septembrie 2020
D L Ma Mi J V S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
241
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/Fără categorie/Hotărât sau tăiat?

Hotărât sau tăiat?

GABI: « ….. Argumentele sunt bune, unele detalii nu le știam, de fapt toată interpretarea este destul de bine construită, nu găsim alta mai serioasă. Eu am explicat-o de multe ori la clasele de botez și în biserică. Totuși cred că are un punct slab, și am început să am îndoieli. Dacă vrei, te-aș ruga să-mi dai o lămurire, când ai timp.

Apreciez pe toți cei care cunosc limbile antice și pot da lămuriri, văd totuși forțate multe din explicațiile unde sunt aduse sensuri noi termenilor biblici. Spre exemplu „hotărâte” . Cine poate cu toată seriozitatea sa precizeze că termenul în ebraică de acum 2500 de ani se traduce mai bine cu „tăiate” decât cu „hotărâte?” Și-a păstrat termenul sensul exact? Orice limbă evoluează. Dacă luăm termeni în latină de acum 2500 de ani vom vedea diferente mari. Îmi vei spune că se compara cu alte scrieri, dar si acele scrieri au tot 2500 de ani, și nu ai niciun contemporan cu acele timpuri că să-l poți întreba ce înțelege exact.»

Dragă Gabi, problemele de traducere sunt multiple. Traducerile sunt o lucrare omenească, iar copierile multiple ale scribilor (nu întotdeauna fără greșeli) de-a lungul secolelor, sunt tot o lucrare omenească. Până și limbajul și retorica autorilor sacri sunt tot omenești. Iar tot ce este omenesc este imperfect, în sensul că te poți aștepta ca undeva să apară o inexactitate, o inadvertență de un fel sau altul. Mesajul este însă divin și întotdeauna corect. După mesajul pe care l-am înțeles vom fi judecați, dacă am acceptat și am împlinit învățătura corectă, și nu după exactitatea sau precizia informației. Te rog citește următoarele afirmații:

„Biblia nu ne-a fost dată într-un limbaj magnific, supraomenesc. Iisus, pentru a ajunge la om acolo unde se află, a luat natură umană. La fel şi Biblia a trebuit să fie exprimată în limbajul oamenilor, iar tot ce este omenesc este imperfect. Adesea, diferite sensuri sunt exprimate prin acelaşi cuvânt; nu există câte un cuvânt pentru fiecare idee distinctă. Biblia a fost dată pentru scopuri practice.
„Biblia a fost scrisă de oameni inspiraţi. Totuşi, ea nu reprezintă modul în care gândește și se exprimă Dumnezeu Însuși. Modul de gândire şi exprimare este al agentului (scriitorului) omenesc. Dumnezeu, ca scriitor, nu este reprezentat. Adesea oamenii spun: Cutare exprimare din Biblie nu se potriveşte lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu Şi-a pus la încercare puterile în cuvintele, în logica şi în retorica Bibliei. Scriitorii Bibliei au fost secretarii lui Dumnezeu, şi nu condeiele Lui.”
„Nu cuvintele Bibliei au fost inspirate, ci scriitorii ei au fost inspiraţi. Inspiraţia nu acţionează asupra cuvintelor sau asupra expresiilor omului, ci asupra omului însuşi, care, sub influenţa Spiritului Sfânt, este umplut cu gânduri. Dar cuvintele primesc amprenta minţii individuale. Mintea şi voinţa divină sunt combinate cu mintea şi voinţa umană; astfel declaraţiile omului inspirat reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu.” Verifică în spaniolă: aici, aici și aici.

(EGW, MS 24/1886; Let 121: 1901; 7 SDABC 945; 1 SM 20-22).

