ianuarie 2020
D L Ma Mi J V S
« nov.    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
634
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...

Daniel 2

Pentru elevii Școlii de Sabat

Așadar avem în studiu descoperirile marelui maestru (mason) Daniel, zis Beltșațar (Da 4:9). Mi-aș fi dorit să nu fie nevoie de intervențiile mele, dar ca să nu vă plictisiți, haideți să reexaminăm două elemente de interpretare.

1. Este adevărat că Nabucco uitase visul?

Într-adevăr, câteva traduceri biblice, la Da 2:5, 8, urmând LXX și Vulgata, afirmă că „vorba/lucrul a plecat /a scăpat de la mine” – adică ar fi uitat visul. Este vorba de traduceri care stau sub influența Septuagintei sau a Vulgatei: KJV, WEB, ASV, NOY, NEG, LSG  > CNS, București 1921; Fidela etc.  Aceste traduceri presupun că termenul aramaic folosit de Daniel (ʾazdāʾ) ar fi verbul ʾazal (a merge, a pleca) sau un necunoscut verb ʾazad, cu același sens. Dar dacă ar fi fost așa, Daniel s-ar fi exprimat gramatical corect în forma ʾazdat / ʾazlat – nu ʾazdāʾ. Aceasta arată că sursa acestor traduceri care preferă ideea că visul „s-a dus” (LXX) nu a înțeles termenul aramaic, ci l-a tradus după ureche, sau după cine știe ce tradiție rabinică.

Pe de altă parte, cele mai multe și cele mai bune traduceri, în toate limbile, în loc să sugereze că suveranul uitase visul, afirmă propria lui hotărâre de a-i testa dur pe înțelepți și a-i pedepsi pentru incompetență, deoarece au pretenție că sunt în contact cu zeii:

NKJ „My decision is firm:”; DBY “The command is gone forth from me”; NAS, NAU „The command from me is firm:” GWN „I meant what I said!”; NET „My decision is firm.”; NRS „This is a public decree:”; NIV „This is what I have firmly decided:”; NJB ‘This is my firm resolve:”; NLT „I am serious about this.” TNK „I hereby decree:”; ROT ”The word from me, is unalterable:”; TOB „J’en donne ma parole !” ; IEP „La mia decisione è manifesta!”;  CEI „La mia decisione è ferma”; CAB „Tened bien en cuenta que he decidido”; SCL „Mein Entschluß steht unwiderruflich fest:” ZUR „Die Sache ist bei mir entschieden:” ELB6 „Die Sache ist von mir fest beschlossen:”; HUN (Károly): „Az én szavam áll!” NTR și NTLR: „Iată hotărârea fermă pe care am luat-o:” GBV 2001 „Hotărârea (cuvântul) a ieșit de la mine!” LUMEA NOUĂ: „Iată cuvântul pe care-l dau”; DH 2007 (Biblia Deschisă) „Hotărârea mea e de nestrămutat!”; TBS 2017 „Hotărârea mea este fermă!”; EDCR „Am hotărât!”

Această înțelegere majoritară respectă sensul termenului original ʾazdāʾ, care înseamnă sigur, știut, public, după lexicoanele de specialitate (a se vedea și Comprehensive Aramaic Lexicon), așa cum a fost tradus mai întâi în LPEH (Siriaca): šariråʾ [neclintită]; azdāʾ este un termen vechi persan, împrumutat în aramaica lui Daniel, descoperit și în Scrisorile de la Elefantina (cc. 400 î. H.). În iudeo-aramaică nu s-a mai folosit acest termen.

2. Este adevărat că simbolistica lutului amestecat cu fier din Da 33-35, 41-43 sugerează compoziția Europei de astăzi sau tendințele ei de divizare?

Tendințele de divizare, precum și conținutul heterogen sunt aspecte naturale în politică. Dacă aceasta ar fi avut de spus profeția, nu spune mai mult decât ghiocul. Unii cred că lutul ar fi simbolul barbarilor, dar dacă barbarii au cucerit și au continuat sistemul roman, înseamnă că au fost destul de tari: ei ar fi fost fierul. Iar dacă ne referim la un amestec etnic romano-barbar, este clar că orice amestec de acest fel nu provoacă probleme pe termen lung. Nu există nicio tensiune între elementul roman și elementul dac (și slav etc.) din sângele nostru românesc.

