. 5). Iar capitolul 5, continuă povestea templului sub Darius.   
  2.  Istoria rezidirii Ierusalimului, în paranteza deschisă prin descrierea continuării ostilităților după rezidirea Templului sub Darius: versetele 6-23. De notat că reconstrucția Cetății este menționată exclusiv sub domnia lui Artaxerxe, atât în Ezra 4 și 7, cât și în Neemia. Nu se istorisește rezidirea Cetății sub nici un alt monarh persan.

(voi continua să răspund și celorlalte obiecții )


[1] Singurul motiv este faptul că sensurile mai cunoscute ale lui ḥārûts (harnic; aur; sanie de treierat) nu se potrivesc aici. De aceea, traducătorii au presupus că aici ar trebui citit ḥārīts (șanț, săpătură), un cuvânt care nu se află în Biblie, ci numai în ebraica talmudică.

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.