iunie 2018
D L Ma Mi J V S
« apr.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
60
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Home/Forumuri/FORUMS/EMMAUS/Daniel & Apocalipsa în Adventism/cele 70 saptamani din Dan 9,24-27 Ultima saptamana

ACASĂ Forumuri FORUMS EMMAUS Daniel & Apocalipsa în Adventism cele 70 saptamani din Dan 9,24-27 Ultima saptamana

Vizualizare 5 articole - 8 la 12 (din 12 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Dragă Olivian,
    Cred că devine insuficient acest mijloc de comunicare, pentru a ne înțelege reciproc. Poate avem norocul să ne și vedem într-o zi.
    Ar trebui clarificat, mai întâi ce înțelegi prin exegetică (exegeză se spune; exegetic/exegetică este adjectivul) și hermeneutică. Hermeneutica ține de teologia sistematică și este o disciplină care studiază principiile și normele de interpretare biblică. Uneori, hermeneutica se referă la aplicația actuală, practică, a unui mesaj studiat exegetic. Exegeza este tehnica citirii textului biblic cu ochii primilor destinatari ai acestui text, făcând uz de toate disciplinele și științele care permit înțelegerea textului așa cum a fost intenționat de autor: toată bateria lingvistică și critică (pentru compararea manuscriselor / versiunilor antice și pentru o traducere cât mai exactă), contextul literar (co-textul), contextul cultural-istoric, studiul structurii literare și orice ar mai putea arunca o lumină asupra textului, așa cum a fost înțeles el de autor și de contemporanii lui. Exegeza tinde spre exactitate științifică. Hermeneutica se asociază mai degrabă cu diverse modele de interpretare tradiționale, desenează principii care provin fie din practica exegezei, fie din patrimoniul teologic, fie sunt improvizații teologice la timpul prezent.
    „iar eu, unul, câteodată nu pot fi de acord cu sensurile alese de tine la anumite cuvinte.”
    Nu e o problemă că nu poți fi de accord uneori cu performanțele mele traductologice. Era însă mai util să dai un exemplu, ca să mă scoți din eroare.

    „Pavel, la Galateni 4.24, vorbeşte nu exegetic, ci pur hermeneutic aplicat la Ierusalimul ceresc.”
    Da, este adevărat că nu face exegeză Pavel acolo, pentru că nu studiază textul din Geneză cu scopul de a înțelege ce a dorit să spună Moise, ci pur și simplu, îl folosește cu scop ilustrativ și didactic, eludând sensul propriu și scopul inițial. Cu alte cuvinte, indiferent cum am numi acest procedeu, nu este vorba de înțelegerea corectă a textului, ci de folosirea lui în mod alegoric, cu scop didactic. Dacă Pavel spune aici că episodul cu Sara și Agar „are” un alt înțeles, atunci afirmația este absurdă, pentru că ar contrazice sensul istoric, primordial și care nu trebuie negat. Dacă „are un alt înțeles”, atunci nu poate avea ȘI un alt înțeles pe lângă acela. Este posibil ca autorul să fi greșit în exprimare; sau poate găsim o soluție prin care să-l protejăm pe Pavel de o atare suspiciune (deși nu este singurul caz în care trebuie „corectat” în ce privește aspectul uman al Scripturii).

