septembrie 2020
D L Ma Mi J V S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
50
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Loading...
Home/Articole/Fără categorie/Despre temerea de Dumnezeu și pocăință

Despre temerea de Dumnezeu și pocăință

Răspunsuri la întrebările lui G. A.

Temerea de Dumnezeu

Dragă G,

Ex 20:20 este un text biblic excelent, care ilustrează temerea de Dumnezeu:

Moise a zis poporului: „Nu vă spăimântaţi; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare, şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi.”

 În ebraică se folosește aici în mod expres aceeași rădăcină în ambele locuri din text: „nu vă spăimântați” (’al tiyrā’û < ירא) și „frica Lui” (yir’āṯô < ירא). În primul caz este vorba de o teamă instinctuală, care te paralizează, sau te pune pe fugă, sau așa cum te temi de o fiară sălbatică. În al doilea caz, este temerea de Dumnezeu, o teamă spirituală, cu manifestări culturale, care implică o gamă largă de sentimente profunde, pe care le-am putea numi simțul măreției lui Dumnezeu: respect, considerație, reverență, venerare, adorare.

Acest tip de teamă / temere / frică de Dumnezeu este primul ingredient necesar al iubirii de Dumnezeu. De fapt, orice iubire adevărată începe cu respectul. Cine nu are mai întâi respect față de partenerul de viață, nu are o dragoste cu adevărat umană, ci una instinctuală și capricioasă. Dumnezeu a făcut acea demonstrație la Sinai, tocmai pentru a inspira ceva din măreția Lui, pentru ca evreii să înțeleagă cine este Acela care S-a îndurat și i-a eliberat, care i-a iubit mai mult decât pe egipteni, care le dă hrană și apă, căldură și răcoare în fiecare zi, precum și conducere spre țara promisă. Aceasta este teama pe care Dumnezeu dorește să ne-o inspire. Vezi și Ps 130:4; Ef 5:33. Același verb este folosit în Lev 19:30; 26:2, în legătură cu sanctuarul: este vorba de respectul față de sanctuar, nu de frică instinctuală, de aceea verbul (același tira’u < yaré’) a și fost tradus cu „să cinstiți”.  

Orice dragoste de Dumnezeu, care nu este compatibilă cu simțul covârșitor al maiestății Lui, este o  religie falsă, care confundă creștinismul cu sentimentalismul religios și dragostea lui Dumnezeu cu o gâdileală panteistă. Nu degeaba, cineva a fost chemat să strige cu glas tare această Evanghelie Veșnică (Ap 14:7):

 „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă,
căci a venit ceasul Judecății Lui
și închinați-vă Celui care a făcut
cerurile și pământul, marea și izvoarele de apă!”   

Aveau evreii noțiunea de pocăință?

Ebraica folosește verbul שׁוב šûḇ (a se întoarce) și substantivul תְּשׁוּבָה tǝšûḇā  (întoarcere), dar și alte sinonime (פָּנָה pānā = a lua o anumită direcție) când este vorba de pocăință (Dt 4:30; 30:2, 8, 10; 2Împ 23:25; 2Cr 30:6, 9; Ps 22:27; Is 45:20; 55:7; 59:20; Ier 3:12, 14, 22; 4:1; 18:11; 24:7; 36:7; Pl 3:40; Ez 14:6; 18:23, 30, 32; Os 5:4; 6:1; 7:10; 14:1-2; Ioel 2:12-13; Iona 3:10; Zah 1:3-4; Mal 3:7).  Și NT folosește uneori echivalentele grecești ale noțiunii de întoarcere (Lc 1:16; 2Cor 3:16). Termenii latini convertire / conversio (întoarcere, schimbare), care se folosesc în sens religios, au același sens. Dar derivatele lor moderne românești (convertire, a converti) au un sens mai superficial, exprimând mai degrabă schimbarea religiei/confesiunii sau adoptarea unei religii oarecare.

Noțiunea grecească de μετάνοια metánoia, care este mai frecvent menționată, înseamnă de fapt răzgândire, căință, părere de rău și apare de asemenea în vechea traducere greacă a VT (Septuaginta / LXX) pentru a traduce verbul ebraic נחם nāḥām (a se răzgândi, a regreta, a se căi, a-i părea rău): 1 Sam. 15:29; Am 7:3, 6; Ioel 2:13; Is. 46:8; Ier.  8:6; 18:8.  

Procesul complet cuprinde căința, întoarcerea și dovedirea în fapte, așa cum apare în Os 14:20; FA 3:19; 26:20; Ap 2:5. Și iudaismul actual are noțiunea de pocăință și o teologie a pocăinței

Termenul grecesc de metánoia de asemenea a suferit mutații. În neogreacă se pronunță metánia, de unde vine substantivul românesc ortodox metanie/mătanie (pl. mătănii), care este asociat „tainei” pocăinței, dar cel puțin la nivel popular înseamnă repetarea unor plecăciuni până la pământ, în semn de penitență. Pentru a simplifica numărarea acestor „pocăințe” pe care trebuie să le îndure penitentul, este ajutat de un șirag de mărgele, asemenea rozariului catolic.

În mediul protestant se vorbește uneori despre metánoia ca având sensul de „schimbarea minții”. La amvoanele protestante se folosesc uneori explicații lingvistice care căpătaseră un oarecare statut de standard în trecut și care sunt greșite, pentru că sensul termenilor nu se găsește întotdeauna în etimologia lor sau în suma sensurilor părților componente. Este adevărat că oricine se pocăiește trebuie să-și schimbe mintea, filozofia de viață, prințipurile, prejudecățile, mentalitatea etc., dar nu la aceasta se referă cuvântul metánoia, care înseamnă simplu, răzgândire, regret, căință, părere de rău – prin extensie, pocăință. Și Dumnezeu are asemenea „regrete” (metánoia): „Domnul S-a căit…” (μετανόησον metanoeson), dar nu Și-a schimbat cu nimic gândirea. Și-a schimbat doar planul sau decizia de moment.       

Postează un comentariu

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.