Cât privește traducerea verbului ‎נֶחְתַּךְ neḫtaḵ din Daniel 9:24, există două opțiuni ale traducătorilor biblici:

– O opțiune lingvistică istorică (= „[o perioadă de…] a fost tăiată / dată de o parte / scăzută / decupată), bazată pe sensul propriu al termenului și în concordanță cu exegeza relației dintre cele două profeții (Daniel 8-9). Sensul acesta este atestat în următoarele traduceri:

– O opțiune lingvistică mai recentă, contextual îngustă, dar cu posibile rădăcini antice, care preferă sensul derivat și târziu al verbului ebraic neḫtaḵ (= „au fost hotărâte”), ignorând sau negând atât sensul propriu al termenului, cât și relația cronologică dintre cele două profeții. Este prezentă în aproape toate traducerile moderne și actuale. În multe limbi, nici nu există altă variantă. Unele versiuni moderne însă, meționează în notă și sensul propriu al termenului în ebraică: English Jubilee (2000): are determined {Heb. cut}.

Întrucât verbul ne·ḥtaḵ (din rădăcina חתך ḥtk) nu mai este folosit în alt loc din Biblia ebraică, pentru comparație, unele lexicoane îi dau definiții care ar reieși din Dan 9:24 – cerc vicios: Holladay (2970): decreed, ordained. Lexiconul clasic BDBG (3582) definește astfel verbul acesta: to divide, determine, preferând sensul determined în Dan 9:24, dar arătând că în NH (neoebraică – ebraica epocii romane), încă avea sensul propriu: cut, cut off, la care se adaugă sensul figurat / extins to decide. Într-adevăr, după Dicționarul lui Jastrow (pp. 512-513), verbul acesta are următoarele definiții: 1. a tăia, a tăia laoparte, a reteza, a amputa, a împărți un vers în două;  de unde derivă substantive cu sensul de: tăietură, porție, tăiere. 2. a pronunța; a decide. În iudeo-aramaică, verbul ḥtk are aceleași definiții, după Jastrow.

Verbul ḥtk se întâlnește o singură dată în ebraica de la Qumran, într-un comentariu la Geneza 6:3, cu sensul de scurtat, redus din lungime :

„Dumnezeu a zis: «Duhul Meu nu va locui veșnic în om: zilele lui vor fi scurtate (wə-yēattəû) la 120 de ani, până la timpul apelor potopului».”

(Manuscrisul 4Q252, Genesis Pesher-a 1:1-5)

În egipteană, care se înrudește mai pe departe cu limbile semitice, există un radical similar ḥsk / ḥčk / ḥsq, cu sensul de a tăia, a reteza; cuțit (Vladimir Orel – Olga Stolbova, The Hamito-Semitic Etymological Dictionary; 1995: pp. 1293, 1391-92). Aceasta indică vechimea verbului, care a fost folosit în limba vorbită, chiar dacă nu a fost preferat în ebraica biblică.  Așa se explică și supraviețuirea lui până în perioada talmudică, știind că ebraica talmudică (limba înțelepților) este o continuare a ebraice populare. Sensul propriu al verbului ‎נחתך se păstrează și în ebraica modernă (= a fost tăiat), fiind împrumutat din ebraica talmudică.       

Între cele două definiții (tăiat / hotărât) există o relație interesantă, care se poate studia în comparație cu verbe similare din alte limbi. De exemplu, în latină avem verbul decido, care în sens propriu înseamnă a tăia, a tranșa, iar în sens figurat, a decide, a hotărî. La fel, în franceză, verbul trancher (a tranșa, a tăia în două, a reteza) are și sensul de a decide, și chiar noi folosim uneori „a tranșa” cu sensul de a hotărî. În germană, entscheiden (a hotărî) vine de la scheiden (a separa). În ebraică, avem de asemenea verbul gazar (a tăia, 1Îm 3:26; a separa, Ps 136:13), care mai târziu va căpăta și sensul derivat a decreta (Est 2:1).