    „Căci dacă înţelesul pur exegetic al alungării Agarei ar avea conotaţii doctrinare, atunci ne-ar permite să extrapolăm în actualitate un comportament dubios: alungarea femeii însărcinate (eventual, culmea, în pustie!).”
    Cred că greșești. Istoricitatea unui fapt nu are neapărat conotații „doctrinare”. Un precedent sau un fapt istoric poate să aibă cel mult un rol didactic: dacă studiem critic cazul, învățăm ce să facem și ce să nu facem. Dar cazul cu Agar pe care-l menționezi nu are nimic imoral în ce privește „alungarea” ei. În primul rând, când era însărcinată nu a fost alungată, ci a fugit ea, fiindcă Sara (supărată fiind de comportamentul ei stupid) a pus-o la punct, amintindu-i de adevărata ei poziție. Așa că Agar a fugit singură de acasă, eliberându-se astfel din sclavie, fără să fie urmărită de nimeni ca să fie adusă cu forța înapoi. Dar Solul Ceresc a întâlnit-o în pustie și a sfătuit-o să se întoarcă înapoi și să fie supusă stăpânei ei. Așa că luăm destulă învățătură de aici. A doua plecare a Agarei a fost la mulți ani mai târziu, când Ișmael era un adolescent. De data aceasta a fost trimisă de Avraam, cu mare părere de rău, dar la cererea Sarei, cerere care a fost aprobată de Dumnezeu. Nu pentru că era o a doua soție, a cerut Dumnezeu lui Avraam s-o expulzeze, ci pentru că avea un caracter și un comportament inadmisibil. Era proastă, nerespectuoasă, încrezută și ambițioasă. Cât timp fusese simplu sclavă, era cumva la locul ei. Când s-a văzut gravidă, a început să viseze la inversarea rolurilor, să devină soția favorită a lui Avraam. Verdictul a fost din partea lui Dumnezeu, așa că se pot face destule aplicații didactice, nu e nevoie să vină un Pavel sau alt rabin să ne spună că, de fapt, chestiile astea trebuie înțelese în alt fel. Nu trebuie înțelese altfel, ci așa cum au fost scrise, adică la modul istoric. Ele pot fi folosite și ca alegorii, pentru a ilustra principii expuse în alt loc biblic, dar aceste alegorizări sunt pur convenționale, nu reprezintă intenția autorului. Și întotdeauna, asemenea aplicații sunt secundare, nu trebuie să ia rolul sensului istorico-gramatic.

    Sunt de accord că ești liber să alegorizezi în aceeași manieră, eventual și în cazul lui Iefta, cum ai zis, dar și acea alegorizare, trebuie să precizezi, este convențională, nu intenționată de autorul biblic. Iar validitatea alegorizării, ca și în alte cazuri, se întemeiază pe principii clar descoperite în alt loc biblic, și nu pe alegorizarea însăși. De exmeplu, Pavel aplică istorisirea cu Agar la cele două legăminte. Dar despre cele două leăminte învățăm din alte locuri biblice. Istoria cu Sara și Agar nu este decât o ilustrație potrivită (cu limitele ei, desigur, ca orice ilustrație).

    De asemenea, sunt de accord că profeția lui Ezechiel poate fi folosită și ca un ghid pentru anumite împliniri finale ale profeției. Cartea Apocalipsei chiar face acest lucru, aplicând profeția din Ez 38-39 la evenimente de după mileniu, iar profeția din cap. 40-48 are unele elemente care se aplică la cetatea sfântă și la noul pământ (Ap 21). Dar intenția profeției făcute de Ezechiel era foarte diferită, se referea la un context absolut pământesc și anterior nașterii lui Mesia. Ea nu s-a realizat și nu se va realiza vreodată în forma aceea. Se poate aplica, și chiar este de dorit să se aplice la restaurarea lumii descrisă în Apocalipsă, dar cu limitele specifice, fără detalii, doar în câteva principii generale, fără aplicație etnică, geografică, lingvistică etc.
    Îmi pare rău că tragic concluzii pripite cu privire la experiența de interpretare biblică în sensul că metodologia mea actuală ar prefera savantlâcurile în loc de șoapta Duhului. Pe mine așa m-a condus Duhul și nu am decât recunoștință pentru această călăuzire. Oricine nu este atât de încăpățânat ca să nu mai poată învăța, va fi călăuzit. Nu vreau să spun că o altă experiență ar fi lipsită de valoare. Dar ideea că Duhul ne învață una sau alta trecând peste capul nostru și folosind reguli de joc nerecunoscute în general de rațiunea umană comună (care este creația lui Dumnezeu și instrumentul pe care El ni l-a lăsat), am ajuns s-o resping din principiu, pentru că subminează orice cercetare biblică serioasă și în același timp, lasă posibilitatea acceptării unor idei care nu au nici o legătură cu Biblia. Eu nu recunosc nici un duh/Duh care nu recunoaște prioritatea mesajului biblic.
    Eu nu m-am referit la Cottrell ca autoritate ultimă, ci la articolul lui din Comentariu (SDABC vol 4). Nu contează până la urmă cine l-a scris, el este acceptat de teologia adventistă și are o mulțime de trimiteri la Spiritul Profetic. Același principiu a fost recunoscut și de J. N. Andrews, probabil și de alți pionieri, încă dinainte de 1860. A fost o plăcută surpriză să citesc așa ceva.
    În Ieremia 18, principiul acesta al condiționalității este exprimat în v. 6-10. În v. 11 este aplicat principiul, ca o concluzie, lui Israel. Nu faci bine că te grăbești la concluzii personale privitoare la maniera mea de a exlica chestiunea aceasta. Nu este o descoperire personală a mea, ci este un standard mai vechi în teologia adventistă. Iar dacă acest princișiu nu ar exista în Ieremia 18, profețiile eșuate ar fi imposibil de exlicat. Soluția alegorizării lor sau a aplicațiilor secundare poate fi uneori instructivă, dar nu este satisfăcătoare.
    „Eu îţi pot furniza multe pasaje de tip „beţe-n roate” cărora nu vei avea cum să le găseşti condiţionalitatea.”
    Chiar aș fi curios. Există și metodologii corecte care pot transforma bețele din roate în baghete magice sau scepter.
    Referitor la părinții iubiți, de ce Noe, Sem și Iafet ar fi mai puțin importanți decât Avraam?

