octombrie 2020
D L Ma Mi J V S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
124
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Loading...
Home/Articole/Fără categorie/În jurul crucii

În jurul crucii

D. L. … Ce parere aveti …. de ascensiunea simbolului crucii in bisericile AZS. Avem crucea pe biblii, pe sigla oficiala a bisericii, pe anvoane, pe usi, pe peretele din fata bisericii (in spatele amvonului) si mai nou, astazi mi-a atras atentia intr-un mod deosebit, ca in cadrul Sfintei Cine, vasele in care se gaseau painea si mustul aveau un capac de inox pe care era cate un crucifix de 4-5 cm in pozitie verticala. Am discutat putin cu pastorul local sa vad care e pozitia lui cu privire la acest aspect, crezand ca este doar un caz izolat. Can ajung acasa vad pe grupul AZS o transmisiune live de la Sfanta Cina si ce sa vezi, aceleasi tip de vase din inox cu crucifix pe capac. Deci nu e un caz atat de izolat si vreau sa vad daca e mai raspandit. Stiu foarte bine ce reprezinta crucea, ca si simbol in crestinism, dar totusi cum il determini pe un nou convertit sa renunte la crucea care o poarta la gat sau cea pe care o are acasa deasupra usii la intrare cand si tu in biserica o ai expusa in diverse locuri. Stau si ma gandesc ca si icoanele, statuile, au aparut in biserica prima oara pe post de obiecte de arta nu ca si obiecte ale inchinarii. Este posibil ca peste generatii crucea sa devina un element arhitectural comun pentru toate bisericile de toate felurile? Mai mult decat atat este posibil sa devina un element al inchinarii, mai intai pentru convertitii care au practicat inchinarea inaintea crucii si care nu vad nici un motiv sa se desparta de aceasta inchinare atata timp cat crucea este prezenta ca simbol peste tot, cat si pentru cei nascuti azs printr-un proces de omogenizare. Eu nu zic ca acuma cineva se inchina crucilor de pe copertile bibliei sau de pe amvoane dar sa privim in viitor.