Dacă autorul ar fi dorit să spună simplu, că cele 70 de săptămâni sunt hotărâte, rânduite, fixate, ar fi avut la îndemână verbe obișnuite, pe care le-a mai folosit, și care indică exact ideea preferată de traducători: manah (a rândui, a fixa, a destina: Dan 1:10,11; 5:25,26), gazar (a tăia, a separa; a hotărî: Dan 2:34, 45; 4:14, 21) și în special ḥaraç  (a decide, a hotărî: Dan 11:36), pe care îl folosește și în Daniel 9:26-27. Faptul că a ales un termen rar, nemaifolosit de niciun autor biblic, arată un scop special. Dacă sensul propriu al verbului ḫataḵ („a tăia bucată”) este încă dominant în epoca romană și chiar în ebraica actuală, înseamnă că în epoca lui Daniel, acest verb putea avea numai sensul propriu. În orice caz, sintaxa expresiei dovedește că aceasta era intenția vorbitorului (Gabriel) în Dan 9:24.

Verbul (în forma pasivă, ne·ḥtaḵ), care este aici predicat,este la singular în text („a fost tăiat/hotărât”,  nu „au fost tăiate/hotărâte”, ne·ḥtəḵû), în timp ce subiectul este la plural („săptămâni”).  Când subiectul precede verbul ebraic, ca în acest caz, un asemenea dezacord ar fi inexplicabil altfel, decât că este intenționat. Este un acord logic, care ia cele 70 de săptămâni, nu ca pe o pluralitate, ci ca pe un întreg, o perioadă compactă.[1] Acest detaliu subliniază că este vorba de perioada celor 70 de săptămâni luată ca o unitate, prin urmare sensul de tăiată laoparte, scoasă, este mult mai probabil în acest sens. Dacă autorul ar fi intenționat sensul derivat, figurat (hotărâte), puțin probabil că ar fi avut nevoie de acest artificiu.

Verbul ne·ḥtaḵ (tăiat din) sugerează astfel că perioada celor 70 de săptămâni este substrasă (scăzută, scoasă) dintr-o altă perioadă mai mare. Aceasta nu putea fi decât durata aceea neobișnuită, „până la seară, dimineață, 2300” (Dan 8:14), despre care s-a spus că este „pentru multe zile” (Dan 8:26), și anume, „până la vremea sfârșitului” (Dan 8:17, 19).

A close up of a map

Description automatically generated

Acesta este mesajul despre timp („până când….?” „până la…!”), pe care Daniel nu l-a înțeles, și care îi produsese atâta supărare, după viziunea anterioară (Dan 8:27). Același înger (Gabriel) din viziunea anterioară, vine ca răspuns la rugăciunea lui Daniel și îl face atent, că a venit să-i explice, pe lângă faptul că venea cu un nou mesaj profetic (Dan 9:22-23).

Studiul serios al relației dintre cele două viziuni duce la concluzia că, pe de o parte, profeția despre timp, fiind „pecetluită” nu a fost scrisă în așa fel încât să fie curând înțeleasă (Dan 8:26; 12:4, 9); și pe de altă parte, Gabriel a lăsat câteva indicii în text, care la timpul potrivit, să conducă la observația că perioada celor 70 de săptămâni este o mare porție tăiată din cele 2300 zile, care la rândul lor sunt de asemenea tăiate în trei părți (7+62+1 săptămâni). Jocul repetat al rădăcinii ebraice byn (a lua seama, a înțelege) în capitolele 8-9 creează o structură literară complementară, simetrică, a descrierii celor două profeții, așa cum reiese din schița următoare:

A screenshot of a cell phone

Description automatically generated

În timp ce capitolul 8 se încheie cu expresia nu înțelegeam” (sau: „nu era nimeni să mă facă să înțeleg”), capitolul 9 introduce afirmația lui Daniel („am înțeles”), care se referea la o profeție preferată, fiindcă urma să se împlinească în curând (9:2): și apoi, același înger, Gabriel, „m-a făcut să înțeleg” (9:22). Chiar motivația rugăciunii lui Daniel (Dan 9:3-20) este rezumată în cuvintele de implorare: „nu întârzia!” (9:19), de unde înțelegem că se temea ca restaurarea promisă prin profeți să întârzie mult. Așadar, tema timpului.  