    Cu exemplul lui Iona, de data asta ai dreptate. Condiția a fost înțeleasă ca fiind implicită, deși Iona se ferise și se temea de asemenea implicații. Duhul lui Dumnezeu i-a făcut să judece așa cum te-ai exprimat. Ai înțeles perfect situația — nu sunt ironic.

    Cred că neînțelegerea pleacă de la definiții, așa cum am spus. Tu numești profeție doar predicția, descoperirea viitorului. Dar nu acesta este sensul biblic. Și este adevărat ce am spus, că majoritatea profețiilor sunt condiționate, chiar dacă multe din ele s-au împlinit, cel puțin parțial. S-au împlinit, pentrucă erau împlinite condițiile, nu pentru că erau previziuni necondiționate.
    „După părerea mea, o profeţie nu poate implica o condiţionalitate. Ci ea trebuie să se împlinească.”
    Așa credeam și eu, dar adevărul este că există destule care nu s-au împlinit și nu se mai pot împlini în forma în care au fost intenționate inițial. De aceea principiul din Ieremia 18 este binevenit. Altă soluție satisfăcătoare nu avem.

    Anonim
    Post count: 57

    Dragă Florin,

    Mă bucur de explicaţia ta despre exegeză şi hermeneutică, deşi o ştiam.
    Este o confirmare a rigurozităţii tale (mai ales când o scăpare formală a mea – „exegetică” în loc de „exegeză” – îţi dă prilejul să pui lucrurile „pe raftul care trebuie”).

    [În paranteză fie spus, chiar ar trebui să te uiţi puţin şi pe studiul tău JuST pe care eu l-am descărcat de la linkul următor:
    http://dl.dropboxusercontent.com/u/4537835/The%20Sanctuary%20Doctrine%20-%20a%20critical-apologetic%20approach%2C%20Florin%20Laiu%2C%202011.pdf

    Ar necesita o cizelare profesionistă 100% (sunt nişte scăpări formale – cel puţin din punctul de vedere al transcrierii fonetice din ebraică. N-ar fi elegant din partea mea să încep să dau exemple căci munca ta susţinută este demnă de respectat.)]

    Tot aşa, mă bucur că ai lămurit lucrurile şi cu „alungarea femeii însărcinate”, care ar fi trebuit să fie cu exactitate „alungarea femeii cu copil”. O eroare a mea, evident, deoarece era în discuţie contextul din jurul lui Galateni 4.30.

    Oricum, dincolo de anumite formalizări, fondul problematic rămâne valid atâta vreme cât tu spui că e posibil ca Pavel să fi greşit în exprimare.
    _______

    Legat de semantica mai puţin agreată de mine a rodului unor acţiuni de-ale tale în câmpul traductologic, nu cred că e cazul să intru în amănunte. Ce rost ar avea, exegetic vorbind, să precizez pentru un cuvânt sau expresie că un sens ar fi mai potrivit decât altul?
    Tu vei avea totdeauna explicaţiile gata pe buze – acele explicaţii pe care le-ai căutat pentru a-ţi explica ceea ce crezi tu.
    Mai ales că văd că tu vrei să corectezi chiar şi ce stă scris ad-litteram în Scriptură. De către Pavel, mai nou.
    Şi de către Iacov, mai vechi [ştii tu… discuţia noastră despre F.Ap.15.16, unde în răspunsul tău #656 de pe topicul „Rolul escatologic al Israelului etnic (Romani 11)” spuneai că nu ştii din ce versiune scripturală a citat Iacov, de parcă Iacov n-ar fi putut fi influenţat de Duhul să abordeze o altă manieră hermeneutică; de parcă Noul Testament n-ar fi şi el la rândul lui o Scriptură în sine!].
    _______

