iunie 2018
D L Ma Mi J V S
« apr.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
60
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...

Lui Alin Emilian

Dragă Alin, aceste suspiciuni de trădare puse pe seama conducătorilor sau teologilor Bisericii sunt o adevărată boală care rareori se vindecă. Liderii sunt oameni și ei, pot face greșeli, dar a-i suspecta de intenții rele și de falsificări, sau de pact cu dușmanii Bisericii etc., este un adevărat semn de decădere spirituală.

Nu accept ideea că trebuie judecate lucrurile după analogii, adică, vezi Doamne, învățații Bisericii trebuie suspectați de aceleași atitudini negative pe care le-au avut fariseii și cărturarii care au condamnat pe Iisus. Păi atunci de ce ești AZS, dacă gândești despre Biserica ta la fel ca despre bisericile apostate?

Ești dezinformat în ce privește istoria bisericii universale. Este o istorie foarte bogată și foarte lungă și complexă. Doctrina Trinității nu a apărut la 400 de ani, așa cum spui. De unde ai luat informația? Probabil tot din surse antitrinitare, unde ignoranța, speculațiile și teoriile conspiraționiste abundă. Sinodul de la Niceea (325) nu a inventat trinitarianismul, ci a afirmat oficial această doctrină străveche, deoarece era necesar să fie apărată împotriva ereziilor lui Arius.

Dar formula trinitară exista deja din primele secole, așa cum citim în Matei 28, apoi în Didache (secolul II) și apoi la alți părinți bisericești din secolul III. Deci înainte de secolul IV. Desigur, în paralel existau și alte concepții, pe care însă Biserica nu le-a acceptat (monarhianismul modalist, monarhianismul dinamic, teoriile gnostice despre Dumnezeire, doctrina lui Marcion etc.). În secolul IV au apărut și pneumatomahii (cei care neagă dumnezeirea și personalitatea Duhului), numiți și macedonienii, care erau parte din reflexul arian apărut în răsărit și care a câștigat teren destul de repede, încât a fost transmis și barbarilor germani, prin misionarul Wulfila.

Un alt neadevăr pe care l-ai afirmat este că „această înțelegere (trinitarianismul)” ar fi apărut „într-o biserică ce de la înființarea ei a fost, este și va fi contra lui Hristos”. Nu știu despre care biserică vorbești. Cred că îți imaginezi că BRC s-a format în secolele de mai târziu, ceea ce nu este adevărat. Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă Răsăriteană au fost o singură biserică până în 1054, când s-au separat definitiv. S-au mai separat în trecut, între anii 484-519. Dar au fost o singură biserică, și anume continuarea neîntreruptă a Bisericii Apostolice (în sens instituțional). Spiritual și doctrinal au avut loc unele rătăciri și devieri, iar mai târziu, chiar apostazie și păcate grave. Totuși, o mare parte din doctrina ortodoxo-catolică este tradițională, vechi-creștină și are rădăcini în Biblie. Faptul că cineva a făcut zece păcate capitale, nu înseamnă că în mod sigur l-a făcut și pe al 11-lea.

Cât privește citirea superficială a Scripturii, cu „o înțelepciune venită de la Dumnezeu”, eu am văzut mulți care se laudă cu așa ceva, dar pe care experiența mea, atât profesională, cât și spirituală, le respinge pretențiile. Sau poate Duhul îi ocolește pe cei care sunt în mod special și profesional deprinși să cerceteze? Știu eu ce gândesc toți disidenții. Ei se cred aleșși lui Dumnezeu pentru că sunt „simpli” și de aici deduc ei că au Duhul. Dar obsevația mea este că Duhul lor este unul de opoziție față de Biserică, bazați pe niște resturi de informații prefabricate de cărturarii lor.

Versetele pe care le-ai dat ca exemplu se pot înțelege corect, în general vorbind, fără o cercetare profesională. Dar cercetarea profesională aprofundează şi precizează anumite lucruri, în care un cititor obişnuit se rătăceşte.

De exemplu, în Ioan 3:16, expresia „a dat pe Singurul Său Fiu” e înţeleasă popular cu referire la jertfa lui Iisus, însă textul nu se referă numai la aceasta, ci la faptul că, prin întrupare, Dumnezeu L-a dat pe Domnul Christos acestei lumi pentru totdeauna. El este reprezentantul lumii noastre. El ne-a fost dat prin întrupare (vezi Isaia 9, „un Fiu ni s-a dat”), prin viața și moartea Lui, apoi prin înviere (Rom 4:25), prin înălțare, prin mijlocire, prin judecată, prin domnia lui veșnică. Apoi textul vorbește despre o condiție „oricine crede în El”. Dar această condiție nu este foarte clară de la bun început. Necesită studiu. Ioan ne ajută să facem acest studiu contextual, deoarece el așază întâlnirea dintre Iisus și Nicodim într-o secțiune pe subiectul credinței, care începe în Ioan 2:23-25 și continuă în Ioan 3:2, 12, 15-16, 18, 36.

Textul din Galateni 4:6 nu a fost scris de Pavel cu scopul de a ne sugera să tragem de aici concluzii despre relația ontologică (referitoare la natura existenței divine) dintre Tatăl, Fiul și noi, ceilalți fii. Aici este vorba doar de relații spirituale (Rom 8:9). Restul nu se discută în acest context. A fi fii ai lui Dumnezeu înseamnă a avea același Duh pe care L-a avut Fiul Său. Asta înseamnă „Duhul Fiului Său”. Este la fel ca și a avea „o îndoită măsură din Duhul lui Ilie” (2Împărați 2:9, 15; Luca 1:17). Nu e vorba de duhul unui mort sau dispărut, ci de Duhul Sfânt, care a locuit în acel profet (e.g. Num 11:25). În acest caz, este vorba de Duhul care L-a condus pe Iisus și care este totodată Duhul pe care Iisus ni L-a trimis. De aceea este numit Duhul lui Iisus.

În Fapte 3:19-20 este vorba de pocăința care trebuie făcută spre iertarea (ștergerea) păcatelor, pentru a fi gata de A Doua Venire a lui Iisus. Să nu uităm, că Petru vorbea evreilor de rând, nu făcea teologie subtilă cu ei. Ei așteptau pe Mesia, iar Petru le spune că Mesia (Christos) este Iisus din Nazaret pe care ei L-au dat la moarte. Prin urmare, trebuie să se pocăiască, pregătindu-se pentru venirea Lui. Aceasta era înviorarea (reînsuflețirea, răsuflarea, odihna) lui Israel. De fapt, expresia se folosește numai aici, iar lexicoanele dau următorul sens:

ἀνάψυξις,  strictly recovery of breath; literally, as a relief from heat coolness, refreshing, relaxation; figuratively, of the messianic age as relief from distressing circumstances rest, refreshing (AC 3.20).

Pe lângă aceasta, faptul că Petru se referea la a doua venire a lui Iisus (și nu la pogorârea Duhului Sfânt, cum se crede uneori), este atestat în versetele următoare: 21-26.

Comentează și pe facebook

Postează un comentariu