Nu este întâmplător că primul teolog care a observat legătura dintre Dan 9:24 și Dan 8:14.26, a fost pastorul reformat pietist german Johann Petri (1768), urmat de zeci de exegeți și predicatori dintre anii 1810-1847.[2] Venise timpul sfârșitului, timpul desigilării profeției speciale a lui Daniel.

GABI: «Spre exemplu „hotărâte” . Cine poate cu toată seriozitatea sa precizeze că termenul în ebraică de acum 2500 de ani se traduce mai bine cu „tăiate” decât cu „hotărâte?” Și-a păstrat termenul sensul exact? Orice limbă evoluează. Dacă luăm termeni în latină de acum 2500 de ani vom vedea diferente mari. Îmi vei spune că se compara cu alte scrieri, dar si acele scrieri au tot 2500 de ani, și nu ai niciun contemporan cu acele timpuri că să-l poți întreba ce înțelege exact.»

Am arătat că cele mai vechi traduceri optează pentru sensul propriu al termenului („tăiat din”). Sigur că sensul nu a rămas același de-a lungul timpului, de moment ce în epoca romană întâlnim și sensul derivat: „hotărâte”. Dacă situația ar fi atât de castrofală, cum presupui, nu am putea fi siguri pe nicio traducere antică. Lingviștii au reușit să descifreze scrieri și limbi vechi, fără ajutorul vreunui antic, contemporan cu scrierile. În cazul nostru avem doar două posibilități majore de traducere a verbului, ambele fiind legitime, după anumite criterii. Dar opțiunea „tăiat din” satisface cel mai bine contextul larg al ambelor viziuni și explică cel mai bine de ce s-a ales acest termen unic și nu altul, precum și de ce apare aici un acord logic, în locul unui acord gramatical normal, așa cum am explicat mai sus.   

GABI: «Înseamnă totuși să contrazicem pe erudiții iudei care au actualizat cartea lui Daniel in fiecare epocă.»

Evreii au fost primii care să traducă verbul neḥtaḵ ca „tăiat din” /„abstras”. Vechile traduceri grecești ale Septuagintei au fost făcute de evrei (Vechea Greacă, Theodotion). Ieronim de Betleem, traducătorul Vulgatei latine, a plecat de la textul ebraic al VT, după ce a învățat cu rabini din Iudeea. Traducerile iudaice moderne nu sunt unitare din acest punct de vedere. Majoritatea preferă sensul derivat („au fost hotărâte”), puține preferă sensul propriu. Traducerea în ladino (iudeo-spaniolă) a evreilor sefarzi, numită Biblia de la Ferrara (1553), redă termenul ebraic prin fue tajado („a fost tăiat”). Traducerea lui Yeho’esh în idiș (dialectul iudeo-german central-est-european), de exemplu, a tradus termenul ebraic זײַנען נִגזר געװאָרן zaynen nigzar gevorn (au fost tăiate / separate / hotărâte), folosind astfel termenul ebraic nigzar, un sinonim al lui ne·ḥtaḵ. La fel traduce în idișul evreilor lituanieni, Dovid Katz (recent): איז נגזר iz nigzar (este separat / hotărât). Alte traduceri evreiești (de exemplu: Ortodox Jewish Bible, 2002), sunt atente mai degrabă la păstrarea unor ebraisme: Shivi’im heptads is decreed upon … thy Ir Kodesh („70 de perioade de șapte s-a hotărât asupra … cetății tale sfinte”).

GABI: «Spre exemplu, în spaniolă nu apare „tăiate” nici „hotărâte”, ci apare „otorgatas”, cuvânt care e mult mai aproape de „acordat”, „hotărât”, decât de „tăiat”.»

Nici eu nu am găsit în traducerile creștine spaniole, portugheze, catalane opțiunea cuiva pentru sensul „tăiat din”. Avem doar Biblia de la Ferrara, în iudeo-spaniolă veche, pe care am menționat-o mai sus, unde au tradus cu fue tajado. Nu am un dicționar de ladino, dar știind că la bază este spaniolă veche și oricum, e limbă romanică, se vede de la o poștă că termenul derivă din același verb latin (taliare), ca și rom. a tăia, it. tagliare, fr. tailler, prov. și port. talhar, cat. tallar),. Numai că în unele limbi romanice, sensul s-a mai diversificat cu timpul. În spaniolă astăzi înseamnă a ciopârți, a toca, dacă nu mă înșel; în alte limbi surori înseamnă a sculpta, a tăia crengile copacilor, dar sensul a tăia a rămas în esență.      