    Îmi scrii:
    «Cred că greșești. Istoricitatea unui fapt nu are neapărat conotații „doctrinare”.»
    Nu, nu greşesc. Cercetatul cărturăresc s-ar putea să ne facă nu mai pricepem viaţa în adevărata ei valoare: cea doctrinară.
    De exemplu, istoricitatea naşterii, morţii şi învierii unui Om se constituie în doctrină. Ba chiar în crezul creştin este atestat acest lucru.
    Istoricitatea faptului că încălţămintea evreilor nu s-a tocit timp de 40 de ani constituie o bună sursă doctrinară despre atotputernicia Domnului chiar şi la nivel micromolecular.
    Istoricitatea faptului că 40 de ani nu a căzut mană sâmbăta este, de asemenea, o sursă doctrinară.
    Etc. etc.

    Tu preferi termenul „DIDACTIC”. Da, şi acest termen se referă tot la învăţătură, ca şi cel de „DOCTRINĂ”.
    Doar că doctrina are legătură cu fenomenul religios, pe când didactica are o aplicaţie generală.

    Dar noi, vorbind de alungarea Agarei, ne raportăm la domeniul religios, nu la o învăţătură generală, gen matematică sau zoologie.
    Aşa că, ba da! E posibil ca alungarea Agarei să fi produs un curent doctrinar în care laxitatea faţă de propria soţie (chit că nu e prima) să fie justificată în punctul de vedere al lui Dumnezeu.
    Chiar dacă acel curent religios n-ar fi decât unul cu accente gnostice, şi tot ar putea exista ca învăţătură… numai că destinată iniţiaţilor, nu catehumenilor.
    De fapt, dacă ai citit talmudul ai văzut că există învăţături doctrinare (indisolubil legate de aprobarea de către divinitate) a unor comportamente cu totul imorale.

    Ei bine, Pavel când spune că întâmplarea are UN ALT ÎNŢELES, la asta se referă: că nu putem extrage o doctrină din ce a făcut Avraam.
    Iar eu indicasem în postarea anterioară că nici din ceea ce a făcut Iefta nu se poate extrage o doctrină. Şi pot adăuga că nici din ce a făcut Isaia când a umblat trei ani gol prin cetate nu se poate extrage o doctrină. Şi nici din ce a făcut Ezechiel când şi-a dărâmat zidul casei (Ezech.12.5) nu se poate extrage o doctrină.
    Adică toate aceste lucruri AU UN ALT ÎNŢELES, nu unul doctrinar. Chiar dacă ele au fost justificate în ochii lui Dumnezeu.
    Înţelesul lor doctrinar (sau „didactic” cum îţi place ţie să spui) este cu totul altul.
    Şi sunt de acord cu tine, Florin, atunci când spui că din aceste întâmplări istorice se pot ilustra diverse principii expuse şi în altă parte a Bibliei.
    De asemenea, sunt de acord cu tine când spui că sunt alegorizări ale acelor principii biblice.

    Dar alegorizările acelea fac parte din hermeneutica respectivă; nu sunt nişte ilustraţii didactice de dincolo de doctrină.
    CĂCI CHIAR ŞI BOTEZUL ESTE, LA URMA URMEI, O ALEGORIZARE A UNUI PRINCIPIU CARE STĂTEA SCRIS DEMULT ÎN BIBLIE (vezi 1 Pet.3.21).
    Şi cu toate că este o icoană (o reprezentare, o alegorie) – cum spune Petru -, totuşi el intră în cadrul doctrinei creştine. Ba Pavel vorbeşte de botez că face parte din fundamentele aceste doctrine – „adevărurile începătoare” (vezi Evrei 6.1,2).
    ________

    Legat de pasajul Ezechiel, cap.40-48, nu ştiu câtă referire face el la evenimentele de la Apoc.21. Căci eu citesc în Apoc.21.4 că moartea nu va mai fi (în primul rând moarte spirituală, despărţire duhovnicească faţă de Duhul, şi, în consecinţă, nici moarte fizică). Dar la Ezechiel 44.25 citesc cu totul altceva.
    De asemenea, ştim de la Domnul că la învierea nu se vor mai însura/mărita, dar la Ezech.44.22 citesc altceva.
    Dacă nu cumva e vorba de o hermeneutică care pe mine mă depăşeşte, atunci înclin să cred că valoarea simbolică a lui Ezech.40-48 ar trebui să vizeze lucruri de până în Apoc.21.
    _______

    Mi-ai mai scris:
    «Dar ideea că Duhul ne învață una sau alta trecând peste capul nostru și folosind reguli de joc nerecunoscute în general de rațiunea umană comună (care este creația lui Dumnezeu și instrumentul pe care El ni l-a lăsat), am ajuns s-o resping din principiu, pentru că subminează orice cercetare biblică serioasă și în același timp, lasă posibilitatea acceptării unor idei care nu au nici o legătură cu Biblia. Eu nu recunosc nici un duh/Duh care nu recunoaște prioritatea mesajului biblic.»