Din tot ce știu, nu a existat niciodată o poziție oficială a Bisericii cu privire la astfel de lucruri. În mărturisirea noastră de credință nu a existat niciodată o declarație privitoare la icoane, cruci și alte asemenea lucruri. Probabil că nu s-a considerat necesar, având în vedere că adventismul a apărut într-un spațiu protestant evanghelic, unde asemenea lucruri nu se practică, sau se practică într-un mod lipsit de superstiție cultică. Dar asemenea discuții au existat de la început și printre protestanți. Luteranii și în mai mare măsură anglicanii au păstrat toate aceste semne tradiționale – luteranii fără să le dea un rol sacramentar, dar anglicanii au tins spre sacramentarism. Anglicanii sunt protestanții cei mai asemănători cu catolicii în cult. Calviniștii însă (numiți și reformați, prezbiterieni, puritani, hughenoți etc) au fost mai radicali în aceste lucruri, deși nu cred că astăzi mai au asemenea griji.
Ca să înțelegeți cum stau lucrurile, gândiți-vă de ce puneți cruce la cimitir (cum fac catolicii și ortodocșii), și nu puneți o piatră sau un par, un monument, cum fac mulți protestanți, evreii și musulmanii. De altfel, adventiștii din America nu au cruci la morminte. Același lucru se întâmplă (cel puțin în unele locuri) și prin Ardeal. Adventiștii se comportă ca și protestanții din jurul lor. Acolo unde adventismul s-a răspândit în țări catolice sau ortodoxe, a apărut inevitabil și nevoia adventiștilor de a se delimita de ceilalți. Dar în ce privește delimitarea, au existat întotdeauna două tendințe: una moderată și rezonabilă; alta radicală și ostilă. Când în secolul 19 apăruseră fotografiile, acestea erau privite de unii AZS ca imagini interzise. Chiar și EGW le condamna, dar pe alt criteriu: că erau scumpe. Mai târziu a făcut și ea poze, altminteri n-am ști cum arăta. Ceasurile de buzunar care aveau asemenea imagini erau declarate idoli. De cruci nu mai vorbim, că nu se pomenea. Am căutat în scrierile EGW și nu am găsit nimic despre folosirea sau nefolosirea semnului crucii ca simbol. Ea a intrat o singură dată într-o biserică catolică, fiind în vizită în Italia, și descrie tot ce a văzut acolo, tot cultul mistic (cu aghiazmă, semnul crucii, plecăciuni înaintea unor statui, cabine de spovedanie etc.). Dar altceva ea nu spune, decât că adevărata emblemă a creștinului nu este semnul crucii sau coroana (de spini?), ci o viață plină de iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Spunând așa, ea nu a condamnat folosirea crucii ca simbol, ci doar a afirmat care este semnul cel mai convingător al creștinismului. Dar nu a scris împotriva semnului crucii, denigrând acest simbol creștin universal.
În ce privește astfel de lucruri, eu sunt de regulă împotriva măsurilor radicale, care nu sunt bune decât că alimentează spiritul fundamentalist, ostil culturii înconjurătoare. Aceia care caută soluții simpliste, radicale, tind să vadă în evitarea unor asemenea lucruri un tezaur de merite câștigate cu cea mai mare ușurință. Ce este mai ușor, decât să eviți asemenea lucruri. Este mult mai ușor să nu porți cruciulițe, decât să-ți iubești aproapele. Dar există situații când și cei mai radicali „se compromit”, cum zic ei. Măcar o cruce la cimitir tot își pun. În țările creștine există organizația Crucea Roșie, a cărei semnificație vine de la semnul crucii. La evrei, organizația aceasta nu se numește Crucea Roșie și nu are ca simbol o cruce roșie, ci Steaua Roșie; iar musulmanii au Semiluna Roșie ca nume și simbol. Dacă ești AZS și vrei să te angajezi într-o astfel de organizație, ce alegi? Cruce, steaua, sau semiluna? Sau inventezi un simbol specific AZS? Cei trei îngeri roșii?

Cred că a venit timpul să mai fim și serioși. În țările creștine, în special în cele ortodoxe și catolice, este acceptabil și chiar înțelept să se folosească semnul crucii ca simbol (pe casa de rugăciune, pe Biblie, la mormânt), practic oriunde este vorba de o expunere publică a credinței noastre, ca să nu fim considerați anticreștini. Nu ne punem mari speranțe în asemenea semne, fiindcă ceilalți ortodocșii și catolicii vor înțelege destul de repede, că nu suntem ca ei. Totuși, le vom lua astfel din mână o armă cu care ne-ar putea ataca în mod nenecesar.

Dacă este vorba însă de folosirea crucii ca talisman (amuletă) sau ca podoaba agățată la gât (de noroc, sau ca bijuterie), asemenea lucruri nu ar putea fi acceptate, pentru că AZS de obicei nu acceptă bijuteriile, nici credințele superstițioase sau magice. De asemenea, cred că dacă semnul crucii este folosit prea des și peste tot, se banalizează și ajunge inevitabil, fie semn al superstiției, fie un ornament oarecare. Nu văd nicio nevoie de a folosi crucea la intrarea în case particulare. Poartă noroc, sau ce? Dacă este vorba de elemente arhitecturale sau de forma ori ornamentarea amvonului sau a luminilor din spatele amvonului, astea țin de gusturile constructorilor sau ale credincioșilor locali.

Când eram copil, într-o adunare adventistă de la țară, apoi și în oraș, exista în spatele amvonului un tablou cu Iisus rugându-Se în Ghetsimani. Mai târziu, au dispărut toate aceste tablouri din bisericile noastre, probabil din cauza fraților îngrijorați. Dar peretele nu a rămas alb, pentru că s-a montat în schimb o tablă neagră, mare, pe care vorbitorul uneori ilustra cu creta. Îmi plăceau aceste table, fiindcă biserica arăta ca o școală. Mai târziu au dispărut și tablele negre, iar bazine de botez ornamentate încă nu apăruseră la amvon.