GABI: «Dar chiar și cu „tăiat”, nu mă deranjează cu nimic, dacă acesta este cuvântul inspirat, totuși a corecta după 2500 de ani sensuri pe care o armata de erudiți le-au analizat atunci contemporani sau aproape contemporani fiind, mi se pare totuși prea mult. Înseamnă că toată Biblia are nevoie de retușuri, înseamnă că Dumnezeu mi-a pus mie azi în mână o informație incorectă. Și nu numai mie ci la milioane de oameni. Cum îi va judeca Dumnezeu după o lege exactă, daca legea însăși le-a fost dată cu greșeli? Apoi trebuie să-i contrazicem pe cei ce au tradus, și în ultimă instanță Îl dezonorăm pe Dumnezeu că a pus in mâna poporului o scriptura care are nevoie de retușuri. Și generații de oameni au fost lăsați să înțeleagă greșit anumite lucruri. Eu cred că Dumnezeu a avut grija că fiecare nație să aibă două trei traduceri destul de fidele ale Scripturii că să-L poată înțelege bine.»

Cred că afirmațiile de la începutul articolului sunt suficiente în ce privește inspirația. Inspirația nu stă în cuvinte, dar desigur că există cuvinte care exprimă mai bine un anumit sens, decât altele. Până la urmă, mesajul este în text, nu putea supraviețui fără cuvinte. Trebuie să facem distincție, totuși, între explicațiile noastre profetice și legea lui Dumnezeu. În ce privește ideea că fiecare națiune și-a avut setul de traduceri biblice fidele, trebuie să știm că foarte multe nații nu au avut deloc Biblia, cea mai lungă perioadă din istoria lumii. În antichitate, nici măcar evreii nu s-au trudit s-o traducă în alte limbi, înainte de apariția Septuagintei. Abia în timpurile moderne, de când au apărut societățile biblice (de pe la 1800 încoace) s-a tradus Biblia sau părți din ea în limbile popoarelor și triburilor. În ce privește fidelitatea, contează în primul rând fidelitatea mesajului, a învățăturii. Dacă ne referim la fidelitatea semantică a termenilor, există maniere diferite de a traduce, există idealuri și idealuri și, în special, există limite (personale sau în domeniu). Dumnezeu le știe pe toate astea și nu cere de unde n-a dat.       

GABI:«Știu că, acceptând o gândire de grup, noi oamenii avem tendința de a reformula textul original pentru ca ideea acceptată de grup să fie mult mai clară, mai evidentă. Este o puternică tendință psihologică, ajungem nici să nu mai vedem alte posibilități ale textului, devenim predeterminați în a absorbi cu foame orice argument care se pliază pe schema noastră, și apoi schema noastră devine test, cenzura pentru orice alt argument care nu se potrivește cu ea. Așa explica psihologia cum de religiile sunt atât de diferite, dar în schimb fiecare persoană dintr-o grupare conservă gândirea de grup. Nu exista nicio deviere spre ideologia altui grup. Este ca și când toți catolicii au înțeles într-un fel, și toți adventiștii într-un alt fel. Dar de fapt majoritatea a acceptat gândirea grupală, a asimilat-o și a făcut-o a sa. Este un fenomen interesant dar real. Chiar dacă vrei, nu poți devia mult de la gândirea de grup, pentru că a devenit identitatea ta. E nevoie de mult efort și motivație sa vezi și alte idei cu obiectivitate, dar în acest caz pierzi încrederea în grup.»