    Nici eu nu recunosc vreun duh care nu recunoaşte prioritatea mesajului biblic.
    Dar, spre deosebire de tine, eu nu mi-am făcut din cercetarea slovei moarte un scop în sine, ci o cale. Eu cred că Duhul ne învaţă una sau alta (evident: DESPRE MESAJUL BIBLIC) putând trece „peste capul nostru” şi folosind, UNEORI, „reguli de joc nerecunoscute în general de raţiunea umană comună”.
    Pentru că eu cred că ce se pricepe prin credinţă, nu este prin raţiune. CU MENŢIUNEA CĂ APOI VINE NEAPĂRAT ŞI RAŢIUNEA.
    În sens larg, credinţa înglobează şi raţiunea, dar este mai mare decât ea. Nici nu se pot pricepe raţional nişte lucruri care conduc la un salt calitativ duhovnicesc, până nu sunt crezute. Chiar cu o credinţă imperfectă (dar bine orientată) care produce dezamăgire iniţială.
    Adu-ţi aminte că Iisus le-a deschis mintea ucenicilor (Luca 24.45) să priceapă ce fusese scris în Scripturi despre El, după ce ei au crezut în El, nu înainte. Dar mai înainte, ei fuseseră dezamăgiţi de El, după cum spun cei doi la Emaus – „noi trăgeam nădejde că El este…”.
    Într-o altă situaţie El îi spune lui Petru: „Tu nu pricepi ce fac Eu acum, dar vei pricepe DUPĂ ACEEA.”
    În 1844, întâi a venit credinţa dezamăgitoare, şi abia apoi înţelegerea raţională a ceea se întâmplă în ceruri. DAR CUM SĂ FI VENIT A DOUA DACĂ NU AR FI FOST PRIMA?

    De ce credinţa nu este perfectă din prima, ci are imperfecţiuni care produc dezamăgire?
    Nu ştiu. Poate pentru că la Dumnezeu mântuirea e prin credinţă, nu prin raţiune (vedere).
    Poate că un bun răspuns ar fi acesta:
    «Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.
    O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!» (Rom.11.32,33)

    Dar tu, Florine, spui că nu poţi accepta decât căi înţelese, şi judecăţi pătrunse de tine. Şi spui că te lepezi de Duhul care poate să treacă peste raţiunea ta.
    Mă întristez de lepădarea asta a ta şi de faptul că pe drumul cărturăriei te îndrepţi către o anume trufie spirituală.
    Iată, poţi să iei mesajul meu ca o atenţionare blândă din partea Duhului ca să te păzeşti de calea necredinţei cărturăreşti.

    Dumnezeu încearcă pe om, iar omul poate sta în picioare DOAR PRIN CREDINŢĂ, nu prin vedere (raţiune).
    [Ca să nu mă acuzi de misticism, fac din nou precizarea că: după ce omul trece de încercarea credinţei, i se dă şi înţelegerea raţională. Nu este lăsat fără răspuns; trebuie să aibă doar răbdare şi să se încreadă în Acela care este Dragoste.]

    Comorile Bibliei sunt multe şi minunate – mult mai minunate decât ne poate duce pe noi mintea.
    Oricine are impresia că este profesor, şi că a transgresat graniţa uceniciei perpetue (perpetue, câtă vreme suntem doar în trup limitat), acela se înclină rapid către autosuficienţă.
    În sensul aceste înclinaţii, ultima ta aserţiunea din postarea anterioară: „Altă soluție satisfăcătoare nu avem”, indică mai degrabă NU faptul că n-ar exista soluţii, ci faptul că te-ai încumetat să-ţi avansezi propria limitare omenească pe funcţia de paspartu futurologic.
    _______

    Referitor la exemplele de tip „beţe-n roate” era vorba de „beţe-n roatele eronatei interpretări”, nu de „beţe-n roatele tale”.
    Iar metodologii de a transforma acest tip de „beţe-n roate” în „baghete magice”, pot exista, e adevărat. Dar nu pot căpăta atributul de „corecte”.
    Pe de altă parte, spui că eşti curios… dar dacă vei citi mai bine mesajul meu, eu ţi-am furnizat deja un exemplu care n-are NICIUN FEL DE LEGĂTURĂ CU CONDIŢIONALITATEA.
    Ba chiar am scris în privinţa lui, că „dacă e vreo condiţionalitate, ea este, culmea!, de sens opus.”
    _______

    Mă mai întrebi tu:
    «Referitor la părinții iubiți, de ce Noe, Sem și Iafet ar fi mai puțin importanți decât Avraam?»