În unele locuri, pentru a da un rost estetic peretelui gol din spatele amvonului și pentru a sublinia sfințenia locului, unii credincioși au folosit ornamente cu rol didactic, după caz și după gust: tablourile cu Decalogul și cu Fericirile lui Iisus, sau / și cei trei îngeri zburând, semnul crucii (din calciu, din lemn, sau adesea din tuburi electrice). Nu m-au deranjat niciodată aceste lucruri, nici n-am simțit nevoia să mă închin lor. Dar cel mai bucuros sunt atunci când „biserica” este eficientă ca o sală de clasă, permițând (fie prin spațiul alb larg, fie printr-un ecran derulant) proiectarea cât mai vizibilă.

Cât privește vasele pentru Sfânta Cină, acelea sunt sigur cumpărate, făcute standard. Cu sau fără cruce, nu contează. În ce privește Cina însă, eu cred că avem o altă problemă, mai importantă, pe care trebuie s-o rezolvăm, deoarece este în dezacord cu Evanghelia. Rugăciunea pentru Cina Domnului conține de regulă expresia „binecuvântează pâinea aceasta (sau vinul acesta)”, ceea ce sugerează că, asemenea credinței tradiționale creștine, ni am crede că se întâmplă ceva cu elementele consacrate (pâine ași vinul), că după consacrare, ele nu mai sunt la fel ca înainte. De aici și grija specială de a arde azima rămasă, sau de a turna la rădăcina unui pom restul mustului consacrat. Dar aceste obiceiuri trebuie rezolvate mai întâi la nivel teologic și în Manual, votate în sesiunea Conferinței Generale. Se pot găsi soluții mai bune, care să nu încurajeze superstiția. O superstiție răspândită este și bibliomanția (obiceiul de a folosi Biblia, deschizând-o la întâmplare, ca oracol divin).

Când ne plecăm la rugăciune în adunare, grija noastră nu trebuie să fie înaintea cărui obiect de plecăm. Dacă se întâmplă să fie o cruce sau un tablou, nu înseamnă că ne închinăm la ele. De aceea avem obiceiul să închidem ochii. Altminteri, ar însemna că dacă nu avem cruci și tablouri, ne închinăm la pereți, la predicator, la amvon sau la Iordanul care curge în pictura din spatele amvonului. Nu trebuie să transformăm superstiția închinării tradiționaliștilor, cu teama superstițioasă de o asemenea închinare, deoarece fugind de o superstiție, poți da în alta. 

Am întâlnit în America (1990), la Biserica (de culoare) AZS Ephesus din New York crucea pe veșmintele lungi ale pastorului. Pentru că eram la distanță, nu am putut observa dacă era atârnată, sau dacă era brodată, dar era destul de mare. M-a surprins ideea. Nu am simțit vreo binecuvântare specială venind de la acea cruce, dar nici nu m-a deranjat. În adunările AZS occidentale se folosesc și lumânări, pur ornamentale, când este vorba de Sfânta Cină ținută vineri seara sau în cine știe ce ocazii festive. În mediul protestant în care sunt aceștia, lumânările nu au nici un sens mistic. Sunt ca și florile de la amvoanele noastre. Cineva ar putea condamna și florile. Se știe că babilonienii aducea adesea și flori ca jertfă pe altarele zeilor lor. Iar dacă mai căutăm prin istoria religiilor vom putea descoperi multe alte lucruri care ne-ar face să dăm la o parte multe lucruri nevinovate. Unii chiar s-au apucat de identificarea tuturor semnelor care ar veni din păgânism și catolicism și au început să le demonizeze. Sfatul meu este să vă păziți mintea întreagă. Este lucrul cel mai bun pe care ni l-a dat Dumnezeu.