Unii au spus că lutul ar reprezenta republicanismul, alții că ar reprezenta țările mai sărace ale Europei, dar nici acestea nu se potrivesc în totul cu cerințele profeției, care are în vedere subiecte mai serioase.

Există de multă vreme o soluție excelentă și cunoscută: fier + lut = statul de tradiție imperială, combinat cu biserica de tradiție imperială). Dar această soluție este evitată. Comentariile populare, evanghelizările publice și studiile biblice o ignoră complet. Se discută doar despre Europa sortită să rămână dezbinată politic.

Principalii comentatori care au interpretat simbolurile fier & lut ca alianța politică nesănătoasă dintre stat și biserică, sunt următorii:

  • Ephraim Huit, teolog anglican (1593-1644): —“the Popes of Rome mixed themselves with the Emperials,” “by intermeddling into the affaires of States.”… “the Emperours and Popes had continuall warres.” PFF 3, 62
  • Benjamin Gale, medic, cercetător biblic protestant și autor american (1788): ”civil and ecclesiastical powers”. PFF 3, 216.
  • David Austin, teolog protestant american (1798: ”the civil and ecclsiastical power of Rome”). PFF 3, 241.  
  • Thomas Scott, teolog anglican și traducător biblic britanic (1808): ”the secular and ecclesiastical elements”; PFF 3 348.
  • François S. R. Louis Gaussen, teolog elvețian (1837): “the union of statecraft and churchcraft”; PFF 3, 694, 696.  
  • Ellen G. White, autoare harismatică adventistă americană (1896): Amestecul puterii bisericeşti cu puterea de stat este reprezentat prin fier şi lut.” (E G White, Letter 57, 1896; 4SDABC, pp. 1168-1169) “The mingling of churchcraft and statecraft is represented by the iron and the clay. … This investing the church with the power of the state will bring evil results.”
  • Alfred Vaucher, teolog adventist francez (1887-1993) susținea că lutul și fierul înseamnă biserica aliată cu statul, și afirmă că ideea aceasta provine de la John Wycliffe, 1320-1384. (A. Vaucher, Curs de Daniel în limba franceză, șapirografiat);
  • Desmond Ford, teolog adventist australian (1978), după ce mai întâi o citează pe E. G. White, adaugă: “Union of church and state resulted in the perpetuation of the Roman Empire in the Middle Ages.”…. “Rev 17:12, 13 indicates that the same mingling is to occur again in the modern world.” (D. Ford, Daniel, Southern Publishing Association, Nashville, 1978:99).  
  • Jacques Doukhan (1993): ”two powers of different natures”, ”the iron is then of a political nature and indicates… traces of the preceding power”; ”The clay, an unexpected material, after the metals, indicates a power of an essentially different nature…. the reference to the clay has a strong religious connotation”. (J. Doukhan, Daniel: The vision of the End, Andrews University Press, Berrien Springs, Mi, 1987:15-16; Daniel și Apocalipsa, EVS, Pantelimon, 2013:43-45).

Textul original aramaic ḥăsaf (lut ars, cermaică, teracotă) sugerează un „aliaj” excentric. Nu este vorba de lut moale, ci fier și lut topite în cuptor și turnate!

Referitor la divizare, care atât de mult se comentează, observați că există două tipuri de divizare în labele picioarelor statuii:

  • O divizare vizibilă, care nu este explicată de profet, deoarece este evidentă: degetele picioarelor (menționate de două ori și identificate ca puteri politice / „împărați”) reprezintă divizarea externă, politico-geografică a Imperiului Roman, într-o mulțime de state care i-au continuat existența în formă divizată.
  • O divizare internă, care este accentuată de profet, și singura care este discutată în mod explicit. Referitor la divizare, textul aramaic folosește termenul pǝlīgā „înjumătăţită”. Amestecul de fier şi lut ars reprezintă alianţa politică dintre Imperiul Roman şi Biserică, începând cu legea duminicală a lui Constantin cel Mare în anul 321 d. Hr. şi încheind cu proclamarea creştinismului sinodal (ortodoxo-catolic) ca religie de stat exclusivă în anul 391 d. Hr. Această dualitate a puterii, cu multe efecte negative, a continuat dincolo de divizarea externă a Imperiului într-o mulţime de state dezvoltate pe trunchiul roman. Codul lui Iustinian, care legifera autoritatea represivă a celor două puteri, a devenit baza dreptului civil în statele creştine, astfel că duritatea de fier a Romei păgâne a continuat după creştinarea Imperiului, apoi în creştinătatea medievală şi chiar în lumea modernă moştenitoare a Europei. Dar, ca într-o căsătorie nefericită, nu s-a stabilit cu adevărat cine are primatul: puterea civilă sau cea eclesiastică; așa că au existat permanent tensiuni între biserică și stat, între papi și împărați etc.

Iosif Constantin Drăgan (Mileniul Imperial al Daciei, Editura Didactică şi Ştiințifică, Buc. 1986:240, 246-247) descrie foarte sugestiv această dualitate:

„Paralel cu dezvoltarea Imperiului Roman în primul secol al erei noastre, până la apogeul atins sub Traian, s-a ridicat, la început timid, apoi tot mai viguros, o nouă putere, aceea a unei noi Biserici, ai cărei şefi, adoptând organizaţia administrativă romană, au reuşit să creeze mai mult decât un regat, ba chiar un imperiu spiritual, care s-a extins în tot spaţiul mediteranean şi apoi în întreaga lume. Pornind de la pretenţia organizării unei vieţi noi, pe baze diferite, cu mai multă dreptate pentru cei săraci, biserica a ajuns să devină o instituţie suprastatală, o forţă politică egală sau superioară forţelor politice existente. Pe bună dreptate, conducătorii respectivi şi, îndeosebi, primus inter pares, episcopus Romae, au reuşit să capete o autoritate de temut, a cărui putere rivaliza cu cea a împăratului. Episcopul Romei a ajuns să câştige autoritatea unui rege, ba chiar a unui împărat «spiritual», dar cu forţe şi supuşi, în număr tot msai mare, până când a cuprins întregul Imperiu Roman şi apoi a depăşit hotarele acestuia, dânmdu-i dimensiuni universale, aşa cum a fost în spiritul şi dorinţa tuturor împăraţilor lumii.“    

 „Printre forţele care au subminat Imperiul Roman a fost şi creştinismul, care face progrese notabile mai ales  în secolul al treilea. În confruntările dintre diferite pături ale societăţii romane, care sfâşiau statul, creştinismul reprezenta un element de ordine, de care membrii acestei secte erau conştienţi. Organizarea riguroasă şi disciplina acceptată de toţi cei ce îmbrăţişau noua credinţă, organizarea ei clandestină fac ca această sectă să devină o forţă de temut. Împăraţii au învcercat să elimine fizic noua sectă, dar n-au reuşit decât să sporească rezistennţa membrilor săi şi forţa ei de propensiune. […..]

Organizarea exemplară şi disciplina sectei creştine au dus la crearea a două forţe distincte în cadrul statului. Până la urmă, prin recunoaşterea creştinismului de către Constantin cel Mare, se realizează concilierea dintre  puterea imperială şi această forţă internă,  care se va dovedi, la sfârşitul secolului al IV-lea, mai puternică decât instituţiile existente până atunci. Maleabil, capabil de a absorbi şi sintetiza credinţele de până aztunci, creştinismul a asigurat prin conducătorul său suprem unitatea spirituală a imperiului. De altfel, prin creştinism se perpetuează idealul imperial  şi unitatea lumii occidentale, chiar după căderea Imperiului Roman de Apus. “ 

Cred că Dumnezeu a intenţionat ca, prin această combinaţie simbolică, fier şi lut, să ne arate păcatul major al Bisericii istorice şi al tuturor fiicelor ei medievale sau contemporane – păcat care, în Apocalipsa 17 este numit figurat „prostituare”. Biserica lui Dumnezeu nu s-a născut pentru a face aici o nouă ordine mondială în domeniul politic. Iisus nu a prevăzut această minunăție, și știa El de ce: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta.” Iar când a avut cele mai bune ocazii de a întemeia un imperiu mesianic / creștin, a respins cu hotărâre ideea (Mt 4:8-10; In 6:14-15; FA 1:6-11). Biserica însă a fost mai pragmatică, mai „deșteaptă” decât Domnul ei.