    Păi, dacă bine îmi aduc eu aminte în contextul de la Romani 11 era vorba în principal NU despre toate popoarele, ci despre Israelul etnic – cei ce în privinţa Evangheliei erau vrăjmaşi pe vremea aceea (Rom.11.28). Da?
    Dar, de asemenea, dacă bine îmi aduc eu aminte, când Dumnezeu S-a prezentat pe Sine în rugul de foc lui Moise, El a spus că, în raport cu poporul la care îl trimitea pe Moise, să fie prezentat astfel:
    «Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi.”» (Ex.3.15)
    _______

    Florin Lăiu:
    «Poate avem norocul să ne și vedem într-o zi.»
    Eu aş numi-o providenţă dumnezeiască.

    Cu respect, Olivian.

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Amigo, nu cred că avem şanse să ne înţelegem aşa. Observ, cititndu-te, că mă înţelegi greşit, sau că te-am înţeles greşit — probabil nu vorbim aceeaşi limbă. Vreau să mă înţelegi că nu sunt un raţionalist, nici nu mă preocupă o formă de trufie intelectuală, când spun una sau alta. Pur şi simplu, nu vreau să-mi pierd minţile, iar atât exegeza pe care o practic, precum şi teologia inspiraţiei m-au ajutat să-mi păstrez capul pe umeri. De aceea am încredere în această cale pe care Dumnezeu m-a călăuzit până acum. Nimic din ce este omenesc nu este perfect, totuşi nu mă aştept acum ca Dumnezeu să-mi trimită vreun mesaj duhovnicesc care să-mi anuleze spiritul critic.

    Nu cunosc saitul de pe care ai descărcat JuST. Îl poţi găsi la adresa http://daniel814.webs.com/news . Dacă ai găsit erori ortografice, zi-mi şi mie exact, care sunt acelea. Best wishes! (Noroc este şi el un cuvânt biblic: numele patriarhului Gad :) ).

    Anonim
    Post count: 57

    Da, este posibil să ne fi înţeles greşit.
    Mie, personal, mi s-a părut că tu ai absolutizat acest spirit critic uman în toate cazurile şi tocmai de aceea eu am adus în vizor pasajul de la Rom.11.32,33: pentru a sublinia că Duhul nu se supune ÎNTOTDEAUNA duhului critic raţional omenesc (indiferent cât de mult ar fi cărturărit omul Scriptura).

    Eu am înălţat credinţa dincolo de spiritul acesta critic. Dar eu m-am referit, de fapt, la spiritul critic specific necredinţei – acel spirit critic care, de pildă, a luat (şi ia) în derâdere hainele albe şi evenimentele din 1844. Şi care persiflează ironic descoperirile de după 22 oct 1844 ca fiind o schimbare de macaz doctrinar „cu titlu autojustificativ”.

    Tu, însă, s-ar putea să ai impresia greşită că eu am luat la ţintă spiritul critic raţional care se supune credinţei şi izvorăşte dintr-o relaţie personală cu Dumnezeul cel Viu – acel spirit critic cu valoare practică, ce ne fereşte de naivitate în domeniul religios.

    Ei bine, iată că nu trebuie nimeni să-şi piardă mintea. Ci doar să clarificăm termenii puşi în discuţie.
    _______

    Legat de Studiul JuST, nu am reuşit să mă descurc la linkul pe care mi l-ai pus la dispoziţie cu amabilitate. În sensul că nu am reuşit să văd studiul prezentat integral, cu toate paginile lui.
    Având în vedere, totuşi, că eu am avut acces la el de la un alt link, e posibil ca greşelile ortografice respective să fie o simplă nepotrivire între uploaduri.

    Toate cele bune!

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Scrie-mi, te rog, la florin.laiu@gmail.com şi îţi trimit materialul.

Vizualizare 5 articole - 8 la 12 (din 12 în total)

Trebuie să fii autentificat pentru a răspunde la acest subiect.