Este adevărat că imaginile și crucile nu au fost de la început obiecte de închinare în creștinătate. Păgânii creștinați le-au făcut însă obiecte de închinare superstițioasă și sinoadele Bisericii le-au justificat. De aici însă nu decurge regula că este mai bine să iei o poziție radicală, pentru a simplifica totul și a te feri de orice risc. Orice poziție radicală este în ea însăși superstițioasă, fiindcă se teme de simbolul care pentru alții este un semn de cult. La noi nu există riscul acesta, deoarece avem vaccinul protestant în sânge. Dar există alte superstiții care ne pândesc. În țările africane, de exemplu, teama de vrăjitori și de spirite a rămas și printre convertiți, în așa fel încât unii încearcă să se ferească de spirite pe căi tradiționale. Pentru unii din India, de asemenea, nu este clară problema stării morților. Acestea sunt pericole mult mai mari. Închinarea la chipuri nu ne paște deloc. Aici este vorba mai mult de gusturi estetice care se luptă pentru putere. Ce se va întâmpla peste generații? Lumea noastră se va prăbuși înainte de a se împlini grijile noastre privitoare la generații.  

«Baiatul meu cel mare (6 ani) m-a intrebat dece colegii lui inainte de masa fac semnul crucii. I-am explicat ca oamenii care nu vor sa ii aduca inchinare lui Dumnezeu printr-o rugaciune isi fac acest semn care nu cred ca este adorat de Dumnezeu. Probabil intr-o zi o sa trebuiasca sa ii explic dece daca nu este adorat de Dumnezeu acest semn trebuie sa ne plecam in rugaciune inaintea lui atunci cand crucea se gaseste desenata sau reliefata pe amvon sau perete, sau cand pastorul si prezbiterii servesc Sfanta Cina dintr-un recipient cu crucifix pe capac. …… Va las si un link despre ce spune Wikipedia referitor la originea simbolului de cruce.

În realitate, semnul crucii însoțește rugăciunea. Din păcate, uneori o înlocuiește, ca o formă de rugăciune prin gest. Simbolistica semnului crucii este creștină și frumoasă în realitate Dar noi respingem acest gest, deoarece este folosit în sens superstițios, ca un gest magic, care ferește de rău și aduce noroc. De asemenea îl mai respingem, pentru că bisericile false au făcut din aceasta o obligație, în timp ce Biblia nu are o asemenea obligație. Și îl mai respingem, pentru că aceia care impun folosirea semnului crucii nu s-au pus de acord cum se face semnul crucii. Ortodocșii îl fac într-un fel, catolicii îl fac altfel, și toți îl impun. Noi nu avem niciun motiv să preferăm crucea ortodoxă în locul celei catolice, așa că lăsăm la o parte semnul. Biblia nu impune așa ceva. Prin urmare, e bine să știe juniorul tău, că nu noi, adventiștii trebuie să dăm explicații de ce nu facem semnul crucii, ci aceia care-l fac sunt obligați să explice de ce impun poporului un gest mistic, pe care Dumnezeu nu l-a prescris.

În ce privește istoria pre-creștină a simbolului crucii, este ușor de înțeles că un simbol atât de simplu nu se putea să nu apară și în alte religii. Creștinii nu au folosit crucea ca simbol al creștinismului în epoca în care crucea era cunoscută ca obiect de tortură. Cele mai vechi simboluri creștine au fost peștele, monograma lui Christos, mielul. Pe steagurile lui Constantin cel Mare încă nu era crucea, ci monograma lui Christos (literele X /chi/ și P /ro/ suprapuse). Este foarte posibil ca la popularitatea crucii să fi contribuit și crucea egipteană „Ankh” (simbolul vieții). Dar aici eu cred că toți cei care se feresc de aumite semne sau obiecte pentru că au „origine” păgână, nu știu ce fac. Păgânismul nu are niciun drept să confiște simbolurile, care pot îndeplini diverse roluri universale. Crucea, cercul, roata, și altele sunt simboluri universale. Păgânismul nu le-a mânjit cu nimic. Așa numita Stea (sau scutul) a lui David, folosită de evrei ca simbol al iudaismului și al statului israelian, a avut cândva o semnificație păgână, ocultă. Dar semnificația aceea a fost uitată, nu are niciun rost să o dezgropăm, Astăzi, steaua hexagonală are cu totul altă semnificație. La fel se întâmplă s-a întâmplat și cu simbolul crucii. M-aș feri de crucea ansată (zwastika), pentru că încă amintește de hitlerism. Dar folosirea crucii creștine clasice nu va induce pe nimeni în eroare, nu va spune nimeni că suntem păgâni sau cruciați, pentru că avem crucea pe frontonul bisericii, pe Biblie sau mai știu eu unde.

