noiembrie 2018
D L Ma Mi J V S
« oct.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
85
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/PROFESIONAL/Proiect „Torna fratre"/Biblia ebraică/Este cartea lui Iov o ficţiune literară?

Este cartea lui Iov o ficţiune literară?

Autorul cărţii Iov tratează subiectul în mod evident ca fiind istoric, nu ficțional. Nu există nimic în carte, cu caracter legendar sau mitologic. Singurele elemente care ar părea mitologice sunt cele două animale neobişnuite menţionate în Iov 40-41 (behemot și liviatan). Există opinia că aceşti monştri ar semăna doar cu unele specii de dinozauri (vezi articolul lui A Steel și Genesis Park). Dar nu pot afirma cu convingere supravieţuirea unor dinozauri după cataclismul universal, chiar şi numai în cultura Orientului Apropiat Antic. Alţii cred că ar fi simboluri ale lui Satan. Dar având în vedere că descrierea este făcută în versuri, este mai probabil că autorul folosește metafore și comparații hiperbolice, pentru a sublinia puterea lui Dumnezeu, aşa cum face şi în restul poemelor din carte.

Elemente geografice şi istorice în carte

Iov este din Țara Uțului (Iov 1:1), o țară reală (provincie edomită: cf. Pl. 4:21). Numele acestei provincii vine de la un strămoș horit (descendent al lui Seir). Esau a cucerit țara horiților și probabil urmașii lui s-au încuscrit cu rămășițele lor (Gen 32:3, 16; 36:6-9, 19-21, 28; Dt. 2:12, 22; Ios. 24:4). Seirul a primit astfel numele de Edom, iar principalele lui provincii au fost Teman (Ier. 49:7, 20; cf. Gen. 36:10-11, 15, 34, 42) și Uț (Ier 25:20-21).[1] Regiunile acestea sunt astăzi pe teritoriul Iordaniei, la sud și sud-est de Marea Moartă.

Dacă Iov ar fi fost un personaj legendar și faimos, cum susțin criticii sceptici, de ce autorul îl plasează pe Iov într-o țară relativ obscură?

Regatul Edomului a fost vasal Ierusalimului în timpul lui David și Solomon, după care și-a recăpătat autonomia și a devenit extrem de ostil față de Israel. Babilonienii au desființat regatul Edomului, iar rămășița edomiților a fost alungată din Edom de către arabii nabateeni (urmașii lui Nebaiot, fiul lui Ismael).

Dacă Iov este o scriere târzie, așa cum susțin unii, cum se face că autorul și-a ales eroul dintr-un popor ostil și care aproape nu mai exista? (Mal. 1:4). Țara Uț și numele horiților dispăruseră deja odată cu exilul babilonian.

În carte apar și alte etnonime cu caracter istoric. Autorul vorbește despre sabeeni (urmașii lui Șeba’, cf. Iov 1:15; Gen 25:3, nepot al lui Avraam din Ketura), despre caldeeni (Iov 1:17; ebr. Kasdim, urmași ai lui Kesed/Kasd, cf. Gen 22:22, unchiul Rebecii).[2]

Prezența unei măsuri de greutate arhaice de prețul unei oi (în argint?), numită kesita spune foarte mult despre comerțul existent la vremea aceea. Kesita se găsește doar în scrierile cele mai vechi ale Bibliei, în generația lui Moise:  Geneza (33:19), Iosua (24:32) și Iov (42:11). Nicăieri în scrierile ulterioare nu se mai găsește această măsură. Traducătorii cei mai vechi au tradus kesita cu „oaie”. Nu știm sigur ce este.

Onomasticonul cărţii Iov

Personajele cărții nu au nume fictive, ci reale şi istorice, unele fiind identificabile genealogic:

Iov (ebr. ’Iyyoḇ). Pronunția arabă clasică este Eyub / Ayyub, ceea ce ar putea însemna „dușmănit”. Dar lexicoanele arată că este mai probabil să reflecte numele akkadiană și ugarit Ay-abu („Unde-i tata?”) – nume care posibil se dădea unui copil cu tată necunoscut sau decedat. Dintre toate personajele numite ale cărții, doar Iov nu are menţionat tatăl sau originea. Întrucât Iov apare ca un  judecător local (Iov 29:2-17), unii l-au identificat cu prințul edomit Iobab din Gen 36:33-34; 1Cr 1:44-45. Numele Iobab era folosit și în Israel (1Cr. 8:9, 18), dar acesta este un alt nume. Numele Iov / ’Iyyoḇ nu era folosit în Israel. (Cazul din Gen 46:13 se referă la un oarecare Yoḇ  (? nu ’Iyyoḇ), nume recunoscut de învățați ca o eroare scribală, în loc de Iașub.