Este adevărat ce spui, din punct de vedere psiho-sociologic, deoarece în religie, credința contează mai mult decât cercetarea personală. Dar să știi că, pe măsură ce oamenii sunt mai educați în ale Bibliei, și în special profesioniștii, sunt ceva mai dispuși să privească critic opiniile de grup și să le schimbe eventual, dacă nu au temei biblic. Experiența i-a obișnuit cu dinamismul acesta, deși nu toți au aceeași vârstă psihologică.

GABI: «Noi toți aflăm de acel termen „tăiate”, singurul care ne ajută să legăm profeția de 2300 de seri și dimineți de cea cu 490 de ani. Ne agățăm de el, că sa putem justifica trecerea lui Isus din Sfânta în Sfânta sfintelor la 1844.»

 Verbul respectiv nu este singurul argument, dar este unul important. În orice caz, dacă Cele 2300 nu încep astfel sincronic cu cele 70 de săptămâni, nu avem nici un alt punct fixat în carte, care să ne permită să calculăm. Iar dacă profeția spune că în timpul sfârșitului avea să se înțeleagă, și iată că așa s-a înțeles la timpul potrivit, de ce să abandonez această explicație? Și care ar fi alternativa? Am gândit pe toate părțile problema aceasta.

Nu este adevărat că avem nevoie să justificăm intrarea lui Iisus în Sfânta Sfintelor în 1844. Scena intrării lui Iisus în Sfânta Sfintelor nu este decât folosirea limbajului dramatic ceremonial al sanctuarului pământesc, din Ziua Ispășirii, pentru a descrie metaforic Judecata de Cercetare. Pionierii noștri au luat totul în sens literal. Teologii noștri în general nu mai fac asemenea afirmații hazardate. dar există oarecare tensiuni legate de aceste abordări. Doctrina oficială nu se mai referă la două încăperi ale sanctuarului ceresc, ci doar la două faze ale slujirii lui Iisus, a doua fiind mijlocirea Lui la Judecată.   

GABI: «Și asta ne duce la o eroare mai gravă. Și anume, schimbam textul biblic din Evrei. Acuzam pe papa că a schimbat câteva cuvinte din textul poruncii a patra, și noi atacăm explicația lui Pavel (singurul care a văzut la modul obiectiv ceea ce este în ceruri, nu doar viziuni sugestive) din Evrei. Susținem că Isus abia în 1844 trece în Sfânta Sfintelor din cer, când Pavel afirmă clar, în toate traducerile, că a mers acolo la înălțare. Apoi contrazicem și aici traducerile. Spunem că de fapt traducătorii au greșit, că nu se referă la Sfânta Sfintelor ci la locașul sfânt. Asta ne spun pe la seminarii erudiții noștri. Dar Pavel accentuează, și ne spune că a trecut dincolo de perdeaua dinăuntru, și că drumul este deschis și pentru noi. Aici iar venim sa contrazicem, că de fapt Isus a intrat acolo la Înălțare, că să facă ungerea Sanctuarului din ceruri dar apoi a rămas în Sfânta ptr lucrarea din Sfânta. Astea sunt explicațiile doctrinei noastre. Dar Pavel insistă, și spune că Isus a intrat în Sfânta sfintelor, odată pentru totdeauna, că sa facă lucrarea din Locul Preasfânt. Și de fapt și credincioșii prin credință merg tot în Sfânta Sfintelor de la Înalțare, pentru că drumul s-a deschis, după ce nu a mai fost cortul dintâi. Așa dar Pavel le lasă clar, iar noi venim să-l corectăm și în serios mă doare. Contrazicem 5, 6 texte din Evrei, dar ne agățăm de un singur cuvânt din Daniel 9, imposibil de contrazis, și pentru asta corectăm toți erudiții care l-au tradus și actualizat. Asta te rugam să-mi explici.»