Împărăţia Lui este Noul Ierusalim, care coboară din cer în finalul Apocalipsei, prin urmare orice ordine păgână sau aşa-zis creştină, cu pretenţii de guvernarea lumească, nu poate fi decât Babilonul, proiectul unei împărății cerești construite de mâna omului (de jos în sus, cu cărămizi și smoală, cf. Geneza 11). Dacă Babilonul este numele capului de aur, ce nume spiritual mai potrivit s-ar găsi pentru întregul idol și, în special pentru o creştinătate de lut, combinată cu păgânismul de fier, pentru a realiza pe pământ împărăţia lui Dumnezeu?

Expresia „se vor uni prin legături de căsătorie”, folosită în traducerea Cornilescu (Da 2:43) este mai degrabă o interpretare, decât o traducere. Textul aramaic spune că se vor uni bi-zərāʿʾănāšāʾ(= „prin sămânţă omenească”). Această expresie unică este sugestivă, deoarece are un echivalent în ebraică în Geneza 6 („fiii oamenilor”, „fiii lui Adam” = oameni, lume) și un antonim în expresia zéraʿʾĔlõhīm (= „zămânță dumnezeiască”, Mal 2:15), „copii ai lui Dumnezeu”, oameni după chipul lui Dumnezeu și care au Spiritul Lui.

Observați că în Maleahi 2, această expresie este folosită în contextul mezalianţelor religioase.  Vezi şi Is 1:4 (sămânţă de nelegiuiţi) în contrast cu Is 6:13 (sămânţă sfântă). De asemenea, „sămânţa femeii” şi „sămânţa şarpelui” (Gen. 3:15; Rom. 16:20; Apoc. 12:17), fiii lui Dumnezeu şi fiicele lui Adam (Gen. 6), Israel şi femeile străine (Deuteronom 7:3-4; Isaia 30:1-3; Ezra 9;11-12; Neemia 13:25-26; 2Cor 6:14-18), cei 144.000 şi fiicele Babilonului (Apoc. 14:4).

Dacă se doreşte păstrarea traducerii „legături de căsătorie”, atunci se poate spune că cele două realități reprezentate prin fier şi lut ars, înjugate la un jug nefast (statul şi biserica) s-au căsătorit (violatorul profesionist şi victima). În nici un caz, aici nu este vorba de căsătoriile interdinastice europene, deoarece acelea nu s-au făcut între cele două elemente, ci între casele domnitoare ale regatelor europene.

Un alt aspect important al acestei profeții, în contrast cu ceea ce se spune de obicei, este universalitatea aplicației ei, în relație cu poporul lui Dumnezeu. Pe măsură ce poporul lui Dumnezeu a devenit mai răspândit în lume – mai întâi evreii, apoi și creștinii – imperiul mondial, de la Babilon la Roma, i-a cuprins în dezvoltarea lui.

Puterile Europei, care continuă într-o formă divizată Imperiul Roman Creștinat, depășesc geografia și politica Europei de Vest, incluzând și Europa de Nord și de Est, precum și toate țările de tradiție europeană și creștină, de pe mapamond (observați culoarea indigo).

Profeția sugerează că vechiul proiect imperial-roman al unei ordini mondiale creștine – împărăția lui Dumnezeu pe pământ – va fi încă dorit până la sfârșit, dar că numai „Piatra dislocată din munte” (simbolul celei de-a doua veniri a lui Iisus) va aduce această împărăție a lui Dumnezeu, spulberând proiectele lumii, începând cu amestecul nefast, de lut și fier.

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.