Asemenea lucruri au create dispue și pe vremea apostolilor: cum să ne ferim cât mai mult de păgânism, încât să nu ne spurcăm cu idolii. De aceea s-a ajuns ca unii să pună limite cât mai radicale; de exemplu, să nu mai cumpărăm alimente din piețele publice, deoarece s-ar putea ca printre ele, unele să fi fost închinate deja idolilor; sau mai spuneau unii, că dacă cineva te invită la masă, mai întâi trebuie să te asiguri că hrana aceea să nu fi fost cumva închinată vreunui zeu. Apostolul Pavel ne-a învățat că nu trebuie mers atât de departe cu cercetările sau cu suspiciunile, deoarece idolul este nimic și prin urmare, a mânca din lucrurile jertfite idolilor contează doar atunci când aceasta este o chestiune publică ce afectează conștiința altora, adică să nu lăsăm să se creadă că noi creștinii am avea vreo legătură cu idolii.

Și astăzi există multe dispute similare. Acestea sunt un mod de a fugi de adevăratele lucruri care contează. Nici Biblia, nici SP nu insistă asupra unor astfel de lucruri. Exat ca și în articolul pe care l-am scris despre Crăciun. Bradul a fost cândva la germani un simbol păgân. Dar germanii s-au creștinat, semnificația păgână a dispărut, iar bradul este demult asociat cu sărbătoare într-un mod inocent. A devenit bradul păgân, din cauză că a fost folosit cândva ca obiect de cult păgân? Sau stejarul, sau ursul, sau alte elemente din natură au devenit păcătoase, prin faptul că au fost folosite cândva de păgâni, într-un anumit fel? Vremurile acelea s-au dus demult. Nu există simboluri veșnice. În cer, simbolul suferinței lui Iisus vor fi semnele lui Iisus de pe frunte, din mâini și din picioare, care, ne place sau nu, vor forma astfel o cruce vie, pentru totdeauna. Astăzi nu avem un cult al crucii, cum au alți creștini, dar nu este drept să demonizăm un simbol universal creștin. Cine se poticnește, se poticnește. Nu putem evita întotdeauna poticnirea altor. Unii se poticnesc că ai cruce, alții se epoticnesc că n-o ai. Ce faci? Eu zic că în ce privește asemenea lucruri indiferente, trebuie să favorizăm pe cei mai mulți.

1 Corintheni 9:21 „cu cei ce sunt fără Lege (păgâni), m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege […] ca să câștig pe cei fără lege.” 10:33 „după cum mă silesc și eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mul‏ți, ca să fie mântuiț‏i.

În concluzie, ar trebui să ne gândim mai mult la alții, decât la noi înșine; în loc de a manifesta atât de multă paganofobie, să ne frământăm mintea cum să-i cunoaștem și să-i înțelegem mai bine pe cei din jur, și cum să ne adaptăm strategiile misionare în așa fel încât să-i putem atrage la Evanghelia mântuirii. Tabu-urile superstițioase nu vor mântui pe nimeni și nu sunt cu mult mai bune decât superstițiile deja existente în lume.

Postează un comentariu

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.