Limbajul textelor din Evrei, la care te referi, nu este chiar atât de simplu. Există un singur loc în care autorul folosește denumirea clasică a Locului Preasfânt (Ev 9:3). În rest este vorba de citirea critică a traducătorilor. Nu este locul să-ți explic eu despre ce este vorba, dar îți dau un singur exemplu. Termenul grecesc τὰ ἅγια ta hághia, care literal și simplu înseamnă „cele sfinte” și poate denumi orice fel de lucruri sau locuri sfinte, se folosește în greaca Bibliei cu sensurile următoare: lucruri sfinte, sanctuar, Sfânta și, în Epistola către Evrei, se pare că se folosește uneori cu sensul de Locul Preasfânt /Sfânta Sfintelor. Eu cred că are acest sens în Evrei 9:8, 12, 25, cel puțin. Dar alții au alte explicații, în fine, și nu doar adventiști.

În ce privește imaginarea sanctuarului ceresc, putem folosi, pentru scopuri didactice „figurinele” și acțiunile din sanctuarul pământesc, dar bine ar fi să înțelegem că realitatea cerească nu este o copie a celei pământești. Asta ar fi trebuit să înțelegem demult. Citește, Măsuța cu nisip.  

Sper să te ajute răspunsurile mele, deși suspectez că unele au deschis noi teme de discuție. Așa e cercetarea. Cu cât i se lărgește orizontul, cu atât punctele de contact cu necunoscutul sunt mai multe.

Suntem mici, dar fericiți cu un Dumnezeu atât de mare.


NOTE

[1] Cf. R. H. Charles, The Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament. 2 vols. Oxford: Clarendon Press, 1913, p. 240. Alți autori celebri care confirm această logică sunt: C. F. Keil, Moses Stuart și James A. Montgomery (C. F. Keil, Biblical Commentry on the Book of Daniel. Biblical Commentary on the Old Testament. Grand Rapids, MI: Wm. B. Eerdmans, 1950, p. 339; Moses Stuart, Hints on the Interpretation of Prophecy. Andover, MA: Allen, Morrill and Wardwell, 1842, p.268; James A Montgomery, A Critical and Exegetical Commentary on the Book of Daniel. The International Critical Commentary. Edinburgh: T. and T. Clark, 1927:376). Gramaticienii ebraiști Joüon și Muraoka (Grammar III, §150 b, g, p) confirmă acest rol al aparentului dezacord, citând exemple (Dt 8.13; Ho 4.11; 9.2; 10.8; Pr 27.9). A se vedea și Gesenius Grammar (§145 u). În gramatica greacă se întâmplă același fenomen (Daniel Wallace, Greek Grammar Beyond the Basics, Zondervan, Grand Rapids, Mi, 1996: 400).

[2] Cf. Leroy E. Froom, The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. II, pp. 714-15, 717; vol. III, pp. 263-82; vol. IV, p. 209). Johann P. Petri, Aufschluss der Zahlen Daniels und der Offenbarung Johannis; Ulrich Weiss, Frankfurt, 1768, pp. 8-10; Samuel Nuñez, The Vision of Daniel 8, [doctoral dissertation], Andrews University, Berrien Springs, Michigan, 1987, p. 93.

2 Comentarii

  1. polihronu 02/06/2020 at 15:05 - Reply

    Florin insista sa abereze – a se vedea http://adventistderomania.blogspot.com/2011/10/responsa-3.html

  2. Cosmin-Horatiu Stoica 12/03/2020 at 11:21 - Reply

    Știind că o idee se sprijină pe un mănunchi de argumente și, deci, nu depinde de unul singur, întreb: „Punând răul înainte” și presupunând că termenul în cauză ar fi „hotărîte” (în orice caz nu „decupate”), nu am putea înțelege în continuare că perioada aceea este compactă și că ea fixează începutul (rămas până atunci neprecizat) perioadei mai mari în discuție? (Dintre argumentele rămase: lipsa altor indicii mai clare asupra începutului perioadei mari (chiar dacă unii ar crede că ar fi vorba de timpul în care a fost dată viziunea din cap. 8, nicăieri nu se spune „de acum”); sensul unic, spre înainte, al timpului; lipsa indiciilor și logicii unei intermitențe privind perioada cea mică etc.)
    Totuși, argumentele în favoarea înțelesului „decupate din” îmi par concludente.

Postează un comentariu

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.