octombrie 2019
D L Ma Mi J V S
« sept.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
398
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...

Lui Marius L

Replică la un comentariu critic de pe Facebook.

Dragă Marius, îți înțeleg frustrarea, dar nu cred că poziția exprimată în studiul de săptămâna trecută ar fi greșită.

Textul din Ezra 1:2 este o copie a decretului lui Cirus, care se prezintă iudeilor ca un credincios al Dumnezeului lor. Care era relația adevărată, sau cât de profundă și exclusivă era această relație cu Dumnezeul evreilor, este cu totul altă problemă. Dacă citești textul arheologic de pe cilindrul lui Cirus, te lămurești. Același Cirus, închinător al Spiritului bun și etern (Ahura-Mazda), predicat de Zaratushtra / Zoroastru, când a venit la tronul Babilonului, a devenit favoritul lui Bel-Marduk .

Să nu uităm, că politeiștii erau toleranți și inclusiviști cu zeitățile altor popoare. Adesea identificau un zeu străin cu unul din zeii lor cunoscuți. Așa se face că Marduk al babilonienilor era recunoscut ca Zeus la greci, ca Jupiter la romani, și așa mai departe. Apoi există și rațiuni diplomatice. Pavel, de exemplu, citează din Phainomena lui Aratos, câteva versuri despre Zeus, pe care el le aplică Dumnezeului Unic, Creatorul (FA 17:28).

Ar fi greșit să spunem că Cirus nu era credincios, deși nu știm sigur ce era în capul lui. Dar strategia diplomatică nu poate fi exclusă. Amintește-ți de cuvintele lui Nekao, faraonul care pretindea că are o misiune din partea lui Dumnezeu (2Cr 35:21). În cazul lui Cirus, este posibil ca el să fi recunoscut în Dumnezeul evreilor Divinitatea căreia el i se închina, deoarece există asemănări mari între mazdeismul originar (zoroastrismul) și iudaism, atât de mari, încât criticii Bibliei pretind că iahvismul ar avea unele rădăcini persane. Mai degrabă, cred că Zoroastru a devenit un reformator religios iranian (analogie cu Mohammed), după ce a primit influențe de la evreii exilați în Media (2Îm 17:6; 18:11).

Faptul că Cyrus este numit „unsul” Domnului nu înseamnă decât că Dumnezu i-a încredințat o misiune de a împlini planul lui Dumnezeu ca „rege al regilor”, așa cum se numeau toți împărații orientali. Este evident că Dumnezeu a profețit despre el o serie de lucruri, dar cel puțin pe unul din ele Cirus nu l-a împlinit (decretul rezidirii Ierusalimului și a celorlalte cetăți). Hazael, regele Siriei, a fost uns de-adevăratelea în numele Domnului, și totuși a fost ostil lui Israel (1Îm 19:15). Cirus a fost „uns” doar metaforic, în poezia lui Isaia (45:1). A fst un cuceritor și un suveran excepțional în anumite privințe, Xenofon îl idealizează, dar cu siguranță profețiile despre Cirus sunt la fel de condiționate (cf. Ieremia 18) ca și restul profețiilor (cu excepția celor tainice, apocaliptice).

Problema pe care o pui este într-adevăr serioasă, dar nu amenință inspirația biblică, ci impune o interpretare mai nuanțată psihologic și cultural-istoric, în lumina întregii evidențe biblice și extrabiblice  pe care o avem.

Ideea că suveranii persani ar fi avut putere absolută nu poate fi susținută în mod consecvent. Marele Șah era înconjurat de un consiliu de coroană (cei 7 sfetnici: Ezra 7:14), care îl puteau influența decisiv. Din Biblie aflăm că aceștia erau șpăgari (Ezra 4:5), iar din istorie aflăm că de regulă aceștia erau rudele Șahului. Și când rudele te-au pus pe tron, ți-ai creat obligații, exact ca în cumetria de partid. Uită-te la Artaxerxe, care nu știu prin ce minune, a dat un decret mult mai generos decât al lui Cirus și Darius (Ezra 7), privind nu numai continuarea serviciului de la templu, ci și restaurarea civilă și judecătorească a provinciei Iudeea și tot ce privea binele poporului evreu. Dar același Artaxerxe, în urma plângerilor venite din provincie (Ezra 4:8-16), a suspendat lucrările de rezidire a zidurilor Ierusalimului (Ezra 4:17-22), lăsând totuși să se înțeleagă că ar putea da o permisiune explicită în viitor (Ezra 4:21b) – ceea ce a și făcut, peste mai mulți ani (Ne 2:4-8).

Teoretic, legea mezilor și perșilor nu se putea schimba. Practic, tot ce este omenesc este instabil. Să nu uităm că supușii imperiului, în special autoritățile provinciale, care erau ostile evreilor, știau să-l manipuleze pe măritul Șahinșah. La fel se spune despre papă că are putere absolută și este infailibil. Dar în realitate, deciziile papilor s-au mai schimbat.  Dacă faimoasa lege tradițională a mezilor și perșilor era atât de inflexibilă, cum se face că autoritățile locale au reușit să blocheze reconstrucția templului pentru care Cirus cel Mare dăduse un decret cât se poate de clar?

De acord, că în decretele persane trebuie să vedem providența lui Dumnezeu pentru poporul Lui. Dar nu numai asta vedem. Vedem și reticența parțială a lui Cirus, vedem și decretul lui Xerxe (Ahașveroș), provocat de Haman, vedem și oscilațiile lui Artaxerxe. Imperiul Persan nu a fost doar un instrument al lui Dumnezeu, ci și un instrument al lui „Anghra-Mainyu” (ca să folosesc limbajul perșilor despre spiritul cel rău, adversarul lui Ahura-Mazda / Ormuzd). Nu degeaba Imperiul Persan este reprezentant în profeția din Daniel 7 printr-o fiară (un urs super-carnivor).

Autorul studiului la care te referi (Jiři Moskala), pe care-l cunosc de peste 20 de ani ca teolog și ca om, este un profesionist serios și nu s-ar hazarda în afirmații nefondate. Este specialist în VT, originar din Cehia, profesor la Andrews University, decanul Facultății de Teologie. În nici un caz nu este „liberal” și nu este implicat în vreo campanie de subminare a inspirației și a adevărului biblic.

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.