Elifaz din Teman. Elifaz este nume specific edomit, moștenit de la fiul lui Esau (Gen 36:4). Teman este provincia care poartă numele unui nepot al lui Esau (Gen 36:11, 15; 1Cr. 1:36). Nici un personaj biblic evreu nu poartă numele Elifaz. În schimb, sub forma inversată (Fazael), acest nume este purtat de un frate al lui Irod cel Mare, care era un idumeu (edomit) iudaizat.

Bildad din Șuah. Bildad nu este nume ebraic, dar se găsește în antichitate la arabi, în forma Bir-Dadda (sud-arabă) sau în forma Bil-Adad (akkadiană), potrivit lexiconului (HALOT). Șuah este numele unui clan nord-vest arabic provenit din Avraam și Ketura (Gen 25:2; 1Cr. 1:32). Ținuturile locuite de urmașii lui Avraam din Ketura, împreună cu toate triburile înrudite cu Avraam de dincolo de Iordan („fiii Răsăritului”), se află astăzi pe teritoriul Iordaniei. Șuah nu era folosit ca nume israelit.

Țofar din Naama. Țofar este de asemenea un nume străin evreilor, dar prezent în scrierile canaanite de la Ugarit, având sensul probabil de „Vrabie”. Naama este nume canaanit (cetate din sudul Canaanului, în vecinătatea Edomului: Ios 15:41), moștenire arhaică (Gen 4:22) și prezent de asemenea la amoniți ca nume feminin (1Împ. 14:21) cu sensul de „Plăcută”. În acest caz, Țofar era fie dintr-un loc numit Naama, fie se trăgea dintr-un clan care purta numele unei strămoașe (compară cu Gen 36:18, 41).

Elihu fiul lui Baracheel, din Buz (buzitul), din clanul lui Ram. Elihu era nume obișnuit și la evrei (1Sam. 1:1; 1Cr. 12:20; 26:7 „El este Dumnezeul meu”). Dar Baracheel („Dumnezeu binecuvântă”) nu era nume obișnuit la evrei, care foloseau forme iahviste (Barachia, 1Cr. 3:20; 9:16; 15:17, 23; 28:12; Ne. 34:30; Zah 1,1.7; Ieberechia, Is 8:2). Se întâlnește însă în scrierile cuneiforme (Bariki-ilu). Numele Buz („Dispreț”) apare mai frecvent la rudele lui Avraam (Gen 22:21) și la urmașii lui (1Cr 5:14; Ez 1:3). În acest caz însă este vorba de o regiune nord-vest arabă (Ier 25:23). Ram („înalt”) este nume prezent și la evrei (Rut 4:19; 1Cr. 2:9-10, 25, 27). Nu se știe mai mult despre acest Ram.

Vecinătatea troglodiților

Cartea lui Iov trădează diverse detalii geografice, care nu ar avea nici un rost, dacă ea ar fi o simplă ficțiune. De exemplu, este descrisă o populație de oameni sălbăticiți, care locuiau în peșteri şi în găuri/bordeie făcute în pământ, nu erau deprinși să muncească nici măcar să țină animale; se hrăneau cu ierburi, țipau sau „nechezau” ca măgarii sălbatici prin tufișuri, nu erau acceptați în satele omenești (erau alungați) și aveau viață scurtă (Iov 30:1-8). Este interesant că găurile pământului sau peșterile din stâncă unde se adăposteau aceștia sunt numite în ebraică ḫor (pl. ḫorim / ḫorey, Iov 30:6). Or aceasta amintește de denumirea vechilor locuitori ai țării, numiţi în ebraică ḫori  („horiții”), care au fost expulzați de către edomiți (Dt. 2:12, 22).

Traducerea veche greacă (c. 100 î. H.) numește adăposturile rudimentare ale acestora, săpate în pământ sau improvizate în peşteri, troglai, de unde vine denumirea istorică de troglodiți. Dicţionarele româneşti arată că termenul denumea o populație din apropierea Mării Roșii, care trăia în pământ și în peșteri. Termenul a început să se folosească şi cu referire la preistorie, descriind oamenii din cuaternar, iar în limbajul comun, cu accent cult, troglodit este numit un om primitiv, necivilizat. Anticii menționează troglodiți printre berberii din nordul Africii, printre sciții din Dobrogea și pe coastele Mării Roșii.

Sălbaticii descriși de Iov locuiau în apropierea sa, în „Țara Uț”, care era situată lângă Marea Roșie (Golful Akaba): între Edomul propriu-zis și Madian (în Sinai), unde a trăit Moise 40 de ani. Tradiția iudaică susține că Moise a scris cartea lui Iov. Teologia BAZS acceptă această tradiție ca fiind cea mai probabilă origine a cărții.[3]

Longevitatea patriarhală a lui Iov

Autorul afirmă că Iov a mai trăit 140 ani după experiența nenorocirii şi recuperării lui. În total, a trăit aproape 200 ani. O asemenea vârstă este specifică epocii patriarhilor, care s-a încheiat odată cu conchista Canaanului.

Moise, care a trăit el însuși 120 de ani, este comparabil cu Avraam – 175 ani (Gen 25:7), cu Sara – 127 ani (Gen 23:1), cu Isaac – 180 ani (Gen 35:28), cu Ismael – 137 ani (Gen 25:17), cu Iacov – 147 ani (Gen 47:28), cu Iosif – 110 ani (Gen 50:22), cu Levi – 137 ani (Ex 6:16), cu Aaron  – 123 ani (Num 33:39) și cu Iosua – 110 ani (Ios 24:29; Jud 2:8).[4] Asemenea vârste erau socotite totuși ca o limitare drastică a longevității antediluviene (Gen 6:3).

Ținând cont de această menționare a vârstei (desigur, mărită și de binecuvântarea lui Dumnezeu, mai mult decât așteptările acelei epoci), istoria lui Iov s-a consumat clar în perioada patriarhală.

Pentru a aproxima mai bine timpul în care a trăit Iov, să urmărim raţionamentul următor. Autorul nu menționează dacă Iov era horit sau edomit, chiar dacă denumirea de Țara Uț este horită. Să nu uităm însă că țara horiților (Seir) a fost cucerită de edomiți și că prietenii lui Iov, menționați mai sus, provin din clanuri înrudite cu Avraam.[5] Aceste consideraţii ne duc la cea mai mare probabilitate ca Iov să fi fost contemporan cu Moise, în timp ce israeliţii erau aserviţi în Egipt. Faptul că Dumnezeu Se lăuda cu Iov și nu cu un urmaș al lui Iacov, indică un timp în care Israel decăzuse, ceea ce coincide cu robia egipteană. În același timp, ținând cont de tipul detaliilor din carte, este mult mai probabil ca autorul cărții să fi fost contemporan cu Iov, decât să fi trăit mult timp mai târziu.

Limbajul cărții lui Iov

Cartea lui Iov are cele mai multe capitole (dialogurile prietenilor și cuvintele lui Dumnezeu) în versuri. Ebraica lui Iov este foarte dificilă, conținând o mulțime de termeni arhaici care nu se mai găsesc în altă parte a Bibliei. Dacă autorul ar fi trăit mult mai târziu, așa cum susține hiper-critica istorică (sec. al VI-lea î. H.), limbajul său arhaic nu s-ar justifica. Criticii sceptici însă presupun că autorul ar fi arhaizat în mod intenționat limbajul și ar fi pus „parabola” sa pe seama unui erou legendar vechi cu numele Iov, pentru a-i da credit și atmosferă arhaică (!).[6]

Ebraica lui Iov conține anumiți termeni și anumite expresii comune numai cu cărțile atribuite lui Moise (Pentateuhul). Iată o listă incompletă pe care am alcătuit-o după cercetări serioase și pe care am prezentat-o la Universitatea Adventus (Cernica), cu ocazia unei sesiuni de comunicări științifice. Din nefericire, încă n-am publicat acest studiu în engleză.

Termeni

  1. ᵓēḏ (abur): Gen 2:6; Iov 36:27, 30 (BBE mist) LXX νεφέλη (nor)
  2. śia(tufă/arbust): Gen 2:5; Iov 30:4,7.
  3. šûf II (a zdrobi): Gen 3:15; Iov 9:17.
  4. dǝᵓāḇā / dǝᵓāḇôn (disperare): Dt 28:65; Iov 41:14. Citire alternativă: doḇeᵓ / dǝᵓḇāᵓā (forță), Dt 33:25; Iov 41:14.
  5. nēII (șoim, coroi), Lev 11:16; Dt. 14:15; Iov 39:26.
  6. gama(a înghiți, a sorbi), Gen 24:17: Iov 39:24.
  7. ᵓāḫū (stufăriș), cuvânt egiptean: Gen 41:2, 18; Iob 8:11
  8. dôḵ (a pisa în piuă, a zdrobi), Num 11:8; Iov 40:12.
  9. tǝnūᵓā (neplăcere),[7] Num 14:34; Iov 33:10
  10. kārā II (a cumpăra, a negocia), Dt 2:6; Iov 6:27; 40:30
  11. ᶜim (doar aici, cu sensul de „asemenea”) Gen 3:6, 12; Iov 40:15

Expresii și sintaxă

  1. bǝney ᵓĕlōhîm (fiii lui Dumnezeu), Gen 6:2, 4; Iov 1:6; 2:1; 38:7.
  2. ᶜăḇuddā rabbā (robime multă), Gen 26:14; Iov 1:3
  3. imaginea unei separări fizice (hotar) între lumina zilei şi întunericul nopţii (Gen 1:4, 14; Iov 26:10; 38:19-20).
  4. yǝhî ᵓôr / yǝhî óše (să se facă lumină / să se facă întuneric), Gen 1:3; Iov 3:4
  5. mēᶜim pǝney (dinaintea, din fața), Gen 44:29; Iov 1:12
  6. lōᵓ yibbaẓēr min…. zmm (nimic nu poate împiedica pe X…. să-și împlinească planul), Gen 11:6; Iov 42:2.

Aceste comparații stabilesc o coincidență care nu se poate explica mai bine din punct de vedere al lingvisticii diacronice şi al stilisticii literare, decât că Iov şi Pentateuhul trebuie să aibă același autor. Teoria stă în picioare chiar dacă ar fi numai 2-3 exemple. Dar un exemplu ca acela de la punctul q., care conţine atât o sintaxă specifică, precum şi un vocabular aparte, ar fi suficient să susţină teoria aceasta chiar singur.

Deocamdată atât.


NOTE

[1] Există încă alții doi Uț în Biblie: – 1. un nepot al lui Sem: Gen 10:23; 1Cr 1:17; și  –  2. un fiu al lui Nahor, Gen 22:21.

[2] Există şi alţi sabeeni şi caldeeni, mai bine cunoscuţi în istorie, cum ar fi: 1. sabeenii /sabeii din sudul Arabiei (urmaşi ai lui Ioktan: Gen 10:28; 1Împ. 10:1); 2. sabeenii/sabeii urmaşi ai hamitului Kuş (Gen 10:7).

[3] E. G. White, The Signs of the Times, February 19, 1880 (SDA Bible Commentaries, vol. 3: 1140):  ”The long years amid desert solitudes were not lost. Not only was Moses gaining a preparation for the great work before him, but during this time, under the inspiration of the Holy Spirit, he wrote the book of Genesis and also the book of Job, which would be read with the deepest interest by the people of God until the close of time.”

”Before the oldest of the world’s poets had sung, the shepherd of Midian [i.e. Moses] recorded those words of God to Job—in their majesty unequaled, unapproached, by the loftiest productions of human genius [quoting Job 38:4-27].” (E. G. White, Education 159). A se vedea și Introducerea la Cartea lui Iov din Biblia de Studiu Andrews.

[4] Mai târziu apare o singură excepție notabilă (Iehoiada, 130 ani, 2Cr. 24:15).

[5] Horiții purtau nume semitice, dar posibil că erau de neam canaanit (heviți?), deoarece canaaniţii vorbeau dialecte semitice.

[6] Între anii 700-400, datarea mai uzuală fiind secolul al VI-lea, adică în timpul exilului. Cf. En.Wikipedia, ” Book of Job”.

[7] De la rădăcina nū= restrain, oppose, make ineffectual, discourage, hinder, frustrate plans, refuse.

 

Comentează și pe